Plângere contravenţională. Hotărâre din 12-11-2013, Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 16915/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din 12.11.2013
Instanța constituită din:
Președinte: Z.-L. M.-O.
Grefier - B. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petentul F. I. în contradictoriu cu intimatul I. IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petentul personal, intimatul prin consilier juridic – Z. M. și martorul R. D. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța procedează în temeiul art. 321 și urm. Cod procedură civilă la audierea sub prestare de jurământ a martorului propus de petent, R. D. C., care prezintă cartea de identitate, datele de identificare fiind consemnate în caietul grefierului de ședință, declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei, după citire și semnare.
Nemaifiind probe de administrat, în temeiul art. 244 Noul Cod de procedură civilă, instanța declară cercetarea procesului încheiată și în temeiul art. 392 NCPC acordă cuvântul părților pe dezbaterea fondului.
Petentul solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal contestat, motivat de faptul că pe înregistrarea video rezultă că la momentul la care pietonul a călcat pe trecere, mașina petentului era trecută de jumătatea trecerii de pietoni.
Consilierul juridic al intimatului, solicită respingerea plângerii și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic întocmit, având în vedere probatoriul administrat, cu mențiunea că depoziția martorului este afectată de doza de subiectivism, având în vedere relația sa de colegialitate cu petentul. Totodată, reprezentantul intimatului solicită obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecată.
În baza art. 394 NCPC, constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, declară dezbaterile închise și reține cauza spre deliberare.
INSTANȚA,
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.05.2013 sub numărul de dosar_, petentul F. I. a solicitat în contradictoriu cu intimata Inspectoratul Județean de Poliție Iași – Serviciul Rutier, anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 16.05.2013.
Plângerea contravențională a fost formulată în termenul legal prevăzut de art. 31 alin.(1) din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare O.G. nr.2/2001, și, la data înregistrării, era scutită de plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu prevederile art.36 din același act normativ
În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 16.05.2013, a fost sancționat pe raza localității P. Iloaiei cu 300 lei amendă și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării pentru că nu ar fi acordat prioritate de trecere unor pietoni angajați în traversare.
Petentul arată că fapta reținută în procesul verbal nu este reală întrucât pietonii menționați s-au angajat în traversare abia după ce autoturismul său se afla pe trecere.
Apreciază că procesul verbal nu cuprinde toate mențiunile necesare, în sensul că nu se indică autoturismul pe care era montat cinemometrul. Solicită ca intimatul să depună la dosar: certificat de omologare radar, buletin de verificare metrologică, autorizație de operator radar.
În susținerea plângerii solicită proba cu înscrisuri și proba testimonială, în persoana martorului R. D..
Plângerea nu este motivată în drept. Anexat acesteia petentul depune la dosar copie certificată conform cu originalul a procesului verbal și a cărții sale de identitate.
Prin întâmpinarea depusă în termenul legal acordat, la data de 13.06.2013 (fila 7 dosar), intimata Inspectoratul Județean de Poliție Iași – Serviciul Rutier, a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal ca legal și temeinic întocmit, arătând că sancțiunea a fost aplicată în mod legal.
Potrivit susținerilor intimatului, fapta contravențională reținută în sarcina petentului a constat în aceea că în data de 16.05.2013, ora 08,18 a condus autoturismul marcaVW, cu numărul de înmatriculare_, pe DE 583, în localitatea P. Iloaiei și, la trecerea de pietoni din dreptul farmaciei Paracelsius, semnalizată corespunzător cu marcaj pietonal și indicator rutier, nu a acordat prioritate de trecere unui număr de doi pietoni aflați pe sensul său de deplasare și angajați în traversarea regulamentară a străzii.
Deși indică drept probe raportul agentului constatator, CD și fotografii cu înregistrarea faptei, intimatul nu le atașează plângerii contravenționale.
În drept, intimatul invocă prevederile art. 148,204, 315 N.C.P.C., ale OG nr._ și ale OUG nr. 195/2002, solicitând judecata cauzei în lipsă.
În data de 29.07.2013 și în termenul legal prevăzut de art. 201 N.C.P.C., petentul formulează răspuns la întâmpinare, arătând în mod suplimentar următoarele: după ce a început deplasarea peste trecerea de pietoni menționată în procesul verbal a fost nevoit să oprească chiar în interiorul său pentru că i-a apărut în fața mașinii un câine; a staționat, astfel, pe trecere, aproximativ 20-30 secunde până când câinele a degajat traversarea, timp în care unul dintre cei doi pietoni menționați a început să traverseze, însă nu putea fi observați pentru că se afla în unghiul său mort.
În data de 05.08.2013 intimata a depus la dosarul cauzei raportul agentului constatator din data de 10.06.2013 (fila 14 dosar) și adresa serviciului rutier din care reiese imposibilitatea inscripționării suportului optic.
La termenul din 01.10.2013 instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și pentru petent proba testimonială, fiind audiat martorul R. D. C. a cărui declarație este atașată la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție .>CC nr._ din data de 16.05.2013, petentul F. I. a fost sancționat de către agenții constatatori din cadrul Inspectoratul Județean de Poliție Iași – Serviciul Poliției Rutiere, cu amendă în sumă de 300 lei, și reținerea permisului de conducere, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.100 alin.(3) lit.b) din O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constând în neacordarea priorității de trecere unor pietoni.
