Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 9619/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 9619/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 29374/245/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 21 iunie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - I. Z.

Grefier - M. A.-S.

SENTINTA CIVILA NR.9619

Pe rol se află pronuntarea cauzei de minori și familie privind pe reclamanta – pârâtă G. A. (fostă M.) în contradictoriu cu pârâții – reclamant M. I., pârâții M. I. I. având ca obiect partaj bunuri comune.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constata lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care relevă instanței faptul că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 27 mai 2013, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitate reclamantei-pârâte să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea pentru 3 iunie 2013, 10 iunie 2013, 17 iunie 2013 și pentru astăzi, când,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 12.09.2011, așa cum a fost precizata ( a se vedea filele 105 si 114 ds.) ,reclamanta G. A. (FOSTĂ M.) a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâții M. I. ȘI M. I. I., să dispună partajarea bunurilor comune dobândite de către părți în timpul căsătoriei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că:

- solicită să se constate ca au dobândit in timpul căsătoriei, cu o cota de 70 in favoarea ei, bunurile mobile menționate la fila 2 ds și bunul imobil teren in suprafața de 4407 mp, dobândit in baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 179/28.02.2002;

- solicita constatarea unui drept de creanța in valoare de 66.200 lei;

- solicita constatarea unui drept de retenție asupra bunului imobil situat in comuna P. Iloaiei, ., jud Iasi până la achitarea sumei de 66.200 lei

A mai mentionat ca ea după incheierea căsătoriei părtile s-au mutat in casa pe care pârâtul o detinea pe terenul părintilor săi astfel incât ea a investit sume de bani considerabile pentru efectuarea îmbunătățirilor, pentru cumpărarea materialelor de construcție necesare văruirii, montării tâmplăriei, a centralei termice si a racordării la utilități. A precizat ca ea avut un loc de munca constant, fiind nevoita a pleca in anumite perioade in străinătate pentru a aduna banii necesari finisării constructiei si pentru intretinerea familiei, părintii ei fiind si cei care i-au ajutat din punct de vedere material, dar si cu cresterea copilului, iar cu referire la părintii pârâtului a mentionat ca acestia aveau o fire mai rece, lăsând părtile să se descurce exclusiv prin forte proprii. In timp ce ea era plecata in străinătate, pârâtul a anuntat-o ca vrea să divorteze, el incepând o relatie cu una din prietenele ei, situatie ce dus la desfacerea căsătoriei.

Cererea de chemare în judecată a fost motivată în drept pe prev art 36 Codul fam, resp pe prev art 112 si 673 indice unu si urm Cod proc civ.

În dovedirea susținerilor formulate prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri ( filele 5-37,258-326,568-587,591-631 ds ).

Reclamantei i-a fost acordat ajutor public judiciar, in conformitate cu prevederile încheierii de sedinta de la data de 9 noiembrie 2011 ( fila 50 ds).

Pârâtul M. I., legal citat, a formulat întâmpinare si cerere reconventională ( fila 60 si 70 ds).

În motivarea acesteia, a precizat următoarele:

- a solicitat completarea masei bunurilor mobile cu cele indicate la filele 60, 61, 70, 71 ds, menționând ca el nu contesta bunurile mobile indicate de reclamanta si nici valoarea lor;

- nu este de acord cu cota de contribuție solicitata de reclamanta, arătând ca ei au o cota de contribuție de 50 % fiecare; astfel, a arătat ca nu sunt adevărate afirmațiile reclamantei cu privire la faptul că părintii lui nu i-ar fi ajutat si nici cu privire la afirmatia ca părintii ei ar fi fost cei care i-au ajutat din punct de vedere material, invederând ca, in fapt, părintii lui sunt cei care i-au ajutat cu cresterea copilului; a arătat ca el a lucrat pe toata perioada căsniciei, inclusiv in străinătate de unde a trimis sume importante de bani, pachete cu mâncare, îmbrăcăminte, dulciuri etc, realizând in total venituri cu putin peste cele realizate de reclamantă.

