Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 18-07-2013 în dosarul nr. 4126/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 18 Iulie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. O.
Grefier A. M.
SENTINȚA Nr._/2013
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe contestator Ș. F., contestator Ș. A. E. și pe intimat B.- G. SA PRIN SUCURSALA IAȘI, intimat S.C R. M. S.R.L IAȘI PRIN ADM. JUD. LICHIDATOR COMPANY 2003 SRL, chemat în garanție B. M. I. ȘI M. L., având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 11.07.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Constată că prin contestația la executare înregistrată la această instanță sub nr._, precizată ulterior, contestatorii Ș. F. și Ș. A. E., în contradictoriu cu intimatele B.- G. SA prin SUCURSALA IAȘI și S.C R. M. S.R.L IAȘI prin administrator judiciar, au solicitat anularea somației emise la data de 21.01.2013 în dosarul de executare nr. 90/2011 și radierea acestei somații din cartea funciară, ce privește imobilul din Iași, ., .>
Prin precizarea ulterioară a contestației la executare, contestatorii au arătat că nu mai solicită suspendarea executării silite.
Contestația la executare a fost legal timbrată.
În motivarea contestației la executare se arată că împotriva contestatorilor, în calitatea lor de garanți ipotecari ai intimatei . Iași, s-a declanșat executarea silită, formându-se două dosare de executare, însă cu toate acestea, în dosarul de executare nr. 90/2001 a fost emisă o somație comună, prin care li s-a pus în vedere să achite ambele debite ce fac obiectele celor două dosare de executare, cu toate că unul din debite, cel în lei, este în prezent achitat integral, iar pentru cel în euro nu există o garanție imobiliară din partea contestatorilor cu imobilul din Iași, ., . cu un alt imobil.
Legal fiind citate, intimatele au depus la dosar întâmpinări și o cerere de chemare în garanție legal timbrată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata . Iași prin administrator judiciar Lichidator Company 2003 SPRL, a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Iași și excepția lipsei calității procesuale active a contestatorilor, în cazul în care contestația la executare privește bunurile sale, având în vedere că societatea se află în insolvență și că s-a format deja dosarul nr._ /a2 la Tribunalul Iași, având ca obiect contestația împotriva vânzării silite imobiliare formulată de contestatorul Ș. F..
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata B.-G. SA prin Sucursala Iași, a arătat că în cererea de executare silită a solicitat expres ca executarea fidejusorilor să se facă exclusiv prin poprire asupra veniturilor acestora și a chemat în garanție pe B. M. I. și M. L., care a început executarea silită asupra bunului imobil proprietatea fidejusorilor, din Iași, ., din motive necunoscute băncii intimate.
Deoarece la termenul de judecată din data de 27.06.2013 nu a fost procedura legal îndeplinită cu contestatoarea, se va mai pronunța odată instanța asupra excepțiilor invocate în cauză, prin prezenta hotărâre, în același sens, de respingere a celor două excepții, având în vedere actele din dosarele de executare și precizările apărătorului băncii intimate, că prezenta contestație la executare nu privește bunurile intimatei . Iași, aflată în insolvență.
În probațiune au fost depuse la dosar acte și înscrisuri, printre care și actele din dosarele de executare nr. 90/2011 și 91/2011 ale B. M. I. și M. L..
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține că împotriva contestatorilor au fost formate două dosare de executare silită, respectiv nr. 90/2011 și 91/2011, la B. M. I. și M. L., la solicitarea intimatei B.-G. SA prin Sucursala Iași.
Deși prin cererea inițială de executare silită nr. 152/24.01.2011 banca intimată a solicitat executorilor judecătorești ca executarea silită a contestatorilor, în calitate de fidejusori, să se facă exclusiv prin poprire, ulterior, conform cererilor de la filele 64-66 dosar, banca respectivă a solicitat ca și pentru debitul în euro executarea să se efectueze și cu privire la imobilul proprietatea acestora, din Iași, ., .. Iași.
Executorii judecătorești s-au conformat solicitărilor băncii intimate și au emis către contestatori somația imobiliară din data de 21.01.2013, deși pentru creditul în euro ei nu au garantat cu imobilul situat în Iași, ., . contractului de credit nr._/09.09.2008, pentru acest contract, ce se regăsește în dosarul nr,_/245/2011 al Judecătoriei Iași și a fost studiat de către instanță atunci când a soluționat cauza de față, existând o garanție cu un alt imobil proprietatea contestatorilor, situat în Iași, ., jud. Iași.
Față de aceste considerente, văzând și disp. art. 399 și următoarele din vechiul C.pr.civ., instanța va respinge excepțiile invocate în cauză, iar pe fond va admite contestația la executare, așa cum a fost precizată ulterior, dispunând în sensul celor solicitate de către contestatori și, totodată, va respinge cererea de chemare în garanție formulată de către banca intimată, ca neîntemeiată, cu obligarea băncii intimate la plata cheltuielilor de judecată către contestatori, conform disp. art. 274 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepțiile necompetenței materiale a instanței de a soluționa cauza și a lipsei calității procesuale active a contestatorilor, iar pe fond admite contestația la executare formulată și precizată ulterior de contestatorii Ș. F. și Ș. A. E., ambii domiciliați în Iași, ., în contradictoriu cu intimatele B.- G. SA prin SUCURSALA IAȘI, cu sediul în Iași, .. 1B-2A, jud. Iași și S.C R. M. S.R.L IAȘI prin administrator judiciar Lichidator Company 2003 SPRL.
Respinge cererea de chemare în garanție a B. M. I. și M. L., cu sediul în Iași, .. 1, . intimata B. – G. SA, prin Sucursala Iași.
Dispune anularea somației emise la data de 21.01.2013 în dosarul de executare silită nr. 90/2011 al B. M. I. și M. L. și radierea respectivei somații din Cartea Funciară nr._-C1-U4 care privește imobilul situat în Iași, ., . cadastral 3071/1/P/1.
Obligă pe intimata B.- G. SA, prin SUCURSALA IAȘI, să plătească contestatorilor suma de 207,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 Iulie 2013.
Președinte, Grefier,
O.M. M.A.
Redactat O.M.
Teh. 6ex. I.L. – 26.11.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 9760/2013. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 19/2013. Judecătoria IAŞI → |
---|