Plângere contravenţională. Sentința nr. 731/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 731/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 15813/236/2011

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 731

Ședința publică de la 24 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. D.

Grefier C. E.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator V. N. și pe intimat I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE G., având ca obiect plângere contraventionala CP_ .

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind: - intimat - I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE G. - contestator - V. N. .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin plângerea înregistrată sub nr._ petentul V. N. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE G. anularea procesului verbal . nr._/03.11.2010.

În subsidiar s-a solicitat înlocuirea amenzii cu sancțiunea „ avertisment „.

În motivarea plângerii se arată, în esență că au fost încălcate dispoz art. 16 din OG 2/2001, în sensul că descrierea faptei nu coincide cu conținutul normei juridice legale evidențiate în cuprinsul plângerii .

Mai arată petentul că sancțiunea nu a fost aplicată în funcție de gravitatea faptei .

În continuare petentul arată că nu se face vinovat de săvârșirea faptei, numărul de călători aflați în microbuz explicându-se prin aceea că au fost preluați de la altă mașină rămasă în pană .

În întâmpinarea depusă intimatul a solicitat respingerea plângerii.

Analizând lucrările dosarului, urmează să se admită plângerea pentru următoarele considerente:

Prin procesul verbal . nr._/3.11.2010 s-a dispus sancționarea contravențională a petentului, reținându-se că la efectuarea transportului pe ruta București – M. B. a condus microbuzul înmatriculat sub nr._ pe DN5 Km 25 Adunații C., transportând un număr mai mare de persoane decât numărul de locuri menționat în certificatul de clasificare, agentul constatator menționând”( 10 persoane )”.

Conform art. 58 lit. t din OUG nr. 109/2005 ( varianta în vigoare la data constatării faptei ) constituie contravenție: „ transportul rutier de persoane pe un traseu județean, interjudețean sau internațional al mai multor persoane decât numărul de locuri pe scaune înscris în certificatul de clasificare pe stele sau categorii „ .

În speță prin procesul verbal contestat s-a reținut deplasarea vehiculului pe DN5 la Km 25 în . agentului constatator potrivit cu care vehiculul a fost depistat la efectuarea transportului pe ruta București – M. B., nefiind argumentate corespunzător ( prin depunerea eventual a unor înscrisuri care să ateste traseul pentru care vehiculul respectiv deținea licență de transport ), întâmpinarea depusă la dosar nefiind însoțită de nici un înscris .

Astfel fiind, nu se poate stabili dacă situația de fapt se încadrează – în vreuna din ipotezele prevăzute de textul legal mai sus menționat – transportul pe „ traseu județean, interjudețean sau internațional „ agentului constatator revenindu-i sarcina de a proba cele consemnate în actul constatator și sancționator, ceea ce nu s-a produs în speță, astfel că dubiul nu face decât să profite petentului.

Pe de altă parte modul de consemnare a numărului de persoane”(10 persoane)” conform mențiunilor din procesul verbal este de asemenea ambiguu, fiind de natură să creeze de asemenea un dubiu în favoarea petentului întrucât agentul constatator nu a depus înscrisuri care să ateste numărul de locuri deținut de mijlocul de transport respectiv, categoria de clasificare, respectiv gradul de ocupare al acestuia.

Agentul constatator s-a mărginit să consemneze”transportând în picioare un număr mai mare de persoane decât numărul de locuri din certificatul de clasificare - ( 10 persoane ) „ din modul de redactare al frazei fiind posibil a se înțelege că numărul de 10 persoane se referă fie la numărul de persoane depistate circulând în picioare în mijlocul de transport, fie la numărul de locuri ( pentru 10 persoane ) din certificatul de clasificare .

Văzând și dispozițiile art. 31 și urm din OG 2/2001, art. 63 din OUG nr. 109/2005, ambele cu modificările și completările ulterioare;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite plângerea formulată de petentul V. N. cu domiciliul ales în București, Splaiul Unirii nr. 60, sector 4 împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/3.11.2011 și în contradictoriu cu intimatul IPJ G. .

Anulează procesul verbal . nr._/3.11.2011.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 ian.2013

PREȘEDINTE GREFIER

Red.jud.DC/09.11.2013

Dact. I.F/14.11.2013/5ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 731/2013. Judecătoria GIURGIU