Succesiune. Sentința nr. 308/2015. Judecătoria HÂRŞOVA

Sentința nr. 308/2015 pronunțată de Judecătoria HÂRŞOVA la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 308/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA HÂRȘOVA

JUDEȚUL C.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 308

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 29.04.2015

PREȘEDINTE: P. M.

GREFIER: Ș. D.

Pe rol, soluționarea acțiunii civile având ca obiect partaj bunuri comune formulată de reclamanta R. V. - E., CNP-_, cu domiciliul în oraș Hârșova, ., ., județul C., în contradictoriu cu pârâții D. M., CNP-_, cu domiciliul în oraș Hârșova, ., județul C., și D. I., CNP-_, cu domiciliul în oraș Hârșova, ., județul C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 23.04.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare pronunțare din acea data, care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 29.04.2015, când s-a pronunțat.

I N S T A N T A

Asupra cauzei civile de fata:

Prin cererea adresata instantei de judecata si inregistrata sub numar de dosar_ reclamanta R. V. - E., CNP-_, cu domiciliul în oraș Hârșova, ., ., județul C., în contradictoriu cu pârâții D. M., CNP-_, cu domiciliul în oraș Hârșova, ., județul C., și D. I., CNP-_, cu domiciliul în oraș Hârșova, ., județul C. a formulat cerere de partaj succesoral prin care solicită:

- să se constate deschisă succesiunea defunctului D. C., decedat

la data de 23.11.2014;

- să se constate că masa succesorală este compusă din următoarele

bunuri: 1.cota de ½ dintr-un imobil teren intravilan și locuință în suprafață de 583 mp, situat în oraș Hârșova și un imobil teren extravilan in suprafata de 16.667 mp situat in extravilanul comunei H., tarlaua 12, ., lot 5, cu nr. cadastral_;

- să se constate calitatea de moștenitori, astfel R. V.

E. – fiica,cu o cota de 3/8 din mostenire, D. I. – fiu, cu o cota de 3/8 din mostenire si D. M. – sotie supravietuitoare, cu o cota de ¼ din mostenire;

- partajarea bunurilor conform cotelor ce le revin .

In motivarea, in fapt, a actiunii se arata ca părțile din prezentul litigiu dețin bunurile enumerate mai sus, în calitate de moștenitori ai defunctului D. C., decedat la data de 23.11.2014.

Toți cei trei moștenitori au făcut acte de acceptare tacită a succesiunii și s-au comportat ca moștenitori, încă de la data decesului autorului lor, neexistând discuții cu privire la calitatea lor.

Pentru aceste considerente solicită să se constate pe această cale calitatea lor de moștenitori în cotele menționate.

Cu privire la bunurile ce formează masa succesorală solicită a se avea în vedere că s-a făcut dovada calității de proprietar a defunctului, urmând ca pe cașea acestei acțiuni să se dispună și ieșirea din idiviziune, urmând ca pe calea înțelegerii părților sau prin efectuarea unei expertize să se formeze loturile corespunzătoare, pentru a pune capăt stării de indiviziune.

Având în vedere că nu au reușit să facă un partaj amiabil pe cale notarială, s-au adresat instanței pentru a se dispune dezbaterea succesorală și ieșirea din indiviziune pe cale judecătorească conform cotelor ce le revin, atribuind în natură, ori în în caz contrar dacă vor reuși încheierea unei tranzacții, să se ia act de înțelegerea ce se va concretiza.

In drept, isi intemeiaza actiunea pe dispozitiile art. 669,670 cod civil si art. 979 si urm. C.pr.civila.

In sustinerea actiunii reclamanta a solicitat proba cu inscrisuri si expertiza topografica.

