Plângere contravenţională. Hotărâre din 11-10-2013, Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 11-10-2013 în dosarul nr. 15273/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 11 octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – T. M. G.
GREFIER - D. A. M.
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
La ordine fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul N. A. V., în contradictoriu cu intimatul I. IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă, pentru intimat cons.jr.Z., lipsește petentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ,după care:
Instanța pune in discutie exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Iasi in solutionarea plângerii.
Cons.jr. Z. pentru intimat solicita admiterea excepției si declinarea cauzei spre soluționarea Judecătoriei P..
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA:
Deliberând:
Sub nr._, a fost înregistrată plângerea formulată de petentul Nagat A.-V. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 06.05.2013, încheiat de către I. Iași, solicitând anularea actului sancționator și exonerarea de plata amenzii iar in subsidiar, inlocuirea amenzii cu avertisment.
În fapt, a invocat petentul că nu a savarsit fapta contraventionala retinuta in sarcina sa.
A solicitat prezentarea înregistrării video efectuate de către intimat.
A anexat petentul copiile certificate ale procesului-verbal de contravenție contestat, cărții de identitate și dovezii .
Intimatul I. Iași a formulat intampinare in termen legal a solicitat intimatul respingerea plângerii contravenționale, întrucât fapta a fost săvârșită de către petent, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute sub sancțiunea nulității de O.G. nr.2/2001. A comunicat documentatia care a stat la baza intocmirii procesului-verbal de contraventie.
A invocat exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Iasi.
F. de intampinarea intimatului, petentul a formulat raspuns scris.
La termenul de judecată din 11.10.2013, instanța a pus în discuția părților excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, pe care o va soluționa cu prioritate, în temeiul art.248 alin.1 C.p.civ., sens în care reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ din 06.05.2013, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională întrucât a circulat cu viteza de 110 km/h, pe DE 583, la km 39+800m.
Potrivit dispozițiilor art. 118 alin.(1) din OUG nr.195/2002, „împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la serviciul poliției rutiere în a cărui rază de competență a fost constată fapta, instanța competentă să soluționeze plângerea fiind stabilită la alin. (5), conform căruia „plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit în termen instanței de judecată pe raza căreia a fost săvârșită fapta”.
În materie contravențională competența teritorială are caracter absolut alegerea instanței competente să soluționeze plângerea nu poate fi lăsată la latitudinea părților.
Reține instanța, potrivit dispozițiilor art.131 alin.1 N.C.proc.Civ. judecătorul este obligat, din oficiu, ca la prima zi de înfățișare să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial, în cauză fiind pusă în discuție competența teritorială a Judecătoriei Iași.
Întrucât, potrivit procesului – verbal contestat, fapta pentru care a fost aplicată sancțiunea contravențională a fost săvârșită pe un sector de drum aflat in circumscriptia Judecătoriei P., jud. Iași și, având în vedere caracterul de ordine publică al normelor care reglementează competența în materie contravențională, instanța constată că Judecătoria Iași nu este competentă teritorial să judece prezenta cauză, astfel încât va admite excepția de necompetență teritorială invocată de către intimat și, pe cale de consecință, în temeiul art. 132 alin.3 N.Cod proc.civilă, instanța va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei P., jud. Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași.
Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petentul N. A. V., cu domiciliul in Piatra N.,.,județul N., în contradictoriu cu intimatul I. Iași,cu sediul in Iasi,..2,județul Iasi, împotriva procesului-verbal . nr._ din 06.05.2013 în favoarea Judecătoriei P..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.10.2013.
Președinte, Grefier,
T. M. G. D. A. M.
Red/tehnored.T.M.G.
4ex/20.01.2014
← Pretenţii. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Hotărâre din 11-11-2013, Judecătoria IAŞI → |
---|