Plângere contravenţională. Sentința nr. 8660/2013. Judecătoria GIURGIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8660/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 20-12-2013 în dosarul nr. 6001/236/2013
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8660/2013
Ședința publică de la 20 Decembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. S.
Grefier L. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind petentul D. N. în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE G., având ca obiect plângere contravențională – proces verbal . nr._/08.05.2013.
Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18.12.2013, care face corp comun cu prezenta hotărâre, și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 09 mai 2013, sub numărul de înregistrare_, petentul D. N. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEANĂ G., anularea procesului verbal . nr._/08.05.2013.
În motivarea plângerii, petentul a susținut că la data de 08 mai 2013, în jurul orelor 15.00 se deplasa cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_ în municipiul G., pe . apropiere de sensul giratoriu de la Primărie, a fost oprit de un echipaj de poliție care i-a comunicat că nu ar fi acordat prioritate de trecere unor pietoni aflați în traversare prin loc marcat, aflat la o distanță de aproximativ 400 m de acel loc. „În realitate pe trecerea de pietoni de care se face vorbire în procesul verbal nu se afla niciun pieton angajat în traversarea străzii, mai mult decât atât agentul de poliție nu avea posibilitatea să vadă acea trrecere de pietoni față de poziția în care se afla.” Petentul a fi precizat că deși i-a spus agentului atât el cât și persoana cu care se afla în mașină că la momentul trecerii sale nu se afla niciun pieton pe trecerea de pietoni, i-a fost încheiat procesul-verbal contestat. Totodată, pretentul a precizat că agentul constatator a refuzat să îi prezinte înregistrarea video și a invocat jurisprudența CEDO
În drept, petentul a întemeiat plângerea contravențională pe prevederile art.31 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001.
În dovedirea plângerii, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale și a depus la dosarul cauzei petentul, în copie, următoarele: procesul verbal contestat (f.8); cartea de identitate (f.9).
Plângerea contravențională nu presupunea la momentul formulării sale achitarea vreunei taxe de timbru.
Intimatul a depus întâmpinare (f.16-17), prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și a arătat că sub aspectul legalității, procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii, astfel că nu se impune anularea acestuia, iar din punct de vedere al temeiniciei faptei reținute, intimatul a precizat că, respectiva contravenție a fost „percepută în mod direct de către agentul constatator care se afla în imediata apropiere observând în mod corect fapta săvârșită de petent”.
Întâmpinarea a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.2/2001, Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002, ale Hotărârii Guvernului nr.1391/2006 și ale Noului Cod de procedură civilă.
Intimatul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a depus, în copie, raportul de reținere a permisului de conducere (f.18).
La termenul de judecată din data 21 august 2013, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul I. I..
La termenul de judecată din data de 18 decembrie 2013, instanța a audiat martorul I. I. și petentul.
Analizând probatoriul administrat în prezenta cauză, instanța constată următoarele:
I.Situația de fapt
Petentul D. N., în calitate de șofer de taxi, circula împreună cu martorul I. I., la data de 08 mai 2013, în jurul orelor 15.00, cu autoturismul marca Skoda O. având numărul de înmatriculare_, în municipiul G., pe . Primărie dinspre centru.
A fost oprit de un echipaj al poliției rutiere, care i-a încheiat procesul verbal contestat, pe motiv că nu ar fi acordat prioritate de trecere unor pietoni angajați în traversarea străzii, pe sensul său de mers, în zona liceului I. M., prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător.
II.În drept
Potrivit art.135 lit.h) din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1391/2006 „Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații:…h) pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.”
Pe de altă parte, art.72 alin.(2) din actul normativ susmenționat, prevede: „Pietonii au prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.”
Art.100 alin.(3) lit.b) din aceeași ordonanță de urgență prevede: „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:…d) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului;”.
Art.98 alin.(4) lit.b) din actul normativ susmenționat prevede: „Clasele de sancțiuni sunt următoarele: b) clasa a II-a – 4 sau 5 puncte-amendă;”
Art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor prevede: „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.”
Art.21.alin.(3) din actul normativ susmenționat prevede: „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”.
