Pretenţii. Sentința nr. 03/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 03/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 20385/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din 03 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. C. E.

GREFIER: J. V. G.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta .> în contradictoriu cu pârâta C. C., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsește reprezentantul legal al reclamantei și pârâta.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 19.11.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 26.11.2013, ulterior pentru data de 03.12.2013 când,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.06.2013 sub număr de dosar anterior menționat reclamanta S.C. S. S.A. a chemat în judecată pe pârâta C. C. solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care aceasta din urmă să fie obligată la plata sumei de 400 lei reprezentând preț al serviciului de salubritate și 43,77 lei penalități, cu cheltuieli de judecată.

Motivându-și cererea reclamanta a arătat faptul că între părți s-a încheiat contractul de prestări servicii salubritate nr._/17.09.2007 iar pârâta nu a înțeles să își execute obligația de plată a prețului serviciului prestat derivând din această convenție, ceea ce a condus la calcularea de penalități conform art.6.4 din contract..

Cu adresele nr._/06.08.2012 si nr. 4489/06.02.2013 expediate prin serviciul poștal cu confirmare de primire pârâta a fost invitată la conciliere directă, fără succes însă. Invitată la soluționarea amiabilă a litigiului pe calea medierii pârâta nu a dat curs nici acestei invitații.

În drept s-au indicat prevederile art.1516 cod civil iar în baza art.223,411 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Cererea a fost legal timbrată cu 46 lei taxă de timbru și 1,5 lei timbru judiciar (1,12 ds9.

În probațiunea reclamanta a anexat cererii introductive următoarele înscrisuri: adresele nr._/06.08.2012 si nr. 4489/06.02.2013 prin care pârâta este invitată să achite debitul sau să se prezinte în vederea concilierii directe, dovada expedierii cu confirmare de primire; contractul de prestări servicii salubritate numărul_/17.09.2007; tabel nr._ cu calcul detaliat al penalităților aplicate; factura fiscala nr._/31.01.2013 emisa în baza contractului de salubritate; proces verbal de informare nr.1896/20.05.2013; proces verbal nr. 1761/13.05.2013; contract de pregatire mediere nr. 1664/30.04.2013; chitanta nr. 538/30.04.2013 (f.4-11 dosar).

Fiindu-i comunicată copia acțiunii introductive de instanță și înscrisurile anexate pârâta nu a formulat întâmpinare și nici cerere de probatorii (f.13-41 ds).

În cursul cercetării judecătorești instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și din oficiu a dispus citarea pârâtei cu mnețiunea de a se prezenta personal la interogatoriu.

Față de cererea reclamantei de judecarea a cauzei în lipsă și față de poziția procesuală a pârâtei, cauza s-a judecat în lipsa părților legal citate.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 17 septembrie 2007 între reclamanta din cauză și pârâtă a intervenit contractul de prestări servicii salubritate numărul_ în baza căruia reclamanta s-a obligat să presteze în beneficiul pârâtei servicii de colectare, transport, depozitare a deșeurilor pentru un număr de 3 persoane, contractul fiind încheiat pe durată nedeterminată (art.1-2 din contract, f.5 dosar).

În schimbul serviciului de salubritate prestat beneficiara, pârâtă în cauza de față, s-a obligat la plata contravalorii acestuia în baza facturilor emise de prestator lunar (art.4 pct.9 din contract coroborat cu art. 6.1 din contract).

Potrivit articolului 6.4 din contract părțile au convenit anticipat asupra daunelor moratorii datorate de beneficiară în caz de întârziere la plata prețului serviciului prestat, nivelul acestora fiind stabilit la nivelul dobânzii datorate pentru neplata la timp a obligațiilor bugetare.

În baza contractului reclamanta a furnizat beneficiarei serviciul de salubritate în intervalul octombrie 2011-ianuarie 2013, facturând contravaloarea acestuia așa cum rezultă din facturile depuse la dosar (f. 19-34).

Față de neplata facturilor de către pârâtă, cu adresele nr._/06.08.2012 si nr. 4489/06.02.2013 expediate prin serviciul poștal cu confirmare de primire pârâta a fost invitată să achite debitele restante și de asemenea a fost invitată să se prezinte la sediul creditoarei în vederea concilierii directe, demers rămas fără rezultat (fila 4 dosar).

Reclamanta a invitata pârâta și la o ședință de informare cu privire la avantajele soluționării litigiului pe calea medierii, fără ca pârâta să dea curs acestei invitații așa cum rezultă din procesele verbale nr.1896/20 mai 2013 și 1761/13 mai 2013 depuse la filele 8 și 9 dosar.

În drept, instanța reține că sunt incidente situației de fapt anterior descrisă dispozițiile art.969(1), art.970(1) și art.1169 Cod civil din 1864 dat fiind faptul că raporturile juridice contractuale s-au născut sub imperiul acestor dispozițiile legale și față de disp.art. 3 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a Codului civil aprobat prin legea nr. 287/2009.

Dispozițiile art.969(1) și art.970(1) Cod civil consacră principiul obligativității contractului în raporturile dintre părți și principiul executării cu bună credință a convențiilor.

Instanța arată că în materia răspunderii contractuale, câtă vreme creditorul a făcut dovada existenței unei creanțe, neexecutarea culpabilă se prezumă câtă vreme debitorul nu face dovada faptului plății sau al unei cauze exoneratoare de răspundere. Revine așadar debitorului sarcina de a proba efectuarea plății, prin aplicarea principiului general statuat prin dispozițiile art.1169 c.civ., conform căruia acela ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.