- cu privire la atribuirea bunurilor mobile, solicita ca acestea să fie atribuite in loturi egale din punct de vedere valoric, in condițiile in care acest bunuri sunt folosite in exclusivitate de reclamanta de aproape 5 ai de zile, tot ea fiind si cea care le-a adus in mare stare de degradare;

- a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a lui cu privire la capetele patru si cinci de cerere in conditile in care el nu este proprietarul imobilului casa de locuit, proprietarii adevărați fiind părintii lui ;

- in ceea ce priveste îmbunătățirile pretinse de reclamantă,a precizat ca cheltuielile cu racordarea la utilități au fost suportate de către părintii lui, părtile suportând doar o parte din costurile cu racordarea imobilului la gaz metan; a menționat ca sume considerabile de bani pentru achiziționarea materialelor de construcție au provenit de la părinții lui; a menționat la fila 65 ds, îmbunătățirile pe care el le-a efectuat cu tată lui, invederând ca toate lucrările de finisare si amenajare la imobilul cu privire la care reclamanta solicita constatarea unui drept de creanță fiind realizate exclusiv de el impreuna cu tatăl său; a mai precizat ca el nu contesta dreptul de creanta al reclamantei, precizând insă ca suma solicitata de reclamanta este exagerat de mare;

- cu privire la teren, a precizat ca, doreste să se aiba in vedere tot contributia egala, deși cel care a achitat contravaluarea terenului este tată lui, solicitând in consecința atribuirea acestui teren către dânsul ;

Cererile au fost motivate in drept pe prev art 114-118 Cod proc civ, art 30 Codul fam, art 339 din Noul Cod Civil, art 673 indice unu si urm Cod proc civ.

Pârâtul M. I., a formulat intâmpinare la cererea completatoare, conform precizărilor atasate la filele 119-121 ds, făcând precizări cu privire la fiecare imbunătățire pretinsă de reclamantă. Astfel, a precizat ca:

  1. . Anexa din ciment și tablă cu destinația wc, precizează că aceasta este proprietatea exclusivă a părinților lui, fiind edificată de către tatăl subsemnatului din venituri proprii în jurul anilor 2001 – 2002.
  2. . Magazia de lemne în suprafață de 16 m.p., precizează că aceasta a fost edificată atât de tatăl său cât și de el, în sensul că tatăl său a achiziționat cei 8 stâlpi din țeavă necesari edificiării magaziei, iar el a achiziționat scândura și tabla montată deasupra.
  1. . Garajul în suprafață de 16 m.p., precizează că acesta este proprietatea exclusivă a părinților săi, fiind edificat de către părinții lui odată cu edificarea imobilului casă de locuit, întrucât este încorporat în imobilul casă de locuit; el împreună cu fosta lui soție nu a avut nici o contribuție la edificarea garajului.
  1. . Anexa gopsodărească tip balcon în suprafață de 4 m.p. , precizează că a fost edificată de către tatăl său personal, aceasta ocupându-se atât de achiziționarea materialelor de construcție cât și de realizarea acestui corp de construcție.
  1. . Scările de ciment, precizează că au fost edificate exclusiv de către tatăl său, el fiind cel care s-a ocupat atât de achiziționarea materialelor de construcție cât și de efectuarea lucrării.
  1. Beciul în suprafață de 16 m.p., precizează că acesta a fost edificat în jurul anilor 2001 tot de către tatăl său împreună cu un coleg de serviciu pe nume F. D. ( persoană care, de altfel, l-a ajutat la ridicarea întregului imobil construcție casă de locuit și a anexelor proprietatea părinților mei ); beciul are o adâncime de 2,5 m, iar pereții acestuia au fost construiți din bordurile ce mărgineau vechea șosea Iași-P. Iloaiei și care au fost scoase ca urmare a lucrărilor de lărgire a șoselei; de asemenea, placa de beton așezată peste pereții edificați din borduri, stâlpii din țeavă și pereții din scândură, precum și acoperișul din azbociment, au fost achiziționate tot de câtre tatăl său, iar manopera a fost realizată de către tatăl său împreună cu colegul de serviciu anterior menționat.
  1. Coșerul din fier în suprafață de 12 m.p. precizează că și acesta este proprietatea exclusivă a părinților săi; acest coșer din fier inclus de reclamanta -pârâtă în masa de împărțit, face parte din vechile anexe ale unui alt imobil proprietatea părinților săi, imobil casă de locuit vândut de părinții subsemnatului în anul 2001, conform antecontractului de vânzare-cumpărare întocmit de BNP V. L., autentificat sub nr. 637 din 01.10.2001, precum și contractului de vânzare-cumpărare întocmit de BNP V. L. autentificat sub nr. 179 din 28.02.2002. Practic, coșerul din fier a fost adus de către părinții săi din curtea proprietății pe care au înstrăinat-o, acesta făcând parte, în prezent, din anexele construite de părinții săi în spatele imobilului casei de locuit edificată tot de părinții săi și proprietate exclusivă a acestora.
  1. F. edificată în curtea proprietății părinților săi, precizează că aceasta a fost edificată atât de către el împreună cu fosta sa soție precum și de către părinții săi.
  1. Gardul ce împrejmuiește proprietatea părinților subsemnatului, precizează că a fost edificat exclusiv de către tatăl său. Subsemnatul împreună cu reclamanta-pârâtă doar a refăcut o parte din gardul edificat de tatăl meu, aproximativ 20 de metri, pe partea de Vest a proprietății părinților săi.
  1. Căminul hidrofor, precizează că de achiziționarea materialelor de construcție ( balastru, capac tablă ), s-a ocupat exclusiv tatăl său, iar la realizarea efectivă a acestui cămin a contribuit și subsemnatul alături de tatăl său.

