Cereri. Sentința nr. 700/2013. Judecătoria HUNEDOARA

Sentința nr. 700/2013 pronunțată de Judecătoria HUNEDOARA la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 517/243/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA H.

CIVIL

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 700/2013

Ședința publică din data de 15 aprilie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Florincaș G.

Grefier: G. L.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamant M. G. și pe pârât F. D. G., prin lichidator CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENTA R. M. L., intervenient în interes propriu M. H. prin Primar, având ca obiect alte cereri (înlocuirea lichidatorului judiciar).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârât av. J. L., lipsă fiind reclamantul și reprezentantul intervenientului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează:

Prin serviciul registratură, reclamantul a depus chitanța nr._/25.03.2013 eliberata de Primăria H., în valoare de 8 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.

Instanța acordă cuvântul mandatarului pârâtului, av. J. L. cu privire la cererea de intervenție în interes propriu, formulată de intervenientul M. H. prin Primar.

Av. J. L. solicită admiterea cererii de intervenție în interes propriu formulata de intervenientul M. H. prin Primar.

Instanța admite cererea de intervenție în interes propriu formulata de intervenientul M. H. prin Primar și pune în discuție excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de parat si de intervenientul M. H. prin Primar .

Mandatarul paratului, av. J. L., având cuvântul pe excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, solicită admiterea acesteia întrucât reclamantul nu este membru al Asociației F. D. al Germanilor din H., nu a făcut dovada că a achitat cotizația pe ultimele 12 luni la Asociație, astfel că nu justifică nici un interes să solicite înlocuirea lichidatorului Cabinet Individual de Insolventă R. M. L.. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza spre soluționare, pe excepție.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei H. sub nr._, reclamantul M. G. a chemat in judecată pe pârâta ASOCIATIA F. D. AL GERMANILOR din H. prin lichidator Cabinet Individual de Insolvență R. M. L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună înlocuirea lichidatorului judiciar R. M. L. întrucât se află în conflict de interese cu ASOCIATIA F. D. al GERMANILOR din H. având anterior numirii acestuia ca și lichidator, calitatea de contabil al ASOCIATIEI F. D. al GERMANILOR din H..

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară in sumă de 8 lei(f.26) și timbru judiciar de 0,30 (f.26).

În probațiune, reclamantul a depus o copie a Registrului de casă din 30.04.2011(f.8).

Pârâta, a depus întâmpinare (f.20), prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, motivând că acesta nu are calitate de membru al ASOCIATIEI F. D. al GERMANILOR din H..

M. H. prin Primar(f.16), a depus cerere de intervenție în interes propriu prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, iar pe fond a solicitat respingerea cererii formulate de reclamant ca nefondată.

Analizând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Pe excepție:

Reclamantul M. G., a solicitat înlocuirea lichidatorului judiciar, invocând cazul de incompatibilitate prevăzut de OG.NR.79/1999, susținând că acesta este incompatibil să fie lichidator al ASOCIATIEI F. D. AL GERMANILOR DIN H., deoarece anterior a avut calitatea de contabil.

Pârâta și intervenientul au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.

În temeiul art.137 C. pr. civ., instanța se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedura si asupra celor de fond care fac de prisos cercetarea in fond a pricinii.

Potrivit art. 41 alin. 1 c.pr.civ. orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată.

Calitatea procesual-activa reprezintă una dintre condițiile generale ale exercitării dreptului la acțiune. Prin calitate procesual-activa înțelegem existenta unei identități intre persoana care formulează cererea de chemare in judecata si subiectul activ al raportului juridic dedus judecații.

Din înscrisurile existente la dosar, nu rezultă că reclamantul are calitatea de membru al asociației, nefiind depusă declarația de adeziune la programul FDGR și Statutul FDGR, conform prevederilor Capitolului III din Statutul FORUMULULUI D. AL GERMANILOR DIN H..

Totodată nu a făcut dovada că a achitat cotizația pe ultimele 12 luni la ASOCIATIA F. D. AL GERMANILOR DIN H., înainte de pronunțarea de către Judecătoria H. a sentinței civile nr.451/2012 în dosarul nr._, astfel că și dacă ar fi avut calitatea de membru al Asociației Forumului D. al Germanilor din H., potrivit Capitolului VI din Statut și-a pierdut-o prin neachitarea cotizației. Mai mult prin întâmpinare, pârâtul arată că din documentele contabile nu rezultă că reclamantul ar fi achitat cotizație in calitatea sa de membru.

Așa fiind neavând calitate de membru al Asociației Forumului D. al Germanilor din H. reclamantul nu justifică nici un interes să solicite înlocuirea lichidatorului judiciar R. M. L., întrucât nu a dovedit vreun raport juridic cu Asociația Forumului D. al Germanilor din H..

Reclamantul nefăcând dovada unui raport juridic avut cu Asociația Forumului D. al Germanilor din H., apreciem că nu are calitate procesuală activă în cauză și prin urmare nu se poate îndrepta împotriva acesteia.

Așa fiind potrivit art. 137 c.pr.civilă instanța va admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată de pârâtă și de intervenientul M. H. prin Primar.

Față de aceste considerente va fi admisă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul M. H. prin Primar și va fi respinsă cererea formulată de reclamantul M. G. în contradictoriu cu pârâta Asociația F. D. al Germanilor din H., ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

În cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantul M. G., invocată de pârâtul ASOCIATIA F. D. AL GERMANILOR DIN H., prin lichidator CABINET INDIVIDUAL de INSOLVENTĂ R. M. L., și de intervenientul M. H. prin PRIMAR.

Admite cererea de intervenție în interesul propriu formulată de intervenientul M. H. prin PRIMAR, cu sediul in H., ., jud. H..

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul M. G., cu domiciliul in H., ., ., în contradictoriu cu pârâtul ASOCIATIA F. D. AL GERMANILOR din H., prin lichidator CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENTĂ R. M. L. cu sediul în H., ..1 bis, ., jud. H., fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activa.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 15.04.2013.

Președinte,Grefier,

Florincaș GheorghițaGavrea L.

Red. F.G/tehn. G.L. /

5 ex./18 aprilie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 700/2013. Judecătoria HUNEDOARA