Constatare nulitate act juridic. Hotărâre din 09-12-2013, Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 14040/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 09 Decembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. C. B.
Grefier C. P.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții T. P. și T. M. și pe pârâta ., având ca obiect constatare nulitate act juridic constatare nulitate absolută clauză abuzivă; obligația de a face; restituire sumă - Lg.193/2000.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este completă, fără citarea părților.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 25 Noiembrie 2013 cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 02 Decembrie 2013 și pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 29.04.2013 sub nr._, reclamanții T. P. și T. M. au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâta S.C. V. România S.A. să constate nulitatea absolută a clauzei înscrise în art. 5 lit. a din Condiții Speciale ale Convenției de Credit nr._ din 17.10.2008, ca fiind abuzivă, să dispună obligarea pârâtei să restituie suma de 30.345,35 lei reprezentând contravaloarea comisionului de risc achitată, suma finală de restituit urmând a fi cea achitată până la pronunțarea hotărârii judecătorești, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente debitului, conform dispozițiilor O.G. nr. 13/2011, calculate începând cu data introducerii acțiunii până la plata efectivă a debitului, precum și la continuarea derulării convenției de credit nr._ din 17.10.2008 cu excluderea clauzei înscrise la punctul 5 lit. a din condițiile speciale privind aplicarea comisionului de risc. Reclamanții au solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanții au arătat că au încheiat cu pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A. convenția de credit nr._ din 17.10.2008, pentru suma de 194.000 lei, pe o durată de 228 luni. Convenția de credit nr._ din 17.10.2008 are caracterul unui contract standard preformulat, împrumutații neavând posibilitatea de a influența natura ei. Reclamanții au susținut că dispoziția cuprinsă în art. 5 lit. a privind încasarea comisionului de risc/comisionului de administrare este una abuzivă. Chiar dacă anumite aspecte ale convenției de credit au fost stabilite de comun acord între reclamanți și pârâtă, acestea se referă exclusiv la cuantumul sumei acordate cu titlu de împrumut, raportat la veniturile lunare și la posibilitatea de achitare a ratelor. Negocierea anumitor clauze nu exclude aplicarea legislației privind regimul juridic al clauzelor abuzive și a celei referitoare la protecția consumatorului pentru restul contractului, în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin.3 din Legea nr. 193/2000 și ale art. 81 din Legea nr. 296/2004.
Reclamanții au arătat că în ceea ce privește clauza contestată, aceasta este obscură și echivocă. La momentul încheierii contractului de credit nu au existat precizări suplimentare cu privire la motivele, condițiile și termenele referitoare la perceperea acestui comision de către pârâtă. Reclamanții datorează pârâtei și dobânda curentă în cuantumul căreia nu este inclusă și contravaloarea comisionului de risc/comisionului de administrare.
S –a mai susținut că pârâta a înțeles să insereze clauze neclare, echivoce, care pot induce în eroare consumatorii. Astfel de definiții se regăsesc în cuprinsul Secțiunii 3) din cadrul Condițiilor generale ale Convenției, sunt similare sau chiar identice, cum ar fi noțiunea de dobândă curentă, comisionul de aranjament, comisionul de risc, comisionul de administrare.
Reclamanții au arătat că obligația de a plăti comisionul de risc/comisionul de administrare este abuzivă întrucât creează un dezechilibru semnificativ în defavoarea împrumutaților, de natură economică, întrucât returnarea împrumutului a fost garantată prin constituirea unei garanții reale imobiliare de rang I asupra apartamentului nr. 11 situat în ., ., . în favoarea pârâtei a poliței de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobilul ce face obiectul garanțiilor imobiliare. Acest dezechilibru este contrar cerințelor bunei-credințe. În susținerea afirmațiilor lor, reclamanții au invocat și practica CJUE (cauza – 484/08). Situația inechitabilă în care se află părțile contractante rezultă și din garanțiile oferite de către pârâtă în situația ipotetică inversă, în care reclamanții ar avea calitatea de împrumutători (deponenți) ai pârâtei, caz în care nu ar beneficia de garanțiile pe care reclamanții au fost nevoiți să le constituie.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 193/2000.
În susținerea cererii, reclamanții au depus, în copie certificată, convenția de credit nr._ din 17.10.2008, extrase de cont, polița de asigurare privind asigurarea facultativă a locuinței nr._, polița de asigurare a locuinței . nr._.
