Pretenţii. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 13/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 33129/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

Ședința publică de la 13 Decembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. F. S.

Grefier C. M. S.

Pe rol se află judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta . contradictoriu cu pârâta I.F. B. M. P., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pentru acest termen de judecată procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:

Instanța raportat la dispozițiile art. 131 Noul Cod de procedură civilă, verifică și constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauza, potrivit dispozițiilor art. 107 Noul Cod de procedură civilă.

Instanța, în temeiul art. 238 Noul Cod de procedură civilă, estimează durata procesului ca fiind 6 luni, având în vedere necesitatea ca acesta să fie soluționat într-un termen optim și previzibil.

Instanța, în temeiul art. 258 Noul Cod de procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile ce au fost depuse la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi sub nr._

reclamanta S.C. S. S.A. prin reprezentant legal, a solicitat in contradictoriu cu pârâta I.F. B. M.P. obligarea acesteia la plata sumei de 148 lei reprezentând pret pentru perioada 04._ si suma de 0,98 lei reprezentând penalități de intirziere.

Se mai solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată .

In motivare se arata faptul ca, in baza contractului de prestări servicii nr._/2009 încheiat cu pârâta, reclamanta s-a obligat să colecteze, transporte și să depoziteze deșeuri menajere, în schimbul unui preț, însă pârâta nu si-a indeplinit obligațiile contractuale.

A mai arătat reclamanta că nu s-au achitat nici până in prezent facturile emise pentru perioada 04._ motiv pentru care, potrivit art. 8 pct 3 din contract s-au calculat pentru aceasta perioada penalitati de intirziere, procentul de penalitate aplicat fiind de 0,04%, conform OUG nr. 88/2010.

În drept se invocă dispoz C civ.

Cererea a fost legal timbrata.

S-au anexat copii după adresa de convocare la conciliere ,confirmarea de primire a acesteia, contractul de prestări servicii, fișa calcul penalitati, facturi fiscale.

Pârâta, legal citata, nu a formulat intimpinare.

Față de actele si lucrările dosarului, instanța va admite cererea pentru următoarele motive:

Între reclamantă și pârâta a intervenit un contract privind prestarea serviciilor de salubritate de către reclamantă nr._/2009 dar pe parcursul derulării acestui contract, pârâta nu a achitat suma de 148 lei .

Conform art 1270 din Noul cod civil contractul valabil incheiat are putere de lege intre partile contractante, iar potrivit art 1516 din Noul Cod Civil, creditorul are dreptul la indeplinirea integrala, exacta si la timp a obligatiei, in caz contrar avand dreptul la daune interese .

F. de dispoz mentionate instanta considera ca in cauza de față reclamanta a facut dovada existenței unei obligații de plată în sarcina pârâtei, a contravalorii serviciilor prestate de reclamantă în beneficiul pârâtei, așa cum s-a obligat prin semnarea contractului, ce reprezinta manifestarea sa de voință precum și a sumei reprezentând prestări servicii.

Și în ceea ce priveste penalitatile solicitate acestea au fost prevazute expres de parti in intelegerea acestora ce reprezinta manifestarea lor de vointa conform art 8 pct 3 din contract iar penalitatile au fost calculate in conformitate cu dispoz legale.

Pentru aceste considerente, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 148 lei reprezentând pret pentru perioada 04._ si suma de 0,98 lei reprezentând penalități de intirziere.

In temeiul dispozițiilor art. 453 C.pr.civ. obligă pârâta să plătească reclamantei 24 lei cu titlu de cheltuieli de judecată si 35 lei cheltuieli de mediere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de către reclamanta .>, cu sediul in Iași, ., jud. Iași, prin reprezentant legal în contradictoriu cu pârâtul I.F. B. M.P. cu domic in Iasi, .. 9, jud Iasi.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 148 lei reprezentând pret pentru perioada 04._ si suma de 0,98 lei reprezentând penalități de intirziere.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei 24 lei cu titlu de cheltuieli de judecată si 35 lei cheltuieli de mediere.

Cu drept de apel in în termen de 30 zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecatoria Iasi .

Pronunțată în ședință publică azi,13.12.2013.

Președinte, Grefier,

S. A. F. S. C.

Red/Tehnored. S.A.F./S.C.

4 ex./23.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria IAŞI