Pretenţii. Sentința nr. 4769/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 4769/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 9902/236/2011
DOSAR NR._
operator de date cu caracter personal nr.8756
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4769
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 21.05.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE -P. M.
GREFIER - P. V.
Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE LOCATARI NR. 30 în contradictoriu cu pârâții V. L., V. R., având ca obiect pretenții - perimare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, constată procesul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Pe data de 19.07.2011 pe rolul acestei instanțe, sub nr._ a fost înregistrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE LOCATARI NR. 30 în contradictoriu cu pârâții V. L., V. R. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 3973,29 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante.
Prin încheierea de ședință din data de 06.03.2012 instanța a dispus în baza dispoz art. 155/1 C.pr.civ. suspendarea judecății cauzei .
Pe data de 01.04.2013 C. Arhivă Registratură din cadrul Judecătoriei G. a formulat referat prin care solicită repunerea cauzei pe rol în vederea aprecierii dacă a intervenit perimarea.
Analizând materialul probatoriu aflat la dosarul cauzei instanța reține că de la data suspendării judecății și până la acest moment procesual a trecut o perioadă de timp mai mare de 1 an, timp în care cauza a rămas în nelucrare din vina părților.
Din aceste considerente, reține instanța că în speță sunt întrunite condițiile prev. de art. 248-254 C pr civ, astfel că în baza acestui temei legal urmează să constate perimată acțiunea formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Constată perimată acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE LOCATARI NR. 30, cu sediul în mun. G., ., ., ., în contradictoriu cu pârâții V. L. și V. R., domiciliați în mun. G., ., ., ..
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21.05.2013.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
Red.Jud.P.M
Dact.Ș.P.
Ex.2/2013
← Uzucapiune. Sentința nr. 5147/2013. Judecătoria GIURGIU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2781/2013.... → |
---|