Plângere contravenţională. Sentința nr. 17/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 17/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 17-12-2013 în dosarul nr. 19891/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din 17 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. C. E.

GREFIER: J. V. G.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petenta .> în contradictoriu cu intimatul P. MUN. IAȘI, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc reprezentanții legali ai părților.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 10.12.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 17.12.2013, când,

INSTANȚA

Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 20.06.2013, sub număr de dosar _ petenta S.C. A. S.A. a contestat procesul-verbal de constatare a contravenției nr._/31.05.2013, întocmit de agent constatator din subordinea intimatului P. Municipiului Iași, solicitând anularea acestuia.

În motivare, a arătat petenta în esență faptul că a fost a fost sancționată pentru faptul că, nu a prezentat un grafic de execuție pentru lucrarea de modernizare a rețelei de apă canalizare din ., este lovit de nulitatea pentru nerespectarea la întocmirea acestuia a dispozițiilor art.16 din O.G.nr.2/2001, nefiind precizate ora, data și locul exact al săvârșirii contravenției, nefiind indicate lucrările efectuate, starea carosabilului la momentul constatării, datele de identificare ale reprezentantului petentei, fapta fiind necorespunzător descrisă.

S-a mai arătat că petenta este o unitate de utilitate publică cu obiect principal de activitate în captarea, transportul și distribuția apei ceea ce presupune si intervenții la rețeaua de alimentare cu apă potabilă însă a subliniat faptul că nu este singura care intervine în carosabil.

Procesului verbal nu i-au fost anexat mijloacele de probă din care să rezulte efectuarea de lucrări în carosabil .

S-a concluzionat faptul că din nu este îndeplinit una dintre condițiile esențiale ale răspunderii civile delictuale conform art.1349 cod civil și anume legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

În drept, s-au invocat prevederile art.31 din OG nr.2/2001.

În dovedire petenta a solicitat proba cu înscrisuri, anexând copia procesului verbal contestat (f.4 ds).

În baza art.411 C. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Plângerea astfel formulată a fost comunicată intimatului care în termenul acordat a depus întâmpinare (fila 14 ds).

În motivarea întâmpinării intimatul a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, cu următoarele argumente: petenta a început executarea lucrărilor de modernizare a rețelei de apă canal fără a prezenta un grafic de execuție a acestora deși somată prin adresa nr._/08.05.2013. Fapta petentei este prevăzută de disp. HCL nr.172/2002 pct.4 cap 8 din acest act administrativ normativ; nu există motive de nulitate în privința actului de sancționare care a fost încheiat de agentul constatator cu respectarea dispozițiilor prevăzute de OG nr.2/2002; petenta avea obligația în calitate de administrator al rețelei de utilități să verifice stadiul și calitatea lucrărilor de refacere; fapta petentei a cauzat un disconfort circulației auto, pietonale și activității de amenajare a domeniului public, apărările petentei sunt fără relevență; petenta nu este la prima abatere; sancțiunea a fost corect individualizată.

S-au invocat prevederile art.205-208 și art.411/2 NCPC.

S-au anexat întâmpinării înscrisuri în susținere, respectiv: adresa nr._/31.05.2013 și dovada comunicării actului de sancționare, copia actului de sancționare, corespondență dintre părți pe email, planșă fotografică, adresa petentei către intimat și alte persoane juridice prin care anunța intervenții la rețeaua de apă canal prin săpătură (f.16-20 ds).

Întâmpinarea s-a comunicat petentei care a depus răspuns la întâmpinare la data de 16.10.2013 (f.23 ds), prin care a suplimentat argumentele inițiale și a arătat că procesul verbal este încheiat de o structură funcțională denumită „Primăria Mun Iași” care nu are personalitate juridică și nici drepturi și obligații în raporturile juridice. S-au învederat dispozițiile art.21 și art.77 din Legea nr.215/2001 concluzionându-se că M. Iași are calitate de persoană juridică, drepturi și obligații în raporturile juridice iar agentul constatator trebuia să încheie actul de sancționare în numele acestuia . S-a mai arătat că procesul verbal nu cuprinde nici data săvârșirii faptei fiind nul nerespectarea dispozițiilor art.17 din OG nr.2/2001.

