Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 15/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 15/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 19061/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din 06 decembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – C. I.

GREFIER-P. A. -M.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 15.990

La ordine fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . contradictoriu cu parata .>, având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea de pe listă (poziția 4), la prima strigare au lipsit părțile, situație în care potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din ROI, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se constată, de asemenea, lipsa acestora.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri în completare, în temeiul dispozițiilor art. 394 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, declară dezbaterile închise și reține cauza spre competentă soluționare, având în vedere împrejurarea că s-a solicitat judecarea în lipsa părților.

INSTANȚA

Deliberând, constată că:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr._ /13.06.2013, reclamanta . chemat in judecată pe pârâta .., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2228,40 lei, reprezentând debit principal conform facturilor emise în perioada aprilie 2012-decembrei 2012, și suma de 247,56 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate pentru debitul principal de 2228,40 lei cât și pentru facturile emise octombrie 201-martie 2012, cu cheltuieli de judecată si cheltuieli de mediere in cuantum de 35 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, in baza contractului nr._/09.05.2011, a prestat pârâtei servicii de salubritate insă, întrucât aceasta nu a înțeles să-si achite obligațiile contractuale privind plata prețului, s-a acumulat debitul solicitat.

Coeficientul de penalizare aplicat este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, egal cu cel utilizat pentru neplata obligațiilor aferente bugetului de stat – conform OUG 39/2010 si OUG 88/2010.

Reclamanta a mai arătat că încercat soluționarea litigiului pe calea medierii, pârâta refuzând să se prezinte in fața mediatorului in vederea soluționării pe cale amiabilă a litigiului.

În drept, reclamanta a invocat disp.art.1516 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, art. 1028 alin.2 Legea 134/2010.

Cererea a fost legal timbrată si redactată conform formularului prevăzut de art. 1028 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Atașat cererii, a depus in copie înscrisuri .

Pârâta nu a depus întâmpinare.

Judecata s-a desfășurat conform art. 1029 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, cu dezbatere orală, in camera de consiliu, cu citarea părților.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

Intre pârâtă si societatea reclamantă s-a încheiat contractul nr._/09.05.2011, pentru prestări servicii de salubritate către instituții publice/ agenți economici.

În îndeplinirea obligațiilor asumate prin acest contract, reclamanta a prestat pârâtei servicii de salubritate, servicii pentru care a emis facturile fiscale depuse la dosar, pe care pârâta nu le-a achitat.

Potrivit art. 1025 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010 „prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua in considerare dobânzile, cheltuielile de judecata si alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței”.

Instanța reține că, în acord cu prevederile art. 1025 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, prezenta cauză se circumscrie domeniului de aplicare a procedurii cererilor cu valoare redusă, atât prin prisma naturii raportului juridic, cât și prin prisma valorii obiectului cererii (situat sub pragul de 10.000 lei).

În drept, instanța retine că prezentul litigiu se ghidează după dispozițiile de drept material anterioare actualului Cod Civil. Urmărind dispozițiile de aplicare a legii în timp inserate în art. 6 alin.2 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, instanța notează că unul dintre principiile fundamentale este reprezentat de neretroactivitatea legii civile. În acord cu art. 102 alin.1 din Legea 71/2011, „ contractul este supus dispozițiilor legii in vigoare la data când a fost încheiat in tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea si încetarea sa.”

Art.6 pct.2 al contractului nr. 642/07.07.2011, încheiat cu pârâta, prevede obligația beneficiarului de a achita contravaloarea serviciilor prestate, în termenele legale.

Potrivit art. 969 alin.1 din Codul civil din 1864, convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante.

În materia răspunderii contractuale, câtă vreme creditorul a făcut dovada existenței unei creanțe, revine debitorului sarcina de a proba efectuarea plății, prin aplicarea principiului general statuat prin dispozițiile art. 1169 din Codul civil decretat în 1864, conform căruia acela ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. Or, în prezenta cauză, pe baza probelor administrate rezultă că sumele au fost facturate corect, în termenele legale, însă acesta nu și-a îndeplinit obligația corelativă.

În ceea ce privește majorările de întârziere, instanța constată că raporturile comerciale dintre părți s-au derulat pe baza convenției, în care au prevăzut o clauză penală potrivit căreia, pentru neplata la termen a sumelor datorate, se percepe o penalitate pe zi întârziere.

