Obligaţie de a face. Sentința nr. 15/2013. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 15/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 15-11-2013 în dosarul nr. 37411/245/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 15 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. I.
GREFIER: P. D.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta J. DOINIȚA și pe pârâtul M. T., având ca obiect ordonanță președințială obligația de a face; plată lipsă folosință.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc la data de 08.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 15.11.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei acțiuni civile, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6.12.2012, pe rolul Judecătoriei Iași, formulată pe calea ordonanței președințiale s-a solicitat de către reclamanta J. Doinița în contradictoriu cu M. T., J. G. și A. A., aceștia din urmă cu precizarea „pentru opozabilitate” obligarea pârâtului M. T. la demolarea edificiului construit în mod abuziv pe terenul proprietatea reclamantei și obligarea acestuia de asemenea la plata contravalorii lipsei d efolosință a terenului, în sumă de 3000 euro.
În motivare, s-a arătat că terenul pe care pârâtul M. T. și-a construit casa, în suprafață totală de 2 ha și 7000 mp teren este situat pe teritoriul satului Mânzătești. În baza titlurilor de proprietate deținute, prin sentința nr. 2653/6.02.2012 s-a admis acțiunea în revendicare și s-a dispus obligarea pârâtului M. la lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a suprafeței de 550 mp ( 460 mp intravilan conform PUG și 144 mp extravilan . este favorabilă, reclamanta susține că nu poate intra în posesia terenului deoarece pârâtul și-a edificat o construcție. Mai susține reclamanta că beneficiază de un drept real și absolut care trebuie să ofere titularului plenitudinea celor trei atribute: posesie, folosință și dispoziție. În drept, reclamanta a arătat că înțelege să se întemeieze pe dispozițiile Codului civil și codului de procedură civilă.
Au fost anexate cererii inițiale împuternicire avocațială.
La termenul de judecată din 14.12.2012, au fost anexate următoarele înscrisuri: copia TP_/26.10.1993, procură specială A. A. pentru reclamantă, copie sentința civilă 2653. față de lipsa de procedură cu pârâții, instanța a dispus reluarea acesteia.
Instanța a dispus din oficiu verificări referitoare la calitatea de avocat în Baroul Iași a numitei G. C..
La data de 20 decembrie 2012, reclamanta a depus precizări scrise prin care a arătat că solicită despăgubiri lipsă de folosință teren în valoare de_ RON pentru perioada 1997 - 2012.
În cadrul ședinței publice din data de 11.01.2013, instanța a interpelat reclamanta cu privire la calitatea în care dorește să participe în proces numita G. C., având în vedere răspunsul Baroului Iași. Aceasta a dat verbal împuternicire de reprezentare în calitate de mandatar numitei G. C.. De asemenea, reclamanta a arătat că din eroare pârâții J. și A. au fost citați la sediul profesional al mandatarului său.
Prin încheierea de ajutor public din data de 1 februarie 2013, instanța a admis cererea reclamantei și a dispus scutirea acesteia de la obligația de achitare a taxei de timbru în cuantum de 891 lei și a timbrului judiciar de 5 lei.
În cadrul ședinței publice din data de 1 februarie 2013, instanța a luat act de modificarea acțiunii reclamantei, în sensul precizării faptului că aceasta înțelege să se judece potrivit dreptului comun, în pretenții, obligații de a face.
La data de 5.02.2013, reclamanta a depus precizări în sensul justificării calității pasive a pârâților J. și A. în sensul că a încercat o înțelegere cu aceștia, pentru promovarea prezentei acțiuni, însă nu au ajuns la nici un rezultat.
J. G. a depus la dosarul cauzei un înscris intitulat întâmpinare prin care a declarat că etse de acord cu acțiunea promovată și solicită demolarea casei de locuit ridicată de M. T. și obligarea acestuia la plata sumei de_ ron contravaloare lipsă folosință.
În cadrul ședinței din data de 8.02.2013, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților A. A. și J. G., a acordat cuvântul asupra acesteia și a admis-o pentru fiecare dintre cei doi pârâți, pe care reclamanta i-a chemat în judecată pentru opozabilitate.
