Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 610/2013. Judecătoria HUNEDOARA
Comentarii |
|
Sentința nr. 610/2013 pronunțată de Judecătoria HUNEDOARA la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 715/243/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA HUNEDOARA
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 610/2013
Ședința publică din data de 01.04.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: FLORINCAȘ G.
GREFIER: G. L.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile privind pe reclamant M. G. și pe pârât B. D., B. A., pentru perimare (partaj bunuri comune).
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna din părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-au citit actele și lucrările dosarului, de către grefierul de ședință, care învederează:
Prin încheierea de ședință din data de 26.03.2012, judecarea cauzei a fost suspendată în conformitate cu disp. art. 1551 alin.1, C.proc.civ., pentru că desfasurarea procesului a fost impiedicata din vina reclamantului, care nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de instanță, respectiv nu a achitat diferența de onorariu expertiză, așa cum i s-a pus în vedere prin încheierile de ședință din data de 13.02.2012, 27.02.2012, 12.03.2012 precum și prin adresele expediate mandatarilor reclamantului și că, potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 27.03.2013, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei, pentru constatarea perimării.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și reține cauza spre soluționare, pe excepție.
INSTANȚA
asupra cauzei civile de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Hunedoara la data de 22.02.2011, sub nr._, reclamantul M. G. în contradictoriu cu pârâtele B. D. și B. A., a solicitat instanței ca în urma administrării probatoriului să constate că:
- imobilul dobândit sub durata căsatoriei cu pârâta B. D., situat în C., ., ., înscris în CF 912 Streisîngeorgiu nr. top. 260/83/1, este bunul propriu al reclamantului;
- la imobilul situat în C., ., ., înscris în CF 912 Streisîngeorgiu nr. top. 260/83/1, are un drept de creanță în sumă de_ lei;
- că pe terenul situat în proprietatea paratei B. A., reclamantul a edificat o casă de locuit prin contribuție proprie, casa inscrisa in CF nr._;
- să dispună obligarea paratei B. D. la plata sumei de 100.000 lei reprezentand contravaloarea lucrarilor de imbunatatire efectuate asupra imobilului situat in C., ., ., înscris în CF 912 Streisîngeorgiu nr. top. 260/83/1 si a paratei B. A. la contravaloarea casei de locuit prin contributie proprie;
- să dispună efectuarea cuvenitelor mențiuni în Cartea Funciară.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
În drept, a invocat art. 728, art. 480, art. 493, art. 494 C. civil, art. 6731 C. pr. civ. si art. 30, 31 C. fam.
În probațiune, reclamantul a depus la dosar extras CF nr._ C., provenita din conversia pe hârtie a CF nr. 436N, foaie de avere nr. 912/83, foaie de avere nr. 912/83/1, certificat de atestare fiscală ptr. persoane fizice privind impozitele si taxele locale, inscrisuri din care rezulta veniturile realizate dereclamant.
Pârâtele au depus întâmpinare prin care au solicitat in principal anularea ca insuficient timbrata a acțiunii formulata de reclamant si in subsidiar respingerea acțiunii formulata de reclamant ca nefondata. Au solicitat cheltuieli de judecată. În probațiune au depus extras din certificatul de căsătorie, întâmpinare din dosar nr._, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1671/06.09.2010, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 673/20.08.2009, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4960/27.11.2008, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1424/19.09.2008, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1921/19.05.2004, legea statului italian din data de 31 decembrie 1990.
Prin încheierea de ședință din data de 26.03.2012, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, in baza art. 1551 alin.1 C.proc.civ.
De la aceasta dată cauza a rămas în nelucrare.
În conformitate cu prevederile art. 248 alin. 1 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Potrivit art. 252 alin.1 C.proc.civ., perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate.
Având în vedere că in speță, de la data de 26.03.2011, când s-a suspendat judecata in baza art. 1551 alin.1 C.proc.civ, a trecut mai mult de un an, timp în care fost cauza a rămas în nelucrare fără ca vreuna din părți să fi făcut vreo cerere in vederea continuării judecății, instanța, față de disp. art. 248 și 252 C. proc. civ., urmează a admite excepția perimării, invocata din oficiu, si a constata că acțiunea s-a perimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de perimare a cererii de chemare în judecată.
În baza art. 248-254 c.pr.civ. constată perimată acțiunea introdusă de reclamantul M. G., cu domiciliul procesual ales în Hunedoara, ., parter, jud. Hunedoara, împotriva pârâtei B. D., cu domiciliul în loc. C., ., ., parat B. A. cu domiciliul în ., jud. Hunedoara.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 01.04.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
FLORINCAȘ G. G. L.
F.G./G.L..03.04.2013/2 ex
← Curatelă. Încheierea nr. 1581/2013. Judecătoria HUNEDOARA | Curatelă. Sentința nr. 1723/2013. Judecătoria HUNEDOARA → |
---|