Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 02/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 02/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 02-09-2013 în dosarul nr. 25768/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 02 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. C. E.
GREFIER: J. V. G.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. B. A., în contradictoriu cu pârâtul V. L., având ca obiect anulare somație de plată.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru pârât avocat T. C., lipsă fiind reclamantul.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată:
- procedura este legal îndeplinită;
- reclamantul nu a complinit timbrajul.
Interpelată fiind de instanță, av. T. pentru pârât arată că delegația este depusă în dosarul de fond.
Instanța constată că procedura de citare pentru acest termen de judecată este legal îndeplinită, potrivit dovezilor înaintate la dosarul cauzei, părțile fiind citate la 16.08.2013, prin afișare.
Instanța, verificând, din oficiu, competența și legala componență a completului de judecată pentru soluționarea cererii având ca obiect cerere în anulare, calificată de Tribunalul Iași prin decizia pronunțată, constată că cererea de față are ca obiect cerere în anulare împotriva ordonanței de plată pronunțate în 21.06.2012, fiind așadar supusă dispozițiilor OG nr. 5/2001.
Raportat la art. 3 din Legea nr. 77/2012, art. 8 din OG nr. 5/2001, având în vedere și cele hotărâte prin Hotărârea Colegiului de conducere a Judecătoriei Iași nr. 13/28.03.2013 și Hotărârea Colegiului de conducere a Judecătoriei Iași din 30.08.2013, instanța constată că este competentă material să judece prezenta cerere în complet de un singur judecător.
Instanța, având în vedere că reclamantul nu a achitat taxa de timbru, deși a fost citat cu această mențiune și nici nu s-a prezentat în fața instanței cu dovada achitării, invocă, din oficiu, excepția insuficientei timbrării a cererii și acordă cuvântul pe excepția invocată.
Av. T. pentru pârât solicită admiterea excepției.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii civile de față constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.1139/08.05.2013 a Tribunalului Iași, calea de atac declarată de debitorul M. B. A. împotriva ordonanței nr._/21.06.2012 a Judecătorii Iași a fost calificată cererea în anulare împotriva acestei sentințe, pe cale de consecință, cauza fiind declinată spre soluționare în favoarea Judecătoriei Iași pe rolul căreia s-a înregistrat la data de 12.08.2013 cu prim termen de judecată fixat pentru data de 02.09.2013.
Pentru termenul de judecată fixat instanța a dispus citarea petentului cu mențiunea taxei de timbru datorată pentru soluționarea acuzei, respectiv 14,5 lei conform dovezii de la fila 5 dosar, citația fiind comunicată la data de 16.08.2013.
La termenul fixat petentul legal citat, petentul nu a făcut dovada achitării taxei de timbru puse în vedere de instanță, aspect în raport de care instanța a invocat excepția netimbrării pe care analizând-o cu prioritate o reține ca fondată pentru următoarele considerente:
Conform art.1 din Legea nr.146/1997 aplicabilă la data formulrăii cererii reclamantului, acțiunile și cererile introduce la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru și se taxează în mod diferențiat după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege.
Potrivit art.11 coroborat cu art 3 lit.o indice1 din același act normativ, cererea în anularea ordonanței de plată introdusă de reclamantul este suspusă unui timbraj la reprezentând ½ din valoarea taxei de timbru achitată pentru acțiunea introductivă.
Potrivit art.20 din Legea nr.146/1997 taxele de timbru se plătesc anticipat.
Întrucât reclamantul nu a făcut dovada achitării timbrajului aferent cererii, obligație pusă în vedere de instanță, nu a formulat cerere de reexaminare a taxei de timbru ce i-a fost comunicată și nici nu a făcut dovezi cu privire la faptul că este exceptat de la plata taxelor de timbru instanța constată incidența în cauza a dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 și a dispozițiilor art.9 alin.2 din O.G. nr.32/1997 potrivit cărora neîndeplinirea obligației de plata a taxei de timbru sau a timbrului judiciar datorat se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
În consecință, instanța urmează a admite excepția și a dispune anularea prezentei acțiuni ca urmare a nelegalei timbrări.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția insuficientei timbrării a cererii în anulare.
Anulează ca insuficient timbrată cererea în anularea formulată de debitorul reclamant M. B. A., cu domiciliul în Iași, ., județ Iași, în contradictoriu cu creditorul pârât, VICENZI L., cu domiciliul ales pentru comunicare actelor de procedură la Cabinet Avocat C. T., cu sediul în Iași, ..15, ., ., împotriva Ordonanței nr._/21.06.2012 emisă de Judecătoria Iași, în dosarul cu numărul_/245/2012.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 02.09.2013.
PREȘEDINTE,
D. C. E.
GREFIER,
J. V. G.
Red/teh/ced
21.11.2014,4 ex
← Pretenţii. Hotărâre din 19-09-2013, Judecătoria IAŞI | Contestaţie la executare. Hotărâre din 03-12-2013,... → |
---|