De asemenea, în cadrul aceleiași ședințe s-a pus în discuție excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune al reclamantei în raport de contravaloarea lipsei de folosință teren 1997-2012, excepția fiind unită de instanță cu fondul.
A fost încuviințată proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul părților.
În cadrul ședinței din 22 martie 2013, instanța a procedat la luarea interogatoriului reclamantei și pârâtului M. T., a respins cererea de suspendare a prezentei cauze în temeiul art. 244 C.pr.civ., a unit cu fondul excepția lipsei coparticipării procesuale active, a încuviințat suplimentarea probatoriului cu expertiză în construcții.
Reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar și sub forma scutirii de la plata onorariului de expert în construcții ( încheierea din 19 aprilie 2013).
La data de 29 mai 2013, expertul în construcții a depus raportul de expertiză ce a fost comunicat părților în vederea formulării de obiecțiuni.
În cadrul ședinței d ejudecată din 21 iunie 2013, reclamanta a arătat că înțelege să uziteze de dispozițiile art. 480 C.civil.
La același termen instanța a procedat la încuviințarea unei expertize topo cadastrale și suplimentarea obiectivelor expertizei evaluatorii.
La termenul din 6 septembrie 2013, s-a comunicat și suplimentul expertizei evaluatorii prorogându-se discutarea onorariului definitiv al expertului evaluator.
La data de 14.10.2013, expertul topo a depus la dosar raportul de expertiză ce a fost comunicat părților pentru formularea de obiecțiuni, însoțit de recepția OCPI și avizul favorabil al instituției.
Reclamanta a beneficiat de ajutor public sub forma scutirii integrale de la plata onorariului provizoriu expert topo și supliment expertiză evaluatorie.
În cadrul ședinței de judecată din data de 8.11.2013, s-a luat act de absența oricăror obiecțiuni cu privire la rapoartele de expertiză depuse la dosar, fiind puse în discuție onorariile definitive ale experților, lipsa coparticipării procesuale obligatorii, prescripția dreptului material la acțiune pentru capătul de cerere referitor la lipsa de folosință, precum și fondul cauzei. La interpelarea expresă a instanței, urmărind schița din expertiza topocadastrală, reclamanta a arătat că solicită expres demolarea părții din construcție ce a fost ridicată pe terenul său. Instanța a procedat la închiderea dezbaterilor și la solicitarea expresă a părților a amânat pronunțarea pentru o perioadă de 7 zile, până la data de 15 noiembrie 2013.
Analizând în temeiul art. 137 alin. 2 cu prioritate excepțiile care întârzie sau împiedică judecata de fond, instanța reține următoarele:
Cu privire la excepția lipsei coparticipării procesuale active, invocate de pârâtul M. T. prin întâmpinare, instanța constată caracterul nefondat al acesteia pentru următoarele argumente: potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei respectiv TP nr._ din 26.10.1993, precum și în acord cu dispozitivul sentinței nr. 2653/6.02.2012, definitivă și irevocabilă, terenul pe care reclamanta pretinde că se află construcția, cu destinație casă de locuit a pârâtului, aparține în coproprietate numiților J. Doinița, J. G., A. A. precum și numitei A. E.. În ceea ce privește apărarea dreptului de proprietate aceasta se traduce pe de o parte în acte materiale, acte juridice, iar pe de altă parte în acțiuni în justiție care pot avea caracterul unor acte de dispoziție, administrare sau conservare. Este unanim recunoscut în literatura și practica judiciară faptul că oricare dintre coproprietari poate solicita ridicarea construcțiilor despre care pretinde că ar fi fost edificate abuziv, natura juridică a unui atare demers fiind apropiată celei de act de conservare. Astfel, este admis că oricare coproprietar poate realiza singur acte de conservare ale bunului proprietate comună, acestea fiind în toate cazurile favorabile celorlalți. Pe de altă parte acțiunile în justiție promovate de un coproprietar pot avea efecte față de toți coproprietarii în contextul în care acestea sunt favorabile. De subliniat este faptul că instanța a apreciat pe parcursul procesului că o chemare în judecată a celorlalți coproprietari în calitate de pârâți este necorespunzătoare, invocând și admițând excepția lipsei calității procesuale pasive a acestora. Calitatea de coproprietar nu poate justifica chemarea în judecată pentru opozabilitatea hotărârii a acestor persoane de către unul dintre coproprietari. Față de argumentele anterior expuse, apreciind că ne aflăm în prezența unei excepții de la regula unanimității aplicabilă diferențiat în cazul raporturilor dintre coproprietari, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția invocată de pârât.
