Obligaţie de a face. Hotărâre din 09-07-2013, Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 09-07-2013 în dosarul nr. 35560/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 09 Iulie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: Z.-L. M.-O.
Grefier: B. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol se află judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții G. M., G. D. C. și G. A. C. în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect obligație de a face; constatare nulitate absolută clauză abuzivă; restituire sumă - Lg.193/2000.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâta, prin reprezentant convențional, lipsă fiind reclamanții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 25.06.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, pentru a se depune concluzii scrise și dovada cheltuielilor de judecată de către pârâtă, a amânat pronunțarea cauzei pentru 02.07.2013, când a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 20.11.2012, sub nr._, reclamanții: G. M., G. D. C. și G. A. C., G. M., G. D. C. și G. A. C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta .:
- constatarea nulității absolute a clauzei contractuale incluse în convenția de credit nr._/14.07.2008, privind aplicarea comisionului de risc, respectiv art. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale convenției de credit și a clauzei privind comisionul de risc din art. 3 pct.5 lit.b - actul adițional nr. 5/19.07.2011 la Convenția de credit nr._/14.07.2008;
- obligarea pârâtei la restituirea sumei de 11.766,74 CHF (echivalentul în lei la data plății), reprezentând comisionul de risc calculat de la data primei plăți și până la data formulării acțiunii, precum și la plata sumei achitată de reclamanți cu titlu de comision de risc între data formulării acțiunii și data pronunțării hotărârii, sumă ce se solicită a fi actualizată potrivit indicelui de inflație,
- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente debitului menționat anterior, calculată începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată,
- obligarea pârâtei la continuarea relațiilor contractule cu reclamanții în baza Convenției de credit nr._/14.07.2008 și a actelor sale adiționale, cu excluderea clauzei privind comisionul de risc;
- obligarea pârâtei la emiterea unui nou plan de rambursare credit,
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Cererea este scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, prin raportare la dispozițiile art. 15 lit.j Lg. 146/1997 cu referire la lg. 193/2000 și art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995.
În fapt, reclamanții au arătat că împrumutații G. A. și G. M. au încheiat cu pârâta convenția de credit nr._/14.07.2008, valoarea creditului fiind de 140.000 CHF, pe o perioadă de 216 luni.
În partea intitulată „condiții speciale ale convenției”, la pct 5 lit.a – comision de risc – este stipulată clauza, potrivit căreia, împrumutații datorează băncii un comision de risc de 0,22% aplicat la soldul creditului „plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit”, clauză pe care reclamanta o consideră abuzivă astfel cum rezultă din prevederile Legii nr. 193/2000. Acest comision a fost perceput de pârâtă și plătit de împrumutați de la data primei anuități și până la data de 18.07.2011, iar după această dată, prin modificarea operată în baza actului adițional nr. 5/19.07.2011 valoarea procentuală a comisionului de risc perceput de bancă și plătit de împrumutați a fost de 0,05% pe lună, aplicat la soldul creditului
Reclamanta apreciază, făcând referire la art. 4 din Legea nr. 193/2000, dispoziția înscrisă în art. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale convenției de credit reprezintă o clauză abuzivă întrucât, pe de o parte, nu a fost negociată și, pe de altă parte, „creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”.
Mai mult, reclamanta arată că returnarea împrumutului a fost garantată prin constituirea mai multor garanții reale imobiliare asupra unor bunuri imobile – ipoteca de rang I asupra imobilului teren aparținând împrumutaților, așa cum este prevăzut la pct.7 din convenția de credit nr._/14.07.2008, imobilul este asigurat pentru acoperirea tuturor riscurilor, iar polița de asigurare a fost cesionată în favoarea pârâtei. Ulterior, această garanție a fost extinsă prin actul adițional nr. 2/12.03.2010 asupra unei suprafețe mai mari de teren.
Reclamanții apreciază că datorită dezechilibrului financiar produs și a îmbogățirii băncii fără justă cauză, sub forma mascată a comisionului de risc, clauza contestată este abuzivă, urmărindu-se, prin inserarea acesteia, trecerea integrală a tuturor riscurilor contractului în sarcina reclamanților, fără posibilitatea restituirii sumelor încasate cu acest titlu, chiar în cazul în care riscul mu s-ar fi produs.
