Plângere contravenţională. Sentința nr. 7460/2013. Judecătoria GIURGIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7460/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 1572/236/2013
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7460/2013
Ședința publică din data de 30.10.2013
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: S. A.
GREFIER: C. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind petentul Z. JENUȚ în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE G., având ca obiect plângere contravențională – proces verbal . nr._/30.01.2013.
Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23.10.2013, care face corp comun cu prezenta hotărâre, și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 04 februarie 2013, sub numărul de înregistrare_, petentul Z. JENUȚ a solicitat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEANĂ G., anularea procesului verbal . nr._/30.01.2013 și exonerarea de la plata amenzii.
În motivarea plângerii, petentul a susținut că la data de 30 ianuarie 2013 se deplasa, cu mașina având numărul de înmatriculare_, dinspre G. spre București, iar în localitatea D., la intersecția cu DN41 a fost oprit de un agent de poliție care i-a adus la cunoștință faptul că ar fi circulat pe sensul opus. De asemenea, agentul de poliție i-a solicitat să prezinte și actele mașinii, respectiv asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie și certificatul de înmatriculare, despre care petentul a afirmat că nu le-a putut prezenta, deoarece „în acea zi am plecat foarte grăbit de acasă”.
Petentul a arătat că ar fi circulat regulamentar „neputând dealtfel să merg pe sensul opus deoarece dinspre București veneau camioane de mare tonaj, în speță tiruri”. Mai mult, petentul a precizat că echipajul de poliție ar fi fost în imposibilitate să observe fapta imputată, deoarece „era ora 4.30 dimineața oră la care vizibilitatea este foarte redusă acest loc fiind neiluminat.”. Deși a încercat să formuleze anumite mențiuni la procesul-verbal, agentul de poliție a specificat că nu are obiecțiuni. Totodată, petentul a precizat că inițial a refuzat să semneze procesul-verbal „deoarece am considerat că este fals, însă după amenințările acestuia, respectiv că voi fi și mai rău pedepsit, l-am semnat formulând însă obiecțiuni.”.
În drept, petentul a invocat prevederile Ordonanței Guvernului nr.2/2001.
În dovedirea plângerii, petentul a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri. La dosarul cauzei petentul a depus, în copie, procesul verbal contestat (f.7).
Plângerea contravențională nu presupunea la momentul formulării sale achitarea vreunei taxe de timbru.
Intimatul a formulat întâmpinare (f.14-15), în termen legal, prin care a arătat că sub aspectul legalității, procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, iar fapta a fost încadrată cu acuratețe în textul de lege.
Întâmpinarea a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.2/2001, Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002, Hotărârii Guvernului nr.1391/2006 și ale Codului de procedură civilă.
Intimatul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a depus raportul de reținere a permisului de conducere (f.16).
La termenul de judecată din data de 29 mai 2013, au fost încuviințată proba cu înscrisuri și proba testimonială cu doi martori.
La termenul de judecată din data de 23 octombrie 2013, instanța a audiat martorul C. C. M..
Analizând probatoriul administrat în prezenta cauză, instanța constată următoarele:
I.Situația de fapt
Petentul Z. jenuț circula la data de 30 ianuarie 2013, în jurul orelor 04.30, într-un autoturism cu numărul de înmatriculare_, pe DN5 din direcția G. către București. . După ce a trecut de intersecția DN5 cu DN41, în localitatea D., petentul a fost oprit de un echipaj al poliției rutiere.
I-a fost încheiat procesul verbal . nr._/30.01.2013, reținându-se că a circulat pe sens opus și că nu a putut prezenta certificatul de înmatriculare și asigurarea de răspundere civilă obligatorie.
II.În drept
Cu titlu preliminar, instanța cu privire la aspectele de ordin procedural, întrucât pe de o parte, la data de 15 februarie 2013 a intrat în vigoare Noul Cod de Procedură Civilă și, pe de altă parte, că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 4 februarie 2013, instanța va face aplicarea legii în timp. În acest sens, potrivit art.25 alin.(1) din Noul Cod de procedură Civilă, „Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămând supuse acelei legi.”
Așadar, referitor la regulile de procedură aplicabile prezentei cauze, instanța reține că sunt aplicabile prevederile Codului de Procedură Civilă de la 1865.
