Plângere contravenţională. Hotărâre din 28-06-2013, Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 28-06-2013 în dosarul nr. 6912/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din 28 iunie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – G. A.
GREFIER-D. A.
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul N. A. in contradictoriu cu intimatul I. DE S. PT. CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER-ISCTR, având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publica din data de 21.06.2013, fiind consemnate in încheierea de ședință din acea dată, care face parte din prezenta hotărâre, când, instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
INSTANȚA:
Asupra procesului civil de față, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._, petentul N. A. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._ din data de 08.02.2013 încheiat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că prin procesul verbal contestat s-au reținut următoarele: În data de 08.02.2013, ora 7:10, pe DN 28 km 101+700, localitatea Costuleni, jud. Iași, a fost verificat vehiculul cu nr._, deținut și utilizat de către AMI TURING SRL, condus de către N. A. cu obiectiv transport de persoane pe ruta Cozmești – Iași. Din analiza înregistrărilor tahograf prezentat la momentul controlului s-a constatat nerespectarea de către conducătorul auto a obligației privind reglarea ceasului tahografului analogic (vehiculul a fost oprit pentru control la ora 7:10 iar diagrama tahograf prezintă înregistrare la scoaterea din aparat la ora 19:10). S-a întocmit buletin de control în trafic LS_.
Adăugând la cele de mai sus se consemnează de petent că, în data de 07.02.2013, ora 16 a intrat de serviciu pe mașina_, ce aparține societății de transport persoane ., moment în care în aparatul tahograf al mașinii a introdus diagrama și a reglat ceasul analogic al aparatului tahograf.
Înainte de a prelua mașina, colegul de la care a preluat-o a omis să-i transmită că la mașină s-a lucrat cu arc electric și ca urmare a fost nevoit să fie deconectată bateria mașinii, moment în care s-a dereglat ceasul analogic al tahografului, acesta începând cu 12.
Tahograful fiind dotat cu ceas analogic nu a putut să sesizeze faptul că ceasul acestuia era cu 12 ore înainte, deoarece ceasul analogic nu prevede ca ceasul digital numerotarea orelor de la 1 la 23.
Ca urmare ceasul analogic al tahografului a fost reglat corespunzător numai că nu a putut să-și dea seama că ora 7 de fapt era ora 19, sau ora 16 de fapt era 4.
Prin procesul verbal contestat nu a fost sancționat pentru depășirea timpului de conducere și a nr. de km parcurși, o astfel de sancțiune ar fi fost reținută în sarcina sa doar dacă ar fi fost rău intenționat și ar fi dat ceasul tahografului digital înapoi și nu înainte cum de altfel s-a reținut.
Diagrama o dată introdusă nu poate fi scoasă decât după 24 de ore, de unde rezultă că se putea observa acest avans de 12 ore la scoaterea diagramei din tahograf.
Având în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 raportate la împrejurările concrete în care fapta a fost săvârșită, lipsa producerii unor urmări, să se constate că scopul sancțiunii contravenționale poate fi atins și prin aplicarea avertismentului, potrivit art. 7 și art. 5 teza I din OG nr. 2/2001.
Solicită judecarea cauzei în conformitate cu art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier – ISCTR formulează în termen legal întâmpinare, fila 16, la plângerea formulată de N. A. împotriva procesului verbal . nr._ din data de 08.02.2013 încheiat de I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier – ISCTR I. Teritorial nr. 3 Zona N_E, plângere pe care o consideră netemeinică și nelegală având în vedere următoarele:
În fapt, la controlul efectuat în trafic de către inspectorii ISCTR din data de 08.02.2013, ora 07,10 pe DN 28, Km 101+700, localitatea Costuleni, jud. Iași, asupra vehiculului cu nr. de înmatriculare_, deținut și utilizat pe numele petentei și condus de către N. A., ce efectua transport de persoane pe relația Cozmești-Iași. Din analiza înregistrărilor tahograf prezentate la momentul controlului s-a constatat nerespectarea de către conducătorul auto sus menționat a obligației privind reglarea ceasului tahografului analogic (vehiculul a fost oprit pentru control la ora 07:10, iar diagrama tahograf prezenta înregistrarea de scoatere din aparat la ora 19:10), abatere ce constituie contravenție în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 2 pct. 13 din OG nr. 37/2007 modif. prin OG nr. 21/2009 + Legea nr. 52/2010 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora.
