Plângere contravenţională. Sentința nr. 784/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 784/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 3935/236/2012

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

Sentință civilă Nr. 784/2013

Ședința publică de la 25 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. R. N.

Grefier E. P.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator M. D. și pe intimat I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE G., având ca obiect plângere contravetionala cp_.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că procedura cu părțile este legal îndeplinită, după care;

Instanța constată procesul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 7064/236/2.07.2010, contestatorul M. D. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 07.02.2012 solicitând anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr ._ din 07.02.2012 și restituirea permisului de conducere .

În fapt, contestatorul arată că în ziua de 07.02.2012, în timp ce conducea auto marca BMW cu nr.de înmatriculare AY 128 . pentru control de către un echipaj al Poliției Rutiere impunându-i că nu a respectat culoarea roșie a semaforului electric, la intersecția Romarta fapt ce nu corespunde cu realitatea . Față de acest aspect i s-a aplicat o amendă contravențională în valoare de 2 700 lei și reținerea permisului de conducere .

În dovedirea proba cu acte și martori.

În drept O.G. 2 /2001.

La dosarul cauzei au fost depuse în copie următoarele înscrisuri: proces verbal . nr._/07.02.2012, CI M. D., Dovada . nmr._.

Pentru termenul de judecată din data de 16.11.2012, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiate.

În motivarea întâmpinării se arată că fapta săvârșită de petent constituie contravenția stabilită și sancționată de art. 100 alineatul 3 litera d, din OUG 195/2002, prin raportare la încălcarea obligațiilor instituite de art 52 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a rodului rutier:.

Art. 100 (3) Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută in clasa a II a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a turnătoarelor fapte u) nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului;"

De asemenea, contravenientul a fost sanctionat si pentru incalcarea prevederilor art. 147 art. 147, alineat 1 din HG 1391/2006, raportat la art. 101, alineat 1, punctul 18 din OUG 195/2002, pentru nedetinerea de către c "ducătorul auto asupra sa, a documentelor legal obligatorii.

Aceasta s-a realizat prin percepere directă de către polițistul rutier aflat în același loc și a fost urmată de oprirea contravenientului și aplicarea sancțiunii.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține că prin procesul verbal de contravenție . nr. ._ din 7.02.2012, încheiat de intimată, i s-a aplicat contestatorului sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 2.700 lei, și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru că” a condus autoturismul BMW cu nr AY128BD fără a avea asupra sa nici un document, la intersecția semaforizată a circulat pe culoare roșie a semaforului, nu poate face dovada asigurării obligatorii ( carte verde ),fapta constituind contravenție, conform preved. art. 147 alin 1, art. 52 alin 1 din HG nr. 1391/2006, fiind sancționată 100 alineatul 3 litera d, din OUG 195/2002, art. 101 alin 1 pct 18 din OUG 195/2002 .

Situația de fapt, reținută de către agentul constatator în cuprinsul procesului verbal de contravenție, instanța reține că, corespunde realității, contestatorul nefăcând dovada contrară celor reținute în sarcina sa

În ceea ce privește condițiile de formă ale procesului verbal . nr._/07.02.2012 încheiat de IPJ G., instanța constată că acestea sunt respectate, în cauză nefiind incidente prevederile art. 17 din OG 2/2001.

Cât privește individualizarea sancțiunii, instanța reține că sancțiunea aplicată contestatorului a amenzii contravențională de 2700 lei, și sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere, respectă cerințele de legalitate și proporționalitate prev. de OUG 195/2002 și OG 2/2001, fiind corespunzătoare gradului de pericol social al faptei săvârșite, motiv pentru care va respinge plângerea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge plângerea contravențională formulată de contestatorul M. D. domiciliat în G., ., jud G. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 7.02.2012 încheiat de intimata I.P.J G. – G., jud G. ca neîntemeiată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.01.2013

PREȘEDINTE GREFIER

Red jud NRN

dact. IF/4ex/2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 784/2013. Judecătoria GIURGIU