Pârâtul M. I. I., legal citat, a formulat la rândul său, intâmpinare ( fila 122 ds).

În motivarea acesteia, a precizat ca intelege să invoce exceptia lipsei calității sale procesuale pasive fata de cererea completatoare așa cum a fost formulata de reclamantă, invederând ca ar fi avut calitate procesuala pasiva cu privire la capetele patru si cinci de cerere. A mai invederat ca el este proprietar al imobilului cu privire la care se solicita constatarea imbunătățirilor, iar la momentul in care s-a mutat in ea fiul lor impreuna cu reclamanta, imobilul era edificat in intregime, fiind si racordat la reteaua de enrgie eletrica, el fiind cele care a investit sume de bani considerabile pentru cumpărarea materialelor de constructie, sume provenite din vânzarea unui alt imobil, in anul 2001, pe care el cu sotia lui l-au avut in proprietate.

A precizat ca el a efectuat impreuna cu fiul său următoarele imbunătătiri:

  • Lucrări de tencuire a imobilului construcție pe exterior;

  • Montarea a două uși din PVC la fiecare dintre cele două intrări ale imobilului casă de locuit;
  • Lucrări de tencuire a imobilului construcție pe interior;

  • Anexa: montare gresie, montat faianță;

  • Bucătărie:montat podea din scândură, tâmplărie PVC și fereastră termopan, ușă din lemn, pereți tencuiți și văruiți cu var lavabil;

  • B.: montat gresie, tâmplărie PVC, fereastră termopan și ușă aluminiu, pereți tencuiți și văruiți cu var lavabil;

  • Hol: montat gresie, montat lambriu din plastic (imitație lemn), aplicat strat de var lavabil pe partea superioară a holului;

  • Camera nr.1: parchet laminat, tâmplărie PVC, fereastră termopan, ușă din lemn, tavan din rigips, var lavabil;

  • Camera nr.2: podea din scândură, tâmplărie PVC, fereastră termopan, ușă din lemn, pereți tencuiți cu lut, aplicat strat de var lavabil;

  • Camera nr. 3: parchet laminat, tâmplărie PVC, fereastră termopan, montate pe pereți diferiți, ușă din lemn, pereți tencuiți cu lut, aplicat strat var lavabil.

În ceea ce privește cheltuielile cu racordarea imobilului casă de locuit proprietatea lui la utilități, precizează că el este cel care a efectuat racordarea imobilului la rețeaua de curent electric și la cea de apă și canalizare și nu reclamanta-pârâtă împreună cu fostul soț. Reclamanta-pârâtă împreună cu fiul său au suportat doar o parte din costurile cu racordarea imobilului construcție la rețeaua de gaz metan, racord realizat în anul 2004.