Anexeaza in copie: acte de stare civilă, sesizarile pentru deschiderea procedurii succesorale de pe urma defunctului D. C., certificat de atestare fiscală pentru persoanele fizice privind impozitele și taxele locale precum și alte venituri ale bugetului local, Contract de vânzare-cumpărare nr. 122/12.09.1974, Sentința civilă nr. 443/C/27.05.2010 pronuntata de Judecatoria Harsova, extras de carte funciară pentru informare, Încheierea de carte funciară nr._/06.06.2013-OCPI C. –BCPI Medgidia, documentația cadastrală, dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Instanta retine urmatoarele:

Prin cererea adresată instanței, reclamanta R. V. - E., CNP-_, cu domiciliul în oraș Hârșova, ., ., județul C., în contradictoriu cu pârâții D. M., CNP-_, cu domiciliul în oraș Hârșova, ., județul C., și D. I., CNP-_, cu domiciliul în oraș Hârșova, ., județul C. a solicitat:

- să se constate deschisă succesiunea defunctului D. C., decedat

la data de 23.11.2014;

- să se constate că masa succesorală este compusă din următoarele

bunuri: 1.cota de ½ dintr-un imobil teren intravilan și locuință în suprafață de 583 mp, situat în oraș Hârșova și un imobil teren extravilan in suprafata de 16.667 mp situat in extravilanul comunei H., tarlaua 12, ., lot 5, cu nr. cadastral_;

- să se constate calitatea de moștenitori, astfel R. V.

E. – fiica,cu o cota de 3/8 din mostenire, D. I. – fiu, cu o cota de 3/8 din mostenire si D. M. – sotie supravietuitoare, cu o cota de ¼ din mostenire;

- partajarea bunurilor conform cotelor ce le revin .

Partile din litigiu, respectiv reclamanta R. V. E. și pârâții D. M. și D. I., în calitate de moștenitori ai defunctului D. C. decedat la data de 23.11.2014, dețin în indiviziune în cote egale, cota de ½ dintr-un imobil teren intravilan și locuință în suprafață de 583 mp, situat în oraș Hârșova și un imobil teren extravilan in suprafata de 16.667 mp situat in extravilanul comunei H., tarlaua 12, ., lot 5, cu nr. cadastral_.

Instanta retine că cei trei moștenitori au făcut acte de acceptare tacită a succesiunii și s-au comportat ca moștenitori, încă de la data decesului autorului lor, neexistând discuții cu privire la calitatea lor.

Întrucât părțile nu au reușit să facă un partaj amiabil pe cale notarială, s-au adresat instanței pentru a se dispune dezbaterea succesorală și ieșirea din indiviziune pe cale judecătorească conform cotelor ce le revin, prin atribuirea în natură, ori în în caz contrar dacă vor reuși încheierea unei tranzacții, să se ia act de înțelegerea ce se va concretiza.

La data de 26.03.2015 reclamanta R. V. E. și pârâții D. M. și D. I. au depus un contract de tranzactie prin care au solutionat, amiabil, cererea privind iesirea din indiviziune asupra imobilelor mai sus mentionate.

Situatia de fapt retinuta de instanta rezulta din ansamblul materialului probator administrat in cauza si conduc la concluzia ca actiunea este intemeiata .

In drept,

Art. 954 C.civ.:

Deschiderea moștenirii

(1) Moștenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia.

(2) Moștenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului.

Art. 1143 C.civ.:

Starea de indiviziune

(1) Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Moștenitorul poate cere oricând ieșirea din indiviziune, chiar și atunci când există convenții sau clauze testamentare care prevăd altfel.

(2) Dispozițiile art. 669-686 se aplică și partajului succesoral în măsura în care nu sunt incompatibile cu acesta.

Potrivit art. 669 din C.civ:” Incetarea coproprietatii prin partaj poate fi ceruta oricand in afara de cazul in care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotarare judecatoreasca ” iar potrivit art. 438 din C.proc.civ:”Partile se pot infatisa oricind in cursul judecatii, chiar fara sa fi fost citate, pentru a cere sa se dea hotarire care sa consfinteasca tranzactia lor”.