Pârâta S.C. V. România S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii întrucât Legea nr. 193/2000, ce constituie temeiul de drept al acțiunii, reprezintă instrumentul de lucru al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, motivat de faptul că potrivit art. 14 din Legea nr. 193/2000, accesul consumatorilor individuali la justiție excede sferei de aplicare a legii menționate, excepția prescripției dreptului la acțiune întrucât a fost depășit termenul de 3 ani calculat de la data încheierii convenției și momentul promovării acțiunii, nulitatea invocată de către reclamanți având caracter relativ, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, pârâta a arătat, în esență, că nu poate fi reținută susținerea reclamanților referitoare la caracterul nenegociat al clauzelor, întrucât se poate constata, din conținutul contractelor de credit, că suma reprezentând comisionul de risc diferă. La momentul încheierii convenției reclamanții au cunoscut cuantumul procentual stabilit prin clauza cuprinsă în art. 5 lit. a din convenție precum și suma totală pe care reclamanții urmau să o achite pe parcursul perioadei contractuale, sume indicate în planul de rambursare ce face parte integrantă din contractul de credit.
A mai susținut că, prin raportare la prevederile art. 1 alin.1 din Legea nr. 193/2000, trebuie cercetat dacă, în funcție de ocupația, meseria, discernământul de percepere a reclamanților, clauzele contractuale au fost suficient de clare, fără echivoc pentru aceștia sau, dimpotrivă, abstracte. Direcția 93/13/CEE și dispozițiile art. 2 din Legea nr. 363/2007 au în vedere conceptul de „consumator mediu” al reclamanților. Din argumentele invocate de către reclamanți se deduce interesul acestora de a obține o reducere a contraprestației. Nu poate fi reținută confuzia pe care reclamanții o fac în privința asigurării rambursării sumei împrumutate prin instituirea unei garanții cu cea de plată a împrumutului. Împrumutații au cunoscut care este costul contractului și nu pot să nege în prezent acest aspect, susținând că nu l-au înțeles.
Pârâta a învederat că, la momentul încheierii convenției, reclamanților li s-au comunicat Condițiile Generale și s-au discutat Condițiile Speciale. Numai Condițiile Generale au natura juridică a unor contracte de adeziune, nu și Condițiile Speciale care se discută și se negociază cu fiecare client în parte. Conținutul acestor condiții standard este elaborat de bancă, clientul putând să le accepte și să intre într-un raport juridic contractual cu instituția de credit sau să le refuze și să nu încheie contractul.
Prin întâmpinare, s-a subliniat că textul art. 5 lit. a din condițiile speciale este clar, cuantumul comisionului este determinat și nu depinde de voința unilaterală a pârâtei. Comisionul de risc reprezintă o parte a prețului contractului, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 2 punctul 24 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, conform cărora costul total al creditului pentru consumator este compus din toate costurile, inclusiv dobânda, comisioane, taxe și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010, ale Legii nr. 193/2000 care implementează corespunzător Directiva 93/13/CEE, ale art. 1 din protocolul nr. 1 la CEDO.
În susținerea apărărilor formulate prin întâmpinare, pârâta a depus, în copie certificată, convenția de credit nr._ din 17.10.2008, extrase de cont, polițe de asigurare.
Reclamanții au depus răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepțiilor invocate de către pârâtă și au reiterat susținerile din cererea de chemare în judecată.
La termenul de judecată din 07.10.2013, instanța a respins ca neîntemeiate excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocate de către pârâtă, și a unit cu fondul excepția prescripției dreptului la acțiune (fila 181).
A fost administrată proba cu interogatoriul reclamanților (filele 168, 170).
Instanța, din oficiu, potrivit art. 22 alin. 2 Cod procedură civilă, a dispus depunerea la dosarul cauzei a convenției de credit nr._ din 27.10.2006, înscrisul solicitat fiind depus de către părți.
Reclamanții și pârâta au depus concluzii scrise.
Analizând susținerile părților coroborate cu ansamblul probelor administrate în prezenta cauză, instanța reține următoarele:
La data de 17.10.2008, pârâta S.C. V. România S.A., în calitate de „bancă” și reclamanții T. M. și T. P., în calitate de împrumutați și garanți ipotecari, au încheiat convenția de credit nr._, pe o durată de 228 luni, având ca obiect suma de 194.000 lei. Creditul a fost acordat în vederea refinanțării unui credit acordat de către S.C. V. România S.A. în baza convenției de credit nr._ din 27.10.2006 în valoare de 10.000 euro și pentru acoperirea cheltuielilor personale curente.
Totodată a fost instituit dreptul de ipotecă de rang I asupra apartamentului nr. 11 situat în ., ., . cadastral 40-C1-U11, întabulat în cartea funciară nr. 4.356 a localității Tomești, proprietatea reclamanților.
