Plângere contravenţională. Sentința nr. 7930/2013. Judecătoria GIURGIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7930/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 33730/300/2012
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
GENERALE
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7930/2013
Ședința publică de la 20 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. S.
Grefier L. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind petentul I. D. în contradictoriu cu intimata B. DE POLIȚIE RUTIERĂ, având ca obiect plângere contravențională – proces verbal . nr._/03.09.2012.
Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13.11.2013, care face corp comun cu prezenta hotărâre, și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 04.09.2012, înregistrată sub numărul_, petentul I. D. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEANĂ G., anularea procesului verbal . nr._/03.09.2012, exonerarea de la plata amenzii și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea cererii sale, petentul a susținut că, la data de 03.09.2012, în timp ce circula cu autoturismul pe DN5, în localitatea Călugăreni a fost sancționat de un echipaj de poliție pe motiv că ar fi fost depistat având 115 km/h, pe un drum unde viteza maximă admisă este de 60 km/h. Petentul a mai arătat că apreciază că „procesul-verbal de contravenție întocmit este netemeinic și nelegal, deoarece subsemnatul nu mă fac vinovat de săvârșirea faptei contravenționale reținute în sarcina mea, deoarece acul vitezometrului al autovehiculului pe care îl conduceam îmi indica o viteză de până la 100 km/h.
În drept, petentul a întemeiat plângerea contravențională pe prevederile Ordonanței Guvernului nr.2/2001.
În susținerea cererii sale, petentul a propus administrarea probei cu înscrisuri și a depus în copie, actul de identitate, dovada de reținere a procesului-verbal (f.4).
Plângerea contravențională nu presupunea la momentul formulării sale achitarea vreunei taxe de timbru.
Intimatul a formulat întâmpinare (f.13-14), în termen legal, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București. De asemenea, intimata a precizat că prin fapta reținută în sarcina petentului au fost încălcate reguli de circulație care „generează în fiecare an sute de accidente cu victime omenești.”, iar nesancționarea acestora conduce la atitudinea de agresivitate în trafic și accidente rutiere grave.
Întâmpinarea a fost întemeiată, în drept, pe prevederile art.16 și 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 și ale art.121 din Hotărârea Guvernului nr.1391/2006.
Intimatul a solicitat administrarea probei cu înscrisurile aflate la dosar, depunând în copie, cazierul auto (f.15), planșe fotografice (f.23-24), raport al agentului constatator (f.25), procesul verbal contestat (f.26).
Intimatul a mai depus, la solicitarea instanței, buletinul de verificare metrologică (f.10) și atestatul operatorului radar (f.11).
La termenul de judecată din data de 10 iunie 2013, Judecătoria Sectorului 2 București a declinat cauza spre competentă soluționare Judecătoriei G..
La termenul de judecată din data de 11 septembrie 2013, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
Analizând probatoriul administrat în prezenta cauză, instanța constată următoarele:
I.Situația de fapt
Petentul I. D. a circulat la data de 03 septembrie 2013, în jurul orelor 15.30, cu mașina marca Audi, cu numărul de înmatriculare_, pe DN5, din direcția G. către București, prin localitatea Călugăreni.
La ieșirea din localitatea Călugăreni a fost oprit de un echipaj de poliție, iar agentul constatator, i-a comunicat că ar fi fost înregistrat cu aparatul radar, având viteza de 115 km/h, motiv pentru care a încheiat procesul-verbal contestat prin prezenta plângere.
II. În drept
Potrivit art.121 alin.(1) din Regulamentul la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1391/2006, „Conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.”
Art.102 alin.(3) lit.e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice prevede: “Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:...e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.”
În temeiul art.109 din același act normativ „Constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.”
Potrivit art.5.2.1. din Norma de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor” „În buletinele de verificare metrologică, eliberate în urma verificărilor inițiale și a verificărilor periodice ale cinemometrelor montate pe mașini, care funcționează în regim staționar sau atât în regim staționar cât și în regim de deplasare, trebuie să se menționeze marca și numărul de înmatriculare ale autovehiculului de patrulare pe care este amplasat cinemometrul, legalitatea cinemometrului fiind valabilă numai pe autovehiculul pe care acesta este montat la momentul efectuării verificării metrologice.”.
