Plângere contravenţională. Sentința nr. 7181/2013. Judecătoria GIURGIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7181/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 5287/236/2013
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7181/2013
Ședința publică din data de 16.10.2013
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: S. A.
GREFIER: C. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind petenta G. M. în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE G., având ca obiect plângere contravențională – proces verbal . nr._/14.04.2013.
Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 09.10.2013, care face corp comun cu prezenta hotărâre, și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 17.04.2013, înregistrată sub numărul_, petenta G. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEANĂ G., anularea procesului verbal . nr._/14.04.2013, exonerarea de la plata amenzii, restituirea permisului de conducere și anularea măsurilor complementare privind suspendarea permisului de conducere și sancționarea cu punctele de penalizare.
În motivarea cererii sale, petentul a susținut că, la data de 14.04.2013, în jurul orelor 18.00, a condus autoturismul marca Ford Mondeo cu numărul de înmatriculare_, pe raza localității Călugăreni, jud.G., în direcția București, fiind oprită de un echipaj al poliției rutiere care i-a încheiat procesul-verbal contestat, pentru motivele că ar fi fost înregistrată cu aparatul radar, având viteza de deplasare de 109 km/h și că nu ar fi avut asupra sa permisul de conducere, cartea de identitate și certificatul de înmatriculare. Petenta a arătat că ar fi avut asupra sa certificatul de înmatriculare al mașinii, și că nu ar fi fost posibil să aibă o asemenea viteză de deplasare, deoarece în localitatea Călugăreni, s-a circulat în coloană, fiind foarte aglomerat, iar condițiile meteo erau nefavorabile, „vizibilitatea fiind redusă, datorită faptului că ploua”. Totodată, petenta a susținut că i s-a solicitat să meargă la secția de poliție unde i s-ar fi cerut să dea o declarație al cărei conținut urma să fie dictat de agentul constatator, fapt pe care l-ar fi refuzat, pe motiv că „nu aveam această viteză în momentul în care aș fi fost surprinsă de aparatul radar.”.
Cât privește legalitatea procesului-verbal, petenta a invocat prevederile Normei Metrologice 021-05 privind erorile tolerate de +/- 3% pentru măsurarea vitezei în condiții normale de trafic și, de asemenea, faptul că nu s-a făcut dovada verificării metrologice a aparatului de măsurare a vitezei de circulație a autovehiculelor, iar în procesul-verbal nu au fost trrecute tipul și . de măsurare a vitezei de circulație a autovehiculelor. Apoi petenta a invocat jurisprudența CEDO în materie contravențională cât privește prezumția de nevinovăție și sarcina probei.
În drept, petenta a invocat prevederile Ordonanței Guvernului nr.2/2001, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002, ale Hotărârii nr.1391/2006, Norma de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)” și jurisprudența CEDO.
În susținerea cererii sale, petenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și martorul M. D.. În acest sens, petenta a depus în copie, procesul-verbal contestat (f.10) actul de identitate și permisul de conducere (f.11).
Plângerea contravențională nu presupunea la momentul formulării sale achitarea vreunei taxe de timbru.
Intimatul a formulat întâmpinare (f.19-20), în termen legal, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și a precizat că fapta a fost descrisă în amănunt și corect reținută prin procesul-verbal, planșa fotografică permițând identificarea autoturismului a cărui viteză a fost măsurată, sancțiunea aplicată fiind corect individualizată, iar procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității.
Întâmpinarea a fost întemeiată, în drept, pe prevederile Ordonanței Guvernului nr.2/2001, Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002, ale Hotărârii Guvernului nr.1391/2006 și ale Noului Cod de procedură civilă.
Intimatul a solicitat administrarea probei cu înscrisurile aflate la dosar, depunând în copie raportul de reținere (f.21), planșa fotografică (f.22), buletinul de verificare metrologică și atestatul operatorului radar (f.23). Intimatul a mai depus, la solicitarea instanței, lista sancțiunilor la regimul rutier, aplicate petentei, atestatul operatorului radar și buletinul de verificare metrologică, lista sancțiunilor aplicate la acea dată de către agenții constatatori, precum și buletinul posturilor agenților constatatori.
Petenta a formulat răspuns la întâmpinare (f.27-28) prin care a susținut în esență cele precizate în plângerea contravențională și a precizat că buletinul de verificare metrologică este nul, deoarece copia xerox nu este semnată și ștampilată, fiind doar certificată pentru conformitate cu originalul. De asemenea, petenta a arătat că a fost anexat atestatul operatorului radar pentru o altă persoană decât agentul constatator care a încheiat procesul-verbal.
