Cereri. Sentința nr. 226/2013. Judecătoria HÂRLĂU

Sentința nr. 226/2013 pronunțată de Judecătoria HÂRLĂU la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 2201/239/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA H.

JUDECATORIE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 226/2013

Ședința publică de la 19 Februarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L. V.

Grefier L. I.

Ministerul Public a fost reprezentat de

Procuror A. M. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent I.P.J. IAȘI - SECȚIA 9 POLIȚIE RURALĂ HÎRLĂU și pe intimat B. V., având ca obiect alte cereri - înlocuire amendă contravențională - obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp.art.87 și urm.Cod procedură civilă.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat constatând pricina în stare de judecată instanța acordă cuvântul la dezbateri pe fondul cauzei.

Reprezentantul Parchetului solicită admiterea cererii și pe cale de consecință înlocuirea amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității.

In temeiul art. 150 Cod procedură civilă instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.12.2012 sub nr._, petentul Inspectoratul de Poliție Județean Iași - Poliția Orașului H. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul B. V., să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate acestuia prin procesul-verbal de constatare a contravențiilor . nr._ din 29.06.2012 cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

Cererea nu a fost motivată în fapt.

În drept, s-au invocat de către petent dispozițiile art. 9 alin.3 din OG 2/2001 și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.7 din 20.09.2010.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă.

În dovedirea cererii, petentul a depus înscrisuri: originalul procesului-verbal de constatare a contravențiilor și adresa nr.2595, 2598, 2599, 2600, 2601, 2602 din 16.11.2012 emisă de Primăria comunei Ceplenița, județul Iași.

Legal citat, intimatul nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima punctul de vedere asupra cererii și a-și propune probe.

Analizând actele dosarului, instanța reține că prin procesul-verbal . nr._ din 29.06.2012, intimatul B. V. a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.3 pct.1 din Legea 61/1991, republicată.

Intimatul nu a formulat plângere împotriva procesului-verbal care a fost trimis spre executare organelor administrației financiare ale localității de domiciliu a intimatului. Acesta nu deține bunuri mobile sau imobile ori venituri impozabile care să poată fi executate silit, așa cum rezultă din adresa emisă de Primăria comunei Ceplenița din 16.11.2012.

Art.39 indice 1 din OG 2/2001 prevede că, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități in folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea de amenda care a fost achitată.

Alineatul 2 al aceluiasi articol prevede că, în situația în care contravenientul citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut în alineatul 1, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 ore.

În cauza de fața, intimatul nu a achitat nicio fracțiune din amenda aplicată iar termenul de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunilor a expirat.

În consecință, instanța va admite cererea petentului și va dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicate intimatului prin procesul-verbal . nr._ din 29.06.2012 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității și anume în favoarea unității administrativ-teritoriale ..

La stabilirea numărului de ore ce urmează a fi executat efectiv, instanța va avea în vedere cuantumul amenzii aplicate ce este orientată spre minimul special pentru contravenția săvârșită de intimat precum și limita maximă a sancțiunii prevăzute de art.39 indice 1 din OG 2/2001 și va fixa durata activității ce urmează a fi prestată la 25 ore.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petentul Inspectoratul de Poliție Județean Iași-Poliția orașului H. în contradictoriu cu intimatul B. V. cu domiciliul în .,județul Iași.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale aplicate intimatului în sumă de 200 lei prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 29.06.2012 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității de 25 ore, în favoarea unității administrativ-teritoriale ..

O copie de pe dispozitivul hotărârii însoțită de mandatul de executare se va comunica părților precum și Primarului comunei Ceplenița și Poliției Orașului H. .

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi,19.02.2013.

Președinte,Grefier,

V.L./V.A./6 ex

27.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 226/2013. Judecătoria HÂRLĂU