Cereri. Sentința nr. 847/2013. Judecătoria HÂRLĂU

Sentința nr. 847/2013 pronunțată de Judecătoria HÂRLĂU la data de 05-09-2013 în dosarul nr. 706/239/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA H.

JUDECATORIE

Sentința civilă Nr. 847/2013

Ședința publică de la 05 Septembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. M. P.

Grefier Doinița D.

Ministerul Public este reprezentat prin procuror A. M. I.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IAȘI - POLIȚIA HÎRLĂU și pe intimat U. V., având ca obiect alte cereri înlocuire amendă contrav. - oblig. prest. serv. în folosul comunității

La apelul nominal făcut în ședința publică :lipsă petenta,lipsă intimatul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare cu intimatul este viciată,destinatar decedat.

Avînd în vedere că dovada de înmînare este restituită cu mențiunea – destinatar decedat instanța invocă excepția lipsei capacității procesuale pasive a intimatei.

Rep.Parchetului solicită admiterea excepției.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, petentul Inspectoratul de Poliție al Județului Iași,cu sediul în mun.Iași,..2,jud.Iași, a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul U. V.,domiciliat în comuna Scobinți,., să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată intimatului prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 06.11.2010 cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

În fapt, s-a invocat faptul cǎ, prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 06.11.2010, intimatului i-a fost aplicatǎ o amendǎ pentru sǎvârșirea unei contravenții privitoare la încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 195/2002.

A solicitat petentul admiterea acțiunii așa cum a fost formulatǎ având în vedere adresa nr. 2500/01.04.2013 a Primǎriei Comunei Scobinți județul Iași.

În drept, s-a invocat de către petent art. 39 indice 1 din O.G. nr. 2/2001.

În dovedirea cererii, petentul a depus înscrisuri: originalul procesului-verbal de contravenție . nr._ din 06.11.2010 și adresa nr. 2500/01.04.2013 a Primǎriei Comunei Scobinți județul Iași, privind imposibilitatea executării silite asupra intimatului.

Intimatul nu a fost legal citat și nu s-a prezentat în instanță. Pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare, instanța a observat mențiunea “decedat”.

Instanța a invocat din oficiu excepția lipsei capacității procesuale pasive a intimatului, excepție de ordine publică, care a fost pusă în discuția părților.

Analizând materialul probator administrat în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Cu privire la excepția invocată din oficiu, respectiv cea a lipsei capacității procesuale pasive, aceasta urmează a fi admisă pentru următoarele considerente:

Acțiunea petentei a fost introdusă la data de 09.04.2013. Or, intimatul chemat în fața instanței era decedat la această dată.

Prin urmare, având în vedere și dispozițiile art. 56 alin. 1 C.proc.civ., interpretat per a contrario, o persoană care nu are folosința drepturilor civile nu poate să fie parte în judecată.

Având în vedere decesul intimatului, instanța reține faptul că intimatul din prezenta cauză nu mai are capacitate procesuală, deci nu mai poate să figureze ca parte în procese.

Date fiind considerentele de mai sus, instanța urmează să admită excepția lipsei capacității procesuale pasive a intimatului, prin urmare va respinge acțiunea civilă formulată de petentǎ, ca fiind introdusă împotriva unei persoane care nu are capacitate procesuală de folosință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei capacității procesuale pasive a intimatului.

Respinge acțiunea civilă formulată de petenta Inspectoratul de Poliție al Județului Iași,cu sediul în mun.Iași,..2,jud.Iași, în contradictoriu cu intimatul U. V.,domiciliat în comuna Scobinți,., ca fiind introdusă împotriva unei persoane care nu are capacitate procesuală de folosință

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.09.2013.

Președinte, Grefier,

C. M. PRISTAVUDavidescu Doinița

PCM/DD/4ex

10.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 847/2013. Judecătoria HÂRLĂU