Plângere contravenţională. Sentința nr. 7623/2013. Judecătoria GIURGIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7623/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 2624/236/2013
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
GENERALE
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7623/2013
Ședința publică de la 06 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. S.
Grefier L. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind petenta . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională – proces verbal . nr._/26.07.2011.
Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 30.10.2013, care face corp comun cu prezenta hotărâre, și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea depusă pe rolul acestei instanțe, la data de 13 februarie 2013, înregistrată sub numărul_, petenta S.C. R. M. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA (C.N.A.D.N.R.) S.A. – CESTRIN anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/26.07.2011, rambursarea amenzii deja achitate și exonerarea de la plata tarifului de despăgubire.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că a aflat de existența unui număr de procese-verbale de constatare a contravenției, printre care și prezentul proces-verbal, cu ocazia popririi conturilor sale de către bancă, la data de 04 ianuarie 2013, iar în urma unor demersuri efectuate la Administrația Financiară și la intimată, aceasta din urmă i-a comunicat lista proceselor verbal în cauză, la data de 04.02.2013. Prin procesul-verbal susmenționat, prin care s-a constatat că la data de 29 ianuarie 2011, autoturismul aparținând petentei, cu numărul de înmatriculare_ ar fi circulat fără a deține rovinietă valabilă.
Petenta a mai arătat că autovehiculele aparținând acesteia sunt folosite, în principiu, numai în București, „iar eventualele încălcări ale legislației privind rovinieta sunt direct imputabile șoferilor acestora, care le-au folosit în interes personal, fapta fiind una de indisciplină la locul de muncă.”.
Petenta a invocat nulitatea absolută a procesului-verbal în temeiul art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
În drept, plângerea contravențională a fost întemeiată pe prevederile Ordonanței Guvernului nr.2/2001 și ale Ordonanței Guvernului nr.15/2002.
În dovedirea cererii sale, petenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, în cadrul căreia a solicitat efectuarea unor adrese către intimată și a depus, în copie, următoarele: procesul-verbal contestat (f.6); extras de cont de la bancă (f.7).
Plângerea contravențională nu presupunea la momentul formulării sale achitarea vreunei taxe de timbru.
Intimata, legal citată a formulat, în termen legal întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității plângerii contravenționale, arătând că deși petentei i-a fost comunicat procesul-verbal la data de 08 august 2011, plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 13 februarie 2013, cu depășirea termenului legal de 15 zile prevăzut de Ordonanța Guvernului nr.2/2001. Intimata a depus, în copie: proces-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției (f.15); planșe fotografice (f.16-17).
La data de 01 aprilie 2013, petenta a solicitat instanței să dispună declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2, motivat de prevederile art.XXIII din Legea nr.2/2013.
La termenul de judecată din data de 10 aprilie 2013, instanța a respins excepția de necompetență teritorială invocată de petentă.
La termenul de judecată din data de 04 septembrie 2013, instanța a respins excepția tardivității plângerii contravenționale invocate de intimată și a admis excepția prescripției executării sancțiunilor contravenționale aplicate.
Analizând materialul probator din prezenta cauză, instanța constată următoarele:
I.Situația de fapt
La data de 29 ianuarie 2011, ora 14.52, autoturismul cu numărul de înmatriculare_ aparținând petentei S.C. R. M. S.R.L. a circulat fără a deține rovinietă valabilă pe DN5 km28+120m, Călugăreni, jud.G..
Pentru aceste motive, la data de 26 iulie 2011, a fost încheiat procesul-verbal . nr._, prin care petentei i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în valoare de 750 lei. Tot prin același proces verbal, petentul a fost obligat să achite suma de 404,71 lei, contravaloarea tarifului de despăgubire, în valoare de 96 Euro.
Procesul-verbal a fost comunicat petentului, prin afișare la sediul acesteia, la data de 08 august 2011.
II.În drept
Cu titlu preliminar, sub aspectul normelor de procedură aplicabile în prezenta speță, având în vedere faptul că pe parcursul judecării prezentei cauze a intrat în vigoare Noul Cod de Procedură Civilă (15 februarie 2013), iar cererea de chemare în judecată a fost depusă la instanța de judecată la data de 13 februarie 2013 instanța va face aplicarea legii în timp. În acest sens, vor fi avute în vedere dispozițiile art.25 alin.(1) din Noul Cod de procedură Civilă, potrivit cărora „Procesele în curs de judecată și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.”. Așadar, instanța apreciază că în prezenta speță, sunt aplicabile prevederile Codului de Procedură Civilă de la 1865.