Cu privire la excepția prescripției dreptului de a solicita contravaloare lipsei de folosință teren, instanța constată caracterul întemeiat doar în parte, raportat la perioada pentru care această lipsă de folosință a fost solicitată. Astfel, în raport de natura juridică a unui astfel de drept ( de creanță), precum și momentul promovării acțiunii 6.12.2012, instanța reține aplicabilitatea dispozițiilor din decretul 167/1958 referitoare la termenul general de prescripție de 3 ani pentru sumele aferente perioadei 1997 - 6.12.2009 și de asemenea inexistența unor cauze de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției dovedite de reclamantă. Astfel, va admite doar în parte excepția cu privire la perioada indicată, constatând că dreptul material la acțiune s-a stins și va respinge în parte pentru sumele solicitate cu același titlu aferente perioadei 7.12.2009- 6.12.2012.
Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, argumentele de fapt și drept ale părților, instanța va reține următoarele aspecte pe fondul cauzei:
Deși formulată inițial pe calea ordonanței președințiale, prezenta acțiune a fost modificată într-o acțiune de drept comun, obligații de a face, plată lipsă folosință. Reclamanta a înțeles să se prevaleze de atributele proprietarului unui teren de a invoca accesiunea construcției ridicate pe acest teren, solicitând demolarea construcției ca formă de „reparare” a prejudiciului ocazionat și plata contravalorii lipsei de folosință a terenului.
Tinând cont de art. 6 alin. (2) C.civ., se poate observa că accesiunea este supusă legii în vigoare la data producerii sau săvârșirii împrejurării sau faptei care atrage incidența accesiunii, iar, pentru ipoteza unor fapte continue, interesează legea în vigoare la data începerii.
Referitor la nașterea dreptului de a invoca accesiunea, aceasta se identifică cu momentul începerii ridicării respectivei construcții, accesiunea operând de plin drept, pe măsura finalizării acesteia sau înaintării lucrărilor. Se poate spune că accesiune ar fi apropiată ca natură juridică unui drept potestativ care se naște la momentul încorporării lucrării în cadrul terenului. Din probele administrate în prezenta cauză rezultă fără urmă de îndoială că începerea ridicării construcției este situată anterior momentului intrării în vigoare a noului cod civil, prin urmare faptul generator determinând plasarea dreptului sub imperiul vechiul cod civil.
Potrivit fostului art. 494 C.civ. proprietarul terenului pe care a fost ridicată construcția devine, prin accesiune, proprietarul lor, având obligația unei anumite dezdăunări față de constructor. Acesta din urmă poate fi de bună sau de rea credință, legea stabilind ipoteze și moduri distincte de reparare pentru fiecare dintre cele două. Astfel, în situația constructorului de rea credință, proprietarul este în drept să invoce accesiunea și să păstreze construcția cu obligația corelativă de a despăgubi constructorul plătind valoarea muncii și prețul materialelor, indiferent de sporul de valoare dobândit de teren sau să oblige constructorul la demolarea construcțiilor, pe cheltuiala sa și plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului.
Rezultă așadar că reclamanta înțelege să invoce ipoteza unui constructor de rea credință, solicitându-i acestuia din urmă ridicarea construcției și plata contravalorii lipsei de folosință. Proprietarul terenului va dobândi proprietatea asupra construcției în măsura în care va achita contravaloarea materialelor și prețul muncii. În ipoteza în care el va alege ridicarea construcției, instanța trebuie să cerceteze dacă atitudinea proprietarului terenului nu se apropie de un abuz de drept, prin permiterea ridicării acelei construcții, finalizării ei și ulterior a adoptării soluției celei mai puțin economice a demolării.