Reclamanții arată că, potrivit Lg. 193/2000, o condiție contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind inechitabilă dacă, în contradicție cu buna-creință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ce decurg din contract în detrimentul consumatorului.
În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 1 alin.3, art.4, 6, 14 Lg. nr. 193/2000.
Anexat cererii de chemare în judecată au fost depuse la dosar înscrisuri, în copie certificată conform cu originalul, după cum urmează: convocare la conciliere directă, punct de vedere exprimat de pârâtă, convenția de credit nr._/14.07.2008, act adițional nr. 2/12.03.2010, act adițional nr. 5/19.07.2011, plan de rambursare credit.
Reclamanții sunt reprezentați în instanță de Cabinet de Avocat „D. D. L.”.
La data de 14.01.2013 pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția de netimbrare a capătului de acțiune prin care se solicită restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc, excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților determinată de lipsa de interes și, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nefondată.
Cu privire la excepția de netimbrare, pârâta a arătat că pretenției de restituire nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 15 lit.j Lg. 146/1997, întrucât acestea sunt incidente doar în ipoteza solicitării constatării nulității absolute sau anulării clauzelor abuzive.
Motivul de nulitate invocat poartă asupra unui viciu de consimțământ care atrage,cel mult, anularea clauzei, respectiv o nulitate relativă, drept prescriptibil în termenul general de trei ani care a început să curgă de la data semnării convenției de credit.
Reclamanții nu mai au interes în cererea formulată pentru că procentul comisionului de risc a fost redus, prin actul adițional nr.5 la contract de la 0,22% la 0,05%, iar acest act a adițional a fost negociat, reclamanții declarând sub semnătură că au înțeles pe deplin termenii actului adițional.
Mai mult, prin același act adițional Banca a acordat reclamanților facilitatea de a amâna la plată ratele creditului pentru o perioadă de 24 luni, în cazul producerii unui dezechilibru financiar, acesta fiind suportat doar de Bancă.
Comisionul de risc este apreciat de către pârâtă ca parte a costului total al creditului, neputându-se vorbi despre o îmbogățire fără just temei.
Se invocă, în apărare, practică judiciară.
Întâmpinarea nu este motivată în drept.
Pârâta este reprezentată în instanță de Cabinet de Avocat „A. M.”.
La termenul din 19.03.2013, pârâta depune precizări cu caracter de apărări scrise, arătând în mod suplimentar, următoarele:
Potrivit prevederilor art.4 din Legea nr.193/2000 instanța nu poate analiza prețul contractului, clauza a cărei nulitate absolută se solicită fiind parte integrantă a acestuia. Pârâta citează în continuare din considerentele deciziei civile nr. 4685/27.11.2012 pronunțată de Înalta curte de casație și justiției în dosarul nr._ .
Pârâta arată că s-a calculat comisionul de risc la soldul lunar al creditului, fapt cunoscut de reclamanți la data încheierii convenției de credit, aste încât nu se poate reține împiedicarea consumatorilor de a aprecia costurile creditului.
Prin încheierea interlocutorie din data de 19.03.2013, pentru considerentele reținute pe larg în conținutul acesteia, instanța a respins excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare.
Prin încheierea din data de 30.04.2013 a fost încuviințată ambelor părți proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul părții adverse.
În administrarea probei cu înscrisuri, reclamanții au mai depus la dosar: certificat de moștenitor nr.23/2011, extras de cont din 27.05.2013, adresă nr. 4138/13.09.2010, adresă nr. 4333/16.03.2010, iar pârâta a anexat toate cele cinci acte adiționale ale convenției de credit nr._/14.07.2008.
La termenul din 28.05.2013 pârâta, prin avocat, renunță la interogatoriul pârâților G. D. C. și G. A. C., fiind luat interogatoriul reclamantei G. M.. Procesul verbal de interogatoriu este atașat la filele 78-79 dosar.
La același termen de judecată sunt puse în discuția părților întrebările interogatoriului propus pentru pârâtă, acestea fiind cenzurate potrivit mențiunilor cuprinse în aceeași încheiere de ședință.