Potrivit art.1 alin.(2) din Ordonanța Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România (în varianta legislativă de la data săvârșirii presupusei fapte), cu modificările și completările ulterioare, „Începând cu data de 1 iulie 2002 se introduce tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, denumit în continuare tarif de utilizare, aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.”
Potrivit art.1 alin.(1) lit. lit.b) din ordonanța susmenționată, utilizatorii români sunt „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România,…”, iar potrivit lit.j), rovinietareprezintă „documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România. Modelul, forma, conținutul, modul, condițiile și mijloacele de eliberare ale rovinietei se stabilesc prin normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii;”
Potrivit art.8 alin.(1) din actul normativ susmenționat „Fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.”, iar potrivit alin.(3) „Contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.”.
Art.5 din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică „Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.”
Art.7 din legea susmenționată „În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.”
Potrivit art.4 pct.2 din același act normativ înscrisul în formă electronică reprezintă „o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar;”, iar potrivit pct.3. semnătură electronică reprezintă „date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare;”.
Art.109 alin.(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice „Constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.”, iar potrivit alin.(3) „În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal se poate încheia și în lipsa contravenientului, după stabilirea identității conducătorului de vehicul, menționându-se aceasta în procesul-verbal, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori.”
Potrivit art.16 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor: „Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.”.
Art.17 din același act normativ prevede: „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.”
În temeiul art.14 alin.(1) din ordonanța susmenționată „Executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.”, iar potrivit alin.(2) al aceluiași articol „Prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.”
Potrivit art.34 din același act normativ: „Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.”.
III.Opinia instanței
1.Cu privire la legalitatea procesului-verbal
a) Instanța notează că petenta a invocat nulitatea procesului-verbal pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Ca un aspect preliminar, instanța arată că semnătura, indiferent de forma de exprimare a sa-olograf sau electronic-, reprezintă o modalitate convențională prin care o persoană confirmă exactitatea celor relatate, își asumă anumite responsabilități sau își exprimă consimțământul de a face ceva.
Forma electronică reprezintă de asemenea, o modalitate convențională de exprimare a unei informații, iar tipărirea acesteia pe hârtie nu poate altera prin însăși această operațiune valabilitatea celor consemnate în format electronic.
Instanța precizează că semnătura electronică alături de înscrisul electronic constituie o marcă a evoluției societății sub aspectul tehnologiei și științei. Pentru a da efect juridic acestui tip de evoluție, legiuitorul român a reglementat posibilitatea utilizării înscrisurilor electronice și a semnăturilor electronice, creând o procedură, a cărei respectare este suficientă pentru atestarea valabilității înscrisurilor sau/și semnăturilor generate în formă electronică.
Instanța aduce în atenție, în primul rând, faptul că art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 nu impune ca semnătura agentului constatator să fie în formă olografă.
În ceea ce privește argumentul utilizat de petentă că semnătura electronică este valabilă doar cât timp documentul circulă în format electronic, iar odată imprimat pe hârtie trebuie să poarte o semnătură olografă pentru a fi valabil, instanța constată că această distincție nu este reglementată expres în vreun act normativ. Mai mult, instanța observă că nu există prevederi care să stipuleze că semnătura electronică își pierde valabilitatea dacă înscrisul electronic este imprimat pe hârtie.
În altă ordine de idei, din definițiile furnizate de Legea nr.455/2001 (suscitate), reiese că atât înscrisul electronic, cât și semnătura electronică reprezintă date în formă electronică, iar înscrisul în formă electronică este o colecție de date destinat a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar. După cum se poate observa, legea oferă o definiție legată de modul de citire a acestui tip de înscrisuri, nelegând valabilitatea acestora strict de programul informatic. Altfel spus, valabilitatea colecției de date destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic nu este afectată prin tipărirea acesteia.
În concluzie, legea nu a făcut vreo distincție între forma materială sau electronică a înscrisurilor cât privește valabilitatea înscrisului sau a semnăturii electronice.
