Plângere contravenţională. Sentința nr. 526/2015. Judecătoria HÂRŞOVA

Sentința nr. 526/2015 pronunțată de Judecătoria HÂRŞOVA la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 526/2015

DOSAR CIVIL NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA HÂRȘOVA

JUDEȚUL C.

SENTINȚA CIVILĂ NR.526

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 10.09.2015

PREȘEDINTE: P. M.

GREFIER: G. C.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contraventionala formulata de petentul Ț. C., CNP :_, domiciliat în comuna C., . împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/10.07.2014 întocmit de intimata DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ 2 C., cu sediul în mun. C., ., jud. C..

Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp. art. 155 și urm. C.pr.civ.

La apelul nominal făcut în ședința publică potrivit art. 219 C.pr.civ. pentru petentul Ț. C. –lipsă, se prezintă apărătorul ales, av. Bese S. în baza împuternicirii avocațiale nr.57/09.09.2015, lipsă fiind intimata.

Actiunea a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru in suma de 20 lei cu chit. Nr.CTPOH/6446/10.11.2014 conform OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

În temeiul art. 213 modificat prin Legea nr. 2/2013 raportat la art. 231 C.pr.civ. atât cercetarea cât și judecarea fondului se desfășoară în ședință publică, ședința fiind înregistrată.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului,s-au făcut mențiuni privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Instanța pune în discuție excepția lipsei calității active a petentului Ț. C. și excepția tardivității formulării plângerii invocate de intimată Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 C. prin întâmpinare.

Avocatul ales al petentului solicită să se constate cu privire la excepția lipsei calității procesual active că în cursul procesului verbal de contravenție contestat lui Ț. C. i s-a confiscat o cantitate de grâu proprietatea acestuia și acest lucru l-a determinat să declanșeze procedura de contestare a contravenției deoarece îl privește în mod direct pe el. Sub acest aspect și în raport de prevederile art. 31 alin.2 din OG .nr.2/2001, solicită respingerea excepției lipsei calității procesual active invocată de intimată prin întâmpinare.

Instanța respingeexcepția lipsei calității active a petentului Ț. C. invocată de intimată Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 C. prin întâmpinare raportat la dispozițiile art.31 alin.1 din OG nr.2/2001 și pentru considerentele expuse de apărătorul petentului pe care instanța și le însușește.

Cu privire la excepția tardivității formulării plângerii, apărătorul ales al petentului precizează că, de regulă un proces verbal de contravenție se atacă în termen de 15 zile de la comunicare, însă se poate observa că petentul nu a fost parte în procesul verbal și orice demersuri au fost făcute nu i s-a comunicat, a primit răspunsul standard că nu este parte în procesul verbal și nu i se comunică un exemplar, atunci a făcut demersuri la organele unde s-au făcut plângeri penale pentru activitatea desfășurată de către persoana care l-a primit în depozit și abia atunci i s-a comunicat procesul verbal, respectiv la data de 23.04.2015, conform adresei Postului de Poliție C.. Apreciază că din acel moment a început să curgă termenul de 15 zile și se poate observa că plângerea contravențională este în termenul legal, motiv pentru care solicită respingerea excepției tardivității formulării plângerii invocată de intimată prin întâmpinare.

Instanța unește excepția tardivității formulării plângerii invocată de intimata Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 C. cu fondul cauzei.

Instanta pune în discuție admisibilitatea probei solicitate de părți.

Apărătorul ales al petentului solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Instanța, în temeiul art. 258 raportat la art. 254 si art.255 C.pr.civ. încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de atât de petent cât și de intimată apreciind că sunt concludente și utile cauzei .

Întrebat fiind apărătorul ales al petentului precizează că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de ridicat.

În temeiul art. 244 C.pr.civ. președintele declară cercetarea procesului încheiată și, la solicitarea părții, fixează termen pentru dezbaterea fondului în ședință publică, respectiv în această zi .

Președintele, în baza disp.art.390 C.pr.civilă raportat la art. 392 C.pr.civilă declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul apărătorului ales al petentului.

Apărătorul ales al petentului solicită admiterea plângerii contravenționale așa cum a fost formulată și să se dispună anularea procesului verbal, mai ales că pe clientul său îl privește sancțiunea confiscării cantității de grâu deoarece Ț. C. nu a primit nici o contravenție în acest proces verbal .

Prin anularea procesului verbal de contravenție, urmează ca organele care au dispus confiscarea cantității de grâu să restituie echivalentul în lei a acestei cantități de grâu confiscate pentru că în natură nu se mai poate .

Pe scurt, Ț. C. este producător agricol, care în anul 2014 a cultivat 22 hectare de grâu . La data de 10.07.2014 s-a deplasat cu cantitatea de grâu la ., care deținea un depozit în orașul Hârșova . La acea dată, . supusă unui control de către funcționarii intimatei. În curtea acestei societății se afla și remorca cu grâu a petentului Ț. C..

