Contestaţie la executare. Hotărâre din 06-08-2013, Judecătoria IAŞI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 06-08-2013 în dosarul nr. 35308/245/2011*

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 06.08.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – P. Ș. A.

Grefier - L. C.

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea V. S. și pe intervenienta în nume propriu V. S., intimata PAȚA E., având ca obiect contestație la executare rejudecare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29.07.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din data de 29.07.2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru astăzi, 06.08.2013, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 31.10.2011 sub nr._ și reînregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.05.2013, ca urmare a admiterii recursului declarat și trimiterii cauzei spre rejudecare, contestatoarea V. S. a formulat, în contradictoriu cu intimata Pață E., contestație împotriva executării silite începute de B. P. S. S. în dosarul de executare nr. 703/2011. S-au solicitat și cheltuieli de judecată.

În fapt, contestatoarea a arătat că prin acțiunea înregistrată sub nr._ a fost chemată în judecată de Pața E., care a revendicat o suprafață de teren despre care considera că s-ar fi aflat în posesia contestatoarei. Instanța a admis în parte acțiunea, însă contestatoare consideră că sentința pronunțată ar fi netemeinică întrucât instanța nu a ținut seama de faptul că pârâta contestatoare vânduse terenul respectiv în anul 1995, prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/30.05.1995 fetei sale, V. S.. De altfel, o parte din acest teren este ocupat de utilități sau construcții civile, aspect ce nu a fost avut în vedere de instanță. De asemenea, instanța nu a ținut seama nici de sentința civilă nr. 4003/24.05.1991 pronunțată în dosarul nr. 4531/1991 de Judecătoria Iași, sentință prin care s-a constata uzucapiunea imobilului situat în Iași, ., în favoarea contestatoarei, astfel că titlul contestatoarei era preferabil față de cel al intimatei. Întrucât intimata nu s-a judecat în contradictoriu cu persoana care este era adevăratul proprietar al terenului (V. S.), contestatoarea apreciază că aceeasta nu deține un titlu executoriu valid.

În drept, s-au invocat prevederile art. 399-404 C.p.c.

Acțiunea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 194 lei și timbru judiciar de 3 lei.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației la executare. Mai arată intimata că titlul de proprietate al contestatoarei a fost anulat, și pe cale de consecință a fost anulat și actul de dobândire al fiicei contestatoarei. Instanța a avut în vedere, prin sent.civ.nr.3983/15.03.2010 și sent.civ.nr. 4003/24.05.1991 pronunțată în dosarul nr. 4531/1991, invocată de contestatoare.

La termenul din data de 05.12.2011 Pață S., proprietara terenului supus executării silite, a formulat cerere de intervenție în interes propriu, ce a fost respinsă de instanță ca inadmisibilă.

Prin sent.civ.nr._/16.12.2011 instanța a admis excepția inadmisibilității contestației la executare, invocată prin întâmpinare, și a respins contestația la executare ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs contestatoarea V. S. și intervenienta V. S., recurs ce a fost admis prin dec.civ.nr. 2233/26.10.2012, respingându-se excepția inadmisibilității contestației la executare și a cererii de intervenție și trimițându-se cauza spre rejudecare Judecătoriei Iași.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:

Prin sent.civ.nr. 3983/15.03.2010 pronunțată în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta Pață E. (intimată în prezenta cauză), pârâta V. S. (contestatoare în cauza de față) fiind obligată să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei imobilul teren arabil în suprafață de 293 mp situat în mun. Iași, ., amplasat în sector cadastral 4, . potrivit raportului de expertiză tehnică topo-cadastrală întocmit în cauză. Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1237,60 lei. Această hotărâre este irevocabilă. Întrucât contestatoarea nu s-a conformat de bună-voie dispozițiilor sent.civ.nr. 3983/15.03.2010 intimata a solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de această hotărâre, luând astfel naștere dosarul execuțional nr. 703/2011 al B. P. S. S.. Executarea silită derulată în cadrul acestui dosar execuțional este contestată în prezenta cauză.

Din analiza sent.civ.nr. 3983/15.03.2010 rezultă, contrar susținerilor contestatoarei, că instanța a avut în vedere la pronunțarea soluției și împrejurarea că pârâta vânduse în anul 1995 suprafața de teren din Iași, ., fiicei sale, intervenienta în interes propriu V. S.. Instanța a reținut faptul că în cadrul acțiunii în revendicare calitatea procesuală pasivă aparține celui care stăpânește în fapt imobilul revendicat; or, în urma efectuării expertizei topo-cadastrale s-a constatat că pârâta (contestatoarea din prezenta cauză) stăpânea în fapt terenul ce făcea obiectul litigiului. În orice caz, în cadrul contestației la executare nu poate fi cenzurată legalitatea sau temeinicia hotărârii judecătorești ce constituie titlu executoriu (art. 399 alin. 3 C.p.c.), împotriva acesteia putând fi formulate căile de atac prevăzute de lege. Or, criticile invocate de contestatoare nu vizează atât procedura de executare silită, cât temeinicia hotărârii judecătorești ce constituie titlu executoriu, invocându-se faptul că în mod greșit intimata s-a judecat, în dosarul nr._, în contradictoriu cu contestatoarea, aceasta trebuind să se judece în contradictoriu cu fiica contestatoarei, intervenienta V. S.. Întrucât contestatoare nu invocă aspecte referitoare la nelegalitatea actelor de executare va fi respinsă ca neîntemeiată contestația acesteia.

În ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu formulată de fiica reclamantei,

V. S., cerere ce a fost constatată admisibilă în principiu de instanța de control judiciar, instanța constată că executarea silită nu o privește pe intervenientă. Aceasta dorește ineficientizarea, pe care contestației la executare, a unei hotărâri judecătorești irevocabile, intrată în puterea lucrului judecat, pronunțată într-un proces în care nu a fost parte inițială și nici nu a intervenit pe parcurs. Intimata nu susține că sent.civ.nr. 3983/15.03.2010 ar fi opozabilă intervenientei, iar executarea silită nu este îndreptată împotriva intervenientei. Dreptul de proprietate al intimatei asupra terenului în discuție există independent de desfășurarea executării silite a sent.civ.nr. 3983/15.03.2010, astfel că intervenineta nu este vătămată prin executarea silită, care nu o privește, ci prin existența dreptului de proprietate al intimatei asupra terenului despre care afirmă că ar fi și în proprietatea sa. Această aparentă suprapunere a celor două drepturi de proprietate exclusive cu privire la același teren poate fi lămurită prin intermediul unei acțiuni în revendicare, dar nu pe calea contestației la executarea unei hotărâri care nu o vizează pe intervenientă.

Terenul în discuție nu constituie un „bun urmărit”, întrucât nu se dorește valorificarea lui în cadrul executării silite, pentru a fi incidente prevederile art. 401 alin. 2 C.p.c., care vizează ipoteza contestației formulate de un terț care pretinde un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit. Executarea silită vizează obligația contestatoarei de a face, de a lăsa terenul în deplină proprietate și liniștită posesie intimatei, respectiv de a achita cheltuielile de judecată. De aceea, intervenienta nu este propriu-zis vătămată prin executare, ci prin existența dreptului de proprietate al intimatei asupra acestui teren, drept de proprietate ce nu depinde de desfășurarea executării silite.

De altfel, în ceea ce privește valabilitatea titlului de proprietate al intervenientei, se constată că sent.civ.nr. 9360/20.10.2004 pronunțată în dosarul nr._/2003 de Judecătoria Iași, devenită irevocabilă, face referire la dec.civ.nr. 249/2003 a Tribunalului Iași, prin care s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate al contestatoarei V. S. în privința suprafeței de 293,45 mp teren, pentru care s-a emis apoi titlul de proprietate nr._/06.09.2007 pe numele intimatei (f.35-36 din dosarul de recurs). În consecință, nici transmiterea, în 1995, prin contract de vânzare-cumpărare, a dreptului de proprietate de la contestatoare la intervenientă, nu putea produce efecte. De altfel, dacă intervenienta ar deține un drept de proprietate valabil cu privire la terenul în suprafață de 293 mp, nu ar mai fi promovat acțiunea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra acestui teren prin uzucapiune, acțiune înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._/245/2011.

În ceea ce privește sentința civilă nr. 4003/24.05.1991 pronunțată în dosarul nr. 4531/1991 de Judecătoria Iași, sentință prin care s-a constatat dobândirea, de către contestatoare, a dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului situat în Iași, ., instanța învederează că această sentință, existentă în dosarul de executare, nu individualizează în nici un mod suprafața de teren astfel dobândită de contestatoare. De asemenea, suprafața de teren la care face referire titlul executoriu este situată în . și nu în .. De altfel, și în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între contestatoare și intervenientă în 1995 (f.17) este menționată ca sursă a dreptului de proprietate al contestatoarei-vânzătoare titlul de proprietate nr._/24.09.1994 (anulat parțial în 2004), și nu sentința civilă nr. 4003/24.05.1991.

Având în vedere ansamblul celor anterior expuse, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta V. S..

Deși acțiunea introductivă de instanță și cererea de intervenție în interes propriu au fost respinse, va fi respinsă și cererea intimatei de obligare a contestatoarei și intervenientei la plata cheltuielilor de judecată întrucât nu s-a făcut dovada acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația la executarea silită ce face obiectul dosarului execuțional nr. 703/2011 al B. P. S. S., formulată de contestatoarea V. S., domiciliată în Iași, ., jud. Iași, în contradictoriu cu intimata Pață E., domiciliată în ., jud. V..

Respinge cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta V. S., domiciliată în Iași, ..

Respinge cererea intimatei de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.08.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./Tehnored. P.Ș.A./ 4 ex/18.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Hotărâre din 06-08-2013, Judecătoria IAŞI