Cu toate acestea, instanța observă că petenta acceptă valabilitatea înscrisului în format electronic care a fost imprimat pe o hârtie, cu condiția să poarte o semnătură olografă („Pentru ca procesul-verbal să își producă efectele prevăzute de lege privind sancționarea contravenientului și pentru ca să aibă un caracter de titlu de creanță executoriu fără învestire sau altă formalitate, acesta trebuie să aibă caracterul unui act autentic. Acest caracter nu poate fi conferit decât de semnătura olografă a agentului constatator și amprenta ștampilei autorității din care face parte acesta. În mod contrar acestor prevederi legale, procesul-verbal atacat este o simplă hârtie imprimată…”). Astfel, se poate afirma că în viziunea petentei, chiar dacă un înscris electronic este acceptat ca fiind valabil odată imprimat pe hârtie, totuși semnătura electronică, similară din punct de vedere informatic cu înscrisul electronic, reprezentând tot date în formă electronică, nu este valabilă decât în format electronic, întrucât hârtia care poartă semnătura electronică trebuie să aibă totodată și o semnătură olografă. Cu alte cuvinte, în opinia petentei, pentru a fi valabil înscrisul electronic care a căpătat o formă materială, fiind imprimat pe hârtie, trebuie să poarte două semnături: una electronică și alta olografă.
De asemenea, din motivarea plângerii contravenționale se desprinde ideea că petenta ar accepta valabilitatea înscrisului electronic la care este atașată o semnătură electronică, doar în condițiile în care aceasta circulă exclusiv în format electronic; cu alte cuvinte, dacă procesul-verbal contestat i-ar fi fost comunicat în format electronic, atunci acesta împreună cu semnătura electronică ar fi fost valabile, deoarece „actele în format electronic sunt destinate a circula ca atare numai în mediul virtual, imprimarea lor pe suport hârtie trebuind să fie certificată sub nume și semnătură de primire.”.
În cazul unei semnături electronice, legea prevede convențional, utilizarea unui procedeu fiabil de identificare ce garantează legătura actului la care se atașează; prin mijloacele create de lege privind certificarea calificată a semnăturii electronice se atestă că identitatea semnatarului este certă, iar integritatea actului este garantată.
Astfel, instanța arată că din punct de vedere al valabilității semnăturii electronice și a înscrisului pe care aceasta o însoțește este suficient să existe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la data creării semnăturii electronice, care conține un cod de identificare a semnatarului, cu ajutorul căruia se garantează autenticitatea și integritatea datelor și informațiilor conținute în înscrisul generat electronic.
În prezenta cauză, instanța constată că înscrisul, respectiv procesul-verbal contestat, a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator V. C. Raduca, al cărui atestat de agent constatator este anexat, în copie la dosar. De asemenea, acest agent constatator deține un certificat calificat, provenind de la un furnizor acreditat, care îi conferă drept de semnătură electronică, codul de identificare care apare pe procesul-verbal contestat, fiind identic cu cel inscripționat în certificatul calificat.
În ceea ce privește forța probantă a înscrisului electronic, instanța arată că art.5 din Legea nr.455/2002, trebuie interpretat în concordanță cu prevederile referitoare la înscrisul electronic din Noul Cod de Procedură Civilă, observând că legiuitorul nu a asimilat în mod definitiv înscrisul electronic cu înscrisul sub semnătură privată; art.260 din Noul Cod de procedură Civilă prevede „Înscrisul pe suport informatic este admis în aceleași condiții ca înscrisul pe suport de hârtie, dacă îndeplinește condițiile prevăzute de lege”, iar potrivit art.262 alin.(3) din aceeași codificare „Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă, decât dacă este reprodusă în condițiile prevăzute de lege.”. Instanța consideră relevante referirile făcute la prevederile Noului Cod de procedură civilă, ale cărui dispoziții, așa cum s-a precizat mai sus, nu se aplică în cauza dedusă judecății, acestea fiind folosite ca un argument suplimentar, pentru a sublinia tendința dreptului de a se adapta evoluției societății din punct de vedere tehnologic și științific, chiar dacă de cele mai multe ori consacrarea legislativă vine la ceva timp de la apariția și utilizarea pe scară tot mai largă a unor mijloace tehnice. Trebuie acceptat faptul că o altă interpretare, mai rigidă a normelor juridice, condiționând valabilitatea unui înscris generat și semnat electronic, care a fost, din anumite motive tipărit pe un suport de hârtie, de o semnătură olografă, nu conferă un sens evolutiv societății și tiparului juridic, care este menit să o însoțească.