Art.98 alin.(4) din actul normativ susmenționat prevede: „Clasele de sancțiuni sunt următoarele:..b) clasa a IV-a: de la 9 la 20 puncte-amendă;”
Art.17 din același act normativ prevede: „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului,, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.”
Potrivit art.21.alin.(3) din același act normativ: „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”.
În temeiul art.34 din actul normativ susmenționat: „Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.”.
III.Opinia instanței
Cu titlu preliminar, având în vedere argumentele petentei referitoare la regulile în materie de probațiune în domeniul contravențional, garanțiile oferite de Convenția Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) în materie contravențională, din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), instanța face următoarele precizări:
În jurisprudența CEDO, s-a stabilit că în domeniul contravențional, procesul-verbal de constatare a contravenției reprezintă o „acuzație în materie penală”, sintagmă care comportă un înțeles autonom în viziunea CEDO.
Fiind în discuție o acuzație în materie penală, se declanșează o garanție specifică, instituită de art.6 paragraf 2 din Convenție, respectiv prezumția de nevinovăție, care, din perspectiva CEDO, nu privește doar procesul penal în sens strict, având o aplicație mai largă, declanșându-se ori de câte ori fapta imputată unei persoane are conotație penală; în acest sens, în jurisprudența CEDO s-a decis că prezumția de nevinovăție este aplicabilă în cadrul procedurii contravenționale.
Respectarea prezumției de nevinovăție presupune, în esență două aspecte: pe de o parte aducerea la cunoștința celui căruia i se impută respectiva faptă a acuzației, iar pe de altă parte, presupune că sarcina probei revine celui ce formulează acuzația.
De asemenea, viziunea CEDO asupra modului în care funcționează prezumțiilete (inclusiv prezumția de nevinovăție), este în sensul că prezumțiile bazate pe fapte/legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku contra Franței). Astfel, din perspectiva CEDO, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele reproșate, nu reprezintă un drept absolut.
Pe de altă parte, forța probantă a procesului-verbal de constatare a contravenției este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său, atunci când administrează și apreciază probele (cauza Bosoni contra Franței).
Instanța arată că în sistemul de drept românesc actual, procesul-verbal de constatare a contravenției reprezintă un act autentic. În lumina jurisprudenței CEDO stabilită prin cauza A. contra României, s-a stabilit că prezumția de nevinovăție nu este încălcată, cât timp forța probantă a procesului-verbal de constatare a contravenției ca înscris autentic nu este indestructibilă, astfel permițându-se persoanei sancționate să răstoarne prin probe prezumția de legalitate și temeinicie atribuită prin lege oricărui act autentic.
Cu alte cuvinte, respectând cerințele unei proceduri echitabile, persoana sancționată are dreptul se utilizeze în cadrul unei proceduri judiciare orice mijloace de probă și să invoce orice argumente de fapt și de drept pentru dovedirea împrejurărilor că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde cu modul de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței este să respecte limita proporționalității între scopul urmărit de autorități (să nu rămână nesancționate faptele antisociale) și respectarea dreptului la apărare a persoanei sancționate contravențional (cauza A. contra României).
Astfel, în aprecierea legalității și temeiniciei procesului verbal contestat, instanța nu va da prevalență procesului-verbal ipso fapto, considerând că acesta are o forță probantă superioară, ci va acorda petentului ocazia să demonstreze prin probe convingătoare nelegalitatea și netemeinicia procesului-verbal atacat, cu consecința anulării acestuia.
Însă, instanța atrage atenția că aceasta nu presupune o atitudine complet pasivă a petentului, doar intimatul (instituția din care face parte agentul constatator) trebuind să dovedească veridicitatea celor consemnate în procesul-verbal, ci procesul-verbal își păstrează prezumția de autenticitate și veridicitate a celor consemnate, cu mențiunea că această prezumție este relativă, petentul, prin probe contrare (și nu doar prin simple susțineri), putând să răstoarne această prezumție instituită de lege.
A.Cu privire la legalitatea procesului verbal
În primul rând, instanța reține că petentul nu a formulat critici în ceea ce privește procesul-verbal.
Cu toate acestea, instanța arată că presupusa faptă contravențională a fost înregistrată cu mijloace tehnice omologate, ceea ce presupune un probatoriu suplimentar, care revine în sarcina intimatei, care trebuie să dovedească că mijloacele de înregistrare au fost într-adevăr omologate, altfel spus, că acestea îndeplinesc cerințele prevăzute în Norma de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor”.
