Plângere contravenţională. Sentința nr. 794/2013. Judecătoria HÂRLĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 794/2013 pronunțată de Judecătoria HÂRLĂU la data de 28-06-2013 în dosarul nr. 177/239/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA H.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 794/2013
Ședința publică de la 28 Iunie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE O. M.
Grefier M. D.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul B. C. și pe intimatul I. Iași – Poliția orașului H. având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile și cuvântul asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 19.06.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta sentință, când în aceeași componență instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de_ și ulterior pentru astăzi,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 20.03.2012 sub nr._, petentul B. C. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție Iași, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 05.03.2012.
În motivarea plângerii, petentul a arătat în esență că procesul-verbal a fost întocmit în mod nelegal și netemeinic. Astfel, agentul constatator care l-a oprit în trafic nu i-a prezentat atestatul de operator radar, nefiind pe cale de consecință competent să lucreze cu mijloace tehnice omologate radar. În consecință, actul întocmit de acesta este lovit de nulitate absolută. Mai mult decât atât, arată că a efectuat manevra de depășire pe un sector de drum cu linie discontinuă și care nu se afla sub incidența indicatorului „depășirea interzisă”.
În drept au fost indicate prev. art. 16, 17 și 31 din OG nr. 2/2001.
Prin întâmpinarea depusă prin serviciul registratură la data de 06.09.2012 (f. 11), intimatul a invocat, în principal, excepția necompetenței teritoriale iar, p fond, a solicitat respingerea plângerii ca nefondată.
În motivare, a arătat că procesul-verbal de contravenție a fost în mod legal și temeinic întocmit, petentul efectuând în mod neregulamentar manevra de depășire în raza de acțiune a indicatorului „depășirea interzisă”. D_ asemenea, acesta circula cu o viteză de 81 km./h pe un sector de drum cu limită de viteză de 50 km./h.
În drept a invocat prev. OUG nr. 195/2002.
În ședința publică din 02.11.2012 instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. și a declinat cauza către Judecătoria H., pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat la data de 28.01.2013 sub nr._ .
La termenul din 15.05.2013 instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar, precum și proba cu înregistrarea video.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 05.03.2012 de către un agent constatator din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Iași – Poliția Orașului H. (f. 6), petentului i s-a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 350 lei pentru săvârșirea contravenției prev. și sancționate de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002, respectiv pentru faptul că, la aceeași dată, a condus autoturismul marca Skoda cu nr. de înmatriculare_ pe DE 58 Maxut, jud Iași, iar la km. 30 + 300 m. a efectuat o manevră de depășire neregulamentară a unei autoutilitare în zona de acțiune a indicatorului „depășirea interzisă”.
Cu aceeași ocazie, petentului i s-a aplicat și sancțiunea avertismentului întrucât a fost înregistrat cu aparatul radar ca având o viteză de 81 km./h. pe un sector de drum cu limită maximă de viteză de 50 km./h, faptă prevăzută și pedepsită de art. 108 alin. 1 lit. c pct. 3 din OUG nr. 195/2002.
De asemenea, petentului i s-a aplicat și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, luându-se măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere.
Petentul a semnat procesul-verbal de contravenție, la rubrica „alte mențiuni” arătând că nu era linie continuă și nu crede că avea viteza de 81 km./h.
Examinând cu prioritate legalitatea actului în litigiu, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prev. de OG. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, iar faptele au fost corect încadrate juridic.
Astfel, conform art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile „nerespectarea regulilor privind depasirea”.
De asemenea, potrivit art. 108 alin. 1 lit. c pct. 3 din OUG nr. 195/2002 constituie contravenție „depasirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic”.
Mai mult decât atât, instanța reține că susținerile petentului în sensul că agentul constatator nu era competent să lucreze cu mijloacele tehnice omologate radar sunt nefondate, la f. 14 dosar fiind depus în copie atestatul de operator radar al agentului A. C. iar, prin relațiile depuse la f. 20 dosar se atestă că acesta are calitatea de polițist rutier începând cu data de 28.08.2008.
Cât privește temeinicia instanța, coroborând mențiunile procesului-verbal de contravenție cu planșa foto depusă la dosarul cauzei (f. 15), înregistrarea video (f. 16) și mențiunile Raportului din 22.06.2012 (f. 12), constată că cele reținute în sarcina petentului se confirmă.
Astfel, acesta a fost înregistrat ca circulând cu viteza de 81 km. /h. reținută în actul constatator pe raza localității Maxut cu un aparat radar verificat din punct de vedere metrologic, astfel cum reiese din Buletinul de verificare metrologică depus la f. 32 dosar și de către un operator radar atestat în mod corespunzător (f. 14).
De asemenea, instanța reține că relațiile primite de la CNADNR Iași (f. 11) și înregistrarea video atașată la dosar (f. 16) confirmă mențiunile din procesul-verbal în sensul că petentul a efectuat manevra de depășire pe un sector de drum marcat cu linie continuă și semnalizat cu indicator „depășirea interzisă”.
Astfel, ținând cont că, pe parcursul judecății, contestatorul nu a făcut în niciun fel dovada unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție și probată corespunzător (deși, potrivit art. 1169 C. civ. raportat la art. 129 alin. 1 teza finală C. pr. civ., lui îi revenea proba contrară), instanța reține că actul constatator a fost în mod temeinic întocmit.
Referitor la proporționalitatea sancțiunilor, în conformitate cu disp. art. 34 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 38 alin. 3 din același act normativ – care permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea care se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumția de valabilitate a procesului-verbal nu a fost răsturnată – precum și în raport de cele învederate în procesul-verbal, instanța constată că nu se justifică o reindividualizare a acestora.
Astfel, pe de o parte, pericolul social al faptelor de a depăși în mod neregulamentar și de a circula în localitate cu o viteză peste limita legală admisă este unul ridicat și, pe de altă parte, agentul de poliție a aplicat pentru una din fapte chiar sancțiunea avertismentului iar pentru cealaltă petentul a avut posibilitatea de a achita jumătate din minimul amenzii prevăzut de lege în termen de 2 zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal.
De asemenea, dat fiind că petentul nu a avut o atitudine de recunoaștere și regret a faptei reținute în sarcina sa, neasumându-și responsabilitatea pentru cele întâmplate, instanța reține că scopul educativ al sancțiunii, în cazul de față, nu va fi atins înlocuirea amenzii cu un simplu „avertisment”.
În acest context, având în vedere toate cele expuse mai sus, instanța va respinge plângerea formulată de către contestator ca fiind vădit neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petentul B. C., domiciliat în B., .. 2, ., ., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 05.03.2012 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratului Județean de Poliție Iași, cu sediul în Iași, .. 6, jud. Iași, ca nefondată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 28.06.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. O. M.
Tehn. M. D.
4x./05.07..2013
← Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 844/2013. Judecătoria... | Cereri. Sentința nr. 1283/2013. Judecătoria HÂRLĂU → |
---|