Răspunsul pârâtei la interogatoriu este înaintat și înregistrat la instanță în data de 06.06.2013.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:
Pe fondul cererii privind constatarea nulității absolute a clauzei privind comisionul de risc cuprinse în art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._/14.07.2008, în forma sa inițială și nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de risc din art. 3 pct.5 lit.b - actul adițional nr. 5/19.07.2011 la Convenția de credit nr._/14.07.2008, instanța reține următoarele:
Între pârâtă, în calitate de bancă împrumutătoare, și reclamanta G. M., împreună cu soțul acesteia, G. A., în calitate de împrumutați, s-a încheiat convenția de credit nr._/14.07.2008 (filele 11-14), în temeiul căreia pârâta a acordat reclamanților un credit în valoare de 140.000 CHF, pe o perioadă de 216 luni. În partea intitulată „condiții speciale ale convenției”, la pct. 5 lit. a, a fost stipulată clauza potrivit căreia împrumutații datorează băncii un comision de risc de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a convenției. Executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor aferente, a fost garantată prin constituirea, de către reclamanți, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang I asupra imobilului teren aparținând împrumutaților, așa cum este prevăzut la pct.7 din convenția de credit nr._/14.07.2008, imobilul este asigurat pentru acoperirea tuturor riscurilor, iar polița de asigurare a fost cesionată în favoarea pârâtei. Ulterior, această garanție a fost extinsă prin actul adițional nr. 2/12.03.2010 asupra unei suprafețe mai mari de teren.
G. A. a decedat la data de 02.07.2011, potrivit certificatului de moștenitor de calitate nr. 23/2011(fila 67 dosar), reclamanții G. D. C. și G. A. C., alături de reclamanta G. M., fiind moștenitorii săi.
Raporturile contractuale dintre reclamanți și pârâtă intră sub incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant (pârâta) și consumator (reclamanta), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din amintita lege.
Legea nr. 193/2000 prevede însă și o . clauze care nu pot face obiectul controlului privind caracterul lor abuziv. Astfel, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociazã nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de platã, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altã parte, în mãsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și, în mod corespunzător, art. 4 alin. 6 din actul normativ național transpune prevederile art. 4 alin. 2 din Directivă care, de o manieră mai clară, menționează că „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”.
Clauza de la art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale Convenției de credit are ca obiect stabilirea unui comision, așadar, a unui element component al costului creditului, ceea ce, aparent, ar plasa această clauză sub incidența art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 și, deci, această clauză nu ar putea fi supusă controlului privind caracterul abuziv. Trebuie însă observat faptul că nici art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, nici art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 nu exclud automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea dintre preț și serviciile sau produsele oferite în schimb (fiind necesar să existe o contraprestație corespunzătoare prețului perceput), precum și la necesitatea ca, pentru a nu putea face obiectul controlului, clauza referitoare la preț să fie exprimată în mod clar și inteligibil. Or, în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de risc este doar o parte a costului contractului; partea cea mai importantă a costului contractului este dată de dobânda la credit, la care se adaugă o . comisioane, printre care și cel de risc. Secțiunea 3, intitulată „Costuri” din condițiile generale ale convenției de credit, la art. 3.5, definește comisionul de risc ca fiind acel comision perceput pentru punerea la dispoziție a creditului, definiție care este identică în substanță cu cea oferită de art. 3.1 cu privire la dobânda curentă. Nicio altă prevedere contractuală, fie ea din Condițiile generale sau speciale, nu oferă alte informații cu privire la destinația comisionului de risc, justificarea acestuia. În consecință, se constată că pentru același serviciu (acordarea creditului) se percep două costuri, fără ca distincția dintre aceste costuri să fie exprimată în mod clar și inteligibil, așa cum cer art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE și art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000. Perspectiva din care simpla determinare a prețului, sub forma unui procent din soldul creditului, ar reprezenta o exprimare clară și inteligibilă a clauzei referitoare la preț nu poate fi primită, întrucât scindarea costului contractului induce ideea unor rațiuni diferite de percepere a componentelor prețului, ce trebuie cunoscute de cocontractant, trebuie să fie transparente, condiție ce nu e îndeplinită în speță. De altfel, în preambulul Directivei 93/13/CEE se menționează că, deși aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra raportului calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate, totuși acest raport poate fi luat în considerare la aprecierea corectitudinii altor clauze. Această declarație va fi interpretată de instanță, raportat la situația din prezenta cauză, în sensul că, întrucât, cel puțin aparent, pentru același serviciu sunt percepute două costuri, poate fi analizat caracterul eventual abuziv al unuia dintre ele, prin prisma perceperii, deja, a celuilalt cost. De asemenea, prevederea mai multor clauze având ca obiect costuri diferite percepute pentru același serviciu aduce în discuție problema existenței unei veritabile contraprestații pentru unele dintre aceste costuri, în speță comisionul de risc, aspect ce va fi analizat însă cu prilejul examinării cerinței bunei credințe în stipularea clauzei cenzurate.