Cu privire la buletinul de verificare metrologică depus la dosarul cauzei, nr._/21.08.2012, instanța arată că potrivit art.5.4. din norma susmenționată „Atestarea legalității se realizează prin aplicarea marcajelor metrologice și eliberarea unor documente specifice, în conformitate cu prevederile instrucțiunilor de metrologie legală în vigoare. ”.
Astfel, instanța consideră că documentul este legal întocmit, având valabilitate 1 an, atestând că aparatul radar a fost verificat din toate punctele de vedere, nefiind incidentă vreo cauză de nulitate.
De asemenea, verificând mențiunile buletinului de verificare metrologică depus la dosar, prin raportare la cele consemnate în procesul-verbal contestat, instanța constată că buletinul de verificare metrologică a fost montat pe Dacia Solenza nr._, iar din procesul-verbal reiese că aparatul radar cu care a fost înregistrat petentul se afla montat pe un autoturism cu numărul de înmatriculare_ .
În aceste condiții, se poate constata că buletinul de verificare metrologică este corespunzător aparatului radar cu care a fost înregistrată presupusa faptă reținută în sarcina petentului, astfel că intimata nu a dovedit legalitatea cinemometrului indicat în procesul-verbal contestat, luând în considerare că „legalitatea cinemometrului este valabilă numai pe autovehiculul pe care acesta este montat la momentul efectuării verificării metrologice.”
În ceea ce privește atestatul operatorului radar, depus de intimată la dosarul cauzei, din care reiese că operatorul radar este domnul Bibiță D., iar fapta a fost constatată de un alt agent constatator, respectiv domnul S. S., astfel cum rezultă din procesul-verbal, fapt ce ar atrage nulitatea procesului-verbal, instanța precizează că acest aspect este legat de asemenea, de specificul modului în care se face constatarea presupusei fapte contravenționale. Astfel, mecanismul de constatare faptelor și aplicare a sancțiunilor contravenționale se desfășoară în felul următor: în mașina pe care este amplasat aparatul radar se află un agent constatator, care observă vitezele cu care se deplasează autovehiculele în trafic, în momentul în care ajung în dreptul său, iar atunci când aparatul radar înregistrează o viteză de deplasare peste limita legală, acest agent constatator comunică unui alt agent constatator, aflat la o oarecare distanță, să oprească mașina respectivă și să aplice amenda corespunzătoare faptei săvârșite. Așadar, se poate observa că, în mod obiectiv, același agent de poliție nu poate să constate fapta și să aplice sancțiunea încheind procesul-verbal, deoarece dacă agentul aflat în mașina pe care este amplasat aparatul radar ar fi cel care oprește autovehiculul în care se află presupusul contravenient pentru a-i încheia proces-verbal, atunci fapta reținută în sarcina acestuia nu ar mai exista.
În ceea ce privește planșa fotografică, potrivit art.3.5.1. din Norma de metrologie legală 021-05, instanța constată că aceasta este lizibilă, astfel că îndeplinește cerința de legalitate a cinemometrului.
Pe cale de consecință, având în vedere specificul modalității de constatare a presupusei fapte contravenționale, care se înregistrează prin mijloace tehnice omologate, luând în considerare că orice încălcare a cerințelor metrologice și tehnice prevăzute în norma de metrologie legală NML 021-05 afectează legalitatea cinemometrului, cu consecințe asupra legalității procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța constată că în prezenta cauză sunt întrunite toate cerințele susmenționate.
Referitor la erorile de măsurare a vitezei de către aparatele radar, tolerate potrivit Normei de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor”.
Cu privire la aceste aspecte, instanța arată că eroarea maximă tolerată este +/-3%, astfel cum prevede art.3.1.1. din Norma de metrologie legală NML 021-05; în acest caz, viteza minimă pe care ar fi putut-o avea petentul la momentul înregistrării sale cu aparatul radar putea fi 111,55 km/h, iar viteza maximă putea fi 118,45 km/h.
Acordând prevalență principiului in dubio pro reo instanța se va raporta la viteza de deplasare de 111,55 km/h și va constata că aceasta depășește cu mai mult de 50 km/h (respectiv 61,55 km/h) viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv (50km/h în localități) și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, astfel cum prevede art.102 alin.(3) lit.e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002.
