Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 20/2013. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 20/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 20-12-2013 în dosarul nr. 15209/245/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.
Ședința publică din data de 20 decembrie 2013
Instanța constituită0 din:
PREȘEDINTE: I. I.
GREFIER: P. D.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta L. M. M. și pe pârâta C. D., având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc la data de 13.12.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 20.12.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cereri de chemare în judecată reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6.01.2010,pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, reclamanta L. M. M. a solicitat în contradictoriu cu B. S. constatarea valabilității convenției intervenite între părți și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic cu privire la un imobil garsonieră situat în București, ., .. 2, .. în esență, s-a arătat că 24.04.2007 s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare între părți, reclamanta achitând pârâtului vânzător la acel moment suma de_ lei cu titlul de preț al vânzării. Vânzătorul i-ar fi promis că la momentul întabulării imobilului în CF o va contacta pentru perfectarea vânzării în formă autentică. Susține reclamanta că ar fi stabilit verbal cu vânzătorul să îl viziteze și să îl ajute în gospodărie, dar având în vedere evenimentele din familia sa ( nașterea unui minor și moartea mamei reclamantei) în anul 2009 nu a putut să îl viziteze foarte des. Susține că la sfârșitul lunii octombrie, deși a încercat că îl contacteze nu a reușit. Susține reclamanta că înscrisul sub semnătură privată din 2007 ar fi stat la baza transmiterii dreptului de proprietate, iar instanța are posibilitatea de a suplini consimțământul pârâtului. În drept, au fost invocate prevederile art. 1073, 942, 943, 962, 964, 969,970,973,1068,1172,1176,1294-1295 C.civ.
La data de 11.05.2010, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare în sensul că obiectul acțiunii este pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare cumpărare.
La data de 1.06.2010, reclamanta a depus cerere completatoare prin care a arătat că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâta C. D., moștenitoare testamentară a pârâtului, decedat la 2.11.2009.
La data de 20.09.2010, pârâta precizată a depus întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive, pentru că nu s-ar fi făcut dovada calității sale de moștenitor, excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune deoarece data precizării acțiunii și a modificării cadrului procesual este cea care trebuie luată în calcul, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii întrucât actul sub semnătură privată de care înțelege să se folosească reclamanta este semnat doar de martor, sunt nereale susținerile referitoare la întreținerea vânzătorului, acesta din urmă fiind foarte bolnav și existând pericolul de a fi fost surprins prin manifestări dolosive sau chiar să nu beneficieze de discernământ.
Prima instanță a procedat la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, iar prin sentința nr._/9.11.2010, pronunțată în dosarul nr. 192/_ a admis excepția prescripției reținând în esență că acțiunea promovată are un caracter real, iar în lipsa unui termen prevăzut în contract dreptul de a solicita pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de vânzare cumpărare se naște chiar la momentul încheierii actului - 27.-4.2007. mai mult termenul de prescripție aplicabil este cel general de 3 ani 9 pentru drepturi de creanță) și acesta s-a împlinit la data de 27.04.2010, anterior momentului modificării cererii de chemare în judecată. Mai reține prima instanță că întrucât nu poate fi vorba de o acțiune în care pârâta C. D. să „preia procedura” după moartea pârâtului în cursul procesului ( acesta fiind deja decedat la data promovării acțiunii) data care trebuie luată în considerare pentru raportarea la termenul de prescripție este chiar data modificării cererii inițiale adică 1.06.2010, dată la care termenul era deja împlinit.