În ceea ce privește contribuția reclamantei-pârâte la realizarea celorlalte îmbunătățirispecificate în cererea completatoare formulată în contradictoriu cu el, face următoarele precizări:

a). Anexa din ciment și tablă cu destinația wc, precizează că aceasta este proprietatea lui, fiind edificată de către el din venituri proprii în jurul anilor 2001 – 2002.

b). Magazia de lemne în suprafață de 16 m.p., precizează că aceasta a fost edificată atât de el cât și de fiul meu, în sensul că el a achiziționat cei 8 stâlpi din țeavă necesari edificiării magaziei, iar fiul său a achiziționat scândura și tabla montată deasupra.

c). Garajul în suprafață de 16 m.p., precizează că acesta este proprietatea lui, fiind edificat odată cu edificarea imobilului casă de locuit, întrucât este încorporat în imobilul casă de locuit; fiul lui împreună cu reclamanta-pârâtă nu au avut nici o contribuție la edificarea garajului.

d). Anexa gopsodărească tip balcon în suprafață de 4 m.p. , precizează că a fost edificată de către el, eu fiind cel care s-a ocupat atât de achiziționarea materialelor de construcție cât și de realizarea acestui corp de construcție.

e). Scările de ciment, precizează că au fost edificate de către subsemnatul, eu fiind cel care m-am ocupat atât de achiziționarea materialelor de construcție cât și de efectuarea lucrării.

f).Beciul în suprafață de 16 m.p., precizează că acesta a fost edificat în jurul anilor 2001 de către el împreună cu un coleg de serviciu pe nume F. D. ( persoană care, de altfel, l-a ajutat la ridicarea întregului imobil construcție casă de locuit și a anexelor proprietatea lui aflate în curtea imobilului ); beciul are o adâncime de 2,5 m, iar pereții acestuia au fost construiți din bordurile ce mărgineau vechea șosea Iași-P. Iloaiei și care au fost scoase și aruncate ca urmare a lucrărilor de lărgire a șoselei; de asemenea, placa de beton așezată peste pereții edificați din borduri, stâlpii din țeavă și pereții din scândură, precum și acoperișul din azbociment, au fost achiziționate tot de către subsemnatul, iar manopera a fost realizată de către el împreună cu colegul de serviciu anterior menționat.

g). Coșerul din fier în suprafață de 12 m.p. precizează că și acesta este proprietatea exclusivă a lui; acest coșer din fier inclus de reclamanta -pârâtă în masa de împărțit, face parte din vechile anexe ale unui alt imobil proprietatea lui, imobil casă de locuit vândut de el în anul 2001, așa cum arătat mai sus. Practic, coșerul din fier a fost adus de către subsemnatul din curtea proprietății pe care a înstrăinat-o, acesta făcând parte, în prezent, din anexele construite de el în spatele imobilului casei de locuit edificată de el și proprietatea lui.

h). F. edificată în curtea proprietății subsemnatului, precizează că aceasta a fost edificată atât de către el cât și de reclamanta-pârâtă împreună cu fiul meu.

i). Gardul ce împrejmuiește proprietatea lui, precizează că a fost edificat exclusiv de el. Fiul lui împreună cu reclamanta-pârâtă doar au refăcut o parte din gardul edificat de el, aproximativ 20 de metri, pe partea de Vest a proprietății lui..

j).Căminul hidrofor, precizează că de achiziționarea materialelor de construcție ( balastru, capac tablă ), s-a ocupat exclusiv el.

In sustinerea intâmpinării, pârâtul a depus inscrisurile aflate la filele 132-148 ds.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare si cerere reconvenționala ( fila 149 ds).

Astfel, in ceea ce priveste exceptiile invocate, solicita unirea lor cu fonful, considerând ca sunt necesar a fi administrate mai multe probe in dovedire. A mai arătat ca este de acord cu introducerea in masa bunurilor de împărțit doar a unei părti din bunurile enumerate de pârât in condițiile in care o parte din bunurile comune au fost achitate exclusiv de ea, prin cumpărarea in rate, iar cu referire la biroul pentru calculator si scaunul pentru birou, a menționat ca acestea nu pot intra in masa bunurilor de împărțit in condițiile in care ele sunt primite cu titlu de cadou de la părintii ei pentru copil. In ceea ce privește televizorul indicat acesta este defect la acest moment, ea împrumutând un televizor de la o ruda care nu poate fi inclus in masa bunurilor de împărțit. Arata ca nu solicita atribuirea bunurilor mobile in conditiile in care, la un moment dat va fi nevoita să plece din fostul domiciliu cu copilul minor, neavând o alta locuința unde să le poată depozita si, in plus, suma de bani care i-ar reveni in urma partajului i-ar fi oportuna in găsirea unui rost si a unei case pentru copilul lor. A mai arătat ca nu este de acord cu valoarea indicata pentru teren si bunurile mobile având in vedere ce valorile indicate sunt derizorii, precizând ca susținerile pârâtului cu privire la cotele de contribuție sunt nereale.

