Pensie întreţinere. Sentința nr. 1631/2013. Judecătoria HUNEDOARA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1631/2013 pronunțată de Judecătoria HUNEDOARA la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 4045/243/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA HUNEDOARA
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1631/2013
Ședința publică din 22 .10.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE :C. A.
GREFIER :S. I.
Pe rol fiind judecarea cauzei minori și familie privind pe reclamanta L. A. R. în contradictoriu cu pârâtul L. M., având ca obiect
stabilirea pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nici una din părți
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care: Se constată că deși legal citate părțile nu se prezintă la prima strigare a cauzei .
Instanța pentru a da posibilitatea părților să se prezinte lasă cauza la a doua strigare.
La a doua apelare a cauzei nu se prezintă părțile .
Instanța, având în vedere că este primul termen de judecată, procedând în temeiul dispozițiilor art. 131 al. 1 C. pr. civ. la verificarea din oficiu a competenței, raportat la art. 94 alin. 1 lit. a și art. 113 al.2 c.pr.civ. constată că este competentă general, material și teritorial pentru soluționarea prezentei cauze.
Instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, în conformitate cu art. 237 al. 2 pct. 7 C.pr.civ.
În baza disp. art. 394 c.pr.civ. instanța constată cercetarea judecătorească terminată și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Hunedoara data de 28.08.2013, reclamanta L. A. R., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul L. M., ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună stabilirea pensiei de întreținere în favoarea sa, prin raportare la venitul minim pe economie.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta este fiica pârâtului iar din data de 10.07.2013 a devenit majoră fiind în continuarea studiilor în clasa a X-a în Germania. A menționat că prin Sentința civilă nr. 611/2011 pronunțată de Judecătoria Hunedoara în doarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 636/R/2011, pronunțată de Tribunalul Hunedoara pârâtul a fost obligat să-i plătească lunar suma de 160 lei cu titlu de pensie de întreținere. În acest sens, reclamanta a învederat faptul că atât venitul minim pe economie cât și nevoile sale materiale au crescut. S-a solicita judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 411 C.pr.civ.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 499 Cod civil.
Pentru dovedirea pretențiilor au fost anexate, în copii, următoarele înscrisuri: certificatul de naștere al reclamantei(f. 2), traducere legalizată a adeverinței de școlarizare (f. 4), Sentința Civilă nr. 611/2011 a Judecătoriei Hunedoara (f. 8-9),
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în baza art. 29
Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Din certificatul de naștere depus în probațiune la fila 2 rezultă că pârâtul este tatăl reclamantei L. A. R., în vârstă de 18 ani. Totodată, din adeverința depusă la fila 4 rezultă faptul că reclamanta frecventează cursurile unei școli din Germania.
Potrivit art. 499 alin (3) din Codul Civil „Părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani”. Așadar, legiuitorul a prezumat starea de nevoie în care se află, nu doar copilul minor, ci și copilul major aflat în continuarea studiilor și care nu realizează venituri proprii, până la împlinirea vârstei de 26 de ani. Prin urmare, nici copilul major, aflat în continuarea studiilor și care nu realizează venituri proprii, nu este ținut să facă dovada stării de nevoie în care se găsește, atunci când pretinde întreținere de la părinții săi.
În privința cuantumului pensiei de întreținere art. 529 alin. 1 Cod civil, precizează că „întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti”. Art. 529 alin. 2 cod civil prevede că atunci când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar pentru un copil. Cu privire la acest aspect, din cercetarea judecătorească nu a reieșit faptul că pârâtul ar mai avea alte persoane în întreținere. Prin urmare, ținând cont de nevoile reclamantei, de vârsta acesteia care nu exclude capacitatea de muncă și de nivelul salariului minim pe economie stabilit prin H.G 23/2013, instanța va admite prezenta acțiune și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a unei sume lunare de 160 lei, cu titlu de pensie de întreținere, începând cu data introducerii acțiunii și până la finalizarea studiilor de către aceasta dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.
Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta L. A. R., CNP_, domiciliată în Hunedoara, ., ., în contradictoriu cu pârâtul L. M. CNP_, domiciliat în .. 459, județul D., având ca obiect stabilire pensie de întreținere.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 160 lei lunar cu titlu de pensie de întreținere până la finalizarea studiilor de către aceasta dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea se depune la Judecătoria Hunedoara.
Pronunțată în ședință publică, azi. 22.10.2013.
PREȘEDINTEGREFIER
C. ADINASCHONBERGER I.
Red. CA 04.11.2013 / t. dac. 04.11.2013 SI 4 ex.
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 1987/2013. Judecătoria HUNEDOARA | Pensie întreţinere. Sentința nr. 1451/2013. Judecătoria HUNEDOARA → |
---|