Contestaţie la executare. Hotărâre din 21-05-2013, Judecătoria HAŢEG
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria HAŢEG la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 485/240/2013
ROMÂNIA
JUDECATORIA HATEG, JUDETUL HUNEDOARA
Hateg, .. 9
Tel/ Fax :_
---------------------------------------------------------------------------------------------------------
operator de date cu caracter personal nr. 9221
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 337/2013
Ședința publică de la 21 mai 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: O.-M. S., Președintele Judecătoriei
Grefier: S.-E. P.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind contestația la executare formulată de contestatori B. P. și L. LUCREȚIA E. în contradictoriu cu intimatul I. D. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns nimeni.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, în temeiul art. 131 Cod proc. civ., a verificat din oficiu dacă este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Constatând că Judecătoria Hațeg nu este instanță de executare, instanța din oficiu a invocat excepția lipsei competenței teritoriale de soluționare a cauzei, raportat la art. 650 alin. 1 și 2 Cod proc. civ., iar în temeiul art. 248 Cod proc. civ., a reținut cauza în pronunțare pe excepție.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată la această instanță sub nr._, din data de 08.05.2013, contestatorii B. P. și L. Lucreția E., în contradictoriu cu intimatul I. D. M., au solicitat anularea somației de executare emisă în data de 15.04.2013, precum și a tuturor actelor și formelor de executare efectuate de executorul Judecătoresc O. P. în cadrul dosarului de executare nr.369/2013.
La dosar au fost depuse următoarele înscrisuri, în copie: certificat de deces privind pe B. D. (f.3) și certificat de deces privind pe B. M. (f. 4).
Cu ocazia verificării competenței sale, conform art. 131 Cod proc. civ., prin prisma dispoziției art. 650 alin. 1 Cod proc. civ., potrivit căreia instanța de executare este Judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, iar potrivit art. 130 Cod proc. civ. necompetența materială și teritorială de ordine publică, se impune invocarea, din oficiu, a excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Hațeg și soluționarea acesteia cu prioritate.
Pronunțându-se cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Hațeg, instanța reține următoarele:
Conform art. 650 alin. 2 Cod proc civ., instanța de executare soluționează (…) contestațiile la executare.
Raportat la excepția invocată, instanța reține că executarea a fost începută de executorul judecătoresc O. P., care are biroul în municipiul Petroșani, județ Hunedoara.
Prin urmare, conform dispozițiilor legale, art. 650 alin. 1 Cod proc. civ., instanța de executare este Judecătoria Petroșani, astfel că se va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Hațeg și în consecință, în baza art. 713 raportat la art. 650 Cod procedură civilă, va declina competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatori B. P. și L. Lucreția E., în favoarea Judecătoriei Petroșani, județ Hunedoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Hațeg și în consecință:
- în baza art. 713 raportat la art. 650 Cod procedură civilă, declină competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatori B. P., domiciliat în ., ., județ Hunedoara, și L. LUCREȚIA E., domiciliată în ., .. 10, județ Hunedoara, în favoarea Judecătoriei Petroșani, județ Hunedoara.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O.-M. S. S.-E. P.
Red. O.M.S./Tehnored. S.E.P.
2 exemplare
← Contestaţie la executare. Hotărâre din 21-05-2013,... | Anulare somaţie de plată. Hotărâre din 10-09-2013,... → |
---|