Împrejurarea că reclamanta și soțul acesteia au avut cunoștință atât de existența cât și de întinderea obligațiilor ce le reveneau, și sub aspectul valorii, și sub cel al perioadei, și au fost de acord, prin semnarea convenției, cu plata comisionului de risc, dispunând de posibilitatea de a refuza semnarea convenției dacă nu erau de acord cu acest comision, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr. 193/2000. A valida un astfel de raționament ar echivala cu lipsirea, în mare parte, de aplicabilitate a dispozițiilor acestui act normativ, în condițiile în care prin edictarea sa legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care deja au încheiat cu comercianți contracte ce ar putea conține clauze abuzive. Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art. 969 C.civ. conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr. 193/2000 reglementând tocmai situații în care clauze contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.
Având în vedere ansamblul celor anterior expuse, instanța apreciază că poate proceda la analiza caracterului eventual abuziv al clauzei de la art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale Convenției de credit, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 193/2000.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã dacã, prin ea însãși sau împreunã cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților. A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauzã contractualã va fi consideratã ca nefiind negociatã direct cu consumatorul dacã aceasta a fost stabilitã fãrã a da posibilitate consumatorului sã influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, un prim pas în analiza caracterului abuziv al unei clauze contractuale, în temeiul Legii nr. 193/2000, este stabilirea împrejurării dacă acea clauză a fost negociată cu consumatorul.
Art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 prevede că dacã un comerciant pretinde cã o clauzã standard preformulatã a fost negociatã direct cu consumatorul, este de datoria lui sã prezinte probe în acest sens. Or, clauza privind comisionul de risc a fost deja prevăzută, în mod imperativ, în Condițiile generale ale convenției, Condiții cu privire la care chiar pârâta afirmă în întâmpinare că sunt condiții standard, preformulate, un contract de adeziune, astfel că, prin prisma art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000, sarcina probei faptului că această clauză ar fi fost negociată cu reclamanții îi revenea, prin raportare și la dispozițiile art.1169 Cod civil. Pentru a dovedi această împrejurare pârâta a solicitat administrarea probei cu interogatoriul reclamantei G. M., probă administrată în cauză nemijlocit de către instanță. Răspunsul reclamantei la întrebările nr.1,2,3,4,5,9 este neconcludent sub aspectul ce s-a dorit a se dovedi astfel că nu se poate reține că pârâta nu a negociat cu reclamanta și cu soțul acesteia clauza privind comisionul de risc, nici în mod direct și nici prin informarea clara a acestora asupra implicațiilor acestei clauze. De altfel, în condițiile în care însăși destinația comisionului de risc nu a fost clarificată în contract, din prevederile contractuale rezultând că el ar avea același rol ca și dobânda (respectiv remunerarea pârâtei pentru acordarea creditului), nefiind vorba de o funcție evidentă și uzuală, precum cea a dobânzii, era aproape imposibil pentru un consumator diligent, dar fără cunoștințe de specialitate în domeniu, să poată negocia acest comision, al cărui rol și mod de funcționare nu-i era cunoscut.
Pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 în privința
dispoziției de la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale convenției de credit nr._/14.07.2008, este însă necesar și ca această clauză să fi creat, în detrimentul consumatorului (reclamanții) și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Potrivit pârâtei, comisionul de risc prevăzut la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale convenției de credit reprezintă costul perceput de bancă și datorat de client în legătură cu administrarea riscurilor asumate de bancă prin punerea la dispoziție a creditului, întrucât pe parcursul derulării convenției există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor și nesigur, constând în materializarea riscului de credit sau a riscului de piață.
