Succesiune. Sentința nr. 1271/2013. Judecătoria GURA HUMORULUI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1271/2013 pronunțată de Judecătoria GURA HUMORULUI la data de 20-12-2013 în dosarul nr. 2297/237/2010
Dosar nr._ succesiune
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA GURA HUMORULUI
JUDEȚUL SUCEAVA
.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1271/2013
Ședința publică de la 20 decembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. O.
GREFIER: O. RARIȚA
Pe rol, pronunțarea asupra cauzei civile formulată reclamantul F. V., domiciliat în . Păltinoasa, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâții B. T., domiciliat în .. Suceava, R. ARISTIȚA, S. M., S. V., S. G., domiciliați în . Păltinoasa, jud. Suceava, A. I., domiciliat în Gura Humorului, .. 8, jud. Suceava, A. G., domiciliat în Gura Humorului, .. 8, jud. Suceava și A. A., cu domiciliul ales în Gura Humorului, . la fam. B. C. și M. Luci,jud. Suceava, având ca obiect „succesiune”.
Dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din 16 decembrie 2013, concluziile părților fiind consemnate în încheierea ședinței de judecată de la acera dată, redactată separat, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de mai mult timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 20 decembrie 2013.
După deliberare,
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea adresată acestei instanțe, înregistrată sub nr._ /22.11.2010 al Judecătoriei Gura Humorului reclamantul F. V., domiciliat în .. Păltinoasa, jud. Suceava, i-a chemat în judecată pe pârâții B. T., domiciliat în .. Suceava, R. Aristița, S. M., S. V., S. G., domiciliați în .. Păltinoasa, jud. Suceava, A. I., domiciliat în Gura humorului ..8 jud. Suceava, A. Aristița, domiciliată în . fam. B. C.), ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța: 1. să constate că pârâții au dobândit prin moștenire de la autoarea lor T. L. dreptul de proprietate asupra construcțiilor casă și anexe gospodărești și asupra terenului de 350 mp pe care amplasate, identic cu pf 40/22 din CF_ Gura Humorului; 2. să constate că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra acelorași imobile prin cumpărare; 3. să dispună înscrierea acestor drepturi în cartea funciară.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, pârâții sunt moștenitorii defunctei T. L., decedată la 21.01.2004, în calitate de frați și nepoți de soră predecedată, iar după decesul acesteia, au rămas ca bunuri succesorale, casa de locuit cu anexele gospodărești, cât și terenul identificat în petit, imobile situate în orașul Gura Humorului, pe care aceștia le-au moștenit.
Au mai arătat că, printr-un act sub semnătură privată, pârâții au vândut construcțiile casă cu anexe gospodărești, cât și suprafața de 350 mp teren, reclamantului, care a plătit prețul convenit și a preluat imobilele pe care de la data dobândirii și până în prezent le deține în mod public, netulburat fiind cunoscut ca adevărat proprietar.
În drept s-au invocat disp art. 739, 1073 C. civ., art. 40 din Legea nr. 7/1996.
S-au depus la dosar în original sau copie antecontractul de vânzare cumpărare încheiat între părți, plan de situație cadastral, sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale după defuncta T. L., certificat de deces, certificat de atestare fiscală, extras CF nr. 7225/ a ., acte de stare civilă, ale pârâților din proces.
Prin completările la acțiune, la termenul din 17.09.2012, reclamantul a solicitat să se constate că a dobândit prin cumpărare și anexa gospodărească, constând în magazie de lemne situată pe ., din CF_ așa cum rezultă din planul de situație.
Pârâtul A. G., prezent în fața instanței de judecată, la termenul din 25.6.2012 (f. 153) a confirmat susținerile reclamantului, cu privire la vânzarea, împreună cu ceilalți moștenitori a-i defunctei T. L. imobilul casă, anexă gospodărească și suprafața de teren aferentă de 350 mp, și a mai precizat că prețul vânzării a fost de 200 milioane Rol, care a fost încasat de vânzător, iar banii au fost împărțiți de aceștia.
Ceilalți pârâți legal citați nu s-au prezentat în fața instanței de judecată, însă prin înscrisurile trimise la dosar, însoțite de copii după actele de identitate au arătat că sunt de acord cu acțiunea formulată.
În cauză s-au administrat probe, fiind audiați martorii I. D. și G. I. L..
Examinând materialul probator, respectiv înscrisurile depuse la dosar și nominalizate mai sus, coroborându-le cu declarațiile martorilor, și poziția procesuală a pârâților, instanța constată că cererea formulată, așa cum a fost precizată este întemeiată.
Astfel, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă faptul că defunct T. L. decedată la data de 20.01.2004 este înscrisă în CF nr. 4225 a . (f. 12) cu imobile clădire cu casă, amplasate pe . în suprafață de 350 mp.
Din planul de situație cadastral, dispus în cauză, rezultă că, terenul sus menționat se identifică cu, . din CF nr._ a ..
Din declarațiile celor doi martori audiați în cauză, rezultă faptul că, imobilul din litigiu se compune dintr-o casă de lemn cu 2 camere o bucătărie de vară și o șuriță, toate îngrădite, situate în intravilanul orașului Gura Humorului, ..
După decesul lui T. L. conform, sesizării pentru deschiderea procedurii succesorale nr._/19.03.2008 eliberată de Consiliul Local al orașului Gura Humorului, rezultă că, moștenitori ai acestei defuncte sunt pârâții din acțiune, în calitate de frați și respectiv nepoți de frați predecedați, (A. I. și B. M.).
Din declarațiile martorilor audiați, și actul sub semnătură privată depus la dosar intitulat antecontract de vânzare cumpărare, confirmat de toți pârâții a rezultat faptul că, aceștia au vândut terenul și construcțiile din litigiu reclamantului imobile pe care acesta le deține și în prezent.
În consecință, pe considerentele expuse mai sus, având în vedere faptul că, reclamantul și-a dovedit susținerile, instanța în temeiul prev. art. 480 C.civ., art. 644, art. 969, 1077 și urm C.civ. art. 20-26 din Legea nr. 7/1996, va admite acțiunea, formulată, așa cum a fost ea ulterior precizată.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea precizată, formulată reclamantul F. V., domiciliat în . Păltinoasa, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâții B. T., domiciliat în .. Suceava, R. ARISTIȚA, S. M., S. V., S. G., domiciliați în . Păltinoasa, jud. Suceava, A. I., domiciliat în Gura Humorului, .. 8, jud. Suceava, A. G., domiciliat în Gura Humorului, .. 8, jud. Suceava și A. A., cu domiciliul ales în Gura Humorului, . la fam. B. C. și M. Luci,jud. Suceava, având ca obiect „succesiune”, și în consecință:
Constată că pârâții au dobândit prin moștenire, dreptul de proprietate după defuncta T. L., asupra construcțiilor casă de locuit, amplasată pe . de 350 mp, din CF nr._ a ., imobile situate în orașul Gura Humorului, ., jud. Suceava.
Constată că reclamantul a dobândit, prin cumpărare, dreptul de proprietate asupra imobilelor sus menționate și dispune înscrierea în CF pe numele reclamantului a dreptului de proprietate asupra acestor imobile, conform planului de situație depus la dosar.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 20 decembrie 2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red.MO /20.01.2014
Tehnored.FF / 20.01.2014
Ex. 12
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1264/2013.... | Uzucapiune. Sentința nr. 343/2013. Judecătoria GURA HUMORULUI → |
---|