S-a întocmit formularul control în trafic ._.
Avertismentul se aplică atunci când fapta are gravitate redusă, ori nu se poate susține un astfel de caracter mai puțin grav, unei fapte pe care legiuitorul o prevede sub sancțiunea minimă de 3000 lei, cea maximă fiind de 6000 lei.
Având în vedere cele de mai sus să se respingă plângerea ca nelegală și nefondată și să fie menținut procesul verbal ISCTR_ /08.02.2013 ca temeinic și legal.
În drept, se invocă prevederile art. 115-118 C.pr.civ., ale OG nr. 2/2001, OG nr. 37/2007 modificată prin OG nr. 2/2009 și Lg. nr. 52/2010, Ordinul MTI nr. 980/2011, Ordinul MTI nr. 995/2011, cu aplicarea art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Petentul a solicitat si instanța a încuviințat si a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând probele administrate in cauza, instanța retine că, prin procesul-verbal contestat petentul a fost sancționată contravențional cu amenda in cuantum de 3000 lei reținându-se in sarcina sa ca la controlul efectuat în trafic de către inspectorii ISCTR din data de 08.02.2013, ora 07:10, pe DN 28, km 101+700 localitatea Costuleni,jud. Iași, asupra vehiculului cu numărul de înmatriculare_, deținut și utilizat de către AMI TURING SRL, condus de către N. A. cu obiectiv transport de persoane pe relația Cozmești – Iași. Din analiza înregistrărilor tahograf prezentat la momentul controlului s-a constatat nerespectarea de către conducătorul auto a obligației privind reglarea ceasului tahografului analogic (vehiculul a fost oprit pentru control la ora 7:10 iar diagrama tahograf prezintă înregistrare la scoaterea din aparat la ora 19:10). S-a întocmit buletin de control în trafic LS_.
Sub aspectul legalității procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute, sub sancțiunea nulității, în procesul-verbal.
Cu privire la temeinicia procesului verbal instanța retine următoarele:
Instanța, ținând cont de dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituția României, constată că în ipoteza în care există neconcordanțe între pactele și tratatele internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. In plus, legiuitorul constituant a inclus dreptul la un proces echitabil și prezumția de nevinovăție în categoria drepturilor fundamentale ale omului inscriindu-le in art. 21 alin. 3 și art. 23 alin. 11 din Constituție.
F. de aceste imprejurari si avand in vedere principiul aplicarii directe in dreptul intern a jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, instanta va analiza prezenta plangere in lumina dispozitiilor art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului ce instituie dreptul la un proces echitabil, cu toate garantiile procedurale ce rezulta din continutul acestuia.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 2/2001 legea contravențională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București.
Aceste caracteristici generale ale contravenției care se regăsesc și în norma specială ce reglementează fapta reținută în sarcina petentului, determină caracterizarea acesteia ca „acuzație în materie penală” (in sensul autonom al acestei notiuni care nu se suprapune in mod identic cu notiunea de fapte incriminate prin legea penala in dreptul intern) și deci includerea în câmpul de aplicare al art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Retinerea contraventiei mentionate în sarcina petentului întrunește elementele unei „acuzatii in materie penala” în sensul art. 6 par. 1 din CEDO întrucât norma juridica in baza careia a fost sanctionat petentul are caracter general, iar sancțiunea instituită de lege are un caracter preventiv și represiv.
De altfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat in mai multe randuri asupra includerii contraventiilor in domeniul „acuzatiilor in materie penala” cu toate consecintele privind asigurarea garantiilor procedurale, printre care si prezumtia de nevinovatie: cauza Ozturk c. Germaniei, cauza Lauko c. Slovaciei, cauza Kadubec c. Slovaciei, cauzele Blum si Fehr c. Austriei, precum si cauza A. c. Romaniei (hotararea din 4.10.2007).
Pe cale de consecință, în cauză, petentei îi sunt recunoscute și garanțiile procedurale specifice în materie penală, în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție, prevăzută de par. 2 al art. 6 din CEDO, în condițiile in care legea română nu cunoaște garanții în acest sens in favoarea persoanelor cărora li se imputa savarsirea unor contraventii.
Această prezumție, ca orice prezumție legală relativă, conduce la răsturnarea sarcinii probei, astfel că în materie „penală” (sensul autonom dezvoltat de jurisprudența CEDO), inclusiv în materia plângerii contravenționale, cel care trebuie să facă dovada existenței faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia este organul constatator.
În cauza de față, intimata a propus prin întâmpinare ca unică probă în susținerea „acuzației” aduse petentei următoarele înscrisuri: proces verbal . nr._, confirmare de primire, formular de control în trafic nr._, ordin de deplasare, anexă certificat de desfășurare a activității, carte de identitate, plic.
Cu privire la natura juridică a procesului-verbal de contravenție, instanța îl consideră ca reprezentând, în primul rând, actul prin care petentul este acuzat de săvârșirea contravenției și sancționat în consecință.
In ce privește valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție, instanța apreciază, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, cu referire particulară la cauza A. imp. Romania, că administrarea acestuia ca unică probă poate atrage în raport de circumstanțele cauzei încălcarea prezumției de nevinovăției prin răsturnarea sarcinii probei în defavoarea petentului pretins contravenient.
În cauza de față, instanța constată că observațiile de mai-sus își găsesc întru totul aplicare in condițiile în care agentul constatator s-a limitat în cuprinsul procesului-verbal de contravenție doar la a relua textul din norma de încriminare, fără a prezenta în mod efectiv și detaliat situația de fapt imputată petentului și motivul pentru care nu a înțeles să - și exprime punctul de vedere față de susținerile petentului pentru modul cum a fost reglat ceasul tahografului analogic.
Astfel, instanța apreciază că în contextul prezentei cauza, reținerea procesului-verbal de contravenție ca unic mijloc de probă in susținerea „acuzației” aduse petentei și pentru respingerea plângerii contravenționale, este de natura a încălca prezumția de nevinovăție a petentului. Mai mult din probele administrate in cauza de catre petent si din lipsa unui punct de vedere al intimatei raportat la cele sus-expuse, considerente în lumina cărora instanța, reține că petentul a făcut dovada că cel consemnate în procesul verbal corespund adevărului, dar care s-au datorat celui de la care a preluat mașina nefiind înștiințat că a fost deconectată bateria mașinii.
Față de cele arătate în precedent, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, art. 21 alin. 3 rap. la art. 20 din Constituția României, art. 6 pct. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului [cauzele Ozturk imp. Germania, Engel împ. Olanda, Lauko împ. Slovacia, Jussila împ. Finlanda, A. împ. Romania], instanta urmeaza să admita în parte plângerea și să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului, dat fiind atitudinea de recunoaștere a petentului, fiind prima abatere, sunt incidente disp. art. 7 și art. 5 teza I din OG nr. 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petentul N. A., domiciliat în Iași, ., ., . în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – I.S.C.T.R., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la ISCTR-I. TERITORIAL nr. 3, Zona N-E Suceava, .. 16, jud. Suceava, referitor la procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 08.02.2013.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 3000 lei aplicată prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 08.02.2013, cu sancțiunea avertisment.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 iunie 2013.
Președinte, Grefier,
G. A. D. A.
Red/tehnored.G.A.
4ex/I.L.- 25.09.2013
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 9336/2013. Judecătoria IAŞI | Acţiune în constatare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI → |
---|