Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 32819/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr._/2013
Ședința publică de la 23 Septembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE L. M. Ș. D.
Grefier I. A. C.-C.
Pe rol se află soluționarea cauzei Civil privind pe petent A. V. C. și pe intimat I. IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 12.09.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, din lipsă de timp pentru a delibera s-a amânat pronunțarea pentru data de 19.09.2013 și ulterior pentru data de astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 05.04.2012 sub nr._, petentul A. V. C. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimatul I. IAȘI, anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 30.03.2012, prin care acesta a fost amendat cu suma de 630 lei, luându-se și măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de a conduce în vederea suspendării dreptului de a conduce, constatându-se că în data respectivă, acesta, a condus autovehiculul marca BMW cu număr de înmatriculare AACA 875 pe DE 583 în localitate B., jud. IAși, fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 111 km/h pe un sector de drum cu limită de viteză de 60 km/h, faptă ce constituie contravenție în conformitate cu prevederile art. 121 alin. 1 din H.G. 1391/2006 și sancționată în conformitate cu dispozițiile art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2005.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că nu se face vinovat de cele reținute împotriva sa prin procesul-verbal iar actul contestat a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. 1 OUG 2/2001, urmând a fi aplicată acestuia prezumția de nevinovăție.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile OG 2/2001.
În dovedirea acțiunii, petentul nu a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și înregistrare radar.
Plângerea este scutită de plata taxei de timbru și timbrului judiciar, conform art. 15 lit. i din Legea 146/1997.
Intimatul a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată depusă prin serviciul Registratură la data de 08.08.2012, prin care a solicitat respingerea ca netemeinică și nelegală a plângerii formulate de petent și menținerea procesului verbal de contravenție și, implicit, a măsurii complementare și a înțeles să invoce excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei A..
Întâmpinarea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile C. pr. civ.
La termenul de judecată din data de 12.09.2012, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei A. și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei IAși prin Sentința civilă nr. 777 din 12.09.2012 iar cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoeriei IAși la data de 25.10.2012, sub nr._ .
Prin intermediul serviciului Registratură, intimatul a depus la data de 19.12.2013, precizări prin care a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și înregistrare radar.
La termenul de judecată din data de 19.09.2013, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu înregistrare radar.
În cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse la dosar, în copie, acte.
Analizând actele dosarului și probele administrate în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 30.03.2012, petentul a fost amendat cu suma de 630 lei, luându-se și măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de a conduce în vederea suspendării dreptului de a conduce, constatându-se că în data respectivă, acesta, a condus autovehiculul marca BMW cu număr de înmatriculare AACA 875 pe DE 583 în localitate B., jud. IAși, fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 111 km/h pe un sector de drum cu limită de viteză de 60 km/h, faptă ce constituie contravenție în conformitate cu prevederile art. 121 alin. 1 din H.G. 1391/2006 și sancționată în conformitate cu dispozițiile art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2005.
Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Potrivit primelor trei alineate ale art. 109 din OUG nr. 195/2002, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră. Constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Instanța, în urma verificării cerute de art. 34 din O.G. 2/2001, constată că plângerea a fost depusa la data de 05.04.2012 în termenul legal de 15 zile de la data semnării procesului-verbal (fila 4).
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat . nr._ din 30.03.2012, instanța reține că acesta a fost încheiat fără respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 17 din același act normativ, existând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Potrivit dispozițiilor art. 16 din OG 2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea iar în conformitate cu prevederile art. 21 din același act normativ, agentul constatator, dacă nu se prevede altfel, aplică și sancțiunea, sancțiune ce trebuie menționată în actul de constatare. Instanța reține că sancțiunea aplicată este cea de 6 puncte amendă, respectiv, de 360 lei, luându-se față de petent și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, nefiind, însă, menționată perioada pentru care a fost luată această măsură, cu aplicarea, în acest sens, a măsurii tehnico-administrative a reținerii permisului de conducere.
Instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 95 din OUG 195/2002, încalcarea dispozitiilor ordonanței de urgență, altele decat cele care intrunesc elementele constitutive ale unei infractiuni, constituie contraventie si se sanctioneaza cu avertisment ori cu amenda ca sanctiune principala si, dupa caz, cu una dintre sanctiunile contraventionale complementare prevazute la art. 96 alin. (2), sanctiunile contraventionale complementare având ca scop inlaturarea unei stari de pericol si preintampinarea savarsirii altor fapte interzise de lege si se aplica prin acelasi proces-verbal prin care se aplica si sanctiunea principala a amenzii sau avertismentului.
Acestea sunt aplicarea punctelor de penalizare; b) suspendarea exercitarii dreptului de a conduce, pe timp limitat; c) confiscarea bunurilor destinate savarsirii contraventiilor prevazute in prezenta ordonanta de urgenta ori folosite in acest scop; d) imobilizarea vehiculului; e) radierea din oficiu a inmatricularii sau inregistrarii vehiculului, in cazurile prevazute la art. 17 alin. (4).
Instanța reține că regimul de aplicare a sanctiunilor contraventionale, atât principale, cât si complementare, este strict reglementat. În acest sens, competența de a aplica sanctiunile revine exclusiv politistilor care au calitatea de politisti rutieri iar despre fiecare sanctiune aplicata trebuie sa se faca mentiune în cuprinsul procesului verbal întocmit de acestia, urmând ca, în cazul în care contravenientul formuleaza plângere împotriva procesului-verbal, instanta sa aiba posibilitatea sa analizeze legalitatea si temeinicia acestora.
Examinând cuprinsul procesului verbal, instanta constata ca în acesta s-au facut mentiuni despre sanctiunea principala aplicata si despre masura tehnico – administrativa a retinerii permisului de conducere, fara a se că s-a dispus si sancțiunea complementară a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce și perioada pentru care s-a luat această măsură.
Raportat la nemenționarea în mod complet a sancțiunii aplicate, instanta reține că nulitățile exprese sunt stabilite de prevederile art. 17 din același act normativ, prin procesul-verbal luându-se față de petent dosar măsura tehnico administrativă a reținerii permisului de conducere cu nespecificarea numărului de zile de suspendare a dreptului de a conduce, neregulă ce atrage nulitatea procesului-verbal, nulitate virtuală, ce nu este menționată în dispozițiile art. 17 din OG 2/2001.
Această nulitate este supusă condițiilor stabilite în art. 105 C. Pr. Civ., prevederile OG 2/2001, completându-se cu dispozițiile Codului de procedură civilă (art. 47 OG 2/2001), în cauză, este vorba despre o nulitate condiționată de existența unei vătămări, potrivit alin. 2 al art. 105 C. Pr. Civ., vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, vătămarea cauzată trebuind a fi dovedită de către contestator.
Instanța reține că în cauză, s-a făcut o asemenea dovadă, instanța neputând să procedeze la verificarea legalității sancțiunii complementare aplicate, în procesul-verbal de contravenție nefiind menționată perioada pentru care s-a luat măsura suspendării dreptului de a conduce și care vătămare nu poate fi anulată decât prin anularea actului.
În situația de față, instanta este pusa în imposibilitatea de a verifica din punct de vedere al legalitatii, sanctiunile aplicate, dacă aceste au fost aplicate de catre un politist care sa fi avut calitatea de politist rutier și perioada de timp pentru care s-a dispus suspendarea.
O astfel de aplicare aleatorie a dispozitiilor imperative ale legii, duce la imposibilitatea pentru petent, de a obtine analizarea de catre o instanta de judecata a sanctiunilor aplicate, situatie de natura a aduce atingere dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din C.E.D.O., care impune si accesul efectiv la o instanță.
