Exercitarea autorităţii părinteşti. Hotărâre din 12-11-2013, Judecătoria HAŢEG

Hotărâre pronunțată de Judecătoria HAŢEG la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 799/240/2013

ROMÂNIA

JUDECATORIA HATEG, JUDETUL HUNEDOARA

Hațeg, .. 9

Tel/ Fax :_

…………………………………………………………………………………………………

operator de date cu caracter personal nr. 9221 prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 689/2013

Ședința publică de la 12 noiembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: O.-M. S., Președintele Judecătoriei

Grefier: S.-E. P.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile, în materia minori și familie, privind pe reclamant T. A.-M. împotriva pârâtei C. M. C., având ca obiect exercitarea autorității părintești.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul T. A.-M., personal și asistat de avocat B. B., și pârâta C. M. C..

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

A. B. B., pentru reclamant, a depus la dosar chitanța . nr. 2286/12.11.2013 emisă de Primăria comunei Boșorod, în cuantum de 40 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și a învederat instanței că părțile au ajuns la un acord, sens în care au încheiat o tranzacție pe care acesta a depus-o la dosar.

Pârâta C. M. C. a învederat că în prezent reclamantul plătește lunar minorului o pensie de întreținere în cuantum de 175 lei.

A. B. B. a precizat că reclamantul dorește să plătească în continuare aceeași sumă cu titlu de pensie de întreținere.

Pârâta a învederat instanței că este nu se opune admiterii cererii reclamantului.

Reclamantul și pârâta, având fiecare cuvântul, au declarat că sunt de acord cu conținutul tranzacției pe care au semnat-o în fața instanței.

Apărătorul ales al reclamantului, avocat B. B. și pârâta, având fiecare cuvântul, au învederat că nu mai au cereri de formulat în prezenta cauză.

Instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe fond.

A. B. B., pentru reclamant, a solicitat a se lua act de tranzacția încheiată și pe cale de consecință, instanța să pronunțe o hotărâre care să consfințească învoiala părților, potrivit art. 438 și urm. Cod pr. civ.

Pârâta, de asemenea, a solicitat a se lua act de tranzacție.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă introdusă pe rolul Judecătoriei Hațeg, înregistrată sub nr._ din data de 09.09.2013, reclamantul T. A.-M. a chemat în judecată pe pârâta C. M. C., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună, în principal, în conformitate cu prevederile art. 403 NCC, modificarea măsurilor luate cu privire la copilul minor, conform sentinței civile nr. 3665/2005 a Judecătoriei Hunedoara (dosar nr. 2650/2005), astfel:

1. autoritatea părintească asupra copilului minor T. A.-A. născut la data de 10 iulie 2001 să se exercite în comun de către ambii părinți, conform art. 397 NCC;

2. să se stabilească locuința minorului la domiciliul reclamantului, în condițiile reglementate de art. 400 alin. 2 NCC;

3. pârâta să fie obligată să plătească în favoarea minorului, o pensie lunară de întreținere, care să reprezinte o pătrime din venitul lunar net realizat de aceasta (sau, după caz, stabilită la o pătrime din venitul minim pe economie) conform art. 529 alin. 2 NCC, în vederea acoperirii cheltuielilor de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copilului;

4. să se încuviințeze ca pârâta, în măsura în care dorește, să aibă legături personale cu copilul minor, după un program care să fie stabilit prin acordul părților, iar în lipsa acordului, de către instanță, conform art. 401 NCC.

În subsidiar, în ipoteza în care se va respinge cererea de stabilire a locuinței minorului la domiciliul reclamantului, s-a solicitat ca autoritatea părintească asupra copilului minor T. A.-A., născut la data de 10 iulie 2001, să se exercite în comun de către ambii părinți, conform art. 397 NCC, și să se încuviințeze ca reclamantul să aibă legături personale cu copilul minor, respectiv dreptul de a-l lua la domiciliul său, după următorul program:

- în prima și a treia săptămână a fiecărei luni, de vineri orele 1500 (după finalizarea programului școlar) până duminica la orele 1800;

- o săptămână în vacanța de iarnă;

- o lună în timpul vacanței de vară;

- câte o zi, cu ocazia sărbătorilor Paștelui și Crăciunului.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat în fapt că: prin sentința civilă nr. 3665/2005 a Judecătoriei Hunedoara, s-a dispus desfacerea căsătoriei părților, iar minorul T. A.-A. a fost încredințat pârâtei spre creștere și educare.

Datorită condițiilor menționate în considerentele sentinței, existente la acel moment (în anul 2008), reclamantul a consimțit ca minorul să fie încredințat mamei, împreună cu care locuiește în prezent, în ..