La termenul de judecată din data de 07 august 2013, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și a respins proba testimonială.
Analizând probatoriul administrat în prezenta cauză, instanța constată următoarele:
I.Situația de fapt
Petenta G. M. a circulat la data de 14 aprilie 2013, cu mașina marca Ford Mondeo, cu numărul de înmatriculare_, deplasându-se dinspre G. spre București.
În localitatea Călugăreni a fost oprită de un echipaj de poliție, iar agentul constatator, după ce a constatat că aceasta nu posedă permisul de conducere, cartea de identitate și certificatul de înmatriculare, i-a comunicat că ar fi fost înregistrată cu aparatul radar, având viteza de 109 km/h, motive pentru care a încheiat procesul-verbal contestat prin prezenta plângere.
II. În drept
Potrivit art.121 alin.(1) din Regulamentul la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1391/2006, „Conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.”
Art.102 alin.(3) lit.e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice prevede: “Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:…e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”
În temeiul art.109 din același act normativ „Constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.”
Potrivit art.5.2.1. din Norma de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor” „În buletinele de verificare metrologică, eliberate în urma verificărilor inițiale și a verificărilor periodice ale cinemometrelor montate pe mașini, care funcționează în regim staționar sau atât în regim staționar cât și în regim de deplasare, trebuie să se menționeze marca și numărul de înmatriculare ale autovehiculului de patrulare pe care este amplasat cinemometrul, legalitatea cinemometrului fiind valabilă numai pe autovehiculul pe care acesta este montat la momentul efectuării verificării metrologice.”.
Conform art.147 pct.1 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1391/2006 „Conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligat: 1. să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare;”, iar potrivit art.35 alin.(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002: „Participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege.”.
Potrivit art.101 alin.(1) pct.18 din aceeași ordonanță de urgență a Guvernului: „Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: 18. nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2).”
Art.98 alin.(4) din actul normativ susmenționat prevede: „Clasele de sancțiuni sunt următoarele:..c)clasa a III-a: de la 6 la 8 puncte amendă; d) clasa a IV-a: de la 9 la 20 puncte-amendă;”
Art.17 din același act normativ prevede: „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului,, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.”
Potrivit art.21.alin.(3) din același act normativ: „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”.
În temeiul art.34 din actul normativ susmenționat: „Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.”.
III.Opinia instanței
Cu titlu preliminar, având în vedere argumentele petentei referitoare la regulile în materie de probațiune în domeniul contravențional, garanțiile oferite de Convenția Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) în materie contravențională, din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), instanța face următoarele precizări:
În jurisprudența CEDO, s-a stabilit că în domeniul contravențional, procesul-verbal de constatare a contravenției reprezintă o „acuzație în materie penală”, sintagmă care comportă un înțeles autonom în viziunea CEDO.
Fiind în discuție o acuzație în materie penală, se declanșează o garanție specifică, instituită de art.6 paragraf 2 din Convenție, respectiv prezumția de nevinovăție, care, din perspectiva CEDO, nu privește doar procesul penal în sens strict, având o aplicație mai largă, declanșându-se ori de câte ori fapta imputată unei persoane are conotație penală; în acest sens, în jurisprudența CEDO s-a decis că prezumția de nevinovăție este aplicabilă în cadrul procedurii contravenționale.
Respectarea prezumției de nevinovăție presupune, în esență două aspecte: pe de o parte aducerea la cunoștința celui căruia i se impută respectiva faptă a acuzației, iar pe de altă parte, presupune că sarcina probei revine celui ce formulează acuzația.
De asemenea, viziunea CEDO asupra modului în care funcționează prezumțiilete (inclusiv prezumția de nevinovăție), este în sensul că prezumțiile bazate pe fapte/legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku contra Franței). Astfel, din perspectiva CEDO, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele reproșate, nu reprezintă un drept absolut.
Pe de altă parte, forța probantă a procesului-verbal de constatare a contravenției este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său, atunci când administrează și apreciază probele (cauza Bosoni contra Franței).