Cererea a fost motivata in drept pe prev art 115 si urm Cod proc civ.

Prin precizările depuse la fila 154 ds, reclamanta a precizat ca suma totala ce se impune a fi stabilita in favoarea ei este de 48.000 de lei, precizând in ședința publica de la data de 06.02.2012 că:

„La interpelarea instantei dacă, pe lângă terenul despre care s-a facut vorbire in cererea reconventională, se solicită constatarea unui drept de creanță cu referire la acele bunuri indicate la fila 105, totalul fiind de 40.000 lei și se solicită o cotă de 70%, deși inițial s-a solicitat cota de 50%, av D. arată că nu solicită cota de 50%, precizând că dorește un drept de creanța si asupra anexelor, drept de creanța pe care îl însumează la 8000 lei, deoarece reclamanta a cuantificat anexele aferente casei si considera că i se cuvinte ½ din banii pe care i-a investit. Arată că nu imobilul casă este bun propriu, dar nu se știe dacă al pârâtului M. I. sau M. I.I..

La interpelarea instanței în sensul de a se arata ce se solicită de către reclamantă în contradictoriu cu M. I. I., av D. arată că a înțeles să îl cheme în judecată și pe acesta, raportat la precizările formulate de apărătorul pârâtului M. I., care a invocat ulterior si excepția lipsei calității lui procesual pasive, pe care solicită instanței a o uni cu fondul. Precizează că a efectuat demersuri la Primarie pentru a se clarifica dacă casa si terenul aparțin lui M. I. I., întrucât dacă aceasta este situația, trebuie să se judece cu acesta pentru dreptul de creanță.”

Prin aceeasi incheiere civila, instanta a stabilit timbrajul aferent capătului de cerere formulat de reclamanta având ca obiect dreptul de creantă, diferenta de timbraj aferent cererii reconventionale, stabilindu-se valoarea terenului, in conformitate cu prevederile Raportului de Expertiză a Camerei Notarilor Publici pe anul 2012 ( filele 157-158 ds).

Prin incheierea civilă pronuntata la data de 12.03.2012 instanta a stabilit solutionat noua cerere de ajutor public judiciar formulata de reclamantă.

Prin incheierea pronuntata la data de 26 martie 2012, instanta s-a pronuntat asupra probelor in sensul că:

Admite pentru reclamanta-pârâtă probele cu: înscrisuri, interogatoriul pârâtului-reclamant.

Admite pentru pârâtul-reclamant si pârât probele cu: înscrisuri, interogatoriul reclamantei-pârâte.

Instanța pune în vedere reprezentanților convenționali ai părților să depună în termen procedural de 5 zile precizări privind numele și adresa martorilor propuși spre mijloc de probă, precum si teza probatorie pentru a se putea pronunța prin prezenta incheiere cu privire la utilitatea probei solicitate si numărul martorilor în eventualitatea admiterii probei.

Încuviințează proba cu expertiza in specialitatea „topometrie” solicitată de către ambele părți, stabilind ca obiectiv :. identificarea suprafeței de teren de 4407 mp, evaluată de catre instanta conform incheierii de ședință aflată la fila 158 dosar;

Desemnează expert în specialitatea „topometrie”- aleatoriu în cadrul programului Ministerului Justitiei, pe domnul B. C., stabilind onorariu provizoriu în sarcina ambelor părti, suma de 500 lei, respectiv câte 250 lei fiecare parte.

Pune în vedere ambelor părti prin avocati să facă dovada achitării onorariului stabilit în contul expertului, in termen procedural de 5 zile, sub sancțiunea decăderii din probă.