În temeiul art.34 din același act normativ „Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.”.
III.Opinia instanței
Cu titlu preliminar, având în vedere faptul că petentul a invocat garanțiile oferite de Convenția Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) în materie contravențională, instanța face următoarele precizări:
În jurisprudența CEDO, s-a stabilit că în domeniul contravențional, procesul-verbal de constatare a contravenției reprezintă o „acuzație în materie penală”, sintagmă care comportă un înțeles autonom în viziunea CEDO.
Fiind în discuție o acuzație în materie penală, se declanșează o garanție specifică, instituită de art.6 paragraf 2 din Convenție, respectiv prezumția de nevinovăție, care, din perspectiva CEDO, nu privește doar procesul penal în sens strict, având o aplicație mai largă, declanșându-se ori de câte ori fapta imputată unei persoane are conotație penală; în acest sens, în jurisprudența CEDO s-a decis că prezumția de nevinovăție este aplicabilă în cadrul procedurii contravenționale.
Respectarea prezumției de nevinovăție presupune, în esență două aspecte: pe de o parte aducerea la cunoștința celui căruia i se impută respectiva faptă a acuzației, iar pe de altă parte, presupune că sarcina probei revine celui ce formulează acuzația.
De asemenea, viziunea CEDO asupra modului în care funcționează prezumțiile (inclusiv prezumția de nevinovăție), este în sensul că prezumțiile bazate pe fapte/legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku contra Franței). Astfel, din perspectiva CEDO, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele reproșate, nu reprezintă un drept absolut.
Pe de altă parte, forța probantă a procesului-verbal de constatare a contravenției este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său, atunci când administrează și apreciază probele (cauza Bosoni contra Franței).
Instanța arată că în sistemul de drept românesc actual, procesul-verbal de constatare a contravenției reprezintă un act autentic. În lumina jurisprudenței CEDO stabilită prin cauza A. contra României, s-a stabilit că prezumția de nevinovăție nu este încălcată, cât timp forța probantă a procesului-verbal de constatare a contravenției ca înscris autentic nu este indestructibilă, astfel permițându-se persoanei sancționate să răstoarne prin probe prezumția de legalitate și temeinicie atribuită prin lege oricărui act autentic.
Cu alte cuvinte, respectând cerințele unei proceduri echitabile, persoana sancționată are dreptul se utilizeze în cadrul unei proceduri judiciare orice mijloace de probă și să invoce orice argumente de fapt și de drept pentru dovedirea împrejurărilor că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde cu modul de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței este să respecte limita proporționalității între scopul urmărit de autorități (să nu rămână nesancționate faptele antisociale) și respectarea dreptului la apărare a persoanei sancționate contravențional (cauza A. contra României).
Astfel, în aprecierea legalității și temeiniciei procesului verbal contestat, instanța nu va da prevalență procesului-verbal ipso fapto, considerând că acesta are o forță probantă superioară, ci va acorda petentului ocazia să demonstreze prin probe convingătoare nelegalitatea și netemeinicia procesului-verbal atacat, cu consecința anulării acestuia.
Însă, instanța atrage atenția că aceasta nu presupune o atitudine complet pasivă a petentului, doar intimatul (instituția din care face parte agentul constatator) trebuind să dovedească realitatea celor consemnate în procesul-verbal, ci procesul-verbal își păstrează prezumția de autenticitate și veridicitate a celor consemnate, cu mențiunea că această prezumție este relativă, petentul, prin probe contrare (și nu doar prin simple susțineri), putând să răstoarne această prezumție instituită de lege.
A.Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanța notează că petentul nu a formulat critici sub acest aspect, însă a precizat că agentul constatator a refuzat să îi prezinte înregistrarea video cu presupusa faptă.
Cu privire la această susținere, instanța precizează că din procesul-verbal nu reiese faptul că presupusa contravenție ar fi fost înregistrată cu mijloace video, astfel că argumentul petentului este neîntemeiat.
Pe de altă parte, chiar dacă ar fi existat o înregistrare video, potențialul refuz al agentului constatator de a permite petentului să vizualizeze înregistrarea nu este prevăzută ca o cauză de nulitate expresă, nefiind prevăzută de art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, astfel că ar putea atrage nulitatea procesului-verbal doar în condițiile cauzării unei vătămări petentului. O astfel de vătămare, care ar fi legată de principiu de lezarea dreptului la apărare al petentului, este înlăturată însă, în condițiile în care petentul poate să se adreseze unei instanțe de judecată, care administrează probe pentru dovedirea susținerilor petentului, petentul având ocazia să vizualizeze înregistrarea video în cadrul procesului.
Totodată, verificând în temeiul art.34 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, legalitatea procesului-verbal contestat în prezenta cauză, sub aspectul mențiunilor obligatorii prevăzute de art.17 din același act normativ, instanța constată că acesta a fost legal încheiat, neexistând motive care să impună anularea din oficiu a acestuia.
B.Cu privire la temeinicia procesului-verbal
Petentul circula la data de 08 mai 2013 („la câteva zile după P.”), cu taxiul cu numărul de înmatriculare_, pe șoseaua București, cu clientul I. N. („...i-am făcut semn taxiului condus de petent, pe care îl cunosc, ca să mă transporte dinspre Romarta spre Tineretului.”).
După trecerea de pietoni din zona liceului I. M., mașina petentului a fost oprită de un echipaj al poliției rutiere, „la aproximativ 150 de metri de trecerea de pietoni”, iar din punctul de vedere al martorului, distanța dintre echipajul de poliție și trecerea de pietoni era de aproximativ 300 de metri. Instanța nu va lua în considerare această neconcordanță între declarații, pentru a înlătura vreuna dintre declarații cu privire la acest aspect, întrucât percepțiile cu privire la distanțe sunt, în general, relative și va reține că distanța dintre trecerea de pietoni și locul unde era poziționat echipajul de poliție era între 150 de metri și 300 de metri.
Ceea ce va reține însă instanța este că niciunul dintre cele două persoane audiate de instanță nu a văzut la acel moment vreun pieton pe trecerea de pietoni, martorul aflându-se pe scaunul din dreapta de lângă șofer („...mă aflam pe scaunul din dreapta, de lângă șofer și nu am observat nici un pieton pe trecerea de pietoni.” – declarația martorului I. I.; „...la momentul la care m-am apropiat de trecerea de pietoni, nu era nici un pieton pe trecerea de pietoni.” – declarația petentului).
Aceste declarații coroborate unite cu faptul că presupusa faptă nu a fost înregistrată cu mijloace video, intimatul precizând în întâmpinare că „această contravenție a fost percepută în mod direct de către agentul constatator care se afla în imediata apropiere...” (f.16), conduc la concluzia că fapta de neacordare a priorității la traversare unor pietoni angajați regulamentar pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător, reținută în sarcina petentului, este neîntemeiată.
Cu privire la existența pietonilor în zona trecerii de pietoni, instanța arată că deși există neconcordanțe între cele două declarații („...nu erau pietoni care să aștepte să traverseze .; „...pe trotuar mai erau pietoni, care așteptau să traverseze . se angajase pe zebră.” - declarația martorului I. I.), acestea nu sunt relevante pentru cauza dedusă judecății, deoarece fapta reținută în sarcina petentului este de a nu acorda prioritate de trecere pietonilor angajați efectiv în traversare, câtă vreme este cunoscut faptul că șoferul trebuie să fie atent să nu se afle nimeni pe trecerea de pietoni, fiind mai puțin important din perspectiva sa ce se întâmplă pe trotuar.
Pe cale de consecință, instanța apreciază că procesul-verbal . nr._/08.05.2013 încheiat în aceste condiții este netemeinic, sens în care urmează să admită plângerea contravențională și să dispună anularea acestui act administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul D. N., cu domiciliul în mun.G., ..610, ., jud.G., CNP_, în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN G., cu sediul în mun. G., ., jud. G., CUI/C._.
Anulează procesul-verbal . nr._/08.05.2013.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care poate fi exercitat prin depunerea cererii la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, azi 20.12.2013.
Președinte, A. S. | ||
Grefier, L. C. |
Red./Tehnored. Jud. SA/4 ex.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 486/2013.... → |
|---|