Instanța arată că în sistemul de drept românesc actual, procesul-verbal de constatare a contravenției reprezintă un act autentic. În lumina jurisprudenței CEDO stabilită prin cauza A. contra României, s-a stabilit că prezumția de nevinovăție nu este încălcată, cât timp forța probantă a procesului-verbal de constatare a contravenției ca înscris autentic nu este indestructibilă, astfel permițându-se persoanei sancționate să răstoarne prin probe prezumția de legalitate și temeinicie atribuită prin lege oricărui act autentic.
Cu alte cuvinte, respectând cerințele unei proceduri echitabile, persoana sancționată are dreptul se utilizeze în cadrul unei proceduri judiciare orice mijloace de probă și să invoce orice argumente de fapt și de drept pentru dovedirea împrejurărilor că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde cu modul de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței este să respecte limita proporționalității între scopul urmărit de autorități (să nu rămână nesancționate faptele antisociale) și respectarea dreptului la apărare a persoanei sancționate contravențional (cauza A. contra României).
Astfel, în aprecierea legalității și temeiniciei procesului verbal contestat, instanța nu va da prevalență procesului-verbal ipso fapto, considerând că acesta are o forță probantă superioară, ci va acorda petentului ocazia să demonstreze prin probe convingătoare nelegalitatea și netemeinicia procesului-verbal atacat, cu consecința anulării acestuia.
Însă, instanța atrage atenția că aceasta nu presupune o atitudine complet pasivă a petentului, doar intimatul (instituția din care face parte agentul constatator) trebuind să dovedească veridicitatea celor consemnate în procesul-verbal, ci procesul-verbal își păstrează prezumția de autenticitate și veridicitate a celor consemnate, cu mențiunea că această prezumție este relativă, petentul, prin probe contrare (și nu doar prin simple susțineri), putând să răstoarne această prezumție instituită de lege.
1. Prima faptă – depășirea vitezei legale
În primul rând instanța observă că petenta a criticat respectivul proces-verbal, invocând mai multe prevederi ale Normei de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor”.
Instanța notează că presupusa faptă contravențională a fost înregistrată cu mijloace tehnice omologate, ceea ce presupune un probatoriu suplimentar, care revine în sarcina intimatei, care trebuie să dovedească că mijloacele de înregistrare au fost într-adevăr omologate, altfel spus, că acestea îndeplinesc cerințele prevăzute în Norma de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor”.
a) Cu privire la buletinul de verificare metrologică depus la dosarul cauzei, nr._/21.08.2012, instanța arată că petenta a susținut că acesta „este nul deoarece copia xerox atașată la întâmpinare nu este semnată și ștampilată, fiind doar certificată cu mențiunea conform cu originalul. Astfel, trag concluzia că și certificatul de metrologie în original se prezintă în același mod, neavând ștampilă și semnătură.”.
Este de necontestat că rolul esențial al buletinului de verificare metrologică este atestarea legalității unui cinemometru, astfel încât să se confirme că funcționarea acestuia corespunde cerințelor metrologice și tehnice prevăzute în Norma de metrologie legală NML 021-05. De asemenea, potrivit art.5.4. din norma susmenționată „Atestarea legalității se realizează prin aplicarea marcajelor metrologice și eliberarea unor documente specifice, în conformitate cu prevederile instrucțiunilor de metrologie legală în vigoare. ”.
În acest sens, instanța precizează că Buletinul de verificare metrologică este un document emanând de la instituția Inspectoratul de Poliție Județean G., care și-l asumă ca atare, copia depusă la f.38 din dosar, fiind semnată de metrologul care a avut ca atribuție verificarea metrologică a aparatului radar.
Astfel, instanța consideră că documentul este valabil întocmit sub acest aspect, al însușirii de către instituția emitentă, nefiind incidentă vreo cauză de nulitate.
b)De asemenea, verificând mențiunile buletinului de verificare metrologică depus la dosar, având valabilitate 1 an, prin raportare la cele consemnate în procesul-verbal contestat, instanța constată că buletinul de verificare metrologică a fost montat pe Dacia Solenza nr._, iar din procesul-verbal reiese că aparatul radar cu care a fost înregistrat petentul se afla montat pe un autoturism cu numărul de înmatriculare_ .
În aceste condiții, se poate constata că buletinul de verificare metrologică nu este corespunzător aparatului radar cu care a fost înregistrată presupusa faptă reținută în sarcina petentului, astfel că intimata nu a dovedit legalitatea cinemometrului indicat în procesul-verbal contestat, luând în considerare că „legalitatea cinemometrului este valabilă numai pe autovehiculul pe care acesta este montat la momentul efectuării verificării metrologice.”