Totodată, verificând în temeiul art.34 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, legalitatea procesului-verbal contestat în prezenta cauză, sub aspectul mențiunilor obligatorii prevăzute de art.17 din același act normativ, instanța constată că acesta a fost legal încheiat, neexistând motive care să impună anularea din oficiu a acestuia.
B.Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține situația de fapt astfel cum a fost descrisă la pct.I din prezenta hotărâre, întrucât petentul nu a probat în niciun fel o stare de fapt diferită și, având în vedere considerentele din prezenta hotărâre referitoare la jurisprudența CEDO în materie de probațiune în domeniul contravențional. În acest sens, instanța precizează că simpla susținere a petenului că s-ar fi uitat pe vitezometru și nu ar fi depășit 100 km/h, nu este de natură să contrazică cele consemnate în cuprinsul procesului-verbal, cu atât mai mult cu cât fapta a fost înregistrată cu mijloace tehnice omologate.
Așadar, instanța va considera că în prezenta cauză nu există motive care să afecteze legalitatea procesului-verbal și, de asemenea, că petentul nu a reușit, prin probe să demonstreze o situație de fapt diferită de cea reținută în procesul-verbal, viteza de deplasare a autovehiculului fiind înregistrată cu mijloace tehnice omologate, astfel cum s-a arătat în considerentele deja prezentate.
C.Individualizarea sancțiunilor
Instanța arată că petentul a fost sancționat în temeiul Ordonanței Guvernului nr.195/2002, aplicându-i-se 9 puncte amendă, în condițiile în care fapta este prevăzută de lege ca făcând parte din clasa a IV-a de sancțiuni, pentru care se aplică de la 9 la 20 de puncte-amendă.
Instanța notează că aceasta constituie o contravenție de pericol abstract, altfel spus, legătura de cauzalitate dintre presupusa faptă și rezultatul acesteia rezultă din însăși materialitatea faptei, nefiind necesară producerea vreunei consecințe pentru ca fapta să fie sancționată. Cu alte cuvinte, indiferent de producerea unui accident, legiuitorul a apreciat că depășirea vitezei creează un pericol suficient pentru societate, încât să determine aplicarea unei sancțiuni.
Instanța mai notează și faptul că depășirea vitezei de deplasare în interiorul localității este sancționată mai aspru de către legiutor, având în vedere riscurile sporite care se pot ivi, prin producerea de accidente cu victime umane; pe de altă parte, este de notorietate faptul că șoferul unei mașini nu poate avea un control adecvat asupra acesteia, decât în condițiile unei viteze reduse, astfel că legiuitorul a diferențiat sancțiunile aplicate șoferilor în funcție de cuantumul vitezei de deplasare. În acest sens, instanța precizează că depășirea vitezei cu peste 50 de km/h este sancționată cu amenda prevăzută pentru clasa a IV-a de sancțiuni, deci cu o sancțiune foarte aspră, luând în considerare faptul că legea prevede doar cinci clase de sancțiuni.
Având în vedere că viteza de deplasare în localități, impusă de lege, este de 50 km/h, instanța constată că petentul a fost înregistrat prin mijloace tehnice omologate ca având viteza de deplasare de 115 km/h în localitatea Călugăreni, astfel că acesta a depășit viteza legală cu cel puțin 61,55 de km/h. Așadar, instanța constată că fapta a fost încadrată corect în textul de lege, sancțiunea aplicată petentului, de 9 puncte amendă, fiind individualizată spre minimul acesteia.
De asemenea, luând în considerare condițiile în care s-a petrecut fapta și având în vedere gradul de pericol social abstract ridicat al acestei contravenții, împrejurările specifice din prezenta cauză (faptul că nu s-a produs vreo urmare concretă), instanța va considera că sancțiunea aplicată petentului, orientată spre minimul acesteia, este corect dozată astfel că nu se impune reindividualizarea acesteia.
Față de cele prezentate, instanța urmează să respingă plângerea contravențională și să mențină dispozițiile procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/03.09.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul I. D., cu domiciliul în sat Voluntari, ..29, ., CNP_8, în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN G., cu sediul în mun. G., ., jud. G., CUI/C._.
Menține dispozițiile procesului-verbal . nr._/03.09.2012.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.11.2013.
Președinte,Grefier,
S. AnaComan L.
Red./Tehnored. Jud. SA/4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 901/2013.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 5189/2013. Judecătoria GIURGIU → |
|---|