Împotriva acestei sentințe a fost declarat recurs, reclamanta susținând că în mod greșit instanța a admis această excepție. Prin decizia 2200 R/19.09.2011, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București a admis recursul promovat, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că în mod greșit prima instanță a luat în calcul momentul modificării acțiunii. Astfel s-a subliniat că deși acțiunea ar fi trebuit respinsă pentru lipsa capacității procesuale de folosință, instanța s-a pronunțat cu privire la admiterea cererii modificatoare și a constatat că a operat schimbarea cadrului procesual, prin introducerea în cauză a „moștenitoarei” pârâtului, asimilând astfel această situație celei de continuare a procesului prin moștenitori. Rezultă așadar că interpretarea trebuie să fie unitară, iar momentul la care trebuie raportat termenul de prescripție este cel al promovării acțiunii 6.01.2010 și nu momentul modificării - 1.06.2010. rezultă așadar că la momentul inițial al promovării acțiunii termenul de prescripție nu era împlinit. Cu privire la soluția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei aceasta a rămas irevocabilă, instanța nepronunțându-se într-un examen de fond și asupra acesteia.
Dosarul a fost trimis spre rejudecare la Judecătoria sectorului 3 București. În rejudecare, pârâta a invocat excepția lipsei capacității de folosință, a necompetenței teritoriale relative, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii. Reclamanta a răspuns acestor critici prin depunerea de concluzii și înscrisuri. Prin sentința 3205/21.02.2012, pronunțată în dosarul nr._/301/2011, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței teritoriale relative și a declinat judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Iași. Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut că este vorba de o acțiune personală, iar normele de competență trebuie stabilite în raport de prevederile art. 5 C.pr.civ, adică instanța de la domiciliul pârâtului. Or, domiciliul pârâtei, în cadrul acțiunii modificate este în Iași. Sentința a fost dată că calea de atac a recursului, însă între timp dosarul a fost declinat la Judecătoria Iași și înregistrat sub numărul_, la data de 16.05.2012, cu prim termen de judecată 5.10.2012.
Instanța a efectuat din oficiu demersuri pentru identificarea dosarului „înaintat” în contextul în care deși declinat, dosarul se afla în recurs la Tribunalul București. Pe bază de adresă oficială au fost solicitate informații despre termenul acordat în recurs și copii certificate ale dosarului, copii ce nu au fost înaintate, conform răspunsului la adresă înaintat de Tribunalul București.
Având în vedere situația particulară, instanța a pus în discuția părților necesitatea suspendării cauzei în temeiul unei situații asimilate celei descrise de art. 244 alin. 1 C.pr.civ, în contextul unui recurs promovat împotriva unei sentințe de declinare și a lipsei dosarului, în materialitatea sa. Cursul procesului a fost suspendat până la rămânerea irevocabilă a sentinței Tribunalului București, prin încheierea din 14 decembrie 2012. la data de 26.06.2013, prin decizie irevocabilă, instanța de control judiciar a respins ca inadmisibil recursul în cadrul dosarului_/301/2010, iar prin adresa din 2.10.2013, Judecătoria Iași a recepționat efectiv toate cele 4 dosare de fond și recurs aferente prezentei acțiuni.
La data de 9.10.2013, reclamanta a formulat o cerere de repunere pe rol, iar ulterior a depus precizări și înscrisuri prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Iași și a solicitat declinarea competenței și înaintarea dosarului către Inalta Curte de casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.
Instanța a stabilit prin rezoluție termen pentru discutarea cererii de repunere pe rol a cauzei la data de 13.12.2013, când părțile reprezentate și respectiv asistate de avocați aleși au depus concluzii sub aspectul cererii de repunere pe rol și au solicitat continuarea judecății și punerea în discuție a excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași.
Având în vedere îndeplinirea condițiilor legale pentru repunerea cauzei pe rol și situația particulară ce a generat suspendarea în primă instanță a prezentei acțiuni civile, față de rămânerea irevocabilă a soluției din recurs împotriva sentinței de declinare a competenței, având în vedere și concluziile părților, instanța va admite cererea de repunere pe rol și va constata că acestea au solicitat expres continuarea judecății la același termen de judecată și punerea în discuție a cererilor și excepțiilor pendinte.
