Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 12667/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 24 Octombrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. O.

Grefier A. M.

SENTINȚA Nr._/2013

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile privind pe petent B. Ș.-LA CABINET AVOCAT D. H. și pe intimat POLIȚIA L. IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala.

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 17.10.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Constată că prin plângerea înregistrată la această instanță, sub nr._ petentul B. Ș. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție .-Op, nr._, încheiat la data de 02.04.2013 de Poliția L. Iași sau înlocuirea amenzii cu avertisment.

În motivarea plângerii petentul a susținut că situația de fapt descrisă în procesul-verbal de contravenție nu corespunde realității, recunoaște că a intrat pe terenul de sport al Liceului „G. I.”, însă poarta și ușa liceului erau deschise și nu era nici un semn care să-l înștiințeze că accesul pe terenul sportiv este interzis, ba mai mult a avut și acordul verbal al unui cadru didactic pentru a intra și a juca baschet pe terenul de sport aflat în curtea liceului.

Legal citată, intimata, prin reprezentant legal, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, deoarece petentul a pătruns, în data de 02.04.2013, ora 17,45, pe terenul de sport al Liceului „G. I.”, fără aprobarea conducerii.

Intimata a precizat, în întâmpinare, cp nu mai deține alte înscrisuri în probațiune.

Instanța constată că plângerea de față a fost formulată în termen.

În lipsa unor probe care să dovedească contrariul celor susținute de petent prin plângere, instanța urmează să dea eficiență prezumției de nevinovăție a petentului, cu reținerea împrejurărilor săvârșirii contravenției așa cum au fost relatate de către petent în plângere.

Față de împrejurările săvârșirii contravenției, văzând și disp. art. 7 și 21 din OG nr. 2/2001 rep., instanța constată că este suficientă luarea măsurii avertismentului împotriva petentului, ca măsură educativă pentru a nu mai săvârși o faptă similară, astfel că va admite în parte plângerea și va dispune în acest sens.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată și nici nu s-au acordat de către instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea formulată de petentul B. Ș., cu domiciliul ales la avocat H. D., din Iași, ., ., ., jud. Iași, împotriva procesului-verbal de contravenție .-OP, nr._, încheiat la data de 02.04.2013 de Poliția L. Iași și în consecință:

Dispune înlocuirea cu avertisment a amenzii de 500 lei aplicată petentului.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.10.2013.

Președinte, Grefier,

Redactat O.M.

Tehn. 4ex. I.L. – 13.03.14

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI