Plângere contravenţională. Sentința nr. 1264/2013. Judecătoria GURA HUMORULUI

Sentința nr. 1264/2013 pronunțată de Judecătoria GURA HUMORULUI la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 1044/237/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA GURA HUMORULUI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1264/2013

Ședința publică de la 19 Decembrie 2013

PREȘEDINTE A. I. ȘALAR

GREFIER L. B.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent Ș. C., domiciliat în sat Pâraie, ., . – în calitate de administrator al ., cu sediul social în ..42 A, jud. Suceavav și pe intimat I. T. DE REGIM SILVIC ȘI VÂNĂTOARE, Suceava, cu sediul în mun. Suceava, .., jud. Suceava, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat I. S. pentru petent, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța pune în discuția părților competența instanței, în soluționarea prezentei cauze..

Avocat I. S. pentru petent lasă la aprecierea instanței.

Instanța, față de prev. art. 131 C.pr.c., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina și constată că în conf. cu prev. art.32 din OG 2/2001 este competentă din punct de vedere general, material și teritorial

Instanța pune în discuție estimarea duratei acestui proces în conf. cu prev. art.328 NCPC

Avocat I. S. pentru petent estimează că prezenta cauză se poate soluționa la termenul de astăzi, având în vedere că s-a solicitat doar administrarea probei cu înscrisuri care au fost deja depuse la dosar și nu are alte probe de solicitat.

Instanța, având în vedere că s-a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, care sunt deja depuse la dosar și având în vedere că nu s-a mai solicitat administrarea de noi probe, apreciază că prezenta cauză poate fi soluționată la termenul de astăzi.

Instanța, în conf. cu prev. art.258 NCPC încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar

Avocat I. S. pentru petent solicită completarea citativului în sensul de a se trece și ., în calitate de petent.

Instanța aduce la cunoștința doamnei avocat că petentul Ș. C., a formulat plângerea în calitate de administrator al acestei societăți, însă la cererea dumneaei va fi trecută pe citativ în calitate de petent și societatea.

Avocat I. S. pentru petent arată că a depus la dosar și actul constitutiv al societății și nu are late probe de solicitat.

Instanța constată probatoriul administrat, cercetarea judecătorească terminată și acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat I. S. pentru petent solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată și reiterează atât susținerile din plângerea contravențională cât și pe cele din răspunsul la întâmpinarea formulată de intimat. În concluzie solicită admiterea plângerii, anularea măsurii complementare de confiscare a materialului lemnos și restituirea acestuia proprietarului de drept, respectiv petentul . Fără cheltuieli de judecată.

După deliberare,

JUDECĂTORIA:

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin plângerea depusă la această instanță la data de 28.05.2013, care a fost înregistrată cu numărul de dosar_, petenta S.C. Consutil Ș. SRL, prin administrator Ș. C. a solicitat în contradictoriu cu intimata I.T.R.S.V. Suceava, anularea sancțiunii contravenționale complementare dispuse prin procesul verbal constatare a contravenției silvice . nr._ din data de 24.05.2013 și a procesului verbal de dare în custodie a bunurilor confiscate . nr._ din data de 24.05.2013 emise de intimată.

În motivarea plângerii, petentul a susținut că în data de 24.05.2013, în jurul orelor 14:00, un echipaj al IPJ Suceava a oprit în vederea verificării provenienței transportului de materiale lemnoase ansamblul auto având numerele de înmatriculare_ și SV-69-SiV, care transporta material lemnos 1 proprietate a ., provenit din parchetul de exploatare având nr_, de pe raza Ocolului Silvic Vatra Dornei.

Face mențiunea că este proprietarul masei lemnoase din acest parchet, sens în care prezintă în fotocopie Actul de Punere în Valoare nr_/2013 emis de către acest ocol și Autorizația de exploatare a masei lemnoase nr_ din 02.04.2013 emisă tot de către OS Vatra Dornei, din care rezultă în mod clar faptul că societatea comercială a cărui administrator este are dreptul de a exploata și transporta arborii destinați exploatării. Din analiza acestor documente rezultă faptul că volumul total de lemn pe care are dreptul să îl exploateze și să îl transporte este de 272 metri cubi. Totodată, se constată că societatea comercială s-a încadrat și încă se încadrează în :termenul prevăzut de autorizația de exploatare pentru desfășurarea acestor lucrări (termen de la 02.04.2013 până la 02.07.2013).

Agenții de poliție, care erau însoțiți de către reprezentanții ITRSV Suceava, au constatat că avizul de însoțire amaterialului lemnos, prezentat acestora, nu ar fi întocmit corespunzător, motiv pentru care au dispus aplicarea măsurii de sancționare contravențională cu amendă a conducătorului auto, respectiv A. G. (CNP_), și au dispus confiscarea materialului lemnos transportat. Menționează faptul că autovehiculul cu care s-a efectuat transportul materialului lemnos nu este proprietate a . iar conducătorul auto nu este angajatul societății comerciale a! cărui administrator este petentul ci este angajat al ., cu sediul în .. Suceava. Se constată astfel că autovehiculul menționat efectua doar un serviciu de transport pentru .

Agenții constatatori au dispus confiscarea materialului lemnos invocând lipsa mențiunilor privind proveniența materialului lemnos, nereținând alte abateri cu privire la avizul de însoțire Primar nr._, aviz care însoțea transportul și care a fost prezentat la control. Materialul lemnos a fost confiscat și descărcat la Cantonul silvic I. de pe raza OS Gura Humorului.

Menționează faptul că în perioada 18.04.2103 și până la data de 24.05.2013 a mai exploatat din acest parchet masă lemnoasă, pe care a transportat-o cu avize de însoțire completate corespunzător, astfel: 18.04.2013 cu AÎP nr._ (auto_ și_ ); 25.04.2013 cu AÎP nr._ (auto_ și SV-S0-LBF) ; 02.05.2013 cu AÎP nr._ (auto SV-81 -U.AC și SV-8C-LBF); 02.05.2013 cu AÎP nr._ (auto_ ); 02.05.2013 cu AÎP nr._ (auto_ și_ ) ; 08.05.2013 cu AÎP nr._ (auto_ și_ ) ; 22.05.2013 cu AÎP nr._ (auto_ și_ ) .

După cum se observă, transportul a fost efectuat în mare parte cu aceleași mijloace, în 4 cazuri fiind folosit auto cap-tractor_, care a efectuat și transportul din data de 24.05.2013. Volumul total de material lemnos transportat se încadrează în volumul total de masă lemnoasă destinată exploatării din parchetul adjudecat de ., motiv pentru care nu se poate reține faptul că lemnul ar proveni din altă sursă, decât cea legală. Mai mult chiar, se constată că pe avizele menționate mai sus a fost înscris și nr. de ciocan silvic cu care a fost amprentat lemnul transportat, amprentă care s-a regăsit și pe lemnul supus confiscării în data de 24.05.2013, ciocan care aparține ., respectiv indicativul SV 06 05. Toate avizele menționate au fost emise de către ., societatea comercială fiind deținătoarea legală a acestora și este împuternicită, conform prevederilor legale, să le utilizeze.

Exploatarea masei lemnoase din P._/2013 constituit la OS Vatra Dornei se face în mod legal, conform autorizației de exploatare emisă de acest ocol silvic

Autovehiculul cu care s-a efectuat transportul nu este proprietatea .

Conducătorul autovehiculului nu este angajatul societății comerciale al cărui administrator sunt, acesta efectuând doar un serviciu

Sancțiunea contravențională principală a fost aplicată acestuia și nu implică sub nici un aspect .

. este PROPRIETARA materialului lemnos supus confiscării, aspect consemnat și în cuprinsul procesului verbal de contravenție și a procesului verbal de confiscare menționate mai sus

În drept au fost invocate prevederile art. 71, alin. (5) din Legea nr. 46/2008 - Codul Silvic, unde este menționat expres faptul că „materialele lemnoase confiscate conform prevederilor alin. (3) și ale art. 70 se restituie proprietarilor, dacă aceștia sunt identificați și nu sunt autorii faptelor ilegale care au condus la aplicarea sancțiunii de confiscare"" ; prevederile art. 31, alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic a! contravențiilor, unde se prevede dreptul proprietarului bunurilor confiscate, altul decât contravenientul, de a face plângere împotriva confiscării

La cererea depusă petentul a anexat în copie procesul verbal constatare a contravenției silvice . nr._ din data de 24.05.2013 (fila 4), procesului verbal de dare în custodie a bunurilor confiscate . nr._ din data de 24.05.2013 (fila 5), autorizație de exploatare nr._ din 02.04.2013 (fila 6), act de punere în valoare nr._-SV-390 (fila 7), certificat de înregistrare (fila 8), C.I. (fila 9), aviz de însoțire nr._ (fila 10), aviz de însoțire nr._ (fila 11), aviz de însoțire nr._ (fila 12), aviz de însoțire nr._ (fila 14), aviz de însoțire nr._ (fila 15), aviz de însoțire nr._ (fila 16), aviz de însoțire nr._ (fila 17).

Intimata I.T.R.S.V. Suceava, a formulat întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivare a arătat că

Agenții constatatori, au reținut faptul că, în cuprinsul avizului -._/24.05.2013, nu este înscrisă proveniența materialului lemnos, susținerile petentului în ceea ce privește legalitatea transportării masei lemnoase n partidă nu constituie obiectul prezentului dosar.

Agenții constatatori, în mod legal au dispus confiscarea materialului lemnos transportat deoarece potrivit art.24 din O.G. nr.2/2001, confiscarea este posibilă: cazul bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții, aptul că șoferul sancționat nu este salariatul firmei petente, nu este o susținere are să conducă la anularea contravenției.

În drept au fost invocate în cuprinsul întâmpinării dispozițiile art. 24 din O.G. nr. 2/2001.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca fiind concludentă și utilă soluționării cauzei.

