Fond funciar. Sentința nr. 859/2013. Judecătoria HÂRLĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 859/2013 pronunțată de Judecătoria HÂRLĂU la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 652/239/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA H.
JUDECATORIE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 859/2013
Ședința publică de la 10 Septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. V.
Grefier L. I.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant R. V. I. și pe pârât C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR IAȘI, având ca obiect fond funciar anulare hot. .> La apelul nominal a răspuns avocat Ș. pentru reclamant,, lipsă reprezentantul Comisiei Județene de fond funciar Iași, prezenți martorii R. D. și B. A..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită.
S-au audiat martorii propuși de reclamant R. D. și B. A. sub prestare de jurământ potrivit depozițiilor consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, constatând pricina în stare de judecată instanța acordă cuvântul la dezbateri pe fondul cauzei.
Avocat Ș. pentru reclamant solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, anularea Hotărârii Comisiei Județene Iași nr.232/2010 având în vedere că sunt întrunite condițiile prev. de art.22 din Legea 18/1991.Autorul reclamantului a depus la C. locală de fond funciar Plugari cerere privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1,64 ha și totodată și declarația de martori și înscrisuri cu care a făcut dovada că este îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate.C. locală a propus validarea dreptului de proprietate înaintând propunerea și planurile parcelare la C. Județeană de fond funciar Iași însă aceasta din urmă a invalidat cererea privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1,64 ha teren pe care reclamantul o deține și este recunoscută de C. locală de fond funciar.Nu solicită cheltuieli de judecată.
In temeiul art.394 NCPC instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față,constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 1.04.2013 sub nr._ ,petentul R. V.I. a chemat în judecată pe pârâta C. Județeană Iași de fond funciar,solicitând anularea hotărârii nr.nr.232 din 17.05.2010 emisă de pârâtă și reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 1,64 ha teren pe raza comunei Plugari,județul Iași.
În motivarea plângerii,petentul a arătat că autorul său,R. V.,a depus la C. Locală Plugari cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 1,64 ha teren ,depunând înscrisuri și declarații de martori cu care a făcut dovada dreptului de proprietate pentru terenul respectiv.C. locală a propus validarea dreptului de proprietate și a depus planurile parcelare,îndeplinindu-se astfel condițiile prevăzute de art.22 din Legea 18/1991.
A precizat petentul că hotărârea i-a fost comunicată la data de 21.03.2013 și că își rezervă dreptul de a-și completa plângerea după ce pârâta își va exprima punctul de vedere și va depune documentația aferentă.
Plângerea a fost motivată în drept pe dispozițiile art.53 alin.2 din Legea 18/1991.
În dovedirea plângerii,scutită de plata taxei de timbru,petentul a depus înscrisuri: hotărârea contestată,adresă,acte de stare civilă,cerere și a solicitat încuviințarea probei testimoniale.
Legal citată,pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii și a invocat excepția tardivității promovării acesteia care trebuia introdusă la instanță în termen de 30 zile de la comunicare.
Pe fondul cauzei,pârâta a precizat că declarațiile de martori pe care le invocă petentul nu sunt conforme cu dispozițiile legale-art.6 din Legea 1/2000 și din acest motiv cererea a fost respinsă,petentul nerealizând dovada dreptului de proprietate.
Întâmpinarea a fost motivată în drept pe dispozițiile legilor fondului funciar.
Petentul a depus răspuns la întâmpinare,solicitând respingerea excepției tardivității promovării plângerii deoarece pârâta nu a făcut dovada comunicării hotărârii atacate.
Pârâta C. Județeană Iași a depus documentația care a stat la baza emiterii hotărârii.
Prin încheierea din data de 18.06.2013,instanța a respins excepția tardivității promovării plângerii deoarece pârâta nu a realizat dovada comunicării hotărârii contestate către petent.
Au fost audiați martorii Barbacariu A. și R. D.,declarațiile acestora fiind consemnate și atașate dosarului cauzei.
Analizând actele dosarului,instanța reține că la data de 29.08.2005 a fost înregistrată la C. Locală Plugari sub nr.55 cererea numitului R. V. prin care acesta solicita reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1,64 ha teren situată pe raza comunei Plugari,județul Iași ce nu a fost declarat la registrul agricol.
În dovedirea dreptului său de proprietate,autorul petentului a înțeles să se folosească de declarații de martori,indicând pe următorii: U. G. și U. I. –fila 38 și pe P. V. și G. G.-fila 38 verso.
În fața autorităților locale petentul a depus declarațiile martorilor G. P.,R. D.,U. G. și Barbacariu A.,alții decât cei indicați în cererea de reconstituire.
C. locală a analizat cererea petentului și propus înscriserea acestuia în anexa nr.22,reținând în referatul motivat înaintat comisiei județene că terenul este deținut de petent,care este recunoscut de vecini și nu a fost revendicat de alte persoane.
C. județeană a verificat cererea petentului și referatul comisiei locale și a concluzionat că declarațiile martorilor nu sunt concludente deoarece petentul nu este recunoscut de proprietarii vecini pe toate laturile terenului revendicat,nefiind îndeplinite condițiile art.6 alin.1 indice 3 din Legea 1/2000.
În fața instanței,au fost audiați martorii R. D. și Barbacariu A..
Instanța observă că există contradicții între vecinătățile indicate de martori în declarațiile date în fața comisiei locale și cele din fața instanței și că există și vecini pe care martorii nu îi cunosc.În plus,petentul nu a făcut dovada că martorii audiați sunt proprietarii vecini pe toate laturile terenului pentru care a solicitat reconstituirea.
Art.6 alin.1 indice 3 din Legea 1/2000 prevede că,în situația în care nu mai există înscrisuri doveditoare,proba cu martori este suficientă în reconstituirea dreptului de proprietate când aceasta se face pe vechile amplasamente și când martorii ce la recunosc sunt proprietarii vecini sau moștenitorii lor pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituirea.
Față de cerințele acestui text,instanța consideră că petentul nu a făcut dovada faptului că terenul pe care îl deține în prezent reprezintă vechiul său amplasament,după cum nu a realizat nici dovada că martorii audiați sunt proprietarii terenurilor învecinate,prin depunerea unor acte de proprietate-titluri de proprietate,contracte de vânzare-cumpărare,etc.
În aceste condiții,nefiind îndeplinite cerințele art.6 alin.1 indice 3 din Legea 1/2000,instanța va respinge plângerea petentului ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul R. V.I. cu domiciliul în .,județul Iași în contradictoriu cu pârâta C. Județeană Iași de fond funciar,ca nefondată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi,10.09.2013.
Președinte, Grefier,
VL/IL/4exp
16.09.2013
← Fond funciar. Sentința nr. 676/2013. Judecătoria HÂRLĂU | Cereri. Sentința nr. 1305/2013. Judecătoria HÂRLĂU → |
---|