Analizând excepția necompetenței teritoriale invocate de reclamantă, în temeiul art. 137 C.pr.civ, instanța reține următoarele aspecte:
Reclamanta motivează excepția invocată în sensul că ar fi vorba de o excepție de necompetență teritorială absolută, cererea formulată de aceasta având caracterul unei acțiuni reale, în raport de care sunt aplicabile prevederile art. 13 C.pr.civ. susține reclamanta că prin actul sub semnătură privată de care înțelege să se prevaleze ar fi operat o veritabilă transmitere a dreptului de proprietate asupra unui imobil situat în București, astfel încât competența de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act autentic nu poate să aparțină decât instanței de la locul situării imobilului.
Pe de altă parte, pârâta apreciază că excepția invocată este neîntemeiată, competența teritorială fiind doar relativă, iar reclamanta neavând posibilitatea de a o invoca, cu atât mai mult cu cât se opune excepția autorității de lucru judecat. Competența se stabilește în acord cu prevederile art. 5 C.pr.civ, astfel încât instanța de la domiciliul pârâtei ( din acțiunea modificată de reclamantă) este cea căreia trebuie să îi aparțină competența de soluționare. Or, pârâta C. D. domiciliază în Iași, aspect ce era valabil și la momentul cererii modificatoare.
Un prim aspect pe care instanța îl reține este reprezentat de posibilitatea încadrării juridice corecte a excepției invocate de reclamantă, prin analiza motivelor expuse de părți și a naturii acțiunii. Pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic constituie în esență o acțiune personală și nicidecum reală, aptă a fi circumscrisă prevederilor art. 13 din C.pr.civ, articol ce reglementează competența exclusivă ( teritorială) în cazul cererilor privitoare la imobile. Or, în atare caz devine operantă regula generală înscrisă în art. 5 din C.pr.civ, potrivit căreia cererea se introduce la domiciliul pârâtului.
Odată stabilit acest aspect, instanța va proceda în cele ce urmează la analiza contextului absolut particular în care se invocă o atare excepție și a aspectelor legate de presupusa autoritate de lucru judecat despre care face vorbire pârâta, posibilitatea reală a reclamantei de a invoca excepția și caracterul întemeiat sau neîntemeiat al acesteia.
Instanța subliniază faptul că o hotărâre de declinare a competenței nu se opune cu autoritate de lucru judecat și nici nu beneficiază de putere de lucru judecat în fața instanței în favoarea căreia este declinată competența. Astfel aceasta constituie o simplă dezînvestire a instanței care a admis excepția necompetenței, fără a constitui o obligație pentru instanța de trimitere, care are, potrivit dispozițiilor legale în materie, posibilitatea de a aprecia asupra propriei sale competențe. Mai mult, instanța reține că în absența unei căi de atac admisibile împotriva hotărârii de declinare a competenței, decizia din 26.06.2013, a Tribunalului București, pronunțată în cadrul dosarului_/301/2010 nu se poate bucura nici ea de acest efect recunoscut hotărârilor de a se opune unei noi aprecieri a competenței.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 158 (5) C.pr.civ, dacă necompetența nu este de ordine publică, partea care a formulat cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declararea necompetenței. Desigur, această normă este de natură a disciplina reclamantul în consecvența formulării unei cereri de chemare în judecată și evitarea declinărilor „ nejustificate” pe parcursul procesului, apropiindu-se ca natură unei veritabile sancțiuni a alegerii inițiale de competență, realizate odată cu promovarea cererii de chemare în judecată. Nu trebuie pierdut din vedere însă faptul că reclamanta a promovat cererea în contradictoriu cu o persoană decedată, al cărei ultim domiciliu s-a aflat pe raza Municipiului București, iar pe parcursul procesului și-a modificat cererea, prin schimbarea cadrului procesual și introducerea în cauză a pârâtei C. D.. De asemenea, prima instanță, deși a luat act de faptul că decesul pârâtului inițial a survenit la_, iar acțiunea fusese promovată la 6/01.2010 a încuviințat solicitarea de modificare a acțiunii. Modificarea operată prin schimbarea pârâtei nu a fost reanalizată și desființată de prima instanță de control judiciar, soluția asupra lipsei calității procesuale pasive rămânând irevocabilă odată cu pronunțarea primei instanțe de recurs și prima trimitere spre rejudecare din 19.09.2011. de asemenea, instanța de control judiciar a precizat că lipsa capacității de folosință nu mai putea fi pusă în discuție în recurs și a respins excepția prescripției reținând în considerente că prin admiterea cererii de modificare, prima instanță a apreciat că situația aplicabilă este similară continuării procesului de către moștenitori, deși în realitate pârâtul decedase anterior momentului promovării acțiunii.
