Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 06-08-2013 în dosarul nr. 17982/245/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr._/2013

Ședința publică de la 06 August 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE L. H.

Grefier I. A. C.-C.

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant I. DE J. JUDEȚEAN IAȘI și pe pârât V. M. N., având ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită cu pârâtul, prin afișare și printr-un ziar de răspândire națională.

Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 12.06.2012, sub nr._, petentul I. de J. Județean Iași a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu contravenienta V. M. N. să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate prin procesul-verbal procesul verbal cu . nr._ din 6.10.2005, respectiv prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 7.10.2005, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

În motivare, petentul a arătat că numita a fost sancționată contravențional prin procesele verbale menționate mai sus și că prin adresa nr. 4248/2012 P. B. a comunicat faptul că nu există posibilitatea executării silite asupra patrimoniului contravenientei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 9 și art. 391 din O.G. nr. 2 din 2001.

În conformitate cu dispozițiile art. 242 Cod procedură civilă, petentul a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.

În susținerea cererii, petentul a depus înscrisuri.

Contravenienta, legal citată, nu a formulat întâmpinare pentru a-și preciza poziția procesuală.

Analizând susținerile petentului coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . JR nr._ din 6.10.2005, respectiv prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 7.10.2005, încheiate de către petentul IJJ Iași, contravenienta V. M. N. a fost sancționată contravențional cu amendă totală în cuantum de 1000 lei.

Din adresa nr. 4248 din 22.05.2012 emisa de P. Braila, instanța reține că numita V. M. N. nu deține bunuri mobile, imobile sau valori urmăribile, astfel încât nu există posibilitatea executării silite a contravenientului.

În drept, sunt incidente prevederile art. 391 Cod procedură civilă potrivit cărora în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.

Totodată, în cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore.

Prin decizia nr. 7 din 2010, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii, au statuat că dispozițiile art. 9 alin. 3 – 5 din O.G. nr. 2/2001, prin raportare la dispozițiile art. 9 alin. 1 și 2 din aceeași ordonanță și la dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 55/2002, se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Față de cele arătate mai sus, instanța, apreciind ca întemeiată cererea formulată de către petentul IJJ Iași, în temeiul dispozițiilor art. 391 din O.G. nr. 2 din 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, urmează să o admită și, pe cale de consecință, să înlocuiască sancțiunile cu amenda aplicate contravenientului prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 6.10.2005, respectiv prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 7.10.2005 cu câte o sancțiune contravențională constând în 50 de ore de muncă în folosul comunității sanctiune ce urmează a fi adusă la îndeplinire în cadrul Primăriei Cudalbi, jud. G..

La pronunțarea acestei soluții, instanța a avut în vedere cuantumul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, precum și 160 de ore de muncă pe lună (8 ore de muncă pe zi și 5 zile de muncă pe săptămână), rezultând o retribuție de 4,18 lei pe oră.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de către petentul I. de J. Județean Iași, cu sediul în Iași, B-l Poitiers, nr. 18-22, J. IAȘI în contradictoriu cu contravenienta V. M. N., domiciliată în ., jud. G., la familia C. C., citată și prin publicitate.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum total de 1000 lei aplicate contravenientei V. M. N. prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 6.10.2005, respectiv prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 7.10.2005, ambele încheiate de către petent, cu sancțiunea contravențională constând în 50 de ore de muncă în folosul comunității referitor la primul proces verbal și respectiv, cu sancțiunea contravențională constând în 50 de ore de muncă în folosul comunității referitor la al doilea proces verbal, sancțiuni ce urmează a fi aduse la îndeplinire în cadrul Primăriei Cudalbi, județul G..

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 6.08.2013.

Președinte, Grefier,

HL/HL 4 ex. 18.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI