Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 11589/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 10.12.2013

Instanța constituită din:

Președinte: Z. L. F. M.

Grefier: R. M. G.

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent V. E. și pe intimat I. IAȘI-SECȚIA A II A POLIȚIE, având ca obiect plângere contraventionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 03.12.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,

INSTANȚA,

Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 05.04.2013, cu nr. mai sus menționat, în antet, petentul V. E. a contestat procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 04.04.2013, întocmit de un agent constatator din cadrul intimatului I.P.J.Iași, solicitând anularea acestuia.

În motivare, a arătat următoarele:

Agentul nu l-a oprit în trafic, el fiind staționat în gara C., dar i-a comunicat ca a depășit linia continuă și că nu poartă centura de siguranță.

În drept, nu a invocat niciun temei.

În dovedirea celor afirmate, a anexat actul contestat (f.3) și copia cărții de identitate.

La cererea instanței făcută în cadrul regularizării cererii, a făcut precizări (f.9):

Agentul respectiv se leagă în mod constant de el, deși sunt mai multe taxiuri staționate în autogara C., atitudine care a culminat cu cele întâmplate la 04.04.2013.

Codul rutier prevede că sunt scutiți de portul centurii taximetriștii care se află în timpul serviciului, iar el era și în staționare, necontând astfel că era singur în mașină.

În ceea ce privește presupusa încălcare a linii continue, agentul trebuie să prezinte proba video; de asemenea, trebuie să prezinte și alte documente.

Putea cel mult să fie amendat pentru oprire, dar asta însemna că nu putea fi amendat pentru celelalte fapte.

A anexat interogatoriul ce urma să fie administrat cu martorul asistent.

Intimatul a formulat întâmpinare, înregistrată la 28.05.2013 (f.16), prin care a reiterat cele reținute în procesul-verbal și a solicitat respingerea plângerii, propunând implicit administrarea probei cu înscrisuri. A depus rapoartele agentului constatator la 13.06.2013 (f.18-19).

Plângerea contravențională este scutită de taxă de timbru în temeiul art. 15, lit. i din legea 146/1997 și art. 36 din O.G. 2/2001.

La termenul din 15.10.2013 (f.30), a fost încuviințată proba cu înscrisuri și proba cu audierea martorului S. C., a cărui declarație a fost consemnată și atașată la dosar la ultimul termen.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesul-verbal . nr._ din 04.04.2013, agentul intimatului a sancționat petentul cu amendă contravențională de 150 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute art.108 alin.1 lit.a pct.9, cu amendă contravențională de 450 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art.101 alin.1 pct.18, respectiv cu avertisment pentru săvârșirea faptei prevăzute art.108 alin.1 lit.d pct.9 (toate textele fiind din OUG 195/2002).

La secțiunea privind descrierea faptei, s-a reținut că în data respectivă, la orele 2022, petentul a condus autoturismul taxi marca Dacia L., cu nr. de înmatriculare_, în Iași, . efectuat viraj la stânga peste marcajul dublu longitudinal continuu în fața autogării C., nu purta centura de siguranță, iar la controlul efectuat asupra lui, s-a constatat că nu avea asupra sa niciun document dintre cele prevăzute de lege. S-a menționat și că se afla singur în autoturism.

Petentul nu a semnat procesul-verbal, astfel încât acesta a fost semnat de martorul asistent S. C..

Audiat de instanță, acesta a afirmat că nu a văzut pentru ce a fost sancționat celălalt șofer, dar că el a semnat în calitate de martor asistent după ce agentul a i-a spus că îl va amenda pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului. A recunoscut că era vinovat de cealaltă faptă, dar că a evitat astfel sancționarea.

Ținând cont de această situație de fapt, instanța constată următoarele:

Verificând, potrivit art.34 al. 1 din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale imperative incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută enumerate de art.17 din O.G. 2/2001 și care ar putea fi invocate din oficiu.

Potrivit art.108 alin.1 lit.d pct.9 din O.U.G. 195/2002 „schimbarea direcției de mers prin viraj spre stânga, dacă prin aceasta se încălca marcajul longitudinal continuu care separa sensurile de circulație” atrage, pe lângă sancțiunea amenzii 6 puncte de penalizare”. Conform art.102 alin.2, amenda contravenționala prevăzută la alin.1 (n.i.: clasa a IV-a de sancțiuni) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșeste o faptă pentru care se aplică 6 puncte de penalizare, conform art.108 alin.1 lit.d.

Conform art.101 alin.1 pct.18 din OUG 195/2002, constituie contravenție „nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra să documentele prevăzute la art. 35 alin.2”.

În fine, conform art.108 alin.1 lit.a pct.3, constituie contravenție și se sancționează cu 2 puncte de penalizare „nerespectarea obligației de a purta, în timpul circulației pe drumurile publice, centura de siguranță ori căștile de protecție omologate, după caz.”.

Aplicând textele de mai sus la situația de fapt, rezultă că faptele au fost corect încadrate și sancțiunile au fost corect aplicate, cuantumul acestora fiind legal.

Există o contestare din partea petentului privind justețea sancționării pentru lipsa centurii, iar conform art.97 alin.4 lit.c din HG 1391/2006, se exceptează de la obligația de a purta centura de siguranță conducătorii de autoturisme care execută servicii de transport public de persoane, în regim de taxi, când transporta pasageri.

Prin urmare, dacă acesta se afla în mișcare, era obligat să poarte centura, insă el a negat acest fapt, iar declarația martorului nu a fost concludentă în acest sens, astfel încât și din acest punct de vedere este important pe cine consideră instanța mai credibil.

Astfel, sub aspectul temeiniciei, operează în favoarea agentului constatator prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal ca act administrativ, iar în favoarea petentului prezumția de nevinovăție ca garanție prevăzută de art.6 CEDO în materie penală, text aplicabil în speță dat fiind că persoana sancționată se confruntă cu o acuzație în materie penală. În situații cum este și cea din speță (când practic se pune problema cuvântului agentului contra cuvântului persoanei sancționate), trebuie să fie analizat echilibrul între cele două prezumții.

Garanția menționată nu operează la fel de energic în toate situațiile, astfel încât nu se poate reține ca obligatorie prezentarea unei probe video de către agentul constatator, așa cum a sugerat petentul.

Este însă foarte importantă în astfel de situații credibilitatea agentului constatator, iar a celui din speță este mult diminuată de conduita acestuia și de modul discreționar cum a înțeles să își îndeplinească atribuțiile, ținând cont că nu a sancționat un alt participant la trafic pe care îl văzuse cum nu respectase culoarea roșie a semaforului, doar pentru a se asigura că acesta semnează procesul-verbal în calitate de martor asistent.

În consecință, instanța nu poate ține cont de situația de fapt reținută de agent.

Pentru aceste considerente, instanța va admite plângerea contravențională și va anula procesul-verbal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul V. E. (domiciliat în satul B., .) în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Iași.

Dispune anularea procesului-verbal . nr._ din 04.04.2013, întocmit de intimat, și exonerează petentul de la executarea sancțiunilor aplicate prin acest act.

Cu apel, în 30 zile de comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.12.2013.

Președinte Grefier

Z.L.F.M. M.G.R.

Red/ Tehnored Z.L.F.M.

4 ex./06.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI