Pretenţii. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 10/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 15020/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 10 Septembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. M. F.
Grefier A. - M. P.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . -PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE SPRL în contradictoriu cu pârâtul D. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită și că au fost depuse la dosarul cauzei prin Serviciul Registratură precizări de către reclamantă prin care solicită instanței să constate că dosarul a rămas fără obiect, întrucât pârâtul a achitat debitele care fac obiectul prezentei cauze, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în baza art. 394 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la, sub nr. _ , reclamanta . PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI SPRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D. I., pronunțarea unei hotărâri prin care acesta să fie obligat la plata sumei de 318,65 lei cu titlul de penalități de întârziere aferente perioadei 06._ și a cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul 1203/29.10.2007, obiectul contractului constând în furnizarea de energie termică pentru încălzire și apă caldă menajeră. Contractul s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată, pârâta având obligația de a achita factura emisă, în termen de 15 zile de la data emiterii facturii conform art. 14 din contract, în caz contrar urmând a fi percepute penalități de 0,1% din valoarea soldului restant pentru fiecare zi de întârziere pana la achitarea soldului, potrivit art. 20 din contract.
În drept, s-au invocat prevederile art. 1270 alin.1 Cod civil.
Acțiunea este scutita de la plata taxei judiciare de timbru.
La dosarul cauzei s-au depus înscrisuri.
Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecată.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:
Reclamanta a încheiat cu pârâta contractul de furnizare a energiei termice nr. 1203/29.10.2007, obiectul contractului constând în furnizarea de energie termică pentru încălzire și apă caldă menajeră. Contractul s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată, pârâta având obligația de a achita factura emisă, în termen de 15 zile de la data emiterii facturii conform art. 14 din contract, în caz contrar urmând a fi percepute penalități de 0,1% din valoarea soldului restant pentru fiecare zi de întârziere pana la achitarea soldului, potrivit art. 20 din contract.
Având în vedere că raportul juridic ce a dat naștere pretențiilor reclamantei s-a născut sub imperiul vechiului Cod civil, dispozițiile sale vor fi aplicabile în speță, potrivit art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului Cod Civil.
În contractul încheiat de părți a fost stipulată o clauză penală. Astfel, potrivit art. 20 din contractul de furnizare a energiei termice, în caz de neplată a facturii lunare în termen de 30 zile de la scadență, urmau a fi percepute penalități de 0,1% din valoarea soldului restant pentru fiecare zi de întârziere. Această clauză penală, permisă potrivit art. 1066 C.civ. și menită a evalua anticipat prejudiciul suferit de una dintre părți prin neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale asumate de către cealaltă parte, a fost însușită de părți prin semnarea contractului și produce efecte obligatorii, în temeiul art. 969 C.civ și art. 1073 C.civ.
Ulterior introducerii cererii de chemare in judecata, paratul a achitat suma de 318,65 lei cu titlul de penalități de întârziere aferente perioadei 06._, astefl ca instanta va respinge cererea ca ramasa fara obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta . prin administrator special, cu sediul în Iași ., județul Iași, în contradictoriu cu pârâtul D. I., cu domiciliul în Iași ., ., ., județul Iași, ca rămasă fără obiect.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.09.2013.
Președinte, Grefier,
F. R. M. P. A.-M.
RED. TEHN. R.M.F./15.11.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Hotărâre din 11-10-2013,... → |
---|