Încuviințează proba cu expertiza in specialitatea „constructii” solicitata de către ambele părți” aleatoriu în cadrul programului Ministerului Justitiei, pe domnul H. V., stabilind onorariu provizoriu în sarcina ambelor părti suma de 500 lei, respectiv câte 250 lei fiecare parte si stabilind ca obiective: identificarea îmbunătățirilor efectuate la casă pe perioada cât părțile au fost căsătorite si a anexelor gospodărești, evaluarea îmbunatatirilor si anexelor gospodărești edificate de părti.

Desemnează expert în specialitatea „evaluarea bunurilor mobile”, aleatoriu în cadrul programului Ministerului Justitiei, pe domnul Gaetan A. R., stabilind onorariu provizoriu în sarcina pârâtului-reclamant suma de 300 lei.”.

In consecinta, la dosarul cauzei, s-au atasat rapoartele de expertiza dispuse ( fila 248- raportul de expertiza intocmit de expert Gaetan cu privire la evaluarea bunurilor mobile, cu privire la care nu au fost formulate obiectiuni ( fila 435 verso); raportul de expertiză topo – filele 388 avizat de OCPI, precum si raportul de expertiză in constructii ( filele 398 si urm ds), fiind formulate doar de către reclamanta obiectiuni raportul de expertiza intocmit de domnul expert H., la care domnul expert a formulat un răspuns ( fila 515 ds). De asemenea, reclamanta a solicitat o contraexpertiză, instanta respingând ca neintemeiata aceasta solicitare ( fila 540 ds).

S-a procedat la luarea interogatoriilor părtilor, pârâtul reclamant depunând răspunsul prin avocat, fiind trecute in conținutul incheierii de sedinta de la 18 iunie 2012 anumite completări la răspunsurile la interogatoriu ( filele 342-258, 434, 473 si urm ds).

S-a procedat la audierea martorilor, ale căror declarații se afla consemnate si atașate la dosarul cauzei ( filele 502 si 503 ds).

Reclamantei i-a fost acordat ajutor public judiciar pentru diferenta de onorariu expert H., in conformitate cu prevederile încheierii de sedinta de la data de 18 martie 2013.

La dosar, s-au atașat note de concluzii si dovada onorariului suportat de părti ( f 559,565,664,633,665 ds).

In ceea ce priveste exceptia lipsei calității procesuale pasive, asupra căreia instanta se va pronunta cu prioritate fata de prev art 137 Cod proc civ., se vor avea in vedere precizările formulate oral de reclamanta prin avocat si consemnate in incheierea de ședinta de la data de 6 februarie 2012 ( fila 157 ds).Pe de altă parte, se constata ca pârâtii au acelasi nume, sens in care au intervenit si nelămuririle reclamantei cu privire la titularul dreptului de proprietate asupra imobilului cu privire la care s-au efectuat imbunătătiri. Analizând insă in mod coroborat actele de proprietate depuse ( filele 85, 86, 90 si 91 ds), cu inscrisul depus la fila 28, respectiv contractul fiind incheiat pe numele pârâtului reclamant, precum si cu răspunsurile la interogatoriu – fila 344 intrebările 15 si 19 ds, instanta constată ca dreptul de proprietate asupra casei cu privire la care s-au făcut imbunătătiri, apartine fiului, adica fostului sot al reclamantei, intre fiu si tata incheindu-se la un moment dat un inscris sub semnătura privata prin care bunurile au inceput să apară in registrul agricol si al tatălui ( a se vedea fila 94 ds). Având in vedere aceste aspecte, corelat si cu faptul că pârâtul M. I. a recunoscut ca ar avea calitate procesuala pasiva cu privire la capetele de cerere patru si cinci ( fila 123 ds), având in vedere ca si acesta a pretins ca a efectuat, alături de foștii soti, imbunătățiri la imobil, instanta va constata ca ambii pârâti au calitate procesuala pasiva, considerent pentru care va respinge ca neîntemeiata exceptia lipsei calității procesuale pasive.

Analizând susținerile părților coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin sentinta civilă nr_ pronuntata la data de 30 noiembrie 2010 s-a dispus desfacerea căsătoriei prin acordul părtilor, minorul rezultat din căsătorie, fiind incredintat spre crestere si educare reclamantei ( filele 5,6 ds).In considerentele acestei sentinte, s-a retinut cu autoritate de lucru judecat, ca reclamanta este cea care s-a ocupat de ingrijirea si educarea minorului.