Răspunsul la întâmpinare a fost comunicat intimatului alăturat citației emise pentru primul termen de judecată, acesta formulând precizări prin care a arătat că procesul verbal a fost legal comunicat petentei, petenta a recunoscut efectuarea de lucrări la adresa menționată în procesul verbal, conform art.15 din OG nr.2/2001 pot fi agenți constatatori Primarii, iar înscrierea în antetul procesului verbal a Primăriei mun. Iași și nu a primarului nu poate conduce la soluționarea plângerii pe cale de excepție, cazurile de nulitate ale procesului verbal sun limitativ prevăzute de lege (f. 28,29 ds).

Cauza s-a judecat în lipsa părților legal citate. În cursul cercetării judecătorești instanța a încuviințat părților probele cu înscrisurile depuse de acestea la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională nr._/31.05.2013 orele 11.10 încheiat de agent constatator din cadrul Primăriei Municipiului Iași împuternicit de P. Mun Iași prin dispoziția nr.23/2013m, petenta din cauza de față a fost sancționată contravențional cu sancțiunea amenzii în cuantum de 1000 lei fiind reținută în sarcina acesteia fapta contravențională prevăzută de dispozițiile pct.5 cap XII din HCL 172/2002, modificată prin HCL 207/2006.

S-a reținut prin procesul verbal că în urma controlului efectuat la data de 31 mai 2013, orele 11.17 în mun. Iași în locul . intimatei a constatat că petenta nu a prezentat grafic de execuție pentru lucrarea de modernizare a rețelei dealimentare cu apă din . somația nr._/08.05.2013 s-a solicitat acest grafic fără ca societatea să se conformeze.

S-a dispus ca măsură complementară prin procesul verbal „prezentarea graficului de execuție și refacererea carosabilului din .>

Procesul verbal a fost întocmit în lipsa reprezentantului petentei, fiind comunicat acesteia prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la 04.06.2013, conform dovezii de la fila 16 dosar.

Cu ocazia constatărilor la fața locului s-au efectuat fotografii (f.19 dosar).

În drept potrivit dispozițiilor art.34 din O.G. nr.2/2001 procesul verbal contestat în termen legal este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Examinând așadar cu prioritate legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.15 și urm. din O.G. nr.2/2001.

Actul este încheiat de un agent constatator competent, împuternicit prin dispoziția Primarului Municipiului Iași, nr.23/2013, așa cum rezultă din mențiunile actului de sancționare.

De asemenea procesul verbal cuprinde mențiunile necesare individualizării persoanei juridice trase la răspundere contravențională respectiv denumirea, codul unic de înregistrare și nr. de înregistrarea în registrul comerțului precum și sediul persoanei juridice care, astfel cum arată petenta, este o unitate de interes public a muncipiului Iași, neindicarea reprezentantului legal al acesteia nefiind de natură să atragă nulitatea actului de sancționare.

Actul de sancționare cuprinde o descriere suficientă a faptei reținută în sarcina petentei-faptă omisivă constând în nerespectarea obligației de a prezenta un grafic al lucrărilor de execuție care intraă în sfera sa de activitate și care sunt de natură să afecteze domeniul public al municipiului Iași.

Este indicat și actul normativ în temeiul căruia a fost stabilit caracterul contravențional al faptei și temeiul aplicării sancțiunii respectiv dispozițiile HCL nr.172/2002 modificat prin HCL nr.207/2006.

Sunt, de asemenea, menționate data,ora și locul constatării faptei (31.05.2013, orele 11.17, . Iași), fiind aplicată semnătura agentului constatator.

Văzând dispozițiile art.17 din O.G. nr.2/2001, instanța reține faptul că în privința procesului verbal dedus judecății, nu este incidentă niciuna din cauzele de nulitate ce ar putea fi constatată din oficiu.

Instanța găsește așadar neîntemeiate toate criticile de nelegalitate aduse de petentă procesului verbal.

Sub aspectul temeinicieiactului de sancționare instanța reține că în măsura în care cuprinde constatările nemijlocite ale agentului constatator procesul verbal de contravenție, întocmit cu respectarea exigențelor de formă cerute de lege, se bucură de o prezumție relativă de autenticitate și veridicitate. Prezumția legală conferă actului de sancționare forță probantă prin el însuși, revenind celui care îl contestă sarcina dovezii contrare situației de fapt menționată în cuprinsul acestuia..