Actiunea prin care se solicita impartirea bunurilor succesorale este o actiune imprescriptibila, care poate fi introdusa oricind, de catre orice mostenitor.

Instanta constata ca tranzacția încheiată între părți reprezinta vointa . a partilor si nu se urmareste realizarea unor scopuri ilicite prin incheierea acestui act.

Raportat la considerentele în drept și în fapt mai sus expuse instanta va admite cererea, va constata deschisă succesiunea defunctului D. C., va constata ca masa succesorala este compusă din din urmatoarele bunuri:cota de ½ dintr-un imobil teren intravilan si locuinta in suprafata de 583 mp situat in orasul Hirsova, ., judetul Constanta; un imobil teren extravilan in suprafata de 16.667 mp situat in extravilanul comunei H., tarlaua 12, ., lot 5, cu nr. cadastral_; va constata ca au calitatea de mostenitori: R. V. E. – fiica,cu o cota de 3/8 din mostenire, D. I. – fiu, cu o cota de 3/8 din mostenire si D. M. – sotie supravietuitoare, cu o cota de ¼ din mostenire și va dispune partajul bunurilor succesorale ramase de pe urma defunctului D. C..

Va lua act de tranzactia încheiată între părți și va dispune dispune impartirea bunurilor succesorale conform vointei partilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite cererea având ca obiect partaj bunuri comune formulată de reclamanta R. V. - E., CNP-_, cu domiciliul în oraș Hârșova, ., în contradictoriu cu pârâții D. M., CNP-_, cu domiciliul în oraș Hârșova, ., județul C., și D. I., CNP-_, cu domiciliul în oraș Hârșova, ., județul C..

In baza art.954 C.civil

Constata deschisa succesiunea defunctului D. C., decedat la data de 23.11.2014.

Constata ca masa succesorala este compusa din urmatoarele bunuri:

- C. de ½ dintr-un imobil teren intravilan si locuinta in suprafata de 583 mp situat in orasul Hirsova, ., judetul Constanta;

- un imobil teren extravilan in suprafata de 16.667 mp situat in extravilanul comunei H., tarlaua 12, ., lot 5, cu nr. cadastral_;

Constata ca au calitatea de mostenitori: R. V. E. – fiica,

cu o cota de 3/8 din mostenire, D. I. – fiu, cu o cota de 3/8 din mostenire si D. M. – sotie supravietuitoare, cu o cota de ¼ din mostenire.

In baza art.1143 C.civil

Dispune partajul bunurilor succesorale ramase de pe urma defunctului D. C..

In baza art. 438 C.proc.civ

Ia act de tranzactia intervenita intre parti.

CONTRACT DE TRANZACȚIE

Încheiat astăzi 26.03.2015

I. PĂRȚILE CONTRACTANTE

  1. R. V. E., domiciliată în oraș Hârșova, ., ., cu CNP_, în calitate de reclamantă-pârâtă, pe de o parte, și
  1. D. M., cu domiciliul în Hârșova, ., jud. C., cu CNP_

3. D. I., cu domiciliul în oraș Hârșova, ., jud. C., cu CNP_

în calitate de pârâți, pe de altă parte,

părți în procesul civil ce formează obiectul dosarului civil nr._, aflat pe rolul Judecătoriei Hârșova, având ca obiect succesiune- partaj succesoral de pe urma defunctului D. C., decedat la data de 23.11.2014,

in vederea stingerii, pe cale amiabila si prin concesii reciproce, a litigiului ivit intre parti, am convenit incheierea prezentului contract astfel:

.

II. OBIECTUL CONTRACTULUI

un imobil teren intravilan și locuință, în suprafață totală de 583 mp, situat în oraș Hârșova, ., deținut de către defunctul D. C. în devălmășie cu pârâta D. M., în cote de câte ½ fiecare și

un imobil teren extravilan, în suprafață de 16.667 mp situat în extravilanul comunei H., tarlaua 12, ., lot 5, cu nr. cadastral_, de a aparținut defunctului D. C..