În concluzie, instanța consideră că forța probantă a înscrisurilor și a semnăturii electronice este diferită, judecătorul fiind cel căruia îi revine sarcina de a aprecia valoarea probatorie a înscrisului generat și semnat electronic, având în vedere dispozițiile legale în materie coroborate cu principiile generale de drept, fără a încălca prin interpretarea oferită, normele juridice de ordine publică. Instanța constată că în acest sens s-a pronunțat și doctrina de specialitate[1] care, fără a constitui izvor de drept, reprezintă un ghid util de interpretare a normelor juridice actuale într-o materie foarte tehnică și relativ nouă, din perspectiva dreptului.
De asemenea, instanța arată că și autori occidentali, citați de literatura de specialitate românească[2] susțin faptul că acestor mijloace tehnice pot avea valoare, sub aspect probator, putând fi încadrate în categoria prezumțiilor.
Întrucât în prezenta cauză intimata a făcut dovada existenței unui certificat calificat valabil, aplicând prezumția instituită de art.9 alin.(2) din Legea nr.455/2001, instanța va considera că înscrisul generat electronic, care are atașată o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat este pe deplin valabil chiar dacă a fost prezentat într-o formă materială, fiind tipărit, și nu a fost semnat și olograf de același agent constatator.
Pe cale de consecință, instanța apreciază că în prezenta cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, procesul verbal contestat purtând numele și prenumele agentului constatator, precum și semnătura acestuia, astfel că este valabil, nefiind lovit de nulitate, astfel cum arată petenta în cererea de chemare în judecată.
b) Instanța observă că petenta a criticat respectivul proces-verbal în ceea ce privește faptul că au fost încheiate mai multe procese-verbale la mai puțin de 30 de zile de la un proces-verbal anterior menținut valabil.
Cu privire la aceste aspecte, instanța observă că textul art.9 alin.(3) din Ordonanța Guvernului nr.15/2002, potrivit căruia „Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).”, a fost introdus prin Legea nr.144/2012, aplicându-se din data de 27 iulie 2012. Astfel, față de data săvârșirii pretinsei fapte, respectiv 29 ianuarie 2011, la acel moment nu era în vigoare textul art.9 alin.(3) teza a doua, în forma actuală, motiv pentru care, instanța constată că nu pot fi considerate a fi lovite de nulitate absolută procesele-verbale încheiate în termen de 30 de zile de încheierea și comunicarea unui proces verbal, pentru fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă.
Instanța arată că textul de lege susmenționat nu este aplicabil presupuselor contravenții săvârșite înainte de data intrării în vigoare, deoarece, se referă la întocmirea și comunicarea proceselor verbale în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, or nici textul art.14 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 (lege-cadru în materia contravențională) nu se raporta la acea dată la condițiile cumulative de întocmire și comunicare a procesului-verbal în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției. O interpretare contrară a textului de lege, ar conduce la concluzia nelegalității tuturor proceselor verbale pentru acest motiv, întocmite înainte de data de 27 iulie 2012 (data intrării în vigoare a Legii nr.144/2012), fapt ce ar presupune neprevizibilitatea unei legi ulterioare față de dispozițiile legii anterioare sub imperiul căreia au fost aplicate sancțiuni contravenționale.
Pe de altă parte, instanța constată că petenta nu a făcut dovada faptului că i-au fost aplicate mai multe sancțiuni contravenționale într-un interval de 30 de zile de la data întocmirii (26.07.2011) și comunicării (condiții cumulative) unui alt proces-verbal de constatare a unei fapte de circulație fără a deține rovinietă valabilă.
Așadar, instanța urmează să considere că procesul verbal contestat, . nr._/26.07.2011, a fost valabil încheiat sub aspectul legalității sale.
c)Referitor la tariful de despăgubire, instanța arată că prin Legea nr.144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.15/2002, au fost abrogate dispozițiile privind perceperea tarifului de despăgubire, deoarece prin această lege tariful de utilizare a fost asimilat ca natură juridică, cu tariful de despăgubire. Astfel, deși fapta s-a petrecut la o dată la care erau în vigoare prevederile privind plata tarifului de despăgubire și, de asemenea, procesul verbal contestat a fost întocmit înainte de . Legii nr.144/2012, instanța va da efect principiului general al aplicării legii contravenționale mai favorabile, prevăzută de art.12 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, potrivit căruia legea mai favorabilă se aplică retroactiv, dacă aceasta a intervenit între momentul comiterii contravenției și momentul executării integrale a sancțiunii.