Reclamantul a mai arătat că în ultima perioadă, într-o manieră de neînțeles, pârâta a început să interzică minorului să îl viziteze, interzicându-i și acestuia din urmă să-și viziteze copilul, reclamantul aflând că pârâta îl tratează pe copil într-un mod necorespunzător, exercitând asupra acestuia presiuni, pentru a-l determina să întrerupă orice legătură cu acesta. Reclamantul a aflat, de asemenea, că minorul are o relație dificilă cu fiul pârâtei dintr-o altă căsătorie, și, pentru acest motiv, este victima unui tratament abuziv din partea pârâtei și a bunicii materne. Situația s-a deteriorat în ultima perioadă, ca urmare a faptului că pârâta a sesizat în mod nelegal, abuziv și nejustificat, atât organele de poliție cât și autoritățile cu atribuții în domeniul protecției copilului, cu privire la faptul că minorul în pofida interdicției impuse de mamă, dorește, în mod cât se poate de firesc, să-și întâlnească tatăl.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. art. 397, art. 400 alin. 2, art. 401, art. 403, art. 529 alin. 2, art. 351, art. 264 alin. 1 teza I și alin. 2 NCC.

În susținerea cererii, reclamantul a depus la dosar, în copie, confirmare de primire (f. 4), invitație la ședința de informare (f. 5), certificat de informare nr. 2/04.09.2013 (f. 6), certificat de naștere minor (f. 7), sentința civilă nr. 3665/2005 pronunțată de Judecătoria Hunedoara în dosar nr. 2650/2005 (f. 8-10).

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 40 lei (f. 26).

La data de 26.09.2013 pârâta C. M. C. a depus la dosar întâmpinare (f. 16-17), prin care a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună ca exercitarea autorității părintești asupra minorului T. A. A. să fie exercitată de către ambii părinți, în conformitate cu prevederile art. 397 NCC; să se stabilească la pârâtă locuința minorului, în conformitate cu prevederile art. 400 alin. 2 NCC, să se majoreze pensia de întreținere lunare pentru creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională a minorului raportat la venitul minim pe economie, în conformitate cu prevederile art. 529 NCC, să se stabilească ca reclamantul să aibă legături personale cu minorul, respectiv dreptul de a-l lua la domiciliul său, după programul solicitat în acțiune, cu condiția să ia minorul de la domiciliul său din comuna Boșorod, ., jud. Hunedoara și să-l aducă pe minor acasă la sfârșitul programului de vizită, în conformitate cu prevederile art. 401 NCC.

Prin întâmpinare, pârâta a arătat că nu corespund adevărului cele menționate de reclamant în acțiune, respectiv că a interzis minorului să nu-și viziteze tatăl; minorul a fost în vizită la tată ori de câte ori tatăl și-a manifestat intenția de a-l lua acasă, singura nemulțumire a minorului a fost aceea că tatăl nu îl aduce până acasă ci îl trimite cu diferite mașini de ocazie, lucru care pune în pericol siguranța minorului.

Pârâta a mai arătat că împreună cu reclamantul au fost la târg pentru a-i cumpăra minorului diferite lucruri și îmbrăcăminte pentru începerea anului școlar, așa cum tatăl a dorit.

De asemenea, a mai arătat că realizează venituri lunare iar minorul are la domiciliul său toate condițiile necesare pentru creșterea, educarea, învățătură și pregătire profesională iar cu fratele său are o legătură strânsă, acesta îl sprijină și îl ajută.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, pe lângă cele depuse de reclamant împreună cu cererea introductivă de instanță, la dosar a mai depusă „Recomandare” semnată de diriginte A. A. C. (f. 20).

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamantul și pârâta au fost căsătoriți, căsătorie desfăcută prin divorț, prin sentința civilă nr. 3665/2005 pronunțată de Judecătoria Hunedoara în dosar nr. 2650/2005 (f.8-10).

La termenul de judecată din 12.11.2013, reclamantul și pârâta au prezentat instanței o înțelegere intitulată „TRANZACȚIE” (f. 27), prin care au hotărât cu privire la exercitarea autorității părintești cu privire la copilul minor T. A.-A., născut la data de 10 iulie 2001, la obligația de întreținere precum și la păstrarea legăturilor cu acesta.

Față de această stare de fapt instanța va lua act de înțelegerea părților cu privire la acțiunea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de înțelegerea părților cu privire la acțiunea formulată de reclamantul TOANTA A.-M., C.N.P._, domiciliat în comuna Boșorod, ., jud. Hunedoara împotriva pârâtei C. M. C., domiciliată în comuna Boșorod, ., jud. Hunedoara, având ca obiect exercitarea autorității părintești, după cum urmează:

- autoritatea părintească asupra copilului minor T. A.-A. născut la data de 10 iulie 2001, CNP_, va fi exercitată în comun, de către ambii părinți.

- menține obligația reclamantului, T. A.-M., de a plăti, în favoarea minorului, pensia lunară de întreținere, în cuantumul actual, în vederea acoperirii cheltuielilor de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copilului.

- obligă pârâta să-i permită reclamantului să aibă legături personale cu minorul, respectiv dreptul de a-l lua la domiciliul său, după următorul program: - în prima și a treia săptămână a fiecărei luni, de vineri orele

15:00 (după finalizarea programului școlar) până duminica orele

18:00;

- o săptămână în vacanța de iarnă;

- o lună în timpul vacanței de vară;

- câte o zi, cu ocazia sărbătorilor Paștelui și Crăciunului.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare,

În caz de apel acesta se va introduce la Judecătoria Hațeg

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

O.-M. S. S.-E. P.

Red. O.M.S./Tehnored.S.E.P.

4 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Exercitarea autorităţii părinteşti. Hotărâre din 12-11-2013, Judecătoria HAŢEG