Obligaţie de a face. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 20490/245/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 27 Noiembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. N.
Grefier: P. T.
Sentința civilă nr._/2013
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul PACHIȚANu V. și pe pârâtul M. IAȘI PRIN PRIMAR, având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20 noiembrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, pentru a acorda părților posibilitatea de a formula concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei acțiuni civile, notează următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._ 211 reclamantul Pachițanu V. a chemat în judecată pârâtul M. Iași solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat să îi încheie contractul de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în Iași, ., ce face obiectul contractului de închiriere nr. 3651/30.01.2001.
În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că este beneficiarul contractului de închiriere nr. 3651/2001, reînnoit în anul 2006, pentru imobilul cu destinația de locuință din Iași, .. A solicitat în numeroase rânduri pârâtului să i se vândă imobilul cererea care i-a fost respinsă, însă apreciază că este îndreptățit să îl cumpere.
În drept reclamantul a invocat dispozițiile art. 9 din Legea 112/1995, art. 43 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Reclamantul a anexat la dosarul cauzei copia contractului de închiriere, copia cererii prin care a solicitat vânzarea imobilului, adresele nr._/23.02.2011, nr. 5230/04.05.2006, nr._/28.02.2011.
S-a făcut dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în valoare de 10 lei și s-a aplicat timbru judiciar de 0,3 lei.
Legal citat, pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiuni reclamantului ca neîntemeiată.
În cuprinsul întâmpinării pârâtul a arătat că raporturile de locațiune cu reclamantul au luat naștere ulterior intrării în vigoare a legii nr. 112/1995, astfel că prevederile art. 9 din acest act normativ nu sunt aplicabile în cauză.
Pârâtul a mai susținut că textul legal nu instituie o obligație de a înstrăina imobilul către chiriaș, ci doar o facultate, astfel încât nu poate fi obligat să încheie act de vânzare-cumpărare împotriva voinței sale, dreptul său de proprietate fiind garanta de art. 480 cod civil și art. 1 din Protocolul 1 din CEDO.
În drept pârâtul a invocat dispozițiile legii nr. 112/1995, HG 20/1996 și ale legii nr. 10/2001.
La solicitarea instanței reclamantul a depus la dosarul cauzei copia hotărârilor judecătorești care au soluționat definitiv și irevocabil acțiunea în revendicare formulată de A. E., având ca obiect imobilul în litigiu.
Prin sentința civilă nr._/2012 a Judecătoriei Iași, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul Pachițanu V., domiciliat în Iași, . în contradictoriu cu pârâtul M. Iași, prin reprezentantul său legal, reclamantul fiind obligat să încheie cu pârâtul contractul de vânzare-cumpărare pentru imobilul de locuit situat în Iași, ., care face obiectul contractului de închiriere nr. 3651/30.01.2011. Prin decizia civilă nr. 220/17.04.2013 Tribunalul Iași a admis apelul formulat de M. Iași împotriva sentinței civile nr._/2012, cauza fiind trimisă spre rejudecare, fiind înregistrată pe rolul Judecătorie Iași la data de 06 septembrie 2013 sub nr. _ .
În rejudecare, pârâtul a fost reprezentat de mandatar avocat, G. B. conform împuternicirii ./_, care a reiterat susținerile din acțiunea inițială.
În cadrul cercetării judecătorești instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, prin prisma motivelor indicate de reclamant și a apărărilor formulate de pârâtă, reține următoarele:
În fapt, reclamantul Pachițanu V. în calitate de locatar, și pârâtul M. Iași, prin Primar, în calitate de locator, au încheiat contractul de închiriere pentru suprafața locativă cu destinație de locuință nr. 3651 din 30.01.2001, având ca obiect locuința situată în Iași, ..