Pe cale de consecință, instanța urmează să anuleze procesul-verbal . nr._/26.07.2011, în ceea ce privește dispozițiile acestuia privind perceperea tarifului de despăgubire în valoare de 96 Euro.
2.Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța notează că petenta nu a contestat aceste aspecte, dovedind o altă situație de fapt decât cea reținută în procesul-verbal contestat, respectiv că ar fi posedat rovinietă la data de 29 ianuarie 2011. Instanța mai arată că la dosar a fost depusă planșa foto (f.17), care prezintă autoturismul aparținând petentei și consemnează că acesta s-a fi aflat la data de 29 ianuarie 2011, ora 14.52, pe DN5, km28+120m, Călugăreni, jud.G., aspecte care, de asemenea, nu au fost contestate în prezenta cauză.
În ceea ce privește argumentul petentei că presupusa faptă contravențională ar trebui imputată șoferilor care conduc autovehiculele aparținând petentei, care le-ar fi folosit în interes personal, instanța precizează că potrivit art.1 din Ordonanța Guvernului nr.15/2002, obligația de a achiziționa roviniete valabile le revine utilizatorilor, adică acelor persoane fizice sau juridice care pot folosi autoturismul în cauză, în baza dreptului de proprietate sau a unui alt drept legal. Or, în lipsa unor probe contrare, instanța va considera că șoferii angajați de petentă nu beneficiază de un drept legal de a folosi autoturismul, în sensul Ordonanței Guvernului nr.15/2002, aceștia utilizându-l în baza contractului de muncă, fiind prepuși ai persoanei juridice-petente, care are prerogativa de direcție, supraveghere și control al bunului respectiv.
3.Referitor la individualizarea sancțiunii aplicate, instanța constată că sancțiunea amenzii contravenționale a fost aplicată în mod corect, Ordonanța Guvernului nr.15/2002 prestabilind, în anexa nr.2, cuantumul amenzii contravenționale aplicabile utilizatorilor care nu dețin roviniete valabile. Astfel, instanța precizează că, în prezenta cauză nu se impune reindividualizarea sancțiunii amenzii contravenționale, întrucât a fost aplicată în cuantumul prevăzut de lege, proporțional cu gradul de pericol social al faptei, care constă în prejudiciul adus statului român prin utilizarea, pe o anumită perioadă de timp a rețelei de drumuri naționale, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, fără a achita tariful instituit de lege cu acest scop.
Nu în ultimul rând, instanța va constata că executarea sancțiunii contravenționale este prescrisă, pentru argumentele prezentate în încheierea de ședință din data de 04 septembrie 2013 (f.32-33).
Față de cele prezentate, instanța urmează să admită în parte plângerea contravențională, să anuleze procesul-verbal R11 nr._/26.07.2011 în ceea ce privește dispozițiile acestuia legate de aplicarea tarifului de despăgubire în valoare de 96 Euro și să mențină restul dispozițiilor procesului-verbal ca fiind legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta S.C. R. M. S.R.L., cu sediul în mun. București, . nr.20A, ., ., înmatriculat la Registrul Comerțului sub nr.J40/_/2000, CUI_, având sediu ales procedural în mun.București, ., ., . cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. – CESTRIN, cu sediul în mun. București, ..401A, sector 6, CUI_, înmatriculat la Registrul Comerțului sub nr.J40/552/15.01.2004.
Menține dispozițiile procesului-verbal . nr._/26.07.2011.
Anulează procesul-verbal . nr._/26.07.2011 în ceea ce privește obligarea petentei la plata contravalorii tarifului de despăgubire, în valoare de 96 Euro.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.11.2013
PREȘEDINTE GREFIER
S. A. L. C.
Tehno/red.jud.S.A
ex.5
| ← Uzucapiune. Sentința nr. 6793/2013. Judecătoria GIURGIU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1745/2013.... → |
|---|