Constructorul este de rea credință în contextul în care este un simplu detentor al acestuia, uzurpează terenul sau îl deține în baza unui titlu ale cărui vicii îi sunt cunoscute. Buna credință trebuie să existe în momentul ridicării construcției, reaua credință intervenită ulterior nefiind de natură a modifica încadrarea inițială a constructorului.
Buna credință se prezumă, prezumția instituită de codul civil fiind relativă. Astfel, din coroborarea probelor existente la dosarul cauzei, se poate observa că pârâtul M. T. a fost de rea credință la momentul ridicării construcției: din recunoașterile efectuate în cadrul procesului de revendicare ( dosar_/245/2010), concluziile raportului de expertiză în construcții referitoare la lipsa autorizației de construcție, actele de proprietate depuse la dosarul cauzei, susținerile nedovedite ale pârâtului referitoare la existența unui înscris sub semnătură privată încheiat în anul 1997 și A. A..
Cu toate că reaua credință a constructorului dă dreptul proprietarului terenului de a solicita în varianta secundă demolarea construcției și plata lipsei de folosință, instanța reține că în prezenta cauză există o situație particulară: din coroborarea concluziilor raportului de expertiză în construcții cu cele ale expertizei topocadastrale rezultă că imobilul casă de locuit, cu o suprafață utilă de 66,65 mp, este amplasată pe linia de graniță a terenului reclamantei cu terenul vecin, fiind în proporție de 50% pe terenul asupra căruia instanța a recunoscut un drept de proprietate prin sentința din 6 februarie 2012 și 50% pe terenul vecin. Este de observat că legea nu acoperă o atare ipoteză. Astfel, soluțiile practice oferite tind spre conservarea construcției și identificarea unor drepturi corelative pentru suprafața de teren situată sub construcție, însă aceasta doar în ipoteza în care cel puțin o parte semnificativă se regăsește pe terenul proprietate a constructorului.
Din studierea configurării construcției și amplasamentul real al acesteia ( pe diagonală și linia de hotar), expertul topo concluzionând că aceasta se află în parte pe terenul reclamantei, instanța reține existența unui impediment material și juridic în dispunerea soluției demolării: pe de o parte lipsa unei identificări a posibilității concrete de realizare a unei demolări în parte a construcției ( aceasta nefiind divizibilă ci constituind un tot unitar nesusceptibil de a avea o existență separată, pe corpuri de clădire), iar pe de altă parte amplasarea unei proporții de aproximativ 50% din construcția C1 ( imobil cu destinație de locuit) pe terenul vecin celui aflat în proprietatea reclamantei.
Astfel, instanța constată existența unei situații atipice și apreciază că în raport de particularitățile descrise reclamanta nu are posibilitatea de a solicita demolarea întregii construcții și nici a unei porțiuni ce nu are o existență de sine stătătoare din aceasta.
Cu privire la contravaloarea lipsei de folosință a terenului, instanța reține că aceasta este subsecventă solicitării de demolare a construcției și trebuie să urmeze aceeași soluție de respingere ca neîntemeiată, mai mult, chiar în ipoteza în care cererea de demolare ar fi fost admisă, reclamanta ar fi avut sarcina probei efective a lipsei de folosință, prin identificarea în concret a destinației terenului, demonstrarea modului în care acesta a fost efectiv folosit anterior ridicării construcțiilor și a prejudiciilor certe suferite de proprietar prin „pierderea” folosinței acelei porțiuni de teren. Or, reclamanta nu a depus la dosarul cauzei nici un fel de înscrisuri și nici nu a propus alte probe referitoare la acest aspect, realizând exclusiv o evaluare globală, fără a indica nici măcar criteriile avute în vedere pentru o verificare suplimentară. Desigur legea impune rolul activ al instanței, însă aceasta nu se poate substitui părții în cadrul obligației de administrare a probelor, fără încălcarea principiului egalității și a disponibilității.
Astfel, instanța urmează a respinge cererea reclamantei, transformată din punct de vedere al obiectului dintr-o cerere de emitere a unei ordonanțe președințiale într-o cerere de drept comun, obligații de a face, plată lipsă folosință.