În fapt, instanta va constata ca părtile au dobândit, cu o cota de contributie de 50% fiecare următoarele bunuri:

- bunurile mobile mentionate in cadrul anexei 1 si 2 la raportul de Expertiza întocmit de domnul expert Gaetan A. R. un imobil situat in IAȘI, ., ., ., jud Iași cu o valoare totala de 10.040 lei; astfel, in ceea ce priveste bunurile mobile cu privire la care reclamanta ar fi afirmat ca le-ar fi achitat exclusiv ea, conform inscrisului de la fila 150 ds, raportat la inscrisurile depuse la filele 307-314, se constata ca si acestea au fost dobândite in timpul căsătoriei, intrând in masa bunurilor de impărtit; in plus, toate părtile din dosar nu au avut de formulat obiectiuni cu privire la raportul de expertiza evaluatorie a bunurilor mobile;

- va constata ca au dobândit si un bun imobil teren in suprafața de 4407 mp, dobândit in baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 179/28.02.2002, cu o valoare de 5.740,5 lei, terenul fiind identificat in conformitate cu prevederile raportului de expertiză intocmit in prezenta cauză, valoarea terenului fiind stabilita conform precizărilor anterioare ( fila 157 ds); instanta a constatat ca acest teren a fost dobândit in timpul căsătoriei, pârâtul reclamant fiind de acord ca acest bun să intre in masa bunurilor de impărtit, desi reclamanta a recunoscut ca terenul ar fi fost cumpărat de tatăl reclamantului, banii fiind achitati de el ( intrebarea nr 35 – fila 351 ds), recunoastere ce insă va fi avuta in vedere la stabilirea contributiei părtilor la dobândirea bunurilor comune,

constatând, in consecintă, că valoarea totala a bunurilor mobile si imobile supuse partajării fiind de 15.780,5 lei.

Atribuie bunurile menționate pârâtului reclamant si-l obligă pe acesta la plata sumei de 7890,25 de lei către reclamantă, cu titlu de sultă. La modalitatea de atribuire, instanta a avut in vedere ca bunul respectiv asupra căruia s-au efectuat îmbunătățirile pretinse de reclamante se afla in proprietatea pârâtului astfel incâz, fata de împrejurarea ca reclamanta are si in intretinere un copil minor, in mod normal scopul acesteia este de a-si cumpără o locuinta astfel incât, raportat si la pozitia acesteia, in sensul ca nu solicita atribuirea bunurilor mobile, instanta va atribui bunurile menționate pârâtului reclamant.

In ceea ce privește cota de contribuție, instanța va avea in vedere împrejurarea ca reclamanta s-a ocupat in cea mai mare parte de cresterea si educarea minorului, aspect retinut in considerentele sentintei civile prin care s-a pronuntat divortul părtilor. Pe de alta parte, reclamanta recunoscut, in cadrul răspunsului la interogatoriu că si mama pârâtului reclamant a mai ajutat părtile cu cresterea copilului ( intrebarea nr 31 si 32 – fila 351 ds) . S-au mai avut in vedere si imprejurarea ca ambele părti au făcut dovada ca au obtinut venituri din muncă, răspunsurile pârâtului reclamant la interogatoriu ( intrebările 4,5 si 8 ds - fila 474 ds), inclusiv recunoasterea ei in sensul ca banii pentru cumpărarea terenului au fost in fapt achitati de pârât, adica de fostul socru, instanta concluzionând ca nu s-a făcut dovada ca reclamanta ar fi obtinut venituri superioare din munca care să justifice cota majorata pretinsă de aceasta .