Referitor la competența organului constatator, instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 44 alin. 1 din Legea 360/2002, serviciul polițienesc are caracter permanent și obligatoriu iar potrivit prevederilor art. 28 alin. 1 din Legea 218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Romane, în îndeplinirea activitãților specifice, polițistul are competenta teritorialã corespunzãtoare unitãții de poliție din care face parte iar potrivit alin. 2 din același articol, în caz de continuare a unei mãsuri sau activitãți specifice polițistul poate acționa și pe raza teritorialã a altor unitãți de poliție, comunicând despre aceasta unitãții competente. De asemenea, în caz de detașare sau misiune ordonatã pe raza teritorialã a altei unitãți de poliție polițistul are competenta teritorialã stabilitã pentru acea unitate. Instanța reține că are aplicabilitate și alin. 3 al articolului menționat anterior, care stabilește că polițistul încadrat în Inspectoratul General al Poliției Romane are competenta teritorialã generalã.
Cât privește temeinicia, instanța reține că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Plângerea contravențională atrage incidența art. 6 CEDO, în latura sa penală, constituind o “acuzație in materie penală”, cu respectarea tuturor garanțiilor oferite de CEDO în materie penală. Așa cum a arătat Curtea “distincția între contravenții și infracțiuni existentă în legislația internă a unora dintre statele semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a garanțiilor oferite de art. 6 din Convenție acuzațiilor în materie penală” (Hotărârea pronunțată în cauza Ozturk contra Germaniei, 21 februarie 1984, paragr. 50-56).
În scopul determinării faptului dacă o contravenție poate fi calificată ca având un caracter "penal" în sensul prevederilor Convenției, prima chestiune care trebuie determinată este dacă textul normei de drept care definește fapta aparține, în sistemul legal al statului reclamat, legii penale; apoi trebuie determinată natura faptei și, în sfârșit, natura și gradul de severitate al pedepsei care poate fi aplicată persoanei care se face vinovată de comiterea contravenției (Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, par. 29);
Criteriile enunțate, de regulă, nu sunt analizate cumulativ dar dacă analiza separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, atunci se impune abordarea cumulativă (Hotărârea pronunțată în cauza Garyfallou AEBE contra Greciei din 22 septembrie 1998, paragr. 56)
În ipoteza în care norma legală pretins a fi fost încălcată se adresează tuturor cetățenilor și nu vizează doar o categorie de persoane cu statut special, iar scopul aplicării sancțiunii este de prevenire și pedepsire, suntem în prezența unei acuzații în materie penală (Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, paragr. 32);
Natura și gravitatea sancțiunii aplicate precum și sancțiunea ce ar fi putut fi aplicată trebuie analizate prin raportare la obiectul și scopul art. 6 din Convenție (Decizia pronunțată în cauza Dorota Szott-Medinska și alții împotriva Poloniei din 09.10.2003).
România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza A. împotriva României, pe motiv că s-a încălcat prezumția de nevinovăție într-o procedură contravențională (paragr. 66-69 din Hotărârea A. împotriva României).
Instanța constată că, în cauza de față, norma în baza căreia s-a constatat fapta are caracter general iar amenda aplicată (în cuantum de 630 lei, dublată de o sancțiune complementară), nu are scop reparator, ci scop de prevenire și pedepsire.
Pe cale de consecință, acuzația adusă petentului constituie o acuzație penală în sensul Convenției, iar aceasta beneficiază și în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție, precum și de toate garanțiile oferite de latura penală a art. 6 CEDO, care au fost instituite cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților. Sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentului.
Instanța notează că în cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, precum și a celei cu înregistrare video.
Instanța va realiza punerea în balanță a prezumției de nevinovăție, garantate oricărei persoane cu prezumția de legalitate a procesului verbal și va proceda la analizarea faptei reținute.
Jurisprudența CEDO nu interzice recunoașterea de către legislațiile naționale a prezumțiilor legale, acestea putând avea valoare probatorie în cadrul procedurii interne, fără însă a avea o valoare absolută. Mai mult, această prezumție nu poate interfera cu prezumția de nevinovăție care trebuie respectată în cadrul procedurii contravenționale.
Astfel, instanța trebuie să asigure justul echilibru între aplicarea principiului legalității procesului verbal și cel al nevinovăției până la proba contrarie a petentului. Justul echilibru nu poate fi atins decât în măsura în care prezumția de legalitate este dublată de un probatoriu care să o susțină, sarcina probei revenind intimatei.