Potrivit art.41 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, „Vehiculele și animalele, atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul, trebuie conduse pe partea din dreapta a drumului public, în sensul de circulație, cât mai aproape de marginea părții carosabile, cu respectarea semnificației semnalizării rutiere și a regulilor de circulație.”.
Art.101 alin.(3) lit.d) din actul normativ susmenționat prevede: „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:…d) circulația pe sens opus, cu excepția cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depășire.”.
În temeiul art.147 pct.1 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1391/2006 „Conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligat: 1. să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare;”, iar potrivit art.35 alin.(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002: „Participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege.”.
Potrivit art.101 alin.(1) pct.18 din aceeași ordonanță de urgență a Guvernului: „Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: 18. nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2).”
Art.98 alin.(4) lit.c) din actul normativ susmenționat prevede: „Clasele de sancțiuni sunt următoarele: clasa a III-a – de la 6 la 8 puncte-amendă;”
Potrivit art.10 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor: „Dacă aceeași persoană a săvârșit mai multe contravenții sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție.”, iar potrivit alin.(2) al aceluiași articol „Când contravențiile au fost constatate prin același proces-verbal, sancțiunile contravenționale se cumulează fără a putea depăși dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenția cea mai gravă sau, după caz, maximul general stabilit în prezenta ordonanță pentru prestarea unei activități în folosul comunității.”.
Potrivit art.17 din același act normativ: „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.”
Art.21.alin.(3) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 prevede: „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”.
În temeiul art.34 din actul normativ susmenționat: „Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.”.
III.Opinia instanței
1.Cu privire la legalitatea procesului-verbal
a)În primul rând instanța observă că petentul a criticat respectivul proces-verbal sub două aspecte: imposibilitatea formulării de obiecțiuni în cuprinsul actului contestat și obligarea de a semna procesul-verbal prin exercitarea unor presupuse amenințări de către agentul constatator.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată petentul a susținut că „față de situația reținută de agentul constatator am formulat obiecțiuni pe care acesta nu le-a menționat în procesul-verbal așa cum prevede legea ci a specificat faptul că nu fac obiecțiuni, fapt realizat de către mine, după ce am semnat respectivul proces verbal”.
Cu privire la aceste aspecte, instanța precizează că, situația obiecțiunilor formulate de contravenient nu atrage, de plano, nulitatea procesului-verbal, ci aceasta se va aprecia, în funcție de criteriul producerii unei vătămări contravenientului, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal respectiv.
Instanța notează că petentului i-a fost imputată săvârșirea a două presupuse fapte; de asemenea, din procesul-verbal reiese faptul că petentul nu a formulat obiecțiuni. Pe de altă parte, astfel cum rezultă din plângerea contravențională, petentul a recunoscut că nu avea asupra sa actele la care se face referire în procesul-verbal, astfel că, pe cale de consecință, obiecțiunile pe care dorea să le facă vizau fapta de a conduce mașina pe contrasens. Însă, procesul verbal a fost semnat, cu mențiunea „Nu face obiecțiuni”, așa încât este rezonabil să se presupună că petentul a fost de acord cu procesul-verbal în forma aceasta, considerând suficiente și corecte mențiunile formulate și înscrise în procesul-verbal.
Totodată, criticile formulate de petent cu privire la refuzul agentului constatator de a scrie obiecțiunile formulate nu sunt probate cu nici un mijloc de probă, reprezentând doar simple susțineri.
Legat de aceste aspecte, instanța observă că petentul a afirmat prin cererea de chemare în judecată că ar fi fost amenințat de agentul de poliție, pe motiv că este rrom și că, „am refuzat inițial să semnez procesul-verbal de contravenție, deoarece am considerat că este fals însă după amenințările acestuia, respectiv că voi fi și mai rău pedepsit l-am semnat formulând însă obiecțiuni.”.
Așadar, instanța reține că aceste afirmații referitoare la pretinse presiuni exercitate de agentul constatator asupra petentului, în urma cărora ar fi fost constrâns să semneze procesul-verbal, nu sunt susținute probator, reprezentând simple susțineri, necredibile în lipsa unor dovezi.
Referitor la regulile în materie de probațiune în domeniul contravențional, garanțiile oferite de Convenția Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) în materie contravențională, din perspectiva jurisprudenței Curții Europene A Drepturilor Omului (CEDO), instanța face următoarele precizări:
În jurisprudența CEDO, s-a stabilit că în domeniul contravențional, procesul-verbal de constatare a contravenției reprezintă o „acuzație în materie penală”, sintagmă care comportă un înțeles autonom în viziunea CEDO.