Cu privire la dreptul de creanta pretins de reclamanta, instanta precizeaza ca s-a avut in vedere pozitia pârâtilor din cadrul intâmpinărilor si cererii reconventionale, inclusiv poziția lor din cadrul răspunsului la interogatoriu ( fila 342- întrebările nr. 3,4,5), rezultând ca fostii soti au pus centrala, au racordat pe cheltuiala proprie imobilul la reteaua de gaz si canalizare. Pe de alta parte, reclamanta nu a făcut dovada sustinerilor sale cu referire la celelalte imbunătătiri pretinse si, in plus, domnul expert a precizat ca toate lucrările au fost efectuate in perioada 1995-2007, conform declarației părtilor participante la expertiză, mentionând insă ca este vorba de niște lucrări rudimentare, efectuate de persoane necalificate, fara ca părtile si, in special persoana interesata, adica reclamanta, să prezinte documente care să justifice provenienta materialelor ( fila 402 ds). Totusi, fata de recunoașterea pârâtului ca au fost efectuate anumite lucrări de imbunătățire in timpul căsătoriei de către fostii soti la imobilul precizat ( fila 66 ), având in vedere si disponibilitatea acestuia de a oferi suma de 25.000 de lei reprezentând contributia acesteia ( fila 352 intrebarea nr 37 ds.), având in vedere ca aceasta valoare este superioara fata de valoarea stabilita de domnul expert ( fila 420 ds), instanta va constata ca reclamanta are un drept de creanța in valoare de 25.000 de lei si va obliga pe pârâtii M. I. și M. I. I., in solidar, la plata acestei sume către reclamantă. Astfel, s-a dispus obligarea acestora in solidar in conditiile in care bunul figureaza si in registrul agricol al pârâtului, adică al fostului socru, acesta pretinzând si ca a realizat, la rândul lui, o . investitii la bunul imobil precizat. De asemenea, va constata ca reclamanta pârâtă are un drept de retentie asupra bunului imobil situat in ., jud Iasi până la achitarea sumei de 25.000 de lei.

Pentru aceste considerente de fapt si de drept, va admite in parte actiunea formulata de reclamanta G. A. (F. M. ), respectiv va admite in parte cererea reconvenționala formulata de pârâtul reclamant, in modalitatea expusă anterior.

De asemenea, va obliga reclamanta la plata in continuarea a ratelor, așa cum au fost stabilite prin încheierea de ședința de la data de 18.03.2013.

În tem art 276 Cod proc civ, fata de modul de soluționare a ambelor cereri, va compensa cheltuielile de judecata suportate de părți .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. I. și M. I. I. ca fiind neîntemeiate.

Admite in parte actiunea formulată de reclamanta G. A. (F. M. ), cu domiciliata in IASI, . in contradictoriu cu pârâții M. I. și M. I. I., ambii cu domiciliul procesual ales in IASI, la cab.av. HARHAS A. ,.. 9, ., ..

Admite in parte cererea reconvenționala formulata de pârâtul reclamant in contradictoriu cu reclamanta pârâtă.

Constata ca părțile G. A. (F. M. ) și M. I. au dobândit, in timpul căsătoriei, cu o cota de contribuție de 50% fiecare, bunurile mobile mentionate in cadrul anexei 1 si 2 la raportul de Expertiza întocmit de domnul expert Gaetan A. R. un imobil situat in IAȘI, ., ., ., jud Iași cu o valoare totala de 10.040 lei, precum si bunul imobil teren in suprafața de 4407 mp, dobândit in baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 179/28.02.2002, cu o valoare de 5.740,5 lei, valoarea totala a bunurilor mobile si imobile supuse partajării fiind de 15.780,5 lei.

Atribuie bunurile menționate pârâtului reclamant si-l obligă pe acesta la plata sumei de 7890,25 de lei către reclamantă, cu titlu de sultă.

Constata ca reclamanta are un drept de creanța in valoare de 25.000 de lei si obliga pe pârâții M. I. și M. I. I., in solidar, la plata acestei sume către reclamantă.

Constata ca reclamanta pârâtă are un drept de retentie asupra bunului imobil situat in comuna P. Iloaiei, ., jud Iasi până la achitarea sumei de 25.000 de lei.

Obliga reclamanta la plata in continuarea a ratelor, așa cum au fost stabilite prin încheierea de ședința de la data de 18.03.2013.

Compensează cheltuielile de judecata suportate de părți .

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 21.06.2013.

PREȘEDINTE Pentru GREFIER, aflat in C.O.

Z. I. semneaza grefier- șef,

RED ZI/TEHN ZI/30.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 9619/2013. Judecătoria IAŞI