Reclamantul a precizat că obiectul acțiunii îl constituie obligație de a face, solicitând obligarea pârâtului M. Iași, prin Primar, să îi vândă imobilul menționat în contractul de închiriere nr. 3651 din 30.01.2001. Totodată, reclamantul și-a întemeiat prezenta acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtei la vânzare, pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995 și art. 43 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit dispozițiile art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute in proprietatea statului, chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natura foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrala sau în rate a prețului, dar și dispozițiile art. 43 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, devenit art. 42. Potrivit art. 42 din această lege, „(1) Imobilele care, în urma procedurilor prevăzute la cap. III nu se restituie persoanelor îndreptățite rămân în administrarea deținătorilor actuali. (2) Imobilele cu altă destinație decât cea de locuință, prevăzute la alin.(1), se pot înstrăina potrivit legislației in vigoare. Deținătorii cu titlu valabil la data intrării în vigoare a prezentei legi au drept de preemțiune.(3) Imobilele cu destinația de locuințe, prevăzute la alin.(1), pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare, chiriașii având drept de preemțiune.”
Instanța constată că din textele legale menționate mai sus și din cuprinsul contractului de închiriere 3651 din 30.01.2001, nu rezultă în sarcina pârâtului o obligație de a vinde imobilul, obligație a cărei nerespectare să justifice admiterea prezentei acțiuni în condițiile art. 1516 alin. 1 și art. 1528 Cod civil.
Conform art. 9, iar prin H.G. nr. 20/1996, modificată, prin H.G. nr. 11/1997, privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, s-a stabilit că au dreptul de a cumpăra imobilele doar chiriașii care au încheiat contracte de închiriere, în mod valabil, la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995, însă titularul dreptului de proprietate nu este obligat să vândă, actele normative stabilind doar o facultate a acestuia de a înstrăina.
În același sens, art. 42 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 consacră facultatea proprietarului de a înstrăina și nu o obligație, fiind utilizată sintagma imobilele „pot fi înstrăinate”. Răspunderea pârâtului poate fi angajată numai în situația în care nu ar respecta dreptul de preemțiune al chiriașului, însă premisa necesară este adoptarea de către acesta a deciziei de a vinde locuința.
Interpretarea prevederilor art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 și art. 42 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, conform căreia, în sarcina unității administrativ – teritoriale, s-a născut obligația de a vinde imobilul, echivalează cu o încălcare a dreptului de proprietate al unității administrativ – teritoriale, atingerea adusă proprietății fiind contrară nu numai prevederilor art. 44 alin. 2 din Constituția României potrivit căruia „Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular”, dar și dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
În acest sens, instanța apreciază că sunt pe deplin aplicabile considerentele avute în vedere de Curtea Constituțională la pronunțarea Deciziei nr. 871/09.10.2007, prin care a fost declarată neconstituțională în întregime OUG nr. 1102/2005 privind vânzarea spațiilor proprietatea privată a statului sau unităților administrativ teritoriale, cu destinația de cabinete medicale, precum și a spațiilor în care se desfășoară activități conexe actului medical.
Respectarea prerogativei dispoziției se impune inclusiv în cazul proprietății publice, afectată realizării unor interese publice, asupra cărora titularul dreptului de proprietate este abilitat legal să aprecieze.
Pe de altă parte, locatarii imobilelor preluate de stat, pentru care nu erau îndeplinite condițiile de a cumpăra, au beneficiat, prin Legea nr. 112/1995 și Legea nr. 10/2001 de protecția legiuitorului, prin aplicarea O.G. nr. 40/1999.
În consecință, văzând, în același sens, și Minuta întâlnirii la Consiliul Superior al Magistraturii a Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale din data de 10.03.2010, instanța apreciază că singură ideea de protecție a interesului reclamantului nu poate justifica admiterea acțiunii față de ansamblul normelor relevante, interpretate în litera și spiritul lor.
În consecință instanța apreciază, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâtului M. Iași, motiv pentru care o va respinge ca atare.
În temeiul dispozițiilor art. 274 și aplicând principiul disponibilității instanța va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată, de către părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul PACHIȚANU V., domiciliat în Iași, . în contradictoriu cu pârâtul M. IAȘI, cu sediul în Iași, . și Sfânt nr. 11, județul Iași.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
4Ex./31.01.2014
Red./Tehnored. M.N.
| ← Pretenţii. Hotărâre din 24-09-2013, Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
|---|