Potrivit art. 175 din Regulamentul BNR nr. 18/17.09.2009 privind cadrul de administrare a activității instituțiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri și condițiile de externalizare a activităților acestora, „la evaluarea riscului legal și a riscului reputațional instituțiile de credit trebuie să ia în considerare cadrul de reglementare, inclusiv în domeniul social, precum și orice alte elemente care le pot afecta activitatea (de exemplu publicitatea negativă, conformă sau nu cu realitatea, făcută practicilor de afaceri și/sau persoanelor legate de acestea), pierderea încrederii în soliditatea unei instituții de credit cauzată de afectarea gravă a securității acesteia în urma unor atacuri interne sau externe asupra sistemului informațional, întâmpinarea de către clienți a unor probleme în utilizarea anumitor produse fără a avea suficiente informații despre acestea și fără a cunoaște procedurile de remediere a problemelor respective, necunoașterea drepturilor și obligațiilor părților unei tranzacții de tip electronic banking. A.. 2 al art. 175 prevede că în vederea reducerii riscului legal și reputațional, instituțiile de credit pot dezvolta programe de educare a clienților pentru utilizarea produselor și serviciilor oferite, pentru cunoașterea comisioanelor aferente acestora, pentru semnalarea problemelor ce pot apărea și a modalităților de soluționare a acestora. Chiar dacă am supune analizei aceste dispoziții legale care fac referire la riscul bancar, se poate lesne observa că art. 175 din Regulamentul BNR nr. 18/17.09.2009 vizează situații ce pot genera risc bancar relativ independente de comportamentul consumatorului și care nu pot fi imputate acestuia, iar recomandarea BNR pentru reducerea acestor riscuri vizează o mai bună implicare a băncilor în informarea clientului, iar nu punerea în sarcina clientului a acestor riscuri.
Instanța constată că, potrivit art. 4 ind. 4 din Regulamentul BNR nr. 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, „împrumutătorii sunt obligați să informeze clienții prin menționarea în cadrul graficelor de rambursare aferente contractelor de credit ori, dacă nu se întocmesc grafice de rambursare, prin menționarea distinctã în cadrul contractelor de credit a posibilității modificării, în sensul majorării, a sumelor datorate, în cazul materializării riscului valutar, a riscului de rată a dobânzii ori în cazul creșterii costului creditului provenind din comisioane și alte cheltuieli privind administrarea creditului prevăzute în contract”. Așadar, potrivit acestui text legal, în vigoare la data încheierii convenției de credit dintre părți, pârâta avea posibilitatea de a prevedea, în contract, clauze care să-i confere doar posibilitatea modificării costului contractului în ipoteza în care s-ar materializa, în viitor, riscurile existente pe piața bancară, dar nu i se conferea dreptul de a percepe anticipat vreun comision doar pentru eventualitatea producerii unui asemenea risc.
Riscurile acordării împrumutului generate strict de persoana împrumutaților (reclamanții, în speță) au fost acoperite prin constituirea, de către aceștia, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang unu.
Mai mult, s-a cedat în favoarea băncii pârâte și polița de asigurare a imobilui asurpa căruia s-a constituit ipoteca, potrivit art. 7 lit. b din „condițiile speciale” ale convenției de credit (înscrisuri la dosar). Pârâta nu a făcut proba că ar fi avut, la încheierea contractului, suspiciuni fondate cu privire la comportamentul viitor al reclamantei și al soțului acesteia în desfășurarea raportului contractual în discuție, comportament de natură să genereze o probabilitate crescută de a prejudicia banca. De asemenea, în ipoteza deprecierii garanțiilor, pârâta poate urmări orice alte bunuri prezente sau viitoare ale reclamanților, garanția expresă prevăzută în contract neînlăturând posibilitatea de urmărire a restului patrimoniului său. Totodată, potrivit art. 8.1 lit. d din Condițiile generale ale Convenției de credit, banca are posibilitatea de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat, împreună cu dobânda și toate celelalte costuri datorate de client, în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător. Având în vedere ansamblul acestor date, instanța nu poate identifica riscul la care s-ar fi supus pârâta prin acordarea creditului, risc legat de persoana reclamantei și a soțului acesteia.
