Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 844/2013. Judecătoria HÂRLĂU

Sentința nr. 844/2013 pronunțată de Judecătoria HÂRLĂU la data de 05-09-2013 în dosarul nr. 768/239/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA H.

JUDECATORIE

Sentința civilă Nr. 844/2013

Ședința publică de la 05 Septembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. M. P.

Grefier Doinița D.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent M. V., petent M. M.

și pe intimat . ca obiect anulare somație de plată

La apelul nominal făcut în ședința publică :lipsă petenții,lipsă intimata.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.

Avînd în vedere actele și lucrările din dosar,cauza rămîne în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei H. sub nr. de mai sus, petenții M. V. și M. M.,domiciliați în București,..16,sector 5,București, în calitate de debitori în dosarul nr._ al Judecătoriei H., au formulat în contradictoriu cu intimata . sediul în ., cerere de anulare a Ordonanței nr. 464/03.04.2013 a Judecătoriei H., fǎrǎ cheltuieli de judecatǎ.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei H. sub nr._, petenții, în calitate de debitori în dosarul nr._ al Judecătoriei H., au formulat în contradictoriu cu intimata cerere de anulare a Ordonanței nr. 464/03.04.2013 a Judecătoriei H., fǎrǎ cheltuieli de judecatǎ.

În susținerea cererii, petenții au invocat faptul că instanța de fond nu a analizat în mod temeinic probatoriul cauzei și nici nu a motivat în mod corespunzǎtor sentința pronunțatǎ.

Au arătat petenții că instanța de fond nu a soluționat cererea de suspendare a dosarului și cǎ nici nu a ținut cont de caracterul accesoriu al obligației lor, în raport de debitoarea principalǎ ..

Au învederat petenții și faptul că creanța creditoarei nu este certǎ, lichidǎ și exigibilǎ în condițiile legii, deoarece cuantumul acesteia a fǎcut obiectul contestației creanței principale soluționate de judecǎtorul sindic, învederând cǎ obligația accesorie urmeazǎ soarta obligației principale.

În dovedirea cererii, a fost solicitată proba cu înscrisuri.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 5/2001.

Intimata, în termen legal, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii petentei, atât pe cale de excepție cât și pe fond, ca neîntemeiată și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică în toate prevederile sale, fǎrǎ cheltuieli de judecatǎ.

A invocat intimata excepția lipsei calitǎții procesuale active a petentei M. M., întrucât fațǎ de aceasta sentința de respingere a cererii creditorului este irevocabilǎ.

Pe fondul cauzei, intimata a susținut că prima instanță a analizat și s-a pronunțat motivat asupra tuturor aspectelor deduse judecǎții, inclusiv asupra cererii de suspendare formulatǎ în dosarul de fond, dând o hotărâre legală și temeinică din toate punctele de vedere.

A susținut că, prin semnarea contractului de garanție personalǎ, debitorii fidejusori – petenții din prezentul dosar – au renunțat atât la beneficiul de discuțiune cât și la beneficiul de diviziune, astfel cǎ aceștia puteau fi urmǎriți chiar înaintea debitorului principal.

A învederat instanței și faptul că procedura insolvenței, la care au fǎcut referire petenții, excede în mod categoric competenței Judecǎtoriei Hârlǎu.

A arătat intimata că creanța sa fațǎ de debitori este certă, lichidă și exigibilă, în sensul dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 5/2001, întrucât (aceștia renunțând la beneficiul diviziunii și discuțiunii) atunci când debitorul principal nu și-a îndeplinit obligația de platǎ, creditorul se poate îndrepta în mod direct împotriva fidejusorilor.

A mai arǎtat și faptul cǎ acea contestație la care au fǎcut referire petenții, formulatǎ de cǎtre debitoarea principalǎ .. împotriva tabelului preliminar de creanțe, a fost respinsǎ la data de 24.04.2013.

A fost solicitată judecarea în lipsa părților legal citate, în temeiul art. 242 alin. 2 C.proc.civ.

În dovedire, a fost solicitată proba cu înscrisuri.