Modalitatea de stingere a litigiului se va face după cum urmează:

  1. Subsemnata D. M., în calitate de pârâtă, soție supraviețuitoare, declar că renunț la succesiunea rămasă de pe urma defunctului meu soț D. C., iar întreaga masă succesorală urmează a fi împărțită între ceilalți doi moștenitori R. V. E. și D. I., în cote de câte ½ fiecare, în calitate de fii.
  1. Subsemnata D. M., în calitate de pârâtă, declar că renunț la cota de ½ ce mi se cuvine din imobilul teren intravilan și locuință, în suprafață totală de 583 mp, situat în oraș Hârșova, ., pe care l-am deținut în devălmășie cu defunctul meu soț D. C., în favoarea fiicei mele reclamanta R. V. E..
  1. Subsemnatul D. I., în calitate de pârât, declar că sunt de acord cu stabilirea calității mele de moștenitor în cotă de ½, de pe urma defunctului D. C., în calitate de fiu, precum și cu atribuirea către reclamanta R. V. E. a cotei de ½ din imobilului teren intravilan și locuință, în suprafață totală de 583 mp, situat în oraș Hârșova, ., ce a aparaținut defunctului D. C., înțelegând că astfel, reclamanta va deveni unic proprietar al imobilului, ca efect al renunțării pârâtei D. M. la cota sa de ½ din imobil, pe care îl deținea în indiviziune cu defunctul său soț D. C..
  1. Subsemnata R. V. E., în calitate de reclamantă, declar că sunt de acord cu stabilirea calității mele de moștenitor în cotă de ½, de pe urma defunctului D. C., în calitate de fiică și consimt să rămân unic proprietar al imobilului teren intravilan și locuință, în suprafață totală de 583 mp, situat în oraș Hârșova, ., iar pârâtul D. I. să rămână unic proprietar al imobilului teren extravilan, în suprafață de 16.667 mp situat în extravilanul comunei H., tarlaua 12, ., lot 5, cu nr. cadastral_.

Ca urmare a înțelegerii noastre:

1.Reclamanta R. V. E., în calitate de moștenitoare cu cota de ½ rămâne în deplină proprietate și posesie asupra imobilului teren intravilan și locuință, în suprafață totală de 583 mp, situat în oraș Hârșova, ., jud. C.

2.Pârâtul D. I. în calitate de moștenitor cu cota de ½, rămâne în deplină proprietate și posesie asupra imobilului teren extravilan, în suprafață de 16.667 mp situat în extravilanul comunei H., tarlaua 12, ., lot 5, cu nr. cadastral_.

Această înțelegere scrisă, neviciată, reprezintă voința liberă a părților, si este, totodata, modalitatea prin care noi, partile, intelegem sa punem capăt stării de indiviziune, prezenta tranzactie stingand orice litigiu dintre noi in legatura cu calitatea noastră de moștenitori de pe urma defunctului D. C. și cu modul de partajare a bunurilor aflate în masa succesorală și deținute în devălmășie cu pârâta D. M., act pe care îl depunem la instanța de judecată cu rugămintea de a fi consfințit printr-o hotărâre judecătorească, în temeiul art. 438-440 Cod procedură civilă.

Noi, părțile prezentului proces, declarăm, că nu mai avem nicio pretentie, prezenta/viitoare, directa/indirecta, in legatura cu bunurile mentionate în prezentul Contract de tranzactie.

III. CLAUZE FINALE

Prezentul contract a fost încheiat într-un număr de 4 (patru) exemplare originale, din care câte unul pentru fiecare parte și unul pentru instanța de judecată.

R. V. ELENADOXAN M. D. I.

CI . nr._ CI . nr._ CI . nr._

Cu recurs in termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 29.04.2015.

P., GREFIER,

P. M. S. D.

Red.jud.P.M./ 19.05.2015

Dact.gref.S.D./ 19.05.2015

Ex. –5 -

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 308/2015. Judecătoria HÂRŞOVA