Este firesc faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, altele decât cele decurgând strict din conduita împrumutatului, dar desfășurarea oricărei activități comerciale implică o . riscuri pentru comerciant, pe care acesta trebuie să și le asume odată ce a ales să se implice în respectiva activitate. De aceea, punerea în sarcina reclamanților, anticipat și nediferențiat, a tuturor riscurilor pe care le-ar putea întâmpina banca, contravine cerințelor bunei-credințe.
Mai mult, banca s-a pus oricum la adăpostul suferirii de pierderi ca urmare a unor evoluții ale pieții în defavoarea sa și prin intermediul clauzei de la art. 3 lit. d din Condițiile speciale ale convenției de credit, rezervându-și, inițial, dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară și ulterior (actul adițional nr. 5/19.07.2011), de a ajusta valoarea ratei dobânzii potrivit indicelui Libor CHF la trei luni. În schimb, contractul nu prevede nicio clauză referitoare la situația în care nu s-ar produce, până la finele perioadei contractuale sau până la rambursarea integrală a valorii contractului, vreo situație de natură a afecta interesele băncii legate de acest contract, la fel cum nu conține prevederi referitoare la cazul în care evoluțiile pieței monetare ar fi în favoarea băncii și în defavoarea clientului. Astfel, spre exemplu, se poate constata că, în speță, evoluția cursului de schimb leu/franc elvețian, după momentul încheierii contractului, a fost în favoarea pârâtei și în defavoarea reclamanților, dar reclamanții au achitat, și în această situație, comisionul de risc, fără vreo posibilitate de a recupera, nici măcar parțial, valoarea acestui comision, la finele contractului.
În ceea ce privește cerința impusă de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 ca, prin clauza al cărei caracter abuziv se cere a fi constatat, să se fi creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților, instanța constată că, potrivit planului de rambursare a creditului anexat convenției de credit încheiată de părți, valoarea totală a comisionului de risc raportat la o valoare a creditului de 140.000 CHF și o valoare totală a ratelor de credit și a dobânzilor reprezenta aproximativ 20% din valoarea totală a ratelor de credit și a dobânzilor. Acest fapt, coroborat și cu cele arătate în paragraful anterior, conduce la concluzia că prin stipularea clauzei care prevede acest comision s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante.
Având în vedere că s-a constatat întrunirea cumulativă a tuturor condițiilor prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, instanța urmează a constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” (și al art. 3 pct. 5 din Condițiile Generale) ale Convenției de credit nr. cuprinse în art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._/14.07.2008 și a dispune anularea acestei clauze, pentru nevalabilitatea obiectului acestor prevederi contractuale, determinată de caracterul lor ilicit (art. 5 C.civ.). Caracterul licit al obiectului unei clauze contractuale este o condiție de valabilitate a acelei clauze. Art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 interzicea comercianților stipularea, în contractele încheiate cu consumatorii, de clauze abuzive; prin constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de risc, implicit (prin medierea dispozițiilor art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000) se ajunge la constatarea caracterului ilicit al obiectului clauzei constând în perceperea comisionului de risc.
Considerațiile care au stat la baza analizei pretenției privind constatarea nulității absolute a clauzei cuprinse în art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._/14.07.2008 în forma sa inițială rămân, deopotrivă valabile și în ceea ce privește nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de risc din art. 3 pct.5 lit.b - actul adițional nr. 5/19.07.2011 la Convenția de credit nr._/14.07.2008. Împrejurarea că procentul acestui comision este sensibil mai mic nu poate conduce la ideea că a fost înlăturată condiția dezechilibrului semnificativ, atâta timp cât, în totalitatea sa, clauza are caracter ilicit.
Capătul de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea sumei de 11.766,74 CHF (echivalentul în lei la data plății), reprezentând comisionul de risc calculat de la data primei plăți până la data de și până la data formulării acțiunii, apare ca accesoriu în raport cu pretenția anterior analizată și impune admiterea sa pentru acest considerent, având în vedere aspectul dovedit al efectuării plăților, potrivit extraselor de cont depuse și necesității reparării integrale a prejudiciului cauzat reclamanților.
