Actiune in regres. Hotărâre din 03-12-2013, Judecătoria IAŞI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 23010/245/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Ședința publică din 03.12.2013

Instanța constituită din:

Președinte: Z.-L. M.-O.

Grefier - B. R.

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S. C. DE asigurare REASIGURARE ASTRA SA în contradictoriu cu pârâta . lichidator judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE SPRL IAȘI, având ca obiect actiune in regres.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 12.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la 19.11.2013, 26.11.2013, 29.11.2013 când, pentru același motiv, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA

P. cererea înregistrată pe rolul instanței la dat de 27.07.2012 sub numărul de dosar_, reclamanta S.C. Asigurare - Reasigurare Astra SA, în calitate de asigurător, a formulat prezenta acțiune în regres în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de_,99 lei cu titlu de contravaloare despăgubire achitată în calitate de asigurător RCA pentru pagubele produse păgubitei G. G. în dosarul de daună IS1008DA002411, sumă ce se solicită a fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective. Reclamanta a solicitat și plata cheltuielilor de judecată.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu suma de 933,46 lei taxă de timbru și 5 lei timbru judiciar.

În motivare în fapt a cererii, reclamanta a arătat că, la data de 03.10.2008, domnul H. S., conducând autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe DE 583, nu a păstrat distanța regulamentară corespunzătoare în mers față de auto marca Rover, cu nr de înmatriculare_ pe care l-a lovit în spate. Autoturismul cu nr. de înmatriculare_ este asigurat la societatea reclamantă cu polița RCA nr._/31.12.2007; în baza acestei polițe reclamanta, în urma avizării pagubei, a deschis dosarul de daună nr. IS1008DA002411 și a achitat despăgubiri în valoare de_,99 lei.

În drept, se arată că, potrivit art. 5.1 din Convenția Cadru nr. 129/31.12.2007, încheiată între reclamantă și . autorurismului cu nr. de înmatriculare_: „dacă polița de asigurare s-a încheiat pe o perioadă mai mare decât cea pentru care asigurătorul a încasat prima de asigurare, în cazul unui prejudiciu provocat de asigurat terților în perioada neacoperită prin prima de asigurare, asiguratorul va plăti despăgubirea cuvenită celui păgubit și o va recupera de la asigurat, în limita despăgubirii plătite”. Reclamanta arată că aceasta este situația de fapt în litigiul dedus judecății și că pârâta, deși a fost notificată, nu s-a prezentat în vederea soluținării sale pe cale amiabilă.

Cererea de chemare în judecată nu este motivată în drept pe alte dispoziții legale. Alăturat cererii, reclamanta a depus la dosar, copii certificate pentru conformitate de pe dosarul de daună nr. IS1008DA002411, anexate la filele 4-26 dosar.

În data de 07.2.2013 pârâta pârâta S.C. A. S.A., prin administrator judiciar Management Reorganizare și Lichidare Iași formulează și depune la dosar întâmpinare prin care solicită suspendarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 36 din lg. 85/2006 și invocă prescripția dreptului material la acțiune.

În susținerea cererii de suspendare, pârâta, prin administrator judiciar, arată că se află în procedura insolvenției potrivit sentinței comericale nr. 615/S/27.05.2010 pronunțate de Tribunalul Iași, în data de 15.02.2012, în dosarul nr._ fiid confirmat planul de reogrganizare judiciară a debitoarei.

În susținerea excepției dreptului mateiral la acțiune, pârâta arată că, privitor la debitul principal, sunt incidente dispozițiile art. 3 din D-L 167/1958 potrivit cărora: „...prin derogare de la dispozițiile aliniatului precedent, în raporturile ce izvorăsc din asigurare, termenul de prescripție este de 2 ani” având în vedere obiectul acțiunii și faptul că dreptul la acțiune s-a născut la data de 22.07.2009, momentul achitării despăgubirii către d-na Gafiția G..

Pe fond, se solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În drept, sunt invocate dispozițiile art. 115-118 Cod proc. civ. și ale art. 36 lg. 85/2006. Pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, anexând întâmpinării: sentința comercială nr. 615/S, prin încheierea interlocutorie din data de 05.02.2013, pentru considerentele reținute în conținutul acesteia, instanța a respins atât incidentul suspendării cât și excepția prescripției dreptului material la acțiune.

P. încheierea din data de 02.04.2013, în temeiul art. 242 alin. 1 pct.2 C.pr.civilă, instanța a dispus suspendarea cauzei pentru lipsa părților.

P. a fost repusă pe rol prin încheierea de ședință din data de 01.10.2013, lichidatorul judiciar al pârâtei, prin adresa din data de 02.09.2013, informând instanța cu privire la suspendarea procedurii insolvenței acesteia.

La solicitarea instanței, în administrarea probei cu înscrisuri, reclamanta a depus la dosar, în data de 18.11.2013, extras de cont cu care a făcut dovada efectuării plății de_,99 lei către păgubita G. G..