Pentru a forma opinia instanței, dincolo de orice îndoială rezonabilă, constatările din procesul verbal trebuie să se bazeze pe o . probe apte de a demonstra situația de fapt reținută.
Situația descrisă în procesul verbal de contravenție este susținută întrutotul de planșele foto de la dosar (f. 16) și înregistrarea radar, din care se observă că autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare AACA 875, condus de către petent, a fost surprins în localitatea B., jud. IAși, rulând cu viteza de 111 km/h, limita fiind de 60 km/h.
Astfel, din planșele foto depuse la f. 11 și din înregistrarea video, reiese cu claritate că petentul s-a deplasat cu viteza de 111 km./h., înregistrarea fiind făcută în conformitate cu cerințele legale conform buletinului de verificare metrologică depus în copie la f. 15 și a atestatului de operator radar depus la f. 22.
Instanța reține că petentul nu recunoaște săvârșirea faptei, arătând că avea o viteză mai mică.
În conformitate cu dispozițiile art. 1.1.1 din Ordinul 301/2005, eroarea maximă tolerată pentru mãsurarea vitezei în condiții normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționeazã în regim de deplasare este de 4 % din valoarea mãsuratã pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h. În urma adresei efectuate la persoana juridică care a testat aparatul radar ce a înregistrat viteza autoturismului petentului din cauză, instanța reține că eroarea de măsurare determinate la verificarea metrologică a cinemometrului au fost cuprinse în intervalul minus 2,6 … plus 1,7 km/h.
Având în vedere că viteza cu care petentul a fost depistat în trafic este de 111 km/h iar pentru depășirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, se aplică sancțiunea prevăzută de lege în cuprinsul dispozițiilor art. 108 alin. 1 lit. d pct. 3 din OUG 195/2002, și anume: 6 puncte penalizare, instanța urmează a constata că sancțiunea principală a fost legal aplicată iar în ceea ce privește sancțiunea complementară, instanța deja a constatat nelegalitatea acesteia dispunând anularea în parte a procesului-verbal de contravenție cu privire la aceasta.
Referitor la proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu disp. art. 34 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 38 alin. 3 din același act normativ – care permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea care se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumția de valabilitate a procesului-verbal nu a fost răsturnată – precum și în raport de cele învederate în procesul-verbal, instanța constată că nu se justifică o reindividualizare a sancțiunii principale.
Opinia instanței se fundamentează, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 (potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite), art. 21 alin. 3 din același act normativ (conform căruia, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului”), precum și de art. 7 alin. 3 în care se învederează că „avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune”.
Astfel, cât privește fapta constând în depășirea vitezei regulamentare de circulație, se impune a fi avut în vedere, pe de o parte, că pericolul social este unul important, fapta fiind de natură a periclita siguranța circulației pe drumurile publice iar, pe de altă parte, organul constatator a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 630 lei (9 puncte amendă). Instanța are în vedere și posibilitatea acordată de lege petentului care ar fi putut achita jumătate din minimul amenzii în termen de 48 de ore.
Prin urmare, dat fiind cele expuse mai sus, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul A. V. C. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 30.03.2012, emis de intimatul I. IAși, cu sediul în mun. IAși, jud. IAși și va anula în parte procesul-verbal de contravenție . nr._ din 30.03.2012, emis de intimatul I. IAși în ceea ce privește măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce, cu menținerea celorlalte dispoziții ale procesului-verbal de contravenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul A. V. C., cu domiciliul în mun. A., ., jud. V. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 30.03.2012, emis de intimatul I. IAși, cu sediul în mun. IAși, jud. IAși.
Anulează în parte procesul-verbal de contravenție . nr._ din 30.03.2012, emis de intimatul I. IAși în ceea ce privește măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce.
Menține celelalte dispoziții ale procesului-verbal de contravenție.
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.09.2013.
Președinte, Grefier,
RED/TEHN: CLMȘ
2 EX/09.11.2013
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9848/2013. Judecătoria... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2013/2013.... → |
|---|