În ceea ce privește plata dobânzii legale, instanța apreciază că, raportat la soluția pronunțată asupra capătului de cerere principal și la natura juridică a obligației de plată a dobânzii, creanța poate fi apreciată ca certă, lichidă și exigibilă de la data pronunțării, astfel încât această pretenție urmează a fi admisă, în măsura celor precizate anterior.
Pe de altă parte, instanța reține că, având în vedere împrejurarea calculării comisionului de risc direct în monedă străină și conversiei acestor sume în lei la data plății efective, pentru repararea integrală a prejudiciului nu este necesară actualizarea vreunei sume cu indicele de inflație, pretenția cu acest obiect apărând ca neîntemeiată.
În ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la continuarea relațiilor contractule cu reclamanții în baza Convenției de credit nr._/14.07.2008 și a actelor sale adiționale, cu excluderea clauzei privind comisionul de risc precum și obligarea pârâtei la emiterea unui nou plan de rambursare credit, instanța reține următoarele:
Având în vedere că limitele învestirii raportat la obiectul capetelor de cerere principale, instanța va constata că nulitatea clauzelor contestate nu afectează valabilitatea Convenției de credit nr._/14.07.2008 sub aspectul tuturor celorlalte clauze, fiind direct incidente dispozițiile art. 1255 N.C.C.; cum însă nu există o dispoziție legală care să poată înlocui clauza constatată nulă, instanța apreciază că se impune continuarea relațiilor contractule cu reclamanții în baza Convenției de credit nr._/14.07.2008 și a actelor sale adiționale, exclusiv prin excluderea clauzei privind comisionul de risc și obligarea pârâtei la emiterea unui nou plan de rambursare credit, conform celor dispuse anterior.
Față de cererile accesorii formulate de ambele părți, privind obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată, dând eficiență dispozițiilor art. 274 C.proc.civ. potrivit cu care „partea care cade în pretenții va fi obligată să plătească cheltuieli de judecată”, instanța, față de culpa procesuală reținută în sarcina pârâtei prin raportare la soluția dată pretențiilor principale și incidentale, va admite în parte cererea accesorie formulată de reclamanți și va obliga pârâta să plătească reclamanților cheltuielile de judecată în suma de 2500 lei, reprezentând onorariu parțial avocat, respingând ca neîntemeiată, cererea cu acerași obiect formulată de către pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții G. M., G. D. C. și G. A. C., cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat „D. D. L.” în Iași, ., ..B, ., județul Iași în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, ., ., sector 2.
Admite capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a unor clauze contractuale. Constată nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de risc cuprinse în art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._/14.07.2008, în forma sa inițială și nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de risc din art. 3 pct.5 lit.b - actul adițional nr. 5/19.07.2011 la Convenția de credit nr._/14.07.2008.
Admite capătul de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea sumei de 11.766,74 CHF (echivalentul în lei la data plății), reprezentând comisionul de risc calculat de la data primei plăți și până la data formulării acțiunii, precum și la plata sumei plătită de reclamanți cu titlu de comision de risc între data formulării acțiunii și data pronunțării prezentei sentințe.
Admite capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente debitului menționat anterior, calculată începând cu data pronunțării prezentei hotărâri.
Respinge cererea reclamanților privind actualizarea debitului cu indicele de inflație.
Obligă pârâta să continue relațiile contractule cu reclamanții în baza Convenției de credit nr._/14.07.2008 și a actelor sale adiționale, cu excluderea clauzei privind comisionul de risc. Obligă pe pârâtă să emită un nou plan de rambursare credit, conform celor dispuse anterior.
Admite în parte cererea reclamanților privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Obligă pe pârâta . să plătească reclamanților G. M., G. D. C. și G. A. C. suma de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu parțial de avocat.
Respinge cererea pârâtei de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.07.2013.
Președinte, Grefier,
Z.-L. M.-O. B. R.
Red/ Tehnored Z-L M-O/B.R.
6ex./28.10.2013
| ← Pretenţii. Hotărâre din 11-12-2013, Judecătoria IAŞI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 02/2013. Judecătoria IAŞI → |
|---|