Problema juridică care se pune este dacă în momentul în care a fost găsită această cantitate de grâu și neexistând nici o formă de transfer marfă sau a plății între petent și . cui îi aparține această marfă. Din punctul său de vedere neexistând nici un act de transfer între cele două părți, cantitatea de grâu îi aparține petentului .

Pentru toate aceste considerente solicită anularea procesului verbal de contravenție doar în ce privește măsura confiscării . Fără cheltuieli de judecată.

Instanța, în temeiul art. 394 C.pr.civ. închide dezbaterile în fond și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra plangerii de fata;

Prin plangerea adresata acestei instanțe la data de 05.05.2015 si inregistrata sub nr._, petentul Ț. C., CNP :_, domiciliat în comuna C., . a solicitat împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/10.07.2014 întocmit de intimata DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ 2 C., cu sediul în mun. C., ., jud. C.: în principal, constatarea nulității absolute a procesului verbal de contravenție menționat mai sus; restituirea cantității de 5.000 kg (în realitate 6700 kg) grâu de aceeași calitate sau contravaloarea acestei cantități; plata de daune și a cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar anularea procesului verbal de contravenție și a sancțiunii complementare a confiscării cantității de grâu, deoarece nu a comis nicio contravenție .

In motivarea, in fapt, a plangerii petentul arată că fiind proprietarul unei suprafețe de 35 ha aflată pe raza comunei C., județul C. a cultivat suprafața de 22 ha cu o cultură de grâu, conform certificatului de producător nr.59/2014. În vara anului 2014 a decis ca întreaga cultură de grâu să fie dusă la Baza de Cereale din comuna C., ., aparținând ..

La data de 10.07.2014 se afla în incinta Bazei de Cereale din Stupina pentru a preda cantitatea de 6700 kg grâu rezultat din producția sa. La această dată, . este supus unui control de către funcționari ai Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 2 C..

În procesul verbal întocmit cu acea ocazie se menționează la pct.1 că la controlul efectuat la . se identifică mijlocul de transport tractor și semiremorcă aparținând persoanei fizice Ț. C. în care era cantitatea de 5.000 kg grâu. La punctul 2 din procesul verbal se face vorbire despre o cantitate de secară, aspect care nu are legătură cu grâul adus de el.

Invocându-se dispozițiile art. 14 alin.1 lit.e din OUG 12/2006 se dispune confiscarea cantității de 5.000 kg grâu.

Consideră că procesul verbal nr._/10.07.2014 este lovit de nulitate absolută în ceea ce îl privește, avându-se în vedere că deși se dispune confiscarea cantității de 5.000 kg grâu care este proprietatea sa, în procesul verbal menționat nu apare în calitate de contravenient care să fi încălcat vreo prevedere legală.

Precizează că nu există nici un act care să ateste că proprietatea grâului a fost transferată de la el la societatea care administra baza de cereale, respectiv .. În acest context, confiscarea propriei sale recolte fără să se întocmească pe numele său un act constatator care să ateste săvârșirea unei fapte contravenționale este ilegală, urmând a se dispune restituirea acestei cantității cu plata daunelor solicitate.

Mai arată că nu este semnatarul acestui proces verbal de contravenție nici măcar în calitate de martor. De altfel cu ocazia confiscării cantității de grâu și a controlului efectuat a solicitat insistent să i se înmâneze un exemplar de pe procesul verbal de contravenție, însă s-a refuzat acest fapt de către inspectorii antifraudă. A trebuit să se adreseze organelor de poliție din cadrul Postului de Poliție C. care abia la data de 23.04.2015 conform adresei nr._ din 23.04.2015 i-a înmânat o copie de pe procesul verbal menționat.

De asemenea, mai precizează că art. 8 din OUG nr.12/2006 cu modificările ulterioare care reglementează piața pe filiera cerealelor și a produselor procesate din cereale, prevede că aprovizionarea cu materie primă a operatorilor se poate realiza direct de la producătorii agricoli. Așa cum arată documentele anexate rezultă, în mod clar, că este un mic producător agricol care și-a dus recolta la o baza de cereale în vederea tranzacționării acesteia. Consideră că nu a săvârșit nici o faptă de natură contravențională care să ducă la confiscarea recoltei proprii.

Faptul că această cantitate importantă pentru el i-a fost confiscată fără drept, l-a adus în situația de a nu putea executa și achita o . lucrări de primăvară.

Au fost anexate plangerii inscrisuri respectiv: procesului-verbal de constatare a contraventiei, adresa nr._/23.04.2015 eliberată de Postul de Poliție C., certificat de producător, acte de stare civilă, etc.

