Cereri. Sentința nr. 1539/2013. Judecătoria HÂRLĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1539/2013 pronunțată de Judecătoria HÂRLĂU la data de 16-12-2013 în dosarul nr. 906/239/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA H.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1539/2013
Ședința publică de la 16 decembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A.-M. G.
Grefier E. C.
Pe rol, soluționarea sesizării din oficiu privind completarea sentinței civile nr.997/07.10.2013 a Judecătoriei H..
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu au lipsit părțile, acestea fiind legal citate.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință după care instanța, apreciind cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față asupra căreia instanța s-a sesizat din oficiu, conform prevederilor art. 444 C. pr. civ., constată:
Prin sentința civilă nr.997/07.10.2013 pronunțată de Judecătoria H. în dosar nr._ s-a admis cererea formulată de petentul IPJ Iași în contradictoriu cu intimatul O. D., dispunându-se înlocuirea amenzii contravenționale aplicate intimatului prin procesul-verbal de contravenție . nr._/21.06.2007 întocmit de IPJ Iași cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, respectiv în favoarea UAT Orașul H., jud. Iași
Analizând dispozitivul hotărârii sus-menționate, prin raportare la actele dosarului, instanța constată următoarele:
Deși în considerentele sentinței civile sus-menționate, admițând cererea formulată, instanța a dispus înlocuirea amenzii contravenționale aplicate intimatului O. D. prin procesul-verbal de contravenție . nr._/21.06.2007 întocmit de IPJ Iași cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, fixând durata muncii la un număr de 2 ore, în dispozitiv, din eroare, instanța nu a mai menționat în mod concret numărul de ore de muncă la care a fost obligat intimatul.
Prin urmare, în considerarea celor expuse mai sus, în temeiul art.444 din NCPC, urmează a se dispune completarea dispozitivului sent. civ. nr. 997/07.10.2013 pronunțată de Judecătoria H. în dosarul nr._, în sensul că se va menționa dispoziția de înlocuire a amenzii contravnționale aplicate intimatului O. D. prin procesul-verbal de contravenție . nr._/21.06.2007 întocmit de IPJ Iași cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 2 ore, în favoarea UAT Orașul H., jud. Iași.
DISPUNE:
Admite sesizarea din oficiu privind completarea sentinței civile nr. nr. 997/07.10.2013 pronunțată de Judecătoria H. în dosarul nr._ .
Dispune completarea dispozitivului sent. civ. nr. 997/07.10.2013 pronunțată de Judecătoria H. în dosarul nr._, în sensul că se va menționa dispoziția de înlocuire a amenzii contravenționale aplicate intimatului O. D. prin procesul-verbal de contravenție . nr._/21.06.2007 întocmit de IPJ Iași cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 2 ore, în favoarea UAT Orașul H., jud. Iași.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.12.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
AMG/EC/4ex
14.01.2014
← Cereri. Sentința nr. 1308/2013. Judecătoria HÂRLĂU | Cereri. Sentința nr. 1315/2013. Judecătoria HÂRLĂU → |
---|