Analizând probele administrate în cauză, având în vedere situația de fapt și normele de drept aplicabile, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 03.10.2008, domnul H. S., prepus al pârâtei S.C. A. S.A., conducând autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, proprietatea acesteia, pe DE 583, nu a păstrat distanța regulamentară corespunzătoare în mers față de auto marca Rover, cu nr de înmatriculare_, proprietatea numitei G. G., pe care l-a lovit în spate. Autoturismul cu nr. de înmatriculare_ era, la momentul accidentului, asigurat la societatea reclamantă cu polița RCA nr._/31.12.2007; în baza acestei polițe reclamanta, în urma avizării pagubei, a deschis dosarul de daună nr. IS1008DA002411 și a achitat despăgubiri în valoare de_,99 lei. Toate aspectele menționate anterior sunt reținute în baza înscrisurilor care fac parte din dosarul de daună nr. IS1008DA002411, anexate la filele 4-26 dosar și a copiei extrasului de cont din data de 22-07.2009.

Pârâta nu formulează nici o apărare în raport cu fondul litigiului, nici cu privire la elementele răspunderii civile delictuale și nici cu privire la dreptul de regres al reclamantei.

Având în vedere dispozițiile art. 6 alin.2 din Noul Cod Civil, instanța reține, raportat atât la data producerii faptului juridic generator de obligații, cât și la data plății, că litigiul dedus judecății este guvernat de dispozițiile Codului civil de la 1865 în privința reținerii forței obligatorii a convențiilor dintre părți (art.969 Cod civil) care se coroborează, în speță, cu dispozițiile art. 5.1 din Convenția Cadru nr. 129/31.12.2007, încheiată între reclamantă și . cărora „dacă polița de asigurare s-a încheiat pe o perioadă mai mare decât cea pentru care asigurătorul a încasat prima de asigurare, în cazul unui prejudiciu provocat de asigurat terților în perioada neacoperită prin prima de asigurare, asiguratorul va plăti despăgubirea cuvenită celui păgubit și o va recupera de la asigurat, în limita despăgubirii plătite”.

În speța dedusă judecății, pârâta a încheiat cu reclamanta polița de asigurare RCA nr._/31.12.2007 cu o perioadă de valabilitate de 1 an între 05.04.2008 și 04.04.2009, fiind plătită doar prima rată a primei de asigurare în cuantum de 61,11 lei. Pârâta nu face dovada contrară, în sensul că ar fi plătit prima de asigurare și pentru semestrul patru al anului 2008, având în vedere data producerii accidentului, respectiv 01.10.2008.

Normele speciale se completează în cauză cu dispozițiile comune în materie delictuală, prevăzute de dispozițiile art. 998-999 C.civil.

Pentru a putea fi antrenată răspunderea delictuală a unei persoane în sensul de a fi justificat dreptul de regres al asigurătorului contra asiguratului vinovat de producerea riscului asigurat, în temeiul dispozițiilor art. 998-999 C.civil, trebuie îndeplinite cumulativ patru condiții: persoana vinovată asigurată RCA de către reclamantă să fi săvârșit o faptă ilicită, această faptă să fi produs un prejudiciu cert față de o terță persoană păgubită, iar prejudiciul să fi fost reparat de reclamantă, să existe legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, să se stabilească vinovăția – culpa exclusivă a celui care a săvârșit fapta ilicită în producerea prejudiciului.

În speța de față toate cele patru condiții ale răspunderii delictuale sunt îndeplinite.

Existența faptei ilicite, respectiv avarierea autoturismul cu nr. de înmatriculare_, proprietatea numitei G. G. este dovedită prin înscrisurile depuse în cauză; de asemenea, producerea unui prejudiciu în patrimoniul numitei G. G., din clupa numitului H. S., prepus al pârâtei . și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu sunt împrejurări dovedite prin înscrisurile de la dosar, respectiv: procesul verbal de constatare a daunelor, devizul de reparații, factura fiscală și procesul verbal de contravenție . nr._/03.10.2008, față de care pârâtă nu a produs probe că ar fi fost contestat în instanță.

Întinderea acestui prejudiciu este probată cu suma cuprinsă în factura anexată la dosar, pentru suma de_,99 lei reprezentând contravaloare despăgubire, ce se impune a fi actualizată cu indicele de inflație pentru acoperirea integrală a acestuia până la data plății efective.

Așadar, având în vedere situația de fapt și textele de lege enunțate, acțiunea apare ca întemeiată și va fi admisă.

Față de pretenția accesorie de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamantă, dând eficiență dispozițiilor art. 274 C.proc.civ. potrivit cu care „partea care cade în pretenții va fi obligată să plătească cheltuieli de judecată”, instanța va reține, prin raportare la soluția dată capătului de cerere principal, că pârâta este în culpă procesuală în promovarea acțiunii, drept pentru care va admite și acest capăt de cerere, pentru suma de 998,46 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta . SA, cu sediul în București, .. 3, ., sector 3 în contradictoriu cu pârâtaS.C. A. S.A., cu sediul în Tg. F., . și Sfânt nr. 44, județul Iași.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de_,99 lei reprezentând contravaloare despăgubire, sumă actualizată la data plății efective.

Admite cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Obligă pe pârâta S.C. A. S.A să plătească reclamantei suma de 998,46 lei cu acest titlu.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată azi, 03.12.2013, în ședință publică.

Președinte, Grefier,

Z.-L. M.-OanaBondar R.

Red/ Tehnored Z-L M-O./B.R.

4 ex./

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Hotărâre din 03-12-2013, Judecătoria IAŞI