Potrivit art. 5 lit. a din Condițiile Speciale ale Convenției, a fost stabilit un comision de risc de 0,32% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată durata derulării Convenției de credit.
I.Instanța, analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâtă, urmează a o respinge ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori, invocată de către reclamanți, constituie transpunerea în plan național a Directivei 93/13 C.E care instituie un sistem de protecție fundamentat pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate în raport cu comerciantul în ceea ce privește posibilitatea sa reală de a negocia clauzele contractuale, împrejurare ce îl determină să adere la contractul redactat în prealabil de către comerciant, fără nicio posibilitate de a influența prevederile contractului.
Finalitatea urmărită prin Directiva 93/13 a C.E., obligatorie pentru statele membre, este aceea de a asigura consumatorului o protecție efectivă, dată fiind situația de inferioritate în care se găsește acesta în raport cu comerciantul în privința posibilității de a negocia clauzele contractului. Prin urmare, ori de câte ori aplică dispozițiile dreptului intern, judecătorul național este ținut să le interpreteze în lumina și finalitatea Directivei 93/13 C.E. în vederea atingerii scopului avut în vedere în momentul adoptării actului comunitar (hotărârea pronunțată la data de 27.06.2000 de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele reunite C -240/98-C244/98 Oceano Grupo Editorial S.A, paragraful 32).
În cauzele reunite C-240/98 - C-244/98 Oceano Grupo Editorial S.A. contra Rocio Murciano Quintero, Curtea Europeană de Justiție a statuat că „protecția pe care o asigură Directiva 93/13/CEE a Consiliului, din 05.04.1993, cu privire la clauzele abuzive din contractele încheiate cu consumatorii, permite judecătorului național să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale supuse aprecierii sale atunci când examinează admisibilitatea unei cereri la o instanță națională”. De asemenea trebuie avute în vedere și principiul supremației dreptului comunitar în raport cu legislația națională, precum și principiul interpretării legislației naționale în lumina dreptului comunitar, principii ce au fost consacrate în jurisprudența Curții Europene de Justiție.
Față de jurisprudența C.J.U.E. în materie, instanța constată că judecătorul național este obligat să analizeze caracterul pretins abuziv al clauzelor inserate în contractele încheiate cu consumatorii, astfel încât protecția acestora să aibă caracter efectiv. În aceste condiții, nu se poate reține că interesul ocrotit prin edictarea normelor cuprinse în Legea nr. 193/2000 este doar unul personal, sancțiunea încălcării prevederilor actului normativ menționat fiind nulitatea absolută, și nu nulitatea relativă cum a susținut pârâta prin întâmpinare.
De asemenea, acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic anulat este prescriptibilă în toate cazurile, nu doar în situația nulității relative, ci și a nulității absolute, dar termenul de prescripție de 3 ani pentru acțiunea în valorificarea dreptului de creanță al reclamantei începe să curgă la data constatării de către instanță a caracterului abuziv al clauzei și a anulării acestei clauze, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, acesta fiind momentul nașterii dreptului la acțiune, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
II.Pe fondul cauzei, instanța arată următoarele:
Reclamanții au arătat că solicită constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției de credit nr._ din 17.10.2008 motivat de faptul că aceasta nu a fost negociată.
Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor inserate în cuprinsul contractelor de credit încheiate cu consumatorii trebuie realizată în funcție de împrejurările proprii fiecărei spețe (cauza C-137/08, VB Penzugyi Lizing).
În conformitate cu prevederile ar. 4 alin.1 și 2 din Legea nr. 193 din 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, o clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã dacã, prin ea însãși sau împreunã cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților. Totodată, o clauzã contractualã va fi consideratã ca nefiind negociatã direct cu consumatorul dacã aceasta a fost stabilitã fãrã a da posibilitate consumatorului sã influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume 1) clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator și 2) această clauză să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.
Instanța constată că art. 5 lit.a a fost inclusă în Condițiile Speciale ale Convenției de credit nr._ din 17.10.2008.
Analizând secțiunea Condiții Generale ale convenției de credit nr._ din 17.10.2008, instanța constată că art. 3.5 instituie obligația clientului de a achita un comision de risc. Astfel, se stipulează că pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează Băncii un comision de risc, aplicat soldului creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale.
Prin urmare, o eventuală negociere ce a avut loc între părți s-a purtat numai cu privire la cuantumul, modul de plată și termenele scadente, nu și asupra posibilității inserării sau nu a obligației de plată a unei asemenea sume.