În drept, a invocat dispozițiile O.G. nr. 5/2001.

Prin încheierea cu caracter interlocutoriu din data de 06.06.2013, instanța a admis excepția de litispendențǎ, iar dosarul nr._ a fost conexat la dosarul nr._ .

În cursul cercetării judecătorești, a fost administrată proba cu înscrisuri. A fost atașat la dosarul prezentei cauze și întreg dosarul de fond nr._ al Judecătoriei H..

Deși au fost citate expres cu aceastǎ mențiune niciuna dintre pǎrți nu a formulat probe în prezentul dosar.

Analizând toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține în fapt și în drept următoarele:

În fapt, prin ordonanța nr. 464/03.04.2013 a Judecătoriei H. a fost admisǎ în parte cererea creditoarei - intimatǎ în prezentul dosar - formulatǎ în contradicotriu cu petentul V. M., acesta din urmǎ fiind obligat la plata sumei de_,78 lei către creditoarea intimată în prezenta cauză. Totodatǎ, s-a respins cererea creditoarei formulatǎ în contradictoriu cu petenta M. M., ca nefondatǎ.

În primul rând, în ceea ce privește excepția lipsei calitǎții procesuale active a petentei M. M., formulatǎ de cǎtre intimatǎ prin întâmpinare, instanța urmeazǎ sǎ o admitǎ întrucât, dupǎ cum s-a arǎtat mai sus, fațǎ de aceasta sentința de respingere a cererii creditorului este irevocabilǎ. De altfel, aceasta nici nu are interes în atacarea acestei soluții, întrucât în contradictoriu cu ea pretențiile creditoarei au fost respinse, ca nefondate.

De aceea, cu aceastǎ motivare, urmare a admiterii excepției mai sus analizate, instanța urmeazǎ sǎ respingǎ cererea de anulare formulatǎ de cǎtre petenta M. M., ca fiind introdusǎ de cǎtre o persoanǎ care nu are calitate procesualǎ activǎ în prezenta cauzǎ.

Pe fondul cauzei, analizând întreg dosarul de fond nr._, instanța ajunge la concluzia cǎ prima instanță a analizat și s-a pronunțat motivat asupra tuturor aspectelor deduse judecǎții. Astfel, instanța observǎ cǎ atât la data de 27.03.2013 cât și la data de 24.04.2013, instanța de fond s-a pronunțat motivat asupra cererii de suspendare formulatǎ în dosarul de fond, în sensul respingerii sale.

Totodatǎ, analizând contractul de vânzare cumpǎrare comercialǎ și fidejusiune, instanța reține cǎ, prin semnarea acestui contract, debitorii fidejusori – petenții din prezentul dosar – au renunțat atât la beneficiul de discuțiune cât și la beneficiul de diviziune, astfel cǎ aceștia puteau fi urmǎriți chiar înaintea debitorului principal, conform dispozițiilor legale aplicabile în aceastǎ materie.

În drept, instanța reține cǎ, atunci când debitorul principal nu și-a îndeplinit obligația de platǎ iar debitorii fidejusori au renunțat la beneficiul diviziunii și discuțiunii, creditorul se poate îndrepta în mod direct împotriva fidejusorilor, nefiind obligat sǎ urmǎreascǎ în prealabil pe debitorul principal.

Mai mult, analizând informațiile de pe portal, instanța observǎ cǎ la data de 24.04.2013 a fost respinsǎ contestația formulatǎ de cǎtre debitoarea principalǎ .. împotriva tabelului preliminar de creanțe.

Instanța reține cǎ, în baza unor raporturi comerciale, respectiv contractul de vânzare cumpǎrare comercialǎ și fidejusiune nr. Z73 încheiat în data de 04.01.2012, între societatea creditoare intimatǎ și .. împreunǎ cu petenții, au intervenit o . relații comerciale care au avut ca obiect vânzarea de cǎtre furnizor (creditor garantat), cumpǎrarea de cǎtre distribuitor a produselor furnizorului, precum și garantarea creanței debitorului principal de cǎtre fidejusorul V. M., petentul din prezenta cauzǎ.

