Plângere contravenţională. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 13/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 13236/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 14 Octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. C. M.
Grefier D. B.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 13.176
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent .-P. P. C. și pe intimat M. IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 30.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la 07.10.2013, când, pentru același motiv, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, reține următoarele:
P. plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 22.04.2013, sub nr._, petenta . solicitat, în contradictoriu cu intimata Primaria Municipiului Iasi, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._ din 26.03.2013, încheiat de intimată.
În fapt, petentul a arătat că potrivit actlui aditional incheiat la data de 12.01.2012, la contractul de inchiriere nr. 12/26.04.2007, contractul expira la data de 31.05.2012 si ca a solicitat amanarea pentru ca la data de 26.05.2013 urma sa renegocieze contractul de inchiriere .
Plangerea nu a fost intemeiatat in drept .
În susținerea plângerii, petentul a depus copia procesului-verbal contestat, dovada de comunicare, actul aditional al contractului de inchiriere (f. 4-8).
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La data de 20.06.2013 intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, arătând că procesul-verbal atacat nu conține vicii de formă sau de fond, iar motivele invocate de petent pentru anularea sancțiunii ar fi neîntemeiate.
Intimata a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: procesul verbal contestat, dovada de comunicare a acestuia către petenta, somatia nr. 1010/11.03.2013 emisa de catre intimata si alte inscrisuri (f. 21-27) .
Intimata a mai invocat prin intampinare si exceptia tardivitatii formularii plangerii contraventionale, exceptie ce a fost respinsa de catre instanta prin incheierea de sedinta din 30.09.2013 .
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:
P. procesul-verbal de constatare a contravenției nr._ din 26.03.2013, petenta a fost sancționata contravențional cu amenda in valoare de 500 lei, pentru încălcarea art. 73 pct. 1 lit. a din OG nr. 99/2000, constând în aceea că desfasura activitate comerciala, fara a detine autorizatie de functuionare eliberata de Primaria Municipiului Iasi, desi a fost somata in acest sens prin adresa nr. 1010/01.03.2013 .
In drept, instanta retine ca potrivit dispozitiilor OG nr. 99/2000, orice exercitiu comercial se desfasoara numai de catre cmerciantii autorizati in conditile legii, sens in care Primarul municipiului elibereaza, prin serviciul Avize M. intreprinzatori, autorizatii de functionre pentru desfasurarea activitatii de alimentatie publica si pentru comercializarea de produse si servicii pe piata .
Instanța, analizând procesul-verbal de contravenție atacat, constată că, din punct de vedere al formei, acesta întrunește cerințele legale, neexistând nici unul dintre cazurile prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, care ar atrage anularea procesului-verbal și care pot fi invocate din oficiu de către instanță.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că procesul verbal analizat reprezintă un act administrativ care, în anumite condiții, se bucură de prezumția de temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cat și în practica instanțelor judecătorești, astfel că poate fi calificată drept o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl dă acestui concept (a se vedea Hotărârea A. împotriva României din 4 octombrie 2007).
În acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința acestei prezumții și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, instanța reține că pentru ca prezumția de temeinicie a procesului verbal să acționeze este necesar ca fapta reținută în sarcina petentului să fie constatată personal de către agent. Prezumția de temeinicie menționată este însă una relativă, legea permițând, deci, răsturnarea ei prin proba contrară.
Față de criteriile anterior precizate, instanța apreciază că procesul verbal contestat se bucură de prezumția de temeinicie recunoscută actelor administrative.
Cum petentul nu a probat în niciun fel împrejurarea ca nu ar fi săvârșit fapta indicată în procesul verbal și că s-ar fi conformat dispozitiilor legale, intrand in legalitate prin obtinerea autorizatiei de functionare, instanța apreciază că în mod corect intimata a constatat comiterea contravenției prevăzute în textul legal menționat anterior.
Pe de altă parte, instanța apreciază că nu există vicii care să afecteze valabilitatea constatării contravenției, astfel că probele aduse de intimată sunt valabile și servesc la dovedirea săvârșirii contravenției reținute prin procesul-verbal atacat.
Proba contrară trebuia făcută de către contestator, în calitate de titular al plângerii contravenționale, însă, în cauza de față, contestatorul nu a făcut dovada nelegalității sau netemeiniciei procesului-verbal de constatare a contravenției încheiat de agentul constatator.
Având în vedere cele anterior expuse instanța urmează a respinge ca neîntemeiată plângerea petentului, urmând a fi menținut procesul verbal contestat.
Totodată, se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul in mun. Iasi, .. 9, ., . în contradictoriu cu intimata Primaria Municipiului Iasi, cu sediul in mun. Iasi, . si Sfant, nr. 11 impotriva procesului verbal de contraventie nr._ din 26.03.2013 .
Mentine procesul verbal contestat .
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către petenta.
Cu drept de a formula apel, în termen de 30 de zile de comunicarea prezentei hotărâri, ce se va depune la Judecatoria Iasi .
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.10.2013.
Președinte, Grefier,
Red./tehnored.jud.MGC/DB
4ex./16.12.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 9741/2013. Judecătoria IAŞI | Contestaţie la executare. Hotărâre din 07-10-2013,... → |
---|