Pe cale de consecință, având în vedere specificul modalității de constatare a presupusei fapte contravenționale, care se înregistrează prin mijloace tehnice omologate, instanța consideră că orice încălcare a cerințelor metrologice și tehnice prevăzute în norma de metrologie legală NML 021-05 afectează legalitatea cinemometrului, cu consecințe asupra legalității procesului-verbal de constatare a contravenției.
c) În ceea ce privește critica formulată de petent cu privire la atestatul operatorului radar, depus de intimată la dosarul cauzei, din care reiese că operatorul radar este domnul G. N., iar fapta a fost constatată de un alt agent constatator, respectiv domnul M. F. astfel cum rezultă din procesul-verbal, fapt ce ar atrage nulitatea procesului-verbal, instanța precizează că acest aspect este legat de asemenea, de specificul modului în care se face constatarea presupusei fapte contravenționale. Astfel, mecanismul de constatare faptelor și aplicare a sancțiunilor contravenționale se desfășoară în felul următor: în mașina pe care este amplasat aparatul radar se află un agent constatator, care observă vitezele cu care se deplasează autovehiculele în trafic, în momentul în care ajung în dreptul său, iar atunci când aparatul radar înregistrează o viteză de deplasare peste limita legală, acest agent constatator comunică unui alt agent constatator, aflat la o oarecare distanță, să oprească mașina respectivă și să aplice amenda corespunzătoare faptei săvârșite. Așadar, se poate observa că, în mod obiectiv, același agent de poliție nu poate să constate fapta și să aplice sancțiunea încheind procesul-verbal, deoarece dacă agentul aflat în mașina pe care este amplasat aparatul radar ar fi cel care oprește autovehiculul în care se află presupusul contravenient pentru a-i încheia proces-verbal, atunci fapta reținută în sarcina acestuia nu ar mai exista.
Față de cele susmenționate, instanța precizează că este suficient să se dovedească faptul că agentul constatator care manevrează aparatul radar are atestat valabil de operator radar, acest atestat nefiind util agentului care aplică sancțiunea și care, prin ipoteză, astfel cum s-a arătat, nu operează cu cinemometrul. Astfel, în speță, intimata a dovedit faptul că operatorul radar G. N. deținea atestat în acest sens, valabil.
Mai mult, instanța arată că în prezenta cauză intimata a depus buletinul posturilor pentru agenții constatatori, care dovedește că la data constatării și aplicării sancțiunii, atât agentul-operator radar (domnul G. N.), cât și agentul constatator care a oprit mașina în care se afla petenta și a aplicat sancțiunea (domnul M. F.) acționau împreună, în echipă, între orele 16.30-24.00, pe itinerarul Călugăreni-Adunații C..
d) Referitor la erorile de măsurare a vitezei de către aparatele radar, tolerate potrivit Normei de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor”.
Cu privire la aceste aspecte, instanța arată că eroarea maximă tolerată este +/-3%, astfel cum prevede art.3.1.1. din Norma de metrologie legală NML 021-05; în acest caz, viteza minimă pe care ar fi putut-o avea petenta la momentul înregistrării sale cu aparatul radar putea fi 105,73 km/h, iar viteza maximă putea fi 112,27 km/h. Acordând prevalență principiului in dubio pro reo instanța se va raporta la viteza de deplasare de 105,73 km/h și va constata că aceasta depășește cu mai mult de 50 km/h (respectiv 55,73 km/h) viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv (50km/h în localități) și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, astfel cum prevede art.102 alin.(3) lit.e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002. În acest sens, instanța precizează că nu va avea în vedere aceste argumente invocate de petentă, deoarece acestea nu sunt de natură să schimbe nici situația de fapt reținută în procesul-verbal, respectiv depășirea cu peste 50km/h a vitezei legale admise în localitatea Călugăreni unde a fost montat aparatul radar și nici încadrarea juridică aferentă situației de fapt reținute.
În concluzie, apreciind că nu s-a dovedit legalitatea cinemometrului cu care a fost măsurată viteza de deplasare a autovehiculului în care se afla petentul, din punctul de vedere al autoturismului pe care a fost montat aparatul radar, fapt ce afectează însăși legalitatea procesului-verbal contestat în prezenta cauză, instanța urmează să considere că se impune anularea acestui act administrativ, sub acest aspect.