Nici în acest caz instanța nu mai poate reveni asupra măsurilor deja dispuse, apreciind că acțiune a fost formulată ab initio în raport de pârâta C. D., ci că aceasta a fost modificată pe parcursul procesului, prin introducerea în cauză a moștenitorului pârâtului inițial. Or, în acest caz, instanța nu poate aprecia ca incidente prevederile art. 5 C.pr.civ în raport de noul domiciliu al „ moștenitorului” pârâtului inițial, competența fiind stabilită în raport de domiciliul primului pârât B. S..
De asemenea, nu ne aflăm în situația excepțională de sancționare a conduitei reclamantei cu privire la alegerea competenței și imposibilitatea de modificare ulterioară a acesteia, deoarece L. M. M. a promovat acțiunea pe rolul instanțelor din București, la Judecătoria sectorului 3, în circumscripția căreia domiciliase pârâtul chemat în judecată. Astfel, persoana introdusă ulterior în judecată nu poate determina o schimbare de competență, în aceeași manieră în care schimbarea domiciliului pârâtului pe parcursul procesului nu poate determina o schimbare de competență.
Instanța apreciază că susținerile reclamantei referitoare la competența teritorială a Judecătoriei sectorului 3 București sunt pertinente, aceasta trebuind să fie stabilită în raport de domiciliul pârâtului inițial ( față de contextul cu totul particular al admiterii cererii modificatoare pe parcursul procesului, la data de 1.06.2010 și introducerea unui nou pârât ca moștenitor al celui inițial) și că deși are natura juridică a unei norme relative nu ne aflăm în situația descrisă de 158 (5) C.pr.civ care să interzică reclamantului invocarea necompetenței teritoriale relative. Mai mult, în raport de situația particulară a cursului judecății prezentei cauze ( în absența dosarelor de fond și a hotărârii de recurs împotriva soluției de declinare), instanța apreciază că reclamata este în termen pentru promovarea unei atare excepții.
Pentru totalitatea considerentelor anterior expuse, instanța va admite excepția necompetenței calificate ca fiind teritorială relativă, va declina judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București și, constatând că în fața sa s-a născut conflictul negativ ( prin admiterea excepției necompetenței), va constata că în prezența unui conflict de competență între două judecătorii din circumscripții ale Curților de Apel diferite, se impune suspendarea oricăror proceduri și înaintarea dosarului Inaltei Curți de Casație și Justiție, singura în drept a se pronunța asupra conflictului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de repunere pe rol a cauzei și constată că părțile prezente la termenul din 13 decembrie 2013 sunt de acord și solicită continuarea judecății la acest moment.
Admite excepția necompetenței teritoriale invocate de reclamantă, pe care o califică ca fiind de ordin relativ. Declină competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
Constată existența unui conflict negativ de competență și dispune sesizarea instanței superioare comune instanțelor de judecată aflate în conflict, respectiv Inalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea prezentului conflict. Trimite dosarul pentru soluționarea conflictului Înaltei Curți de Casație și justiție.
Constată suspendat de drept cursul judecății până la soluționarea conflictului de competență, în temeiul art. 21 C.pr.civ.
Irevocabilă.
Pronunțată astăzi, 20 decembrie 2013, în ședință publică.
Președinte, Grefier,
Red/tehn. jud. II
2 ex, 23.12.2013
| ← Constatare nulitate act juridic. Hotărâre din 09-12-2013,... | Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI → |
|---|