Clauza penală este o convenție prin care părțile evaluează anticipat prejudiciul suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării necorespunzătoare sau cu întârziere a unei obligații contractuale și, implicit daunele ce i se cuvin pentru acoperirea acestuia. În cauza dedusă judecății, aceste daune, stabilite anticipat și convenționale, au natură moratorie, fiind datorate pentru întârzierea în executarea obligației.

Întrucât pârâta a acceptat contractul nr._/09.05.2011, însușindu-și conținutul acestuia prin semnătură, aceasta și-a însușit implicit și conținutul clauzei penale stipulate la art. 8.3 din contract.

În prezența clauzei penale, instanței nu îi este permis să verifice întinderea prejudiciului suferit de către creditor și nici să ceară creditorului să dovedească întinderea prejudiciului efectiv suferit. Clauza penală fiind rezultatul unui acord de voință, este obligatorie pentru părți și pentru instanță. Pârâta a acceptat o astfel de evaluare a prejudiciului născut prin neexecutarea obligației.

Observând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța constată că acestea susțin caracterul cert, lichid și exigibil al creanței de care se prevalează reclamanta, fiind asumate în mod tacit prin necontestarea facturilor conform clauzei prevăzută la art. 5.5 din contractul semnat de către părți coroborat cu art. 277 alin 2 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Astfel, potrivit art. 662 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, creanța este certă atunci când existența sa neîndoielnică rezultă din titlul executoriu, este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea lui, precum și exigibilă dacă este ajunsă la scadență sau debitorul este decăzut din beneficiul termenului. După cum se poate observa creanța rezultă în mod direct din înscrisurile depuse, cuantumul sumei facturate este expres indicat și rezultă din totalizarea sumelor pentru fiecare dintre mărfurile indicate în facturi, iar termenul de scadență este împlinit la momentul promovării acțiunii, fiind înscris în facturile depuse.

Astfel, față de prevederile contractuale menționate, față de textul legal sus – menționat, si față de neîndeplinirea obligației asumate de pârâtă - de plată a contravalorii serviciilor de salubritate prestate, instanța constată întemeiată in parte acțiunea introdusă de reclamantă.

Neachitând suma solicitată de reclamantă, in temeiul art.8 pct.3 din contractul nr._/09.05.2011, au fost calculate in sarcina pârâtei majorări de întârziere.

Ținând seama de aceste considerente și având în vedere prevederile contractuale și dispozițiilor art. 969 din Codul civil din 1864, in temeiul art.1030 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, instanța va admite acțiunea formulată, urmând să oblige pârâta la plata sumei de 2228,40 lei, reprezentând debit principal conform facturilor emise în perioada aprilie 2012-decembrei 2012, și suma de 247,56 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate pentru debitul principal de 2228,40 lei cât și pentru facturile emise octombrie 201-martie 2012.

În baza art.453 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, va fi obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată in cuantum de 153 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Nu vor fi acordate reclamantei cheltuielile de mediere solicitate, întrucât acestea nu sunt incluse in dispozițiile art. 451 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, ce reglementează cheltuielile de judecată. Cheltuielile de mediere nu pot fi incluse în enumerarea dispozițiilor art. 451 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, nefiind cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului ci, sunt făcute pentru preîntâmpinarea procesului civil, modul in care se suportă aceste cheltuieli de mediere, fiind prevăzut de art. 45 lit. f din Legea 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator.

Nefiind susceptibile a fi acordate in cadrul cheltuielilor de judecata, se va respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de mediere efectuate, fiind obligată doar la plata sumei de 153 lei, cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată în cadrul procedurii cu privire la cererile de valoare redusă de către reclamanta S.C. S. SA, având CUI RO14816433, cu sediul în Iași, Șoseaua Națională, nr. 43, jud. Iași împotriva pârâtei .., având CUI_, cu sediul în Iași, .. 9, ..3, ., jud. Iași.

Obligă pârâta sa plătească reclamantei suma de 2228,40 lei, reprezentând debit principal conform facturilor emise în perioada aprilie 2012-decembrei 2012, și suma de 247,56 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate pentru debitul principal de 2228,40 lei cât și pentru facturile emise octombrie 201-martie 2012.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 153 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Iași sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, azi 06.12.2013.

Președinte, Grefier,

C. I. P. A.-M.

Red/Teh. I.Chi.

4 ex/10.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 15/2013. Judecătoria IAŞI