Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 04-09-2013 în dosarul nr. 15900/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr._/2013
Ședința publică de la 04 Septembrie 2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE T. B.
Grefier C. A.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . SRL în contradictoriu cu pârâta . SRL, având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, că pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, precum și faptul că părțile nu au răspuns la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, invocată din oficiu de instanță, după care:
Instanța constată lipsa părților pentru acest termen de judecată, precum și faptul că părțile nu au răspuns la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, invocată din oficiu de instanță.
Instanța rămâne în pronunțare cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași.
INSTANȚA,
Prin cererea legal timbrată, înregistrată la instanță sub nr._/20.05.2013 reclamanta . SRL a chemat în judecată pe pârâta . SRL solicitând să se dispună prin hotărâre judecătorească obligarea acesteia la plata sumei de 1040,10 lei și dobânda legală aferentă, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta arată că suma de 1040,10 lei reprezintă rest plată aferent facturii fiscale_/22.12.2011 cu care i-a livrat mărfuri.
În drept, a invocat disp. art. 1025-1032 C.pr.civ., art. 1270, 1535 Cod civil.
Pârâta nu a depus întâmpinare deși a fost legal citată.
Întrucât sediul pârâtei este în . este arondată Judecătoriei Răducăneni, instanța invocat excepția necompetenței teritoriale la care părțile nu au răspuns.
Potrivit disp. art. 107 și art. 132 C.pr.civ. cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul.
Sediul pârâtei este în localitatea P., iar în temeiul art. 157 C.pr.civ. urmează a se declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răducăneni.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răducăneni.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04 Septembrie 2013.
Președinte, Grefier,
B. T. A. C.
Redactata B.T.
Teh. 4ex. I.L. – 04.10.2013
← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 2013/2013.... | Întoarcere executare. Sentința nr. 01/2013. Judecătoria IAŞI → |
---|