Cu privire la onorariul expertului M. A., față de complexitatea lucrărilor efectuate, actelor întreprinse, concluziilor raportului în construcții și evaluator, decontului justificativ, instanța reține că suma de 900 lei este proporțională cu activitatea efectiv derulată de expert în prezenta cauză. Deși a solicitat contravaloarea cheltuielilor materiale efectuate, expertul nu a depus documente justificative. Mai mult, cu privire la reținerile din suma stabilită, instanța reține că acestea nu pot fi suportate de părți cu titlul de onorariu definitiv. Mai mult, se va reține că OG 2/2000 nu stabilește limite minime sau maxime ale onorariilor, singurele criterii inserate pentru aprecierea asupra onorariilor fiind cele anterior expuse. Astfel, instanța va respinge solicitările de majorare cuantum onorariu provizoriu formulate de expert, precum și solicitarea acestuia de acordare a cheltuielilor materiale, constatând că nu a fost anexată dovada efectuării acestora.
În privința expertului topo I. A. M., instanța reține că aceasta a solicitat un onorariu definitiv de 1600 lei, justificând diferența printr-un număr de 80 de ore de lucru a câte 13 lei, cheltuieli materiale și rețineri. Cu toate acestea, unicele cheltuieli materiale dovedite au fost cele de convocare a părților prin scrisoare recomandată - cu un total de 29,40 lei ( fila 240 dosar). Instanța apreciază că în raport de complexitatea lucrărilor efectuate, actelor întreprinse, înscrisurilor deja puse la dispoziție, expertizelor anterior efectuate cu privire la aceeași suprafață de teren, concluziilor raportului topo cadastral, decontului justificativ, suma ce va fi acordată cu titlul de onorariu definitiv este în cuantum de 500 lei ( identică cu cea a onorariului provizoriu), aceasta fiind proporțională cu activitatea efectiv desfășurată.
Cu privire la aceste sume, instanța va reține că ele trebuie să rămână în sarcina reclamantei și că aceasta a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata integrală a onorariilor de 900 și 500 lei, cheltuielile rămânând în sarcina statului. De asemenea, contravaloarea taxei de timbru ( pentru care reclamanta a beneficiat în aceeași manieră de ajutor public) va fi suportată tot din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
Instanța va lua act că nici una dintre părți nu a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei coparticipării procesuale active, excepție invocată de pârât.
Admite în parte excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune pentru sumele de bani reprezentând contravaloare lipsă folosință teren, solicitate de reclamantă, aferente perioadei 1997 – 6.12.2009 și respinge ca prescris capătul de cerere referitor la aceste sume de bani.
Respinge ca neîntemeiată excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune cu privire la sumele de bani aferente perioadei 7.12.2009- 6.12.2012.
Respinge ca neîntemeiată acțiunea ( astfel cum a fost transformată din ordonanță președințială în acțiune de drept comun) promovată de reclamanta J. Doinița, domiciliată în ..26, ., Iași, în contradictoriu cu pârâtul M. T., domiciliat în . J. Iași.
Ia act că a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului J. G., ., ., . și respinge acțiunea în contradictoriu cu acesta, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Ia act că a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. Gh. A., domiciliată în . și respinge acțiunea în contradictoriu cu acesta, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Fixează onorariu definitiv expert evaluator constructor M. A. la suma de 900 lei, sumă pentru care constată că reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii integrale ( prin încheierile din data de 4 octombrie 2013 pentru suma de 100 lei și 19 aprilie 2013 pentru suma de 800 lei). Cheltuielile urmează a fi suportate din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, de stat.
Fixează onorariu definitiv expert topo I. A. M. la suma de 500 lei, pentru care constată, de asemenea, că reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar prin încheierea din data de 8 noiembrie 2013. Cheltuielile urmează a fi suportate din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, de stat.
Ia act că reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar în cuantum de 891 lei și 5 lei timbru. Cheltuielile aferente taxei de timbru vor rămâne de asemenea în sarcina statului, fiind suportate din bugetul special al Ministerului Justiției.
Ia act că nici una din părți nu a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 noiembrie 2013.
Președinte, Grefier,
Red/tehn. jud. II
6 ex, 17.12.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Pretenţii. Hotărâre din 21-10-2013, Judecătoria IAŞI → |
|---|