Pentru acest motiv, instanța precizează că nu se mai impune analiza aspectelor de legalitate ale procesului-verbal contestat sau de individualizare a sancțiunii aplicate petentei, astfel cum impun instanței învestită cu judecarea plângerilor contravenționale, prevederile art.34 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 (suscitate).
2.A doua faptă – lipsa documentelor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002
Instanța arată că petenta a recunoscut inițial, prin plângerea contravențională, că nu ar fi avut o parte din documentele enumerate în procesul-verbal („în momentul în care am fost oprită aveam asupra mea certificatul de înmatriculare al autoturismului și nu cum eronat s-a reținut și consemnat în procesul-verbal că nu aș fi avut niciun document asupra mea”), iar ulterior, prin declarația dată în fața instanței a recunoscut că nu ar fi avut niciun document asupra sa („...întrucât nu aveam niciun fel de act asupra mea...”).
Cu precizarea că din punctul de vedere al Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002, nu prezintă relevanță nici numărul documentelor pe care presupusul contravenient nu le are asupra sa și nici tipul acestora, fiind suficient să lipsească chiar și numai unul, indiferent care, instanța are în vedere faptul că petenta a recunoscut că nu ar fi avut anumite acte asupra sa, fapt care conduce la inutilitatea analizei temeiniciei procesului-verbal.
Verificând în temeiul art.34 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, legalitatea procesului-verbal contestat în prezenta cauză, în ceea ce privește a doua faptă reținută în sarcina petentei, sub aspectul mențiunilor obligatorii prevăzute de art.17 din același act normativ, instanța constată că acesta a fost legal încheiat, neexistând motive care să impună anularea din oficiu a acestuia.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată pentru fapta de a circula cu un autovehicul, fără a deține actele necesare, sub aspectul individualizării acesteia instanța precizează că aceasta este prevăzută de art.101 alin.(1) pct.18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002, ca făcând parte din clasa a III-a de sancțiuni. Având în vedere că pentru aceasta au fost aplicate 6 puncte amendă, instanța precizează că agentul constatator a considerat că gravitatea faptei impune sancționarea petentei cu minimul de puncte-amendă.
Instanța precizează că fapta contravențională de a circula fără permis de conducere reprezintă o abatere de la regulile de circulație al cărei obiect juridic constă în lezarea relațiilor sociale din sfera autorității, prin prezentarea documentelor mașinii și ale șoferului, agentul constatator putând să verifice dacă persoana respectivă are, potrivit legii, dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice și dacă autoturismul respectiv îndeplinește o . condiții care asigură securitatea traficului.
Așadar, instanța apreciază că, față de circumstanțele în care s-a petrecut fapta și având în vedere gradul de pericol social al contravenției de a nu poseda permisul de conducere, cartea de identitate și certificatul de înmatriculare, la momentul șofării unui autovehicul, sancțiunea aplicată petentei, orientată spre minimul acesteia, este corect dozată, astfel că nu se impune reindividualizarea acesteia.
În aceste condiții, instanța urmează să admită în parte plângerea contravențională și să mențină dispozițiile procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/14.04.2013., în ce privește fapta prevăzută de art.147 alin.(1) din Regulamentul la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002, apobat prin Hotărârea Guvernului nr.1391/2006 și sancționată de art.101 alin.(1) pct.18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002. De asemenea, instanța va anula dispozițiile procesului verbal susmenționat, în ce privește fapta prevăzută de art.121 alin.(1) din Regulamentul la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002, apobat prin Hotărârea Guvernului nr.1391/2006 și sancționată de art.102 alin.(3) lit.e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta G. M., cu domiciliul în mun. București, Calea Crângași nr.46, ., CNP_, în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN G., cu sediul în mun. G., ., jud. G., CUI/C._.
Menține dispozițiile procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/14.04.2013, în ce privește fapta prevăzută de art.147 alin.(1) din Regulamentul la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002, apobat prin Hotărârea Guvernului nr.1391/2006 și sancționată de art.101 alin.(1) pct.18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002.
Anulează procesul-verbal . nr._/14.04.2013 în ce privește fapta prevăzută de art.121 alin.(1) din Regulamentul la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002, apobat prin Hotărârea Guvernului nr.1391/2006 și sancționată de art.102 alin.(3) lit.e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care poate fi exercitat prin depunerea cererii la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, azi 16.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. A. C. L.
Tehno/red.jud.S.A/5ex
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7182/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 875/2013.... → |
|---|