Aplicând aceste principii la speța de față, instanța apreciază că facturile fiscale depuse la dosarul cauzei și necontestate de pârâtă, unite cu contractul de prestare servicii încheiat de părți, fac dovada deplină a existenței creanței solicitate de reclamantă prin acțiune, creanță lichidă și exigibilă astfel încât sarcina probei în sensul stingerii ei prin plată s-a transferat asupra pârâtei care însă nu a făcut dovada că ar fi achitat sumele pretinse de reclamantă.

În acest context probator instanța reține că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile contractuale a pârâtei și anume: existența unei fapte ilicite constând în nerespectarea de către aceasta a unei obligații contractuale, existența unui prejudiciu patrimonial - prețul serviciului de salubritate, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, culpa pârâtei, prezumată conform art.1082 C.Civ., atât timp cât acesta nu a dovedit o cauză străină exoneratoare de răspundere contractuală.

Cât privește suma solicitată cu titlu de penalități de întârziere, instanța arată că neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a unei obligații contractuale atrage răspunderea contractuală a părții care în mod culpabil nu și-a îndeplinit întocmai obligația și a cauzat un prejudiciu celeilalte părți. Potrivit art.1068 și 1069 C.Civ., în cazul neexecutării la termen a obligației, creditorul poate cere de la debitor pe lângă obiectul obligației principale și penalitatea, dacă aceasta a fost stipulată pentru simpla întârziere.

Potrivit art.6.4 din convenția părților neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage majorări de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare; valoarea totală a penalităților nu poate depăși cuantumul debitului.

Această clauză contractuală reproduce disp.art.42 alin.10 din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr.51 din 8 martie 2006.

Având în vedere convenția părților precum și dispozițiile legale anterior menționate instanța reține că nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare este cel stabilit prin disp.art.120 din Codul de procedură fiscală text care instituie un nivel al dobânzii de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, revizuibil prin legile anulare bugetare.

Văzând tabelul de calcul detaliat al penalităților depus de reclamantă la dosar instanța constată că aceasta a aplicat procentul de penalitate în vigoare la data scadenței, că penalitatea astfel calculată nu depășește cuantumul debitului solicitat fiind așadar respectate dispozițiile contractuale și legale pe care convenția se grefează.

Așadar instanța va recunoaște reclamantei dreptul de a obține de la pârâtă plata acestor penalități aferente debitului principal solicitat.

Pentru toate motivele de fapt și de drept expuse instanța va admite acțiunea astfel cum a fost formulată și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 400 lei cu titlu de preț al serviciului de salubritate prestat în baza contractului nr._ din 17.09.2007 în perioada octombrie 2011- ianuarie 2013 și 43,77lei penalități de întârziere.

În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată instanța reține următoarele.

Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei atât la plata sumei reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar cât și a sumei de 35 lei reprezentând cheltuieli de mediere.

Raportat la data introducerii acțiunii pe rolul instanței, 26 iunie 2013, se va reține că parcurgerea procedurii medierii anterior angajării demersului judiciar, nu era obligatorie. Pe de altă parte instanța reține și dispozițiile art.61 din Legea nr.192/2006 conform cărora mediatorul nu poate solicita onorariul pentru activitatea de informare a părților.

Mai mult, conform art.2 alineatul 1 indice 4 din Legea nr.192/2006 serviciile prestate conform alineatelor 1 și 1 ind.1 (servicii de informare privind avantajele procedurii medierii) sunt gratuite neputându-se percepe onorarii, taxe sau orice alte sume indiferent de titlul cu care se solicită.Or, procesul verbal de informare depus la dosar atestă tocmai efectuarea unei informări a reclamantei, informare gratuită potrivit mențiunilor din cuprinsul acestuia, cu privire la avantajele medierii.

Prin urmare câtă vreme informarea a avut caracter gratuit, astfel cum se arată în cuprinsul procesului verbal, chitanța depusă la fila 11 dosar pentru suma de 35 lei reprezentând “cval ctr pregătire mediere” nu apare justificată.

Cu atât mai puțin apare justificată punerea ei în sarcina pârâtei în temeiul dispozițiilor art. 451 Cod procedură civilă care definește cheltuielile de judecată drept cheltuieli cu “taxe de timbru, timbru judiciar (….) precum și orice alte cheltuieli necesare bunei desfășurări a procesului” întrucât așa cum s-a arătat mai sus, buna desfășurare a procesului nu era condiționată de parcurgerea procedurii medierii la data sesizării instanței.

Pentru motivele expuse instanța va admite numai în parte cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, sub aspectul obligării celei din urmă la plata către reclamantă a sumelor reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea în pretenții formulată de reclamanta S.C. S. S.A. cu sediul în mun Iași, ., județ Iași în contradictoriu cu pârâta C. C. cu domiciliul în mun. Iași, ., județ Iași.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 400 lei reprezentând c/val serviciului de salubritate pentru perioada octombrie 2011- ianuarie 2013 în baza contractului de prestări servicii nr._/17.09.2007 și la plata sumei de 43,77 lei penalități aferente aceluiași interval.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 47,5 lei cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru și timbru judiciar.

Respinge cerere reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de mediere în cuantum de 35 lei.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare prezentei hotărâri, ce se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, 03 dec.2013.

PREȘEDINTE,

D. C. E.

GREFIER,

J. V. G.

Red/teh/ced

21.03.2014, 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 03/2013. Judecătoria IAŞI