Din probele administrate de instanță reiese faptul că societatea creditoare intimatǎ și-a îndeplinit la timp obligațiile sale, predând produsele conform contractului de vânzare-cumpǎrare amintit mai sus, în timp ce nici debitoarea principalǎ și nici petentul fidejusor V. M. nu au făcut dovada achitării integrale a contravalorii acestora.

Prin urmare, în mod legal petentul debitor V. M. a fost obligat să plătească creditoarei intimate suma de bani arătatǎ în cuprinsul ordonanței a cărei anulare se cere în prezentul dosar.

Pe parcursul niciuneia dintre procedurile judiciare, respectiv dosarul nr._, dosarul nr._ ori prezentul dosar de judecatǎ nr._, aflate pe rolul Judecătoriei H., acest petent debitor nu a fǎcut dovada plǎții sumelor înscrise în facturile analizate de instanțǎ, deși aceastǎ obligație procesualǎ îi incumba.

Instanța reține cǎ, potrivit art. 1 din O.G. nr. 5/2001, așa cum a fost ea modificatǎ, pentru a obține realizarea de bunǎvoie sau prin executare silitǎ, pe calea procedurii somației de platǎ, a unei creanțe certe, lichide și exigibile ce are ca obiect plata unei sume de bani, trebuie îndeplinite cumulativ douǎ condiții, respectiv obligația sǎ fie constatatǎ printr-un înscris sau determinatǎ potrivit unui regulament, statut sau altui înscris însușit de pǎrți iar, pe de altǎ parte, drepturile și obligațiile pǎrților sǎ priveascǎ executarea unor servicii, lucrǎri sau orice alte prestații.

Fațǎ de aceastǎ reglementare legalǎ, în mod corect instanța care a analizat fondul somației de platǎ a constatat cǎ procedura somației de platǎ este aplicabilǎ în prezenta cauzǎ, fiind îndeplinite condițiile impuse de lege, în condițiile în care părțile au semnat un contract de vânzare-cumpǎrare valabil, facturile fiscale atașate dosarului și acceptate de debitorul petent prin semnǎturǎ făcȃnd dovada creanței intimatei creditoare și a executǎrii integrale din partea sa a contractului. De asemenea, în mod corect prima instanțǎ a observat cǎ nu toate facturile depuse de cǎtre creditoarea intimatǎ au fost acceptate la platǎ prin semnare, în mod corect soluția cauzei fiind o admitere în parte a pretențiilor creditoarei.

În acest sens, se reține că prima instanță a respectat dreptul la apărare al petenților, raportat la judecarea cauzei cu precǎdere și urgențǎ, a analizat toate apărările debitorilor petenți și s-a pronunțat motivat asupra lor, dând o hotărâre legală și temeinică în toate elementele sale.

Instanța reține și caracterul cert, lichid și exigibil în parte al creanței intimatei creditoare asupra petentului debitor, în sensul art. 379 alin. 3 C.proc.civ.

Față de toate considerentele și motivele reliefate mai sus, instanța apreciază că Ordonanța nr. 464/03.04.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei H. este temeinică si legală în toate prevederile sale; prin urmare, va respinge cererea de anulare a acesteia formulată de către petentul V. M., ca neîntemeiată.

În baza art. 274 C.proc.civ., instanța va lua act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către intimatǎ în prezentul dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calitǎții procesuale active a petentei M. M..

Respinge cererea de anulare formulatǎ de cǎtre petenta M. M.,domiciliată în mun.București,..16,sector 5,București, în contradictoriu cu intimata . sediul în ., ca fiind introdusǎ de cǎtre o persoanǎ care nu are calitate procesualǎ activǎ.

Respinge cererea de anulare formulată de petentul M. V. domiciliată în mun.București,..16,sector 5,București, în contradictoriu cu intimata . sediul în ., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.09.2013.

PREȘEDINTE,Grefier,

C. M. PRISTAVUDavidescu Doinița

PCM/DD/2ex

15.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 844/2013. Judecătoria HÂRLĂU