Analizând procesul verbal, susținerile părților și probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției silvice . nr._ din data de 24.05.2013 emis de intimată, s-a constatat că la data de 24.05.2013, în jurul orei 14:00, pe DN 17, pe raza orașului Gura Humorului, numitul A. G. a transportat cantitatea de 35,41 m3 de lemn rotund rășinoase pentru construcții, cu auto_ /_ fără a avea înscrisă proveniența materialelor lemnoase transportate în cuprinsul avizului de însoțire primar nr._/24.05.2013 emis de ., la rubrica „3 Doc. proveniență” neavând înscris nr. APV Sunal. S-a reținut încălcarea prevederilor dispozițiilor art. 3 alin. 4 din Normele aprobate prin H.G. nr. 996/2008, numitului A. G. fiindu-i aplicată acestuia amendă contravențională în cuantum de 2000 lei conform art. 19 alin.1 lit. d din Legea nr. 171/2000. În baza aceleiași dispoziții legale s-a dispus confiscarea cantității de 35,41 m3 de lemn rotund rășinoase pentru construcții.

Analizând din oficiu legalitatea proceselor verbale, instanța reține că acestea conțin elementele obligatorii prevăzute de art. 16 și 17 din OG_.

În acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 6, sub aspectul laturii penale, din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în special în cauza A. v. România, instanța apreciază procesul verbal de constatare a contravenției trebuie să fie întemeiat pe probe.

Procesul verbal a avut la bază constatarea personală a agentului constatator, iar situația de fapt reținută în cuprinsul acestuia nu a fost contestată de petent.

În consecință, instanța va reține că numitul A. G. a transportat cantitatea de 35,41 m3 de lemn rotund rășinoase pentru construcții, cu auto_ /_ fără a avea înscrisă proveniența materialelor lemnoase transportate în cuprinsul avizului de însoțire primar nr._/24.05.2013 emis de ., la rubrica „3 Doc. proveniență” neavând înscris nr. APV Sunal.

Potrivit art. 19 alin.1 lit. d din Legea nr. 171/2010 constituie contravenție silvică și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei până la 5.000 lei și confiscarea materialelor lemnoase în cauză transportul materialelor lemnoase cu aviz de însoțire care nu are înscrisă proveniența legală a acestora.

În concluzie, instanța reține că numitul A. G. se face vinovat de săvârșirea contravenției prevăzute de art. 19 alin.1 lit. d din Legea nr. 171/2010. Potrivit aceleiași dispoziții legale agentul constatator a dispus confiscarea materialelor lemnoase transportate de contravenient cu aviz de însoțire care nu are înscrisă proveniența legală a acestora, aparținând petentei, în contextul în care legiuitorul nu a prevăzut condiția ca această sancțiune sa fie aplicată doar în situația în care materialul lemnos confiscat ar aparține contravenientului transportator.

Potrivit dispozițiilor art. 71 alin.5 din Legea nr. 46/2008, invocate de către petentă, materialele lemnoase confiscate conform prevederilor alin. (3) și ale art. 70 se restituie proprietarilor, dacă aceștia sunt identificați și nu sunt autorii faptelor ilegale care au condus la aplicarea sancțiunii de confiscare, sau se valorifică potrivit legii. Instanța apreciază că nu se impune restituirea materialelor lemnoase confiscate către petentă întrucât nu se poate susține în cauză că aceasta nu este autoarea faptei ilegale care au condus la aplicarea sancțiunii de confiscare, chiar dacă petenta nu are calitatea de contravenientă.

Astfel potrivit dispozițiilor art. 68 alin.1 din legea nr. 46/2008 materialele lemnoase, indiferent de proveniența lor, se transportă numai însoțite de documente specifice de transport, din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienței acestora. Ori, atâta timp cât avizul de însoțire primar nr._/24.05.2013 a fost emis de către petentă, instanța apreciază că aceasta nu și-a îndeplinit obligația de a completa acest aviz de însoțire potrivit dispozițiilor legale indicate. În consecință, instanța reține că petenta este autoarea unei fapte ilegale care a condus la aplicarea sancțiunii de confiscare, respectiv a aceleia de a nu fi completat avizul de însoțire primar nr._/24.05.2013 cu date referitoare la proveniența materialelor lemnoase care urmau să fie transportate.

În raport de considerentele expuse, instanța respingă plângerea formulată și, în consecință, să mențină procesele verbale atacate și sancțiunea aplicată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea privind pe petent Ș. C., domiciliat în sat Pâraie, ., . – în calitate de administrator al ., cu sediul social în .. C. Luncii, nr.42 A, jud. Suceavav și pe intimat I. T. DE REGIM SILVIC ȘI VÂNĂTOARE, Suceava, cu sediul în mun. Suceava, .., jud. Suceava, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Gura Humorului sub sancțiunea nulității. Pronunțată în ședința publică de la 19 Decembrie 2013

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. Ș.A.I. – 9.01.2014 ; Tehnored. B.L. – 10.01.2014 ;Ex.5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1264/2013. Judecătoria GURA HUMORULUI