Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 424/2013. Judecătoria HÂRLĂU

Sentința nr. 424/2013 pronunțată de Judecătoria HÂRLĂU la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 158/239/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA H.

JUDECATORIE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 424/2013

Ședința publică de la 26 Martie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L. V.

Grefier L. I.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant C. C. și pe pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a instanței.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.01.2013, reclamanta C. C. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata daunelor materiale și morale conform Legii 221/2009.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în jurul datei de 20.08.1962, a fost anchetată de miliție, bruscată, bătută, înjurată, umilită, atât ea cât și soțul ei, deși era însărcinată în luna a III-a, ulterior fiind închisă într-o camera întunecată.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1 alin. 1 și 2 din Legea 221/2009.

În dovedirea cererii, scutită de plata taxei de timbru, conform art. 4 alin. 4 din Legea 221/2009, reclamanta a depus înscrisuri: acte de stare civilă, dosar al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei H. raportat la dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea 221/2009 solicitând declinarea competenței la Tribunalul Iași.

Pârâtul a solicitat ca reclamanta să depună precizări cu privire la bunurile despre care pretinde că i-au fost confiscate și să se dispună relații la Direcția de muncă și protecție socială județeană Iași din care să rezulte dacă reclamanta a beneficiat de drepturi de natura celor prevăzute de art. 5 alin. 1 din Legea 221/2009.

Întâmpinarea a fost motivată în drept pe dispozițiile Legii 221/2009 și ale Codului de procedură civilă.

Instanța a pus în discuția părților excepția invocate de pârât prin întâmpinare și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Analizând actele dosarului, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției invocate de pârât și anume necompetența materială a Judecătoriei H. în soluționarea pricinii.

Art. 4 alin. 4 din Legea 221/2009 prevede că cererea este imprescriptibilă, scutită de plata taxei de timbru iar competența de soluționare a acesteia aparține tribunalului, secția civilă, în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată.

Față de această reglementare legală, instanța constată că este de competența tribunalului soluționarea pricinilor având ca obiect acordarea de daune materiale și morale conform Legii 221/2009, motiv pentru care, în temeiul art. 158, art. 159 alin. 3 Cod procedură civilă raportat la art. 4 alin. 4 din Legea 221/2009, va admite excepția și va declina competența de soluționare a prezentei cereri în favoarea Tribunalului Iași, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale invocate de pârât.

Declină competența de soluționare a cererii promovate de reclamanta C. C. cu domiciliul în ., județul Iași în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în favoarea Tribunalului Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.03.2013.

Președinte, Grefier,

V. L. I. L.

V.L./DIC/2 ex

08.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 424/2013. Judecătoria HÂRLĂU