Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 11/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 18748/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința din Camera de Consiliu de la 09 Septembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE G. C. M.

Grefier D. B.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 11.137

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant . ROMANIA SRL și pe pârât U. I., pârât F. M., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, având în vedere că prezenta cauză a fost înregistrată pe rolul instanței după data de 15.02.2013 sunt incidente dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă.

Instanța procedează cu prioritate la verificarea competenței în baza dispozițiilor art. 131 alin.1 Noul Cod de Procedură Civilă și constată că este competentă material, general și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Instanța, în ceea ce privește estimarea duratei procesului, conform dispozițiilor art. 238 Noul Cod de Procedură Civilă, estimează durata de circa 4 luni.

În temeiul dispozițiilor art. 255 alin.1 Noul Cod de Procedură Civilă încuviințează pentru reclamantă probele solicitate.

Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri în completare, în temeiul dispozițiilor art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre competentă soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11.06.2013, pe rolul Judecătoriei Iași, sub numărul de înregistrare_, reclamanta . ROMANIA SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtii U. I. si F. M. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 657,56 lei reprezentând facturi salubritate pentru perioada decembrie 2012- martie 2013 si suma de 69 lei reprezentând penalități de întârziere aferente acelorași perioade aferente contractului de închiriere. De asemenea, s-a solicitat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că între părți a fost încheiat un contract de închiriere, însușit pe bază de semnătură de către părți, și anume de pârâtul U. I. în calitate de client și de pârâta F. M. în calitate de fidejusor. Obiectul contractului de închiriere era dat de transmiterea dreptului de folosință asupra unui dispozitiv medical pentru oxigenoterapie. Contractul a fost încheiat pentru o perioadă nedeterminată.

Potrivit art. 4.5 din contract, chiria se achită în termen de 10 zile de la scadență, iar în caz contrar sunt percepute penalități în cuantum de 0,10% din valoarea soldului restant pentru fiecare zi de întârziere. Reclamanta a arătat că a calculat penalități abia după 30 de zile de la data emiterii facturii.

Deși societatea a notificat pârâții să plătească, aceștia nu s-au conformat.

A solicitat reclamanta ca cererea sa să se judece potrivit procedurii privind cererile de valoare redusa.

Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in valoare de 50 lei si timbru judiciar in valoare de 1,5 lei .

Pârâtilor, deși li s-a comunicat cererea formulată de reclamantă, nu au dat curs dispoz. art. 1029 al. 4, nedepunând la dosar nici un înscris.

Apreciind că cererii de față îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1025 din Noul Cod de Procedură Civilă, Judecătoria Iași fiind competentă să soluționeze cererea în raport de dispozițiile art. 1027 coroborat cu art. 107 din Noul Cod de procedură Civilă, instanța a stabilit în conformitate cu art. 1029 termen în camera de consiliu, fără citarea părților, neconsiderând necesare dezbateri orale.

Analizând coroborat materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele:

La data de 06.06.2012, părțile au încheiat contractul de închiriere având ca obiect folosința dispozitivului medical pentru oxigenoterapie denumit generic concentrator de oxigen, reclamanta . figurând în calitate de locator iar pârâtul U. I. în calitate de locatar. Conform contractului, pârâta F. M. a garantat, în calitate de fidejusor, obligațiile asumate de pârâtul U. I. .

Contractul a fost încheiat pe o perioadă nedeterminată. Potrivit articolului 4 alin. 5 din contract, chiria se achită în termen de 10 zile de la emiterea facturii iar în caz contrar sunt percepute penalități în cuantum de 0,1% din valoarea soldului restant pentru fiecare zi de întârziere.

Contractul și anexele la acesta au fost asumate de părți pe bază de semnătură.

Reclamanta a făcut dovada faptului că pentru perioadele decembrie 2012- martie 2013 a emis facturi pe numele pârâtului U. I., cu respectarea termenilor contractuali. Reclamanta a prezentat și modul de calcul al penalităților, acestea fiind percepute în procentul stipulat în contract, din graficul de calcul al penalităților de întârziere rezultând un cuantum al penalităților de întârziere de 69 lei.

Conform art. 1270 din Noul cod civil contractul valabil încheiat are putere de lege între partile contractante, iar potrivit art. 1516 din Noul Cod Civil, creditorul are dreptul la indeplinirea integrala, exacta si la timp a obligatiei, în caz contrar avand dreptul la daune interese .

Potrivit principiului general statuat de art. 249 Noul C.pr. civ, care dispune că acela care face o sustinere in cursul procesului trebuie sa o dovedeasca, in afara de cazurile prevazute de lege, precum și în aplicarea art. 10 alin. 1 teza finală Noul C.proc.civ, instanța constată că reclamanta . a demonstrat existența creanței sale, astfel încât revenea pârâtilor sarcina de a dovedi stingerea acesteia.

Pârâtii nu au dovedit stingerea obligațiilor contractuale prin faptul plății sau prin altă modalitate de stingere a obligației ce le incumbă, astfel încât instanța apreciază că acestea nu au respectat clauzele asumate la încheierea contractelor de închiriere, încălcând astfel principiile de drept enunțate de art. 127 cod civil, respectiv principiul obligativității contractului în raporturile dintre părți .

Astfel, instanța urmează a constata că pretențiile reclamantei își au temeiul într-o convenție legal încheiată între părți, respectând întocmai clauzele contractuale stipulate.

În raport de totalitatea considerentelor anterior expuse, instanța urmează a admite cererea formulată de reclamanta . și a dispune obligarea pârâtiilor la plata in solidar către reclamantă a sumei de 657,56 lei reprezentând facturi salubritate pentru perioada decembrie 2012- martie 2013 si suma de 69 lei reprezentând penalități de întârziere aferente acelorași perioade.

În baza art. 1031 Noul Cod de Procedură Civilă, instanta va obliga pârâtii să plătească în solidar reclamantei cheltuieli de judecată in cuantum de 250 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu avocatial.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de către reclamanta . ROMANIA SA, cu sediul in Iași, .. 42, .. Iași, în contradictoriu cu pârâtii U. I., domiciliat in loc. Teius, ., jud. A. si F. M., domiciliata in loc. A. I., ., nr. 5, ., jud. A.

Obligă pârâtii la plata in solidar către reclamantă a sumei de 657,56 lei reprezentând facturi salubritate pentru perioada decembrie 2012- martie 2013 si suma de 69 lei reprezentând penalități de întârziere aferente acelorași perioade.

Obligă pârâtii să plătească in solidar reclamantei suma 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea depunându-se la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică azi, 09.09.2013.

Președinte, Grefier,

Red./tehnored.jud.MGC/DB

5ex/02.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria IAŞI