În ceea ce privește contravenția prevăzută de art.100 alin.(3) lit.b) din O.U.G. nr.195/2002, agentul constatator a reținut că în data de 16.05.2013, ora 08,18, petentul a condus autoturismul marcaVW, cu numărul de înmatriculare_, pe DE 583, în localitatea P. Iloaiei și, la trecerea de pietoni din dreptul farmaciei Paracelsius, semnalizată corespunzător cu marcaj pietonal și indicator rutier, nu a acordat prioritate de trecere unui număr de doi pietoni aflați pe sensul său de deplasare și angajați în traversarea regulamentară a străzii.
Examinând legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute la art.16 și art.17 din O.G. nr.2/2001, neexistând motive de nulitate absolută ce ar putea fi invocate de instanță din oficiu.
De asemenea, instanța constată că fapta reținută de agentul constatator este corect încadrată în drept, iar sancțiunile au fost aplicate cu respectarea limitelor fixate de dispozițiile sancționatorii prevăzute de O.U.G. nr.195/2002.
În consecință, instanța apreciază că procesul-verbal atacat a fost legal întocmit.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, instanța reține că, pentru a antrena răspunderea petentului, este necesar a se dovedi comportamentul ilicit al acestuia.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis includerea contravențiilor, ca regulă, în materia penală, astfel că prezumția de nevinovăție este o garanție existentă și în acest domeniu, aplicându-se, în esența ei, și în materie contravențională. Aceeași instanță supranațională, în interpretarea art.6 alin.1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) a statuat că o garanție esențială a prezumției de nevinovăție este instituirea sarcinii probei în cadrul obligațiilor organului constatator, astfel că acesta va trebui să facă dovada că petentul nu a acordat prioritate de trecere unor pietoni aflați pe sensul său de deplasare și angajați în traversarea regulamentară a străzii („Deși statele au posibilitatea de a nu sancționa unele infracțiuni sau le pot pedepsi pe cale contravențională decât pe cale penală, autorii infracțiunilor nu trebuie să se afle într-o situație defavorabilă pentru simplul fapt că regimul juridic aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penală”- G. împotriva României, nr._/01, par. 58, 30 noiembrie 2006); „Reiese că, dacă în temeiul art. 34 din ordonanța Guvernului nr. 2/2001 instanța competentă să soluționeze o plângere împotriva unui proces-verbal de contravenție era într-adevăr obligată să verifice dacă această plângere a fost introdusă în termen, să asculte pe cel care a făcut-o, autoritatea care a aplicat sancțiunea precum și martorii indicați în procesul-verbal sau în plângere, nici această ordonanță nici Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice nu restrâng în mod expres garanții de procedură aplicabile în materie penală, ca de exemplu respectarea prezumției de nevinovăție”, „Pe scurt, Curtea este de părere că, dacă nesancționarea contravenției nu pune probleme în sine, nerespectarea garanțiilor fundamentale - printre care prezumția de nevinovăție - care protejează indivizii în fața posibilelor abuzuri ale autorităților impune în privința aceasta o problemă pe baza art. 6 din Convenție” – A. împotriva României, par.66, 68, 04.10.2007).
Deși în procesul verbal de contravenție se menționează împrejurarea că fapta a fost filmată, intimatul nu a fost în măsură să depună la dosar probe constând în înregistrarea faptei și/sau fotografii, singura probă administrată în susținerea temeiniciei procesului verbal fiind raportul agentului constatator. Coroborând conținutul acestui raport cu mențiunile procesului verbal privitoare împrejurarea că fapta ar fi fost filmată, instanța reține, că, în speță, agentul constatator B. Ș. C. nu a constatat personal fapta contravențională, astfel încât nu se poate reține prezumția de veridicitate a faptelor constatate în cuprinsul acestuia.
Petentul, însă, în combaterea mențiunilor procesului verbal a administrat proba testimonială, din declarația martorului R. D. C., audiat la termenul din 12.11.2013, instanța reținând că „la trecerea de pietoni din localitatea P. Iloaiei, în dreptul farmaciei Paracelsius, petentul a oprit la trecerea de pietoni, staționând mai mult de 30 secunde, pentru că pe sensul său de deplasare se afla un câine; petentul a fost oprit de n agent de poliție la 20 m de trecere și, fiindu-i comunicată fapta a solicitat vizionarea suportului video”. Martorul mai arată că s-a deplasat împreună cu petentul la mașina poliției pentru a viziona suportul video și a observat momentul în care mașina petentului se afla la jumătatea trecerii de pietoni, câinele trecuse deja, iar pe înregistrare nu se afla niciun pieton.
Declarația martorului se coroborează în cea mai mare măsură cu apărările petentului din răspunsul la întâmpinare, intimatul nefiind în măsură să producă nici o probă nemijlocită în susținerea procesului verbal.
Față de considerentele ce preced, instanța, în temeiul art. 34 din O.G. nr.2/2001, completată și modificată va admite plângerea contravențională, va anula procesul-verbal și va exonera petentul de la plata sancțiunii aplicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul F. I., CNP_, cu domiciliul în Iași, ..51, ., . împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/16.05.2013 în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Iași – Serviciul Rutier, cu sediul în Iași, ..6, județul Iași, pe care îl anulează.
Exonerează petentul de la plata sancțiunilor contravenționale aplicate prin procesul-verbal de contravenție . nr._/16.05.2013.
Cu apel în 30 zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședința publică din data de 12.11.2013
Președinte, Grefier,
Z.-L. M.-OanaBondar R.
Red/ Tehnored Z-L M-O./B.R.
4 ex./11.04.2014/2com-11.04.2014
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9191/2013.... → |
---|