Astfel cum a arătat și pârâta, la soluționarea prezentei cauze, instanța trebuie să aibă în vedere consumatorul mediu astfel cum este definit de legiuitorul român prin prevederile art. 2 lit. m din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislația europeana privind protecția consumatorilor. Așadar, consumatorul mediu este consumatorul considerat ca fiind rezonabil informat, atent și precaut, ținând seama de factorii sociali, culturali și lingvistici.
Din interogatoriul administrat reclamanților, instanța reține că reclamanții nu au analizat, anterior semnării convenției, ofertele altor instituții bancare, iar la momentul încheierii contractului s-au raportat la cuantumul total al ratei lunare (răspunsurile la întrebările nr. 12 și nr. 13 din interogatoriile administrate – filele 169 și 171). Reclamanta T. M. a susținut că nu au solicitat să citească o ciornă a convenției de credit înainte de a semna (răspunsul la întrebarea nr. 4 – fila 168). Reclamanții nu au formulat obiecțiuni cu privire la vreuna dintre clauzele contractuale (răspunsul la întrebarea nr. 4), iar motivul pentru care au optat să încheie convenția de credit cu pârâta a fost dat de împrejurarea că mai aveau o altă convenție de credit încheiată cu aceeași instituție bancară, pentru suma de 10.000 euro, și au considerat că reprezentanții pârâtei sunt „la fel de serioși” (răspunsul la întrebările nr. 12 și nr. 8 – filele 169, 168). Reclamanții au manifestat interes numai cu privire la rata lunară pe care trebuiau să o achite (răspunsul la întrebarea nr. 13).
Din răspunsurile reclamanților la interogatoriu rezultă că aceștia nici nu au încercat o negociere a costurilor contractului, astfel încât nu se poate reține un eventual refuz al pârâtei de a negocia clauzele contractuale, inclusiv cea privitoare la comisionul de risc. Instanța reține că, în urma simulării efectuate înainte de încheierea contractului, reclamanții au fost mulțumiți de nivelul ratei lunare, raportat la posibilitățile lor materiale. Mai mult, reclamanții cunoșteau modalitatea pârâtei de redactare a contractelor, astfel cum rezultă din convenția de credit nr._ din 27.10.2006 pe care aceștia au încheiat-o anterior cu aceeași instituție bancară și care a format convingerea reclamatei că „vor fi la fel de serioși”.
Analizând convenția de credit încheiată între aceleași părți la data de 27.10.2006, așadar cu 2 ani anterior semnării convenției de credit ce cuprinde clauza contestată, instanța constată că și în acest contract a fost inserată clauza referitoare la comisionul de risc ce a fost stabilit la procentul de 0,45% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit (fila 224).
Mai reține instanța că reclamanții au încheiat prezenta convenție de credit în vederea refinanțării unui alt credit, acordat de către pârâtă, în sumă de 10.000 euro.
Așadar, față de cele arătate mai sus, având în vedere răspunsurile reclamanților la interogatoriul administrat la propunerea pârâtei, instanța reține caracterul negociat al clauzei cuprinse în art. 5 lit. a din Convenția de Credit nr._ din 17.10.2008, împrumutații neputându-se prevala de propria culpă, de propria lipsă de diligență la încheierea contractului pentru a obține constatarea nulității absolute a unei clauze pe care, la momentul încheierii contractului, au apreciat-o ca fiindu-le favorabilă.
Prin urmare, față de cele arătate mai sus, în temeiul prevederilor art. 4 alin.1 și 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, instanța apreciază ca neîntemeiată prezenta acțiune, motiv pentru care urmează a o respinge ca atare.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de către pârâtă, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată cererea acesteia de obligare a reclamanților la plata sumei reprezentând onorariul apărătorului ales, întrucât factura fiscală depusă la dosarul cauzei nu probează plata efectivă a sumei de 1674 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de către pârâta S.C. V. România S.A., prin întâmpinare.
Respinge ca neîntemeiată acțiunea exercitată de către reclamanții T. P., CNP_, și T. M., CNP_, ambii cu domiciliul procedural ales la Cabinet de Avocat A. D. din Iași, ., ., ., județul Iași în contradictoriu cu pârâta S.C. V. România S.A., CUI_, cu sediul procedural ales la Cabinet de Avocat I. M. din Iași, ..27, ..2, ..
Respinge ca neîntemeiată cererea pârâtei de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere ce urmează a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.12.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. E. C. P. C.
Red. B.E.C./ Tehnored. B.E.C./ P.C./22.01.2014, 4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|