În cauză dreptul petentei la combaterea prezumției de adevăr a actului de sancționare a fost respectat, aceasta fiind înștiințată în cursul procedurii scrise, de regularizare a plângerii formulate, cu privire la obligația de a indica și prezenta mijloacele de probă în apărare, însă fără rezultat (f.6,7 ds).

Se va reține așadar de către instanță că, în cauză, intervenția prin lucrări specifice obiectului de activitatea la petentei este un aspect constatat personal de agentul intimatei cu propriile simțuri, fiind în plus susținut prin mijloace suplimentare de probă, respectiv adresa prin care petenta din cauza de față a anunțat intervenția în carosabil la data de 11.03.2013, prin săpături la rețeaua de apă și canalizare în șoseaua C. nr.6 (f. 20 dosar) și planșa fotografică efectuată cu ocazia constatărilor la fața locului din care rezultă intervenția în carosabil în zona (f. 19 dosar).

Pe această stare de fapt, constată personal de agent, s-a grefat omisiunea petentei de a prezenta un grafic de execuție a lucrărilor efectuate.

Revenea petentei, conform regulilor probațiunii, sarcina dovedirii faptului pozitiv contrar celor reținute în procesul verbal, respectiv sarcina dovedirii împrejurării că aceasta s-a conformat obligației sale prevăzută de dispozițiile cap. VIII pc.4 din H.C.L. 172/2002, astfel cum a fost acesta modificat prin art.3 din HCL nr.466/2009 text potrivit căruia constituie contravenție “Începerea execuției lucrărilor edilitar gospodărești fără contracte de refacere a domeniului public și neîntreținerea sistemelor de dirijare a circulației în condițiile tehnice prevăzute de normativele în vigoare, asigurând permanent condiții pentru buna circulație a vehiculelor și pietonilor. Administratorul rețelei de utilități va prezenta odata cu începerea lucrărilor un grafic de execuție ce va cuprinde inclusiv partea de refacere a îmbrăcăminții rutiere”.

Așadar fapta imputată petentei este una omisivă, respectiv s-a reținut în sarcina acesteia împrejurarea că nu a respectat obligația de a prezenta un grafic al lucrărilor de execuție, de natură să afecteze domeniul public al municipiului Iași.

S-a reținut că petenta a fost notificată în acest sens cu somația nr._/08.05.2013, înscris depus de intimat la dosar fila 18 prin care intimatul solicita petentei să aducă la cunoștința data la care va fi refăcut carosabilul străzii C. din mun Iași.

Petenta nu a negat faptul că are calitatea de administrator al rețelei de utilități, nici faptul că în exercitarea obiectului său de activitate intervine pentru lucrări de reparație, întreținere, la rețeaua de apă-canal, însă a ținut să sublinieze faptul că nu este singura persoană juridică care intervine în carosabil. Probele anterior analizate și atitudinea procesuală a petentei în cursul plângerii combat apărările acesteia și susțin temeinicia procesului verbal prin care s-a antrenat răspunderea contravențională (și nu civilă delictuală cum eronat se susține în plângere) a acesteia .

Având în vedere aceste considerente, notând și faptul că deși prin actul de sancționare sa dispus (pe lângă sancțiunea de ordin pecuniar) măsura de „prezentarea graficului de execuție și refacererea carosabilului din . petenta nu a făcut vreo dovadă a conformării sale la exigențele legale, instanța va reține respinge plângerea contravențională formulată ca neîntemeiată și va menține procesul verbal contestat ca fiind legal și temeinic întocmit, sancțiunea aplicată fiind aptă să asigure scopul preventiv și educativ urmărit prin coerciția de ordin pecuniar a petentei din cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta S.C. A. S.A. Iași cu sediul în mun. Iași, ..6, județ Iași în contradictoriu cu intimatul P. MUNICIPIULUI IAȘI, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare contravențională seria_/31.05.2013.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, ce se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, 17.12.2013.

PREȘEDINTE,

D. C. E.

GREFIER,

J. V. G.

Red/teh/ced

05.05.2014,4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 17/2013. Judecătoria IAŞI