Intimata, legal citată, a depus la data de 22.06.2015 întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, în principal, ca fiind formulată de o persoană ce nu are calitate procesuală activă, în subsidiar, ca fiind tardiv formulată, iar, pe fondul cauzei, ca neîntemeiată cu consecința menținerii ca temeinic și legal a procesului verbal de contravenție nr._/10.07.2015, întocmit de ANAF-DRAF 2 C., pentru motivele expuse pe larg în conținutul întâmpinării.

În drept invocă dispozițiile art. 205, art. 223 alin.3 C.pr.civ.

În ceea ce privește excepția tardivității formulării plângerii invocată de intimata Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 C., instanța a unit-o cu fondul cauzei.

Pe baza materialului probator administrat in cauza instanta retine urmatoarele:

Prin procesul verbal de contraventie . nr._ intocmit la data de 10.07.2014 de D. R. Antifrauda Fiscala Constanta a fost confiscata si cantitatea de 5.000 kg griu si care, potrivit sustinerilor petentului T. C., ii apartinea.

Confiscarea a fost dispusa in urma unui control efectuat de reprezentantii intimatei la Baza de cereale din ., judetul Constanta apartinind ..

La data de 05.05.2015 petentul a sesizat insanta de judecata cu prezenta plingere contraventionala solicitind constatarea nulității absolute a procesului verbal de contravenție, restituirea cantității de 5.000 kg (în realitate 6700 kg) grâu de aceeași calitate sau contravaloarea acestei cantități, plata de daune și a cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar anularea procesului verbal de contravenție și a sancțiunii complementare a confiscării cantității de grâu.

Intimatul a invocat exceptia tardivitatii formularii plingerii contraventionale avind in vedere ca aceasta a fost formulata dupa o perioada de aproximativ 10 luni de la data intocmirii si comunicarii lui.

Exceptia este intemeiata.

In drept,

Art.31 din OG nr.2/2001:”Impotriva procesului verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii se poate face plingere in termen de 15 zile de la data inminarii sau comunicarii acestuia.”

Procesul verbal de contraventie poate fi atacat in termen de 15 zile de la data intocmirii sau inminarii acestuia persoanelor interesate. In categoria persoanelor interesate se includ persoana vatamata si persoana caruia ii apartin bunurile confiscate.

Din inscrisurile depuse de catre intimata, instanta retine ca aceasta cantitate de griu a fost confiscata tocmai pentru ca nu au putut fi prezentate documente justificative de provenienta.

F. a intra pe fondul cauzei, in sensul de a stabili cine ar fi proprietarul celor 5 to de griu confiscate, instanta retine ca, la momentul dispunerii masurii confiscarii, erau prezenti atit persoana vatamata . cit si T. C..

Nu se poate retine sustinerile petentului cum ca ar fi luat cunostinta de masura confiscarii doar dupa 10 luni de la intocmirea procesului verbal de contraventie. Marfa a fost confiscata la data de 10.07.2014, petentul fiind deposedat de la acel moment.

Ori, termenul de 15 zile curge de la data intocmirii acestuia intrucit . a semnat procesul verbal de contraventie.Nu exista un alt moment de la care sa curga termenul de 15 zile in cazul persoanelor ale caror bunuri au fost confiscate.

Nefiind documente care sa ateste provenienta marfii, intimata a prezumat ca ele apartin .. Nici aceasta nu a indicat drept proprietar al bunurilor o alta persoana, in speta pe T. C.. La momentul efectuarii controlului, petentul avea doar calitatea dovedita de transportator.

Fiind deposedat, de la acea data, de o cantitate insemnata de griu, petentul T. C. este putin probabila sa fi stat in pasivitate si dupa 10 luni de la conficare, sa constate ca marfa nu ii mai apartine .

Acestea sunt considerentele pentru care instanta apreciaza ca nesincera, motivarea petentului pentru a-l repune in termenul de 15 zile prevazut de lege pentru a ataca, pe fond, procesul verbal de contraventie, motiv pentru care va admite exceptia tardivitatii formularii plingerii contraventionala si va respinge plingerea ca fiind formulata tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

In baza art.31 din OG nr.2/2001, modificata si completata,

Admite exceptia tardivitatii formularii plingerii contraventionale.

Respinge plângere contraventionala formulata de petentul Ț. C., CNP :_, domiciliat în . împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/10.07.2014 întocmit de intimata DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ 2 C., cu sediul în mun. C., ., jud. C., ca fiind formulata tardiv.

Cu apel in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 10.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

P. M. G. C.

Red.jud. P.M.-16.10.2015

Dact.gref. Gh.C.-19.10.2015

Ex.-4-

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 526/2015. Judecătoria HÂRŞOVA