Fiind în discuție o acuzație în materie penală, se declanșează o garanție specifică, instituită de art.6 paragraf 2 din Convenție, respectiv prezumția de nevinovăție, care, din perspectiva CEDO, nu privește doar procesul penal în sens strict, având o aplicație mai largă, declanșându-se ori de câte ori fapta imputată unei persoane are conotație penală; în acest sens, în jurisprudența CEDO s-a decis că prezumția de nevinovăție este aplicabilă în cadrul procedurii contravenționale.
Respectarea prezumției de nevinovăție presupune, în esență două aspecte: pe de o parte aducerea la cunoștința celui căruia i se impută respectiva faptă a acuzației, iar pe de altă parte, presupune că sarcina probei revine celui ce formulează acuzația.
De asemenea, viziunea CEDO asupra modului în care funcționează prezumțiile (inclusiv prezumția de nevinovăție), este în sensul că prezumțiile bazate pe fapte/legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku contra Franței). Astfel, din perspectiva CEDO, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele reproșate, nu reprezintă un drept absolut.
Pe de altă parte, forța probantă a procesului-verbal de constatare a contravenției este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său, atunci când administrează și apreciază probele (cauza Bosoni contra Franței).
Instanța arată că în sistemul de drept românesc actual, procesul-verbal de constatare a contravenției reprezintă un act autentic. În lumina jurisprudenței CEDO stabilită prin cauza A. contra României, s-a stabilit că prezumția de nevinovăție nu este încălcată, cât timp forța probantă a procesului-verbal de constatare a contravenției ca înscris autentic nu este indestructibilă, astfel permițându-se persoanei sancționate să răstoarne prin probe prezumția de legalitate și temeinicie atribuită prin lege oricărui act autentic.
Cu alte cuvinte, respectând cerințele unei proceduri echitabile, persoana sancționată are dreptul se utilizeze în cadrul unei proceduri judiciare orice mijloace de probă și să invoce orice argumente de fapt și de drept pentru dovedirea împrejurărilor că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde cu modul de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței este să respecte limita proporționalității între scopul urmărit de autorități (să nu rămână nesancționate faptele antisociale) și respectarea dreptului la apărare a persoanei sancționate contravențional (cauza A. contra României).
Astfel, în aprecierea legalității și temeiniciei procesului verbal contestat, instanța nu va da prevalență procesului-verbal ipso fapto, considerând că acesta are o forță probantă superioară, ci va acorda petentului ocazia să demonstreze prin probe convingătoare nelegalitatea și netemeinicia procesului-verbal atacat, cu consecința anulării acestuia.
Însă, instanța atrage atenția că aceasta nu presupune o atitutidine complet pasivă a petentului, doar intimatul (instituția din care face parte agentul constatator) trebuind să dovedească veridicitatea celor consemnate în procesul-verbal, ci procesul-verbal își păstrează prezumția de autenticitate și veridicitate a celor consemnate, cu mențiunea că această prezumție este relativă, petentul, prin probe contrare (și nu doar prin simple susțineri), putând să răstoarne această prezumție instituită de lege.
Pe cale de consecință, în lipsa dovezilor că faptele pretinse de petent sunt reale, în sensul că într-adevăr agentul constatator a refuzat să consemneze obiecțiunile formulate și, de asemenea, acceptând că aceste susțineri sunt reale, în lipsa probării unei vătămări aduse petentului, instanța nu va putea anula procesul-verbal contestat pentru aceste motive.
b)În altă ordine de idei, analizând procesul-verbal din oficiu sub aspectul legalității sale, în temeiul art.34 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, instanța constată că petentului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale, pentru două presupuse fapte contravenționale, fiind sancționat cu 6 puncte amendă, în cuantum de 420 lei.
Art.10 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 (suscitat), instituie două reguli: prima are în vedere faptul că pentru mai multe contravenții săvârșite de aceeași persoană, sancțiunea se va aplica pentru fiecare contravenție în parte, iar a doua se referă la sistemul cumulării limitate a sancțiunilor aplicate, altfel spus, sancțiunile aplicate pentru fiecare categorie de sancțiuni nu vor putea să depășească dublul maximului amenzii pentru contravenția cea mai gravă.
Referitor la modalitatea care va fi utilizată pentru aprecierea gravității contravenției, respectiv in abstracto sau in concreto, instanța arată că, în prezenta cauză va aprecia gravitatea faptelor contravenționale imputate petentului, in concreto, luând în considerare că ambele fapte sunt prevăzute cu sancțiuni din clasa a III-a de amendă. Instanța observă că art.98 din Ordonanța de urgență a Guvernului stabilește sancționarea între 6 și 8 puncte-amendă, pentru faptele care fac parte din clasa a III-a de sancțiuni, iar prin procesul-verbal petentului i se aplică 6 puncte amendă. Pe cale de consecință, înseamnă că petentul a fost sancționat cu minimul de puncte-amendă doar pentru una dintre presupusele fapte reținute în sarcina sa, pentru cealaltă, rămânând nesancționat. În aceste condiții, instanța notează că nu se poate stabili, pe care dintre fapte a apreciat-o polițistul rutier ca fiind atât de gravă, încât să impună aplicarea sancțiunii amenzii și față de care a apreciat că nu se impune aplicarea niciunei sancțiuni.
Instanța menționează că, lipsa individualizării fiecăreia dintre sancțiunile aplicate, în ipoteza pluralității de contravenții constatate prin același proces-verbal, nu este prevăzută expres de art.16 și 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 (suscitate), ca reprezentând un motiv de anulare a procesului-verbal. Cu toate acestea, art.16 și 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 nu instituie motive limitative, ci instanța, pe cale de interpretare, poate stabili că actul administrativ de constatare a contravenției este viciat, sens în care se impun măsuri, deoarece, în caz contrar, drepturile contravenientului ar fi grav încălcate.
Astfel, aplicarea în mod direct de către agentul constatator a unei sancțiuni contravenționale cumulate, fără arătarea amenzilor stabilite pentru fiecare contravenție în parte, este nelegală, deoarece nu se poate verifica dacă individualizarea sancțiunilor aplicate a fost corect efectuată pentru fiecare contravenție în parte, cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de art.21 alin.(3) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 (suscitat). De asemenea, procedând în acest fel, nu se poate ști care este sancțiunea stabilită pentru una dintre contravenții, în cazul, în care, de exemplu, pentru o a doua faptă se constată vreun motiv de nelegalitate sau netemeinicie, care impune anularea procesului verbal doar în parte, în ceea ce privește contravenția viciată.
Tot în acest context al imposibilității de individualizare a sancțiunii aplicate petentului se înscrie și neîncadrarea corectă a faptei de a circula pe sensul opus celui în care se deplasa petentul. Astfel instanța arată că art.100 lit.b) din Ordonanța Guvernului nr.195/2002 nu există ca atare, existând doar art.100 alin.(3) lit.b) care sancționează însă neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversare atunci când au acest drept.
Instanța precizează că, în general, indicarea greșită a textului de lege pe baza căruia a fost sancționat presupusul contravenient nu atrage ipso facto nulitatea procesului-verbal, considerându-se că reprezintă o simplă eroare materială, care nu produce o vătămare petentului. Cu toate acestea, în situația particulară a prezentei cauze, luând în considerare neindividualizarea fiecărei fapte reținute în sarcina petentului, instanța apreciază că greșita încadrare a faptei, constituie un argument în plus, care contribuie la concluzia că petentului i s-a produs o vătămare prin încheierea procesului-verbal în această manieră.
Instanța precizează că, pentru motivele sus-arătate, nu se mai impune analiza argumentelor petentului legate de temeinicia procesului-verbal contestat, situația de fapt reținută de instanță, prin prezenta hotărâre, referindu-se așa cum se poate observa, doar la aspectele necontestate de petent, care se coroborează cu cele consemnate în procesul-verbal și cu declarațiile martorului C. C. M..
În aceste condiții, considerând că prin încheierea procesului-verbal în acest mod, petentului i s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată, decât prin anularea actului respectiv, instanța urmează să admită plângerea contravențională și să dispună anularea procesului-verbal . nr._/30.01.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul Z. JENUȚ, cu domiciliul în mun.G., ./613, ., ., CNP_, în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN G., cu sediul în mun. G., ., jud. G., CUI/C._.
Anulează procesul-verbal . nr._/30.01.2013.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. A. C. L.
Tehno/red.jud.S.A./5ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3974/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4776/2013.... → |
|---|
