Cereri. Sentința nr. 194/2013. Judecătoria GURA HUMORULUI
Comentarii |
|
Sentința nr. 194/2013 pronunțată de Judecătoria GURA HUMORULUI la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 223/237/2013
Dosar nr._ alte cereri înlocuire amendă
contravențională cu activitate în folosul comunității
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA GURA HUMORULUI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 194/2013
Ședința publică de la 15.02.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – S. E.
GREFIER – P. R.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN SUCEAVA, cu sediul în Suceava, .. 9, jud. Suceava și pe intimatul B. I., cu domiciliul în Dolhasca, jud. Suceava, având ca obiect alte cereri înlocuire amendă contravențională cu activitate în folosul comunității.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă intimatul personal, lipsă fiind petentul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimatul arată că nu este vinovat cu nimic și că nu a fost amendat.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Intimatul solicită respingerea sesizării și arată că a cheltuit 50 lei, cu transportul până la instanță.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată cu nr._ din 30.01.2013 la Judecătoria Gura Humorului petentul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava l-a chemat în judecată pe intimatul B. I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 100 lei aplicate intimatului prin procesul-verbal . nr._ încheiat la 18.11.2012, încheiat de către un agent constatator din cadrul I.P.J. Suceava, cu sancțiunea obligării intimatului-contravenient la prestarea unei activități în folosul comunității.
Au fost depuse la dosar procesul-verbal de contravenție, înștiințarea de plată, somația și titlul executoriu și dovada neexecutării sancțiunii amenzii.
Examinând materialul probator, instanța constată:
Prin procesul-verbal seria . 18.11.2012 de către un agent constatator din cadrul I.P.J. Suceava a fost sancționat contravenientul B. I. cu 1.00 lei amendă pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art.3 pct. 23 din legea nr. 61/1991 modificată.
Actul a fost comunicat contravenientului, nefiind atacat cu recurs.
Amenda a fost pusă în executare, fiind emisă titlul somația cu nr.337/10.01.2013.
Conform art.9 din O.G. nr.2/2001: „Prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore.
Sancțiunea prevăzută la alin. (1) se stabilește alternativ cu amenda.
În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
La primul termen de judecată, instanța, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii.
În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, cu acordul acestuia.
Hotărârea prin care s-a aplicat sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității este supusă recursului.”.
Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1354/2008, a constatat că sintagma "cu acordul acestuia" din art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 este neconstituțională.
Conform art.39/1 din O.G. nr.2/2001 modificată: „În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.
(2) În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.”.
Conform art.1 din O.G. nr.55/2002 modificată: „Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității poate fi prevăzută numai în legi sau în ordonanțe ale Guvernului, prin care se stabilesc și se sancționează anumite fapte ce constituie contravenții.
(2) Sancțiunea contravențională prevăzută la alin. (1) se stabilește întotdeauna alternativ cu amenda și poate fi aplicată numai de instanța de judecată.”.
Față de situația de fapt și de drept arătare mai sus, instanța constată că sesizarea este întemeiată și o va admite.
Având în vedere Hotărârea Guvernului nr.23 din 22 ianuarie 2013, care stabilește, începând cu data de 1 februarie 2013, un salariu de bază minim brut garantat în plată la 750 lei,lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună, reprezentând 4,44 lei / oră, instanța va înlocui amenda contravențională de 100 lei cu sancțiunea de 21 ore de activitate în folosul comunității, pe care intimatul o va executa la unul din serviciile de pe lângă Primăria orașului Dolhasca, județul Suceava.
Se va emite mandatul de executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea pentru înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN SUCEAVA, cu sediul în Suceava, .. 9, jud. Suceava, în contradictoriu cu intimatul B. I., cu domiciliul în Dolhasca, jud. Suceava și în consecință:
Înlocuiește sancțiunea de 100 lei amendă contravențională aplicată contravenientului-intimat prin procesul-verbal . nr._ încheiat la 18 noiembrie 2012 de petent, cu sancțiunea obligării contravenientului-intimat la prestarea unui număr de 21 ore de activitate în folosul comunității, pe care o va executa la unul din serviciile de pe lângă Primăria orașului Dolhasca .
Dispune emiterea mandatului de executare, conform celor sus-menționate.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 15 februarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. S.E./5.03.2013
Tehnored. P.R./5.03.2013
Ex.4
← Pretenţii. Sentința nr. 618/2013. Judecătoria GURA HUMORULUI | Obligaţie de a face. Sentința nr. 